Acţiune în constatare. Sentința nr. 11/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 13707/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 11/2014

Ședința publică de la 13 ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. S. V.

Asistent judiciar M. V. C.

Asistent judiciar M. C. S.

Grefier M. D. Ș.

Pe rol, judecarea cauzei - litigii de muncă - privind pe reclamant B. A. cu domiciliul ales în C., . cab. avocat C. nr. 5B, .. 1, . și pe pârât . cu sediul în Gercești, ., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamant B. A. prin avocat C. D., pârât . prin consilier juridic D. M. și martorul N. P..

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus răspuns la întâmpinare.

Instanța pune în discuție competența.

Părțile, având cuvântul pe rând, arată că Tribunalul D. este competent.

Având în vedere dispozițiile art. 95 pct.1 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă material cât și teritorial de a soluționa prezenta cauză

Coroborând dispozițiile privind principiul disponibilității părților în procesul civil consacrat de art. 9 Cod procedură civilă cu dispozițiile art. 2 alin. 1 ind. 3, art. 6 și art. 61 din Legea 76/2012, instanța procedează la informarea părților asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această procedură pentru soluționarea litigiului dedus judecății sau în alt mod, pe cale amiabilă.

Părțile învederează că nu se poate soluționa cauza nici prin mediere și nici prin acordul părților .

Instanța pune în vedere părților prezente posibilitatea administrării probelor prin avocat sau consilier juridic.

Părțile refuză.

Instanța pune în discuție durata estimativă a cercetării procesului, în temeiul art. 238 din noul C.p.c.

Avocat C. pentru reclamantă estimează că dosarul se poate soluționa la acest termen și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar și cu un martor, altul decât cel din acțiune, întrucât acesta are hotărâre judecătorească.

Consilier juridic D. pentru pârâtă estimează că dosarul se poate soluționa la acest termen și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar. Nu se opune înlocuirii martorului .

Instanța, în temeiul art. 238 din noul C.p.c., estimează durata cercetării la primul termen de judecată - o singură zi.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar pentru ambele părți și cu un martor pentru reclamantă, în baza art. 258 noul C.p.c., considerând-le utile soluționării cauzei, pentru dovedirea situație de fapt invocate.

Instanța încuviințează înlocuirea martorului, fiind utilă cauzei, acesta având ca obiect acțiune în constare.

Sub prestare de jurământ s-a audiat martorul prezent, declarația lui fiind consemnată și depusă la dosar

În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului.

Nemaifiind alte cererii de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat C. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii, constarea că activitatea desfășurată de acesta în perioadele menționate în acțiune se încadrează în grupa a II a de muncă și obligarea pârâtei la eliberarea uni adeverințe . Fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic D. pentru pârâtă solicită respingerea acțiunii.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 07.10.2013, reclamanta B. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate în contradictoriu cu pârâta . că activitatea desfășurată în meseria de frezor în perioada 02.07._92, se încadrează în grupa a II a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului 50/1990 anexa 2, pct. pct 34 și obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens.

În fapt, a arătat că a fost angajatul pârâtei din data de 02.07.1975 cu contract individual de muncă în perioadele menționate, desfășurând activitatea de frezor .

Și-a desfășurat activitatea . operații de nituire, polizare, șlefuire, lustruire a pieselor din materiale feroase și neferoase, în condiții de muncă fără ventilație sau instalații de anihilare a pulberilor degajați.

Arată că efectua și microașchiere, operație în urma căreia se degaja pulbere microscopică eliminându-se și vapori toxici în atmosferă.

În cadrul aceleiași hale se efectuau operații de stunjire, frecare, rectificare, găurire, alezare, ascuțire scule, zgomotul produs depășind limitele maxime admise.

A mai susținut reclamantul că activitățile enumerate se desfășurau în aceste condiții pe tot parcursul programului de lucru .

În drept, a invocat prevederile art 35 C., Ordinul 50/1990 anexa 2 pct. 34 .

Reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și martori pe care i-a nominalizat.

În scop probatoriu, a depus la dosar fotocopii de pe carte de identitate,certificat de informare, xerocopie carnet de muncă,adeverințe, răspuns pârâtă .

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 29 lit. l din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și art.270 din Codul muncii.

Pârâta a formulat la data de 30.10.2013 întâmpinare în temeiul art. 205 C. și art. 272 Codul muncii, solicitând respingerea acțiunii motivat de faptul că activitatea desfășurată de reclamant nu a fost nominalizată la nivel de unitate ca activitate desfășurată în condiții de grupa a II a de muncă. A mai susținut pârâta că în ceea ce privește zgomotul existau mijloace de atenuare, izolare cât și ventilații amplasate în fiecare secție și că reclamantul nu se încadrează ca funcție ocupațională în acordarea sporurilor pentru muncă în condiții nocive și periculoase. Mai arată că, datorită lipsei acute de comenzi și întreruperilor frecvente de activitate, gradul de încărcare al salariaților era sub 50%

A solicitat judecarea în lipsă.

La data de 13.01.2013, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susținerile din acțiunea inițială apreciind că în cauză îi profită și pct 3 al Ordinului 50/1990, arătând totodată că prin hotărâri judecătorești colegi ai săi au obținut recunoașterea grupei a II a de muncă.

În ședința din data de 13.01.2014 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți și cu un martor pentru reclamantă. A încuviințat înlocuirea martorului, fiind utilă cauzei, acesta având ca obiect acțiune în constare.

Sub prestare de jurământ s-a audiat martorul prezent, declarația lui fiind consemnată și depusă la dosar.

Reclamanta a depus și practică juridică.

Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele:

Potrivit mențiunilor din carnetul de munca al reclamantei se retine că în perioada dedusa judecății, 02.07._92, a lucrat în calitate de frezor pentru angajatorul pârât.

Din declarația martorului N. P. reiese că acesta, împreună cu reclamanta, au lucrat în perioada de timp specificată în aceleași condiții și loc de muncă. Îndeplineau aceleași sarcini și activități, în funcția de frezor. Fiind vorba de piese de precizie, se desfășurau operații de șlefuire în urma cărora se degajau particule foarte mici de praf și pulberi de la piatra abrazivă. A arătat martorul că au existat colegi cu boli profesionale. Martorul a susținut că reclamantul și-a desfășurat activitatea în procent de 100% în aceste condiții pe toată durata programului de lucru.

Activitatea se desfășura în condiții de muncă fără ventilație corespunzătoare sau instalații de anihilare a pulberilor.

Aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit dispozițiile art. 272 din C. muncii.

Susținerea pârâtei referitoare la faptul că locul de muncă al reclamantului nu a fost nominalizat în grupa a II a de muncă nu prezintă relevanță și nu conferă acțiunii promovate de reclamant un caracter inadmisibil, întrucât Ordinul nr. 50/1990 invocat de aceasta are deplină aplicabilitate pe perioada dedusă judecății, raporturile de muncă fiind guvernate de acest act normativ până la data abrogării lui (01.04.2001).

Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.

Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.

În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a Î.C.C.J. conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului nr. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.

Instanța va avea în vedere și faptul că și colegilor reclamantului le-a fost recunoscută grupa de muncă prin intermediul instanțelor de judecată, hotărâri pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.

Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care în cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.

Martorul a obținut recunoașterea faptului că a prestat o activitate încadrându-se în grupa a II-a de muncă, prin sentință judecătorească executorie, depusă în copie la dosar, nr. 7857/2013 pronunțată de Tribunalul D.. Dacă unor persoane care au lucrat în proximitatea reclamantului, în aceeași incintă și condiții de lucru, li s-a recunoscut grupa de muncă, în procent de 100% din programul normal de lucru, prin hotărâre judecătorească, cu putere de lucru judecat ce se impune acestei instanțe ca o prezumție legală absolută și irefragabilă, ar fi inechitabil ca unei alte persoane care a lucrat în mod real în condițiile specifice grupei de muncă să nu i se poată stabili această calitate și drepturile subsecvente, din pricina unei neglijențe ce nu îi incubă.

Din carnetul de muncă al reclamantului, depus în copie la dosar, coroborat cu declarația martorului, rezultă funcția și condițiile de muncă ale lucrătorului, acestea încadrându-se în ipotezele reținute de dispozițiile Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct. 34.

În consecință, instanța va admite cererea și va constata că activitatea desfășurată de către reclamant în perioada 02.07._92 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 34.

În temeiul art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003, forma republicată cu o nouă numerotare a textelor), va obliga pârâta să elibereze o adeverință în acest sens.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta B. A., cu domiciliul ales în C., . cab. avocat C. nr. 5B, .. 1, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. C. S.A., cu sediul în com. Ghercești, ..

Constată că activitatea desfășurată de către reclamant în perioada 02.07._92 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 34.

Obligă pârâta să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 13 ianuarie 2014.

Președinte,

I. S. V.

Asistenți judiciari

M. V. C. M. C. S.

Grefier,

M. D. Ș.

20.01.2014/ red. și tehnored. ISV, MCS și MDȘ / 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 11/2014. Tribunalul DOLJ