Acţiune în constatare. Sentința nr. 3472/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3472/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 4157/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 3472/2014

Ședința publică de la 05 Iunie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G.

Asistent judiciar M. V. C.

Asistent judiciar M. C. S.

Grefier L. R. M.

Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal și asistat de avocat C. M., lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează faptul că pârâta a depus întâmpinare și înscrisuri, la data de 06.05.2014, prin Serviciul Registratură, după care:

Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei conform dispozițiilor art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, constată că este competentă material și teritorial.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.

Avocat M. pentru reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu un martor, pentru a dovedi condițiile în care reclamantul și-a desfășurat activitatea și timpul de lucru, arătând că martorul propus este prezent.

În raport de dispozițiile art. 255, 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu un martor, după care procedează la administrarea probei testimoniale sub prestare de jurământ cu numitul G. M., depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Avocat M. pentru reclamant depune la dosar practică judiciară și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat M. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Instanța declară închise dezbaterile pe fond și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

La data de 20.03.2014, pe rolul Tribunalului D. – Secția Litigii de muncă și asigurări sociale, a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâta . care a solicitat ca instanța să constate că activitatea desfășurată în perioadele 03.07.1971 – 23.10.1973 și 25.02._82 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, și, în temeiul prevederilor art 40 alin 2 lit h din Codul muncii să oblige pârâta să îi elibereze adeverință în acest sens.

În fapt, a arătat că a fost angajatul pârâtei cu contract individual de muncă în perioadele menționate, având meseria de bobinator.

Efectua operații de degresare chimică cu solvenți organici și soluții alcaline, utiliza materiale de risc ridicat pe bază de mică, bandă de sticlă impregnată cu rășină, șnur poliesteric, aliaje de lipit care degajau fum toxic.

Mai efectua operații de șlefuire a cuprului folosit la bobinare.

Se lucra într-o hală în care se efectuau și operații de sudură a cuprului, folosindu-se azbest pentru protecția izolației bobinelor, în vapori de email, manipulându-se produse toxice, caustice, materiale precum folie de mică din clasa de izolație F, bandă de izolare de tip T. din sticlă în care se învelea coroana bobinelor, rășină.

Toate aceste activități se erau efectuate 100% din programul normal de lucru.

A arătat că activitățile desfășurate de el se încadrează în dispozițiilor Ordinului 50/1990 art 3 și anexa 2 pct 69, pct 79 și pct 160 .

În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

În scop probatoriu, a depus la dosar fotocopii de pe carte de identitate, xerocopie carnet de munca.

La data de 06.05.2014, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, locul de munca ocupat de reclamant nefiind încadrat în nicio grupa de munca, conform anexei 7 la CCM Transformatoare E..

A arătat că numai o parte din salariații acestui atelier au fost încadrați în grupa a II a de muncă, respectiv cei care au lucrat efectiv la pregătiri izolații sticlă din cadrul Atelierului Pregătiri trafo uscate, conform poziției 68/79 anexa 2 a Ordinului 50/1990. A susținut că reclamantul nu este menționat în anexa 7 la CCM Transformatoare E. .

Pârâta a invocat prevederile art. 205-208 C..

În susținere pârâta a depus anexa 7 la CCM Trafo E., tabele cu personalul încadrat în grupe de muncă .

La termenul de judecată din data de 05.06.2014, instanța a încuviințat cererea de probatoriu formulată de reclamant ca fiind utilă soluționării cauzei și a procedat la audierea martorului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Reclamantul a depus practică juridică.

Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele:

Reclamantul a fost angajatul unității pârâte în perioada dedusă judecății, având meseria și desfășurând activități specifice meseriei de bobinator.

Din declarația martorului reiese că reclamantul efectua operații de degresare chimică cu solvenți organici și soluții alcaline, operații de impregnare a bobinelor manual cu lacuri de impregnare și operații de înfășurare a bobinelor cu pânză de sticlă.

În timpul aplicării lacurilor de impregnare se degajau gaze toxice.

Presta activitățile menționate anterior 100% din programul de lucru, în condiții de fum, noxe emise de la substanțele toxice folosite.

A susținut că și-a desfășurat activitatea în încăperi lipsite de ventilație, de încălzire și de lumină naturală.

Martorul, care a lucrat în aceleași condiții cu reclamantul, a obținut recunoașterea faptului că a prestat o activitate încadrându-se în grupa a II-a de muncă, prin sentință judecătorească,hotărârea fiind depusă la dosarul cauzei .

Dacă unor persoane care au lucrat în proximitatea reclamantului, în aceeași incintă/ condiții de lucru, li s-a recunoscut grupa de muncă, în procent de 100% din programul normal de lucru, prin hotărâre judecătorească, cu putere de lucru judecat ce se impune acestei instanțe ca o prezumție legală absolută și irefragabilă, ar fi inechitabil ca unei alte persoane care a lucrat în mod real în condițiile specifice grupei de muncă să nu i se poată stabili această calitate și drepturile subsecvente.

Din carnetul de muncă al reclamantului, depus în copie la dosar, coroborat cu declarația martorului, rezultă funcția și condițiile de muncă ale lucrătorului se încadrează în ipotezele reținute de dispozițiile Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct. 69 care prevede ,, …Degresarea chimică cu solvenți organici sau cu soluții alcaline" și 79 care prevede ,,…Impregnarea bobinelor…".

Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.

Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.

În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a Î.C.C.J. conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului nr. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.

Instanța va avea în vedere și faptul că și colegilor reclamantului le-a fost recunoscută grupa de muncă prin intermediul instanțelor de judecată, hotărâri pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.

Tribunalul va face aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care în cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.

Raportat la considerentele expuse, instanța va admite cererea și va constata că activitatea desfășurată de către reclamant în perioadele 03.07._73, 25.02._82 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, conform Ordinului 50/1990, anexa 2, pct. 69, 79.

În temeiul art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, va obliga pârâta să elibereze o adeverință în acest sens.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul P. I., CNP_, cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta . sediul în C., ..80, jud.D. .

Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 03.07._73, 25.02._82 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, conform Ordinului 50/1990, anexa 2, pct. 69, 79.

Obligă pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2014.

PREȘEDINTE,

M. G.

Asistent judiciar, M. V. C.

Asistent judiciar, M. C. S.

Grefier, L. R. M.

Red.și tehnored. Jud. M. G. și S.M.C.

4 Ex./25.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 3472/2014. Tribunalul DOLJ