Acţiune în constatare. Sentința nr. 2817/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2817/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 11934/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 2817/2014

Ședința publică de la 07 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. S.

Asistent judiciar M. G. M.

Asistent judiciar C. S.

Grefier C. C. P.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta G. (fosta P.) A. și pe pârâta . . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR A.M.T., pârâta . C., având ca obiect acțiune în constatare

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta reprezentat de avocat C. D. lipsind unitatea pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Instanța a repus prezenta cauză pe rol, în vederea verificărilor privind situația juridică a pârâtei ., verificări efectuate în sistemul Ecris și s-a constatat că în dosarul numărul_ /a1 s-a acordat termen la 13 octombrie 2014 în vederea continuării procedurii simplificate a insolventei, nefiind închisă procedura falimentului în ceea ce o privește pe debitoarea ..

La interpelarea instanței, apărătorul reclamantei arată că își menține concluziile de admitere a acțiunii formulate la termenul anterior, fără cheltuieli de judecată.

INSTANTA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.07.2013, G. (fosta P.) A. a chemat în judecată pe pârâta . solicitând să se constate că activitatea desfășurată în cadrul unității angajatoare, în funcția de "bobinator", în perioada 01.06._01, se încadrează în grupa II-a de munca, în procent de 100 %, conform Anexei II pct. 69 și 79 din Ordinul nr. 50/1990, cu obligarea pârâtei, să-i elibereze adeverință în acest sens.

În motivare, reclamanta a arătat că a fost angajata unitatii ., lucrând în baza contractului individual de munca nr.561/01.06.1987, în funcția de bobinator, calitate în care si-a desfășurat activitatea în proportie de 100% în cadrul sectiei "mecanicul-șef",unde bobinatoii lucrau împreună cu lăcătușii și reparau toate mașinile din uzină.

În concret, activitatea reclamantei a constat în pregătirea motoarelor înainte de bobinare(arderea motorului la temperaturi foarte mari și cand emailul și lacul de impregnare se încingeau degajau gaze și fum toxic),bobinarea propriu-zisa a motorului(izolarea motorului cu benzi de micanita și mica de sticla, introducerea bobinajului de cupru și împănarea sa cu pene de sticlotextolit),uscarea și impregnarea motoarelor (uscarea bobinajului înainte de impregnare in cuptoare și impregnarea bobinajelor prin scufundare în lacuri toxice), într-o hală foarte mare unde se executau și operații de nituire și de sudură, activități încadrate în grupa a II-a de muncă.

De asemenea, a mai susținut că lipiturile conductoarelor la bobinarea mașinilor se făceau cu aliaje din cositor-plumb, pastă decapantă, care degajau fum toxic iar executarea conexiunilor se facea prin curatarea capetelor conductorului, rezultând pilituri de cupru. A mai precizat că prin cererea înregistrată sub nr. 62/21.06.2013 a solicitat unității eliberarea unei adeverințe însă răspunsul a fost negativ.

În drept, a invocat art.35 Cod Proc. Civ, și prevederile Ordinului 50/1990, anexa II, pct.29, 43 și pct.3, solicitand în dovedire proba cu înscrisuri și cea testimonială..

În scop probator, a depus la dosar fotocopia carnetului de muncă, a cărții de identitate, certificatului de căsătorie, raspunsului negativ emis de . reclamanta, La data de 17.10.2013, prin întampinarea depusa la dosar, parata . a precizat ca reclamanta nu a fost angajata acestei unități, ea lucrând în cadrul Uzinei Mecanice Filiași, invocând pe cale excepție, lipsa calității procesuale pasive a . respingerea actiunii .

Prin cererea depusă la dosar și înregistrată la data de 13.08.2013, reclamanta prin avocat a depus precizare la acțiune prin care arată că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâta, alături de . C. cu sediul în C., ., . și ., prin lichidator judiciar AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL, cu sediul în C., ..

La data de 19.11.2013, pârâta . prin calitatea sa de păstrător de arhivă a unității angajatoare, a formulat întâmpinare prin care a arătat ca reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul societății U. M. Filiași însă în documentele predate de către angajator și în actele administrative emise de unitate privind nominalizarea persoanelor pe locuri de muncă, reclamanta nu figurează că ar fi lucrat în condiții deosebite care se încadrează în grupe de muncă, lăsând la aprecierea instanței modul de soluționare a prezentei cauze, invocand totodată excepția lipsei calității procesual pasive a .>

La data de 02 dec 2013, . SA prin lichidator judiciar AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C. a formulat întâmpinare, prin care pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesual pasive a . SA prin lichidator judiciar ATM SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C., în ceea ce privește eliberarea unei adeverințe, întrucât arhiva a fost predată către . C..

Pe fondul cauzei, a menționat faptul că obligația administrării arhivei îi revine societății de arhivare . C., așa cum rezultă din contractul încheiat cu aceasta.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, depunând în acest sens, Contractul de prestări servicii nr.67/15.02.2012 încheiat între . SA și . C..

La termenul din 04.12.2013, reclamanta a depus cerere aditionala privind completarea temeiului de drept al acțiunii, invocand prevederile Ordinului 50/1990 Anexa II pct.24,69,79,98,160,184 și ale Ordinului 125/1990 Anexa II, apărătorul acesteia învederând instanței că întelege să se judece cu toti pârâții indicati,instanța încuviințând prin încheiere proba cu înscrisurile solicitate de părți și cea testimonială cu martorul Ș. A., unind excepția lipsei calității procesual pasive a . cu fondul cauzei.

La termenul din data de 29.01.2014, avocatul reclamantei a depus cerere de renunțare la judecata cauzei împotriva pârâtei . se înaintează acesteia și a fost audiat martorul Ș. A., a cărui depoziție a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei, instanța considerând necesară efectuarea unei adrese la AMT pentru a comunica stadiul procedurii insolvenței față de pârâta U. Mecanică Filiași.

La data de 14.02.2014, pârâta . întâmpinare însoțită de contractul de muncă al reclamantei și două fișe de examinare si promovare a reclamantei pentru funcția de bibinator.

La termenul din 12.03.2014, apărătorul reclamantei solicită suplimentarea probei cu înscrisuri și mai depune acte medicale, decizie de pensionare privind pe reclamanta și practică judiciară.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Întrucât prin cererea de chemare introductivă, reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârâtă ., ulterior, la termenul de judecată din 29.01.2014, a depus la dosar cerere scrisă prin care înțelege să renunte la judecata pricinii față de această pârâtă, în temeiul dispoz. art.406 C.Pr.civ., având în vedere aceste prevederi coroborate cu principiul de drept procesual civil ce statuează dreptul de dispozitie al părtilor într-un proces civil, instanța urmează să ia act de renunțarea reclamantei la judecata cererii formulate împotriva pârâtei .

În urma reorganizării judiciare a unității angajatoare U. Mecanică Filiași, pârâta . C., în calitate de păstrător de arhivă administrează arhiva și toate documentele angajatorului reclamantei.

Față de excepția lipsei calității procesual pasive a . SA prin lichidator judiciar AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C. cu privire la capătul de cerere privind eliberarea unei adeverințe, invocată de aceasta prin întâmpinare, instanța constată că prin contractul de prestări servicii arhivistice nr. 67/15.02.2012 aceasta a predat către . arhiva Uzinei Mecanice Filiași SA.

Cum deținătorul arhivei, este ., atât prin raportare la dispozițiile pct. II și pct. IV din contractul de prestări servicii arhivistice nr. 67/15.02.2012, cât și prin raportare la Ordinul nr. 590/2008, rezultă în mod evident faptul că U. Mecanică Filiași SA prin lichidator judiciar AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C. nu are calitate procesual pasivă privind eliberarea adeverinței, drept urmare instanța admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei U. Mecanică Filiași SA invocată de aceasta prin întâmpinare, față de al doilea capăt de cerere.

Pe fondul cauzei instanța reține următoarele:

Reclamanta a fost angajată cu contract individual de munca în cadrul ., în perioada dedusă judecății 01.06._01 fiind încadrată în funcția de bobinator, așa cum reiese din consemnările carnetului de muncă al acesteia și raspunsulpârâtei . (fila 10), precum și din declarația martorei.

Astfel, potrivit celor declarate de martora Ș. N. A., audiată în cauză, colegă de serviciu cu reclamanta în cadrul Uzinei Mecanice Filiași, ambele au lucrat ca și bobinator în Secția "Mecanicul-șef", calitate în care reparau motoarele utilajelor din fabrică, efectuând următoarele operații: tăierea cuprului din motoare, încălzirea motoarelor în cuptoare la temperaturi extreme și scoaterea sârmelor din motoarele încinse, degresarea si spălarea motoarelor cu solvenți chimici ce emanau vapori toxici, pilirea tolelor, pregătirea izolației, introducerea bobinelor în canalele motoarelor și închiderea canalelor cu fibră de sticlotextolit, facând conexiunile la motoare cu tuburi flexibile din sticlă

De asemenea, martora a arătat ca toate materialele și soluțiile pe care reclamanta le folosea la realizarea operatiunilor erau toxice, folosind lacuri electrizolante pentru impregnarea motoarelor, bara de cositor în aliaj cu plumb și pastă decapantă pentru lipituri, lucrând la temperaturi extreme, într-o încăpere fără ventilație iar activitatea reclamantei s-a desfășurat în aceste condiții,în procent de 100% din programul de lucru.

Unitatea angajatoare în mod nejustificat, a refuzat încadrarea activității reclamantei în grupa a II-a de muncă .

Conform pct. 69 din anexa II a Ordinul 50/1990 se încadrează în grupa a II a de muncă activitatea de " degresare chimică cu solvenți organici și soluții alcaline în vederea acoperirii și lipirii ", iar activitatea de "impregnare a bobinelor sau a mașinilor electrice, presarea conurilor cu poliesteri sau cu rășini sintetice" se încadrează de asemenea în grupa a II de muncă potrivit pct. 79 din aceeași anexă, activități ce se regăsesc între cele realizate și de reclamantă în exercitarea funcției de "bobinator" în perioada menționată.

Instanța apreciază astfel, că activitatea reclamantei se încadrează în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II, pct.69 și 79 din Ordinul 50/1990, în procent de 100%, întrucât, raportat la timpul efectiv lucrat în codiții deosebite, din proba testimonială reiese că activitatea de "bobinator" a reclamantei s-a desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, deci în procent de 100%, aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.

Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.

Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.

În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Instanța va avea în vedere si faptul că alți colegii ai reclamantei, care lucrau în aceleași condiții ca și aceasta, au obținut recunoașterea grupei de muncă prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu unitatea angajatoare din speța de față, lipsa nominalizării neputând priva salariatul de un drept al său.

Instanța retine astfel, că Ordinul nr. 50/1990 a fost emis tocmai pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului și reglementarea pensiilor de asigurări sociale de stat, scopul urmărit de reclamant fiind înlăturarea inechității produse prin neacordarea grupei de muncă de către angajatorul său, iar posibilitatea reclamantei de a se adresa instanței de judecată este în deplină concordanță cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În aceste condiții, instanța urmează să admită în parte cererea și să constate în contradictoriu cu fostul angajator, pârâta U. MECANICĂ FILIAȘI SA prin lichidator JUDICIAR AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C. că activitatea desfășurata de reclamantă în perioada 01.06._01, în funcția de "bobinator", se încadrează în grupa II-a de muncă, conform Ordinul 50/1990, Anexa II, pct. 69 și 79, în procent de 100%.

De asemenea, față de probele din dosar și de prevederile art.40 al.1 lit.h din C.Muncii, instanta va obliga pârâta . C., ca deținător al arhivei unității ., să elibereze reclamantei o adeverință în sensul arătat mai sus.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . SA prin lichidator judiciar AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C. cu privire la capătul al doilea de cerere și, în consecință, respinge cererea formulată împotriva acestui pârât.

Admite în parte acțiunea precizată de reclamanta G. (fosta P.) A. avand CNP_3, cu domiciliul ales la Cabinetul individual de avocat C. D., în C., ., ..1, . în contradictoriu cu pârâtele U. MECANICĂ FILIAȘI SA prin ADMNINISTRATOR JUDICIAR AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C., cu sediul în C., ..30, . si . C. cu sediul în C., ., ., . .

Constată că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 01.06._01 în cadrul unității . SA, în funcția de "bobinator", se încadrează in grupa a II a de muncă, în conformitate cu pct.69, 79 anexa II la Ordinul nr.50/1990, în procent de 100%.

Obligă unitatea pârâtă . C. să elibereze reclamantei adeverință în acest sens.

Ia act de renunțarea reclamantei la judecata cererii formulate împotriva pârâtei ..

Executorie.Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 07 mai 2014.

Președinte,Asistenți judiciari,Grefier,

D. S. M.G.M. C.S. C.C.P.

Red. As.jud. M.G.M/Jud.D.S./

6ex/28.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2817/2014. Tribunalul DOLJ