Acţiune în constatare. Sentința nr. 5222/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5222/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 4492/63/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Sentința nr. 5222/2014
Ședința publică de la 03 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. V.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar A. P.
Grefier M. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant T. E. cu domiciliul în com. Ostroveni, ., jud. D. și pe pârât S.C. A. D. S.A. (FOSTĂ ITSAIA) PRIN LICHIDATOR JUDICIAR NICK S.P.R.L. C. cu sediul în mun. C., .. 15 A-B, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamantul asistat de avocat C. D., martorul I. F., lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța, conform dispozițiilor art. 312 Cod Procedură Civilă, procedează la audierea martorului I. F., propus de reclamant, sub prestare de jurământ și a cărui declarație a fost consemnată în scris și atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată finalizată faza procesuală de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în cauză.
Avocatul reclamantului solicită admiterea acțiunii,constatarea că activitatea desfășurată în perioada 1984-1994 se încadrează în grupa a II a de muncă și eliberarea unei adeverințe în acest sens, conform Ordinului 590/2008, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub numărul de dosar indicat mai sus, reclamantul T. E. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. D. S.A. (FOSTĂ ITSAIA) PRIN LICHIDATOR JUDICIAR NICK S.P.R.L. C., solicitând instanței să constate că activitatea desfășurată de reclamant ca șofer în cadrul ITSAIA în perioada 20.10._94, se încadrează în grupa a II-a de muncă și de asemenea să oblige intimata la emiterea unei adeverințe în acest sens, cu respectarea condițiilor de formă reglementate de Ordinul 590/2008 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
În fapt, arată că în perioada 20.10._94 a desfășurat activitatea de șofer în cadrul Întreprinderii de Transport Specializat pentru Agricultură și Industrie Alimentară, așa cum reiese din carnetul de muncă atașat la dosar, deservind o autospecială cu capacitatea de peste 4 tone. Reclamantul menționează că potrivit adresei nr. 152/DA/18.07.1995 a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, șoferii care deservesc autocamioane cu capacitatea de transport de cel puțin 4 tone, se încadrează în grupa a II-a de muncă și de asemenea că acest act completează dispozițiile pct. 208 din Anexa II a Ord. 50/1990, care prevede că :"șoferii care deservesc autocamioane (inclusiv asimilate acestora) cu capacitatea de transport de cel puțin 10 tone" se încadrează în grupa a II-a de muncă.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la emiterea unei adeverințe în sensul celor arătate mai sus, înțelege să invoce prevederile art. 40 alin.2 lit. h din Codul Muncii.
Anexează cererii copii: CI, carnet de muncă,adeverința nr 849/2012.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză
În cauză s-a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor pentru reclamant,fiind audiat martorul I. F..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din declarația martorului I. F. reiese că acesta, împreună cu reclamantul, au lucrat în perioada de timp specificată în aceleași condiții și loc de muncă, îndeplineau sarcini și activități similare, ocupând funcțiile de șofer pe mașini de mare tonaj și de 12 tone plus remorca 5 tone, inclusiv pe timp de noapte, când plecau în tură,lucrând 8 ore și chiar și 10-12 ore continuu când plecau în cursă.
Martorul a arătat că a obținut recunoașterea faptului că a prestat o activitate încadrându-se în grupa a II-a de muncă, fiindu-i eliberată o adeverință în acest sens de către unitate, adeverință ce i-a fost valorificată la pensie .
Din sentința civilă nr 4431/2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr_/63/2012 rezultă că și altui coleg al reclamantului care a lucrat în aceeași perioadă,în aceleași condiții ,având aceeași meserie i s-a recunoscut grupa a II a de muncă în procent de 100% din programul normal e lucru pentru activitatea desfășurată.
Din adeverința nr 849/2012 rezultă că lichidatorul pârâtei nu poate elibera adeverința solicitată de reclamantul din prezenta cauză privind perioada lucrată, întrucât fostul administrator nu i-a predat arhiva cu statele de plată ale societății.
Prin urmare, instanța constată că ar fi inechitabil ca unei alte persoane care a lucrat în mod real în aceleași condiții specifice grupei de muncă să nu i se poată stabili această calitate și drepturile subsecvente, din pricina unei situații obiective, anume preluarea și apoi desființarea societăților angajatoare.
Instanța va face aplicarea în acest sens și a jurisprudenței CEDO, care in cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Din carnetul de muncă al reclamantului, depus în copie la dosar, coroborat cu declarația martorului, rezultă încadrarea în ipotezele reținute de dispozițiile Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct. 208.
În consecință, instanța va admite cererea, va constata că activitatea desfășurată de către reclamant în cadrul I.T.S.A.I.A. D. în perioada 20.10._94 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru, conform Ordinului nr. 50/1990, anexa 2, pct. 208 și în temeiul art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii, va obliga pârâta să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamant T. E. ,CNP_, cu domiciliul în com. Ostroveni, ., jud. D. și pe pârât S.C. A. D. S.A. (FOSTĂ ITSAIA) PRIN LICHIDATOR JUDICIAR NICK S.P.R.L. C. cu sediul în mun. C., .. 15 A-B, având ca obiect acțiune în constatare.
Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 20.10._94, se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ord. 50/1990 anexa II, pct 208, în procent de 100%.
Obligă pârâta să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare,cererea de declarare a apelului se depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2014.
PREȘEDINTE E. V.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar A. P.
Grefier M. Ș.
Red.jud.E.V./14.10.2014
4ex
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








