Acţiune în constatare. Sentința nr. 693/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 693/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 14293/63/2013

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 693/2014

Ședința publică de la 13 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G.

Asistent judiciar M. V. C.

Asistent judiciar M. C. S.

Grefier L. S.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâta . ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal și asistat de avocat C. M., lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 05.02.2013 reclamantul a depus la dosar precizare privind temeiul de drept al acțiunii, după care:

Având în vedere dispozițiile art. 95 pct.1 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă atât material cât și teritorial a soluționa cauza dedusă judecății și legal investită.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere dispozițiile art. 95 pct.1 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă atât material cât și teritorial a soluționa cauza dedusă judecății și legal investită.

Instanța procedează la audierea martorului M. M., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 22.10.2013, reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâta . solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că activitatea desfășurată în perioadele 04.07._70 și 08.07._01 se încadrează în grupa a II a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului 50/1990 pct 3 anexa 2 pct 69, pct 42.

În fapt, a arătat că a fost angajatul pârâtei cu contract individual de muncă în perioadele menționate, având meseria de bobinator în cadrul Diviziei de Transformatoare, Secția Pregătiri – Atelier Bobinaj și desfășura operații de degresare chimică cu solvenți organici și soluții alcaline în vederea acoperirii și lipirii bobinelor și operațiuni de impregnare a bobinelor și a mașinilor electrice, pentru aceasta folosind substanțe toxice, caustice, mică, cupru, azbest și sticlă, tabla de siliciu, rășina, șnur poliesteric, aliaje de lipit care prin încălzire degajă fum toxic,etc.

Și-a desfășurat activitatea în condiții de muncă grele (zgomot), în condiții de frig iarna, respectiv căldură excesivă vara.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Ordinul 50/1990 art 3, anexa 2 pct 42 și pct 69.

În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială, interogatoriu.

În scop probatoriu, a depus la dosar fotocopii de pe carte de identitate, xerocopie carnet de munca, decizie asupra capacității de muncă emisă de Casa Națională de Pensii, adeverințe, practică juridică, buletine de verificări de temperatura.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 29 lit. l din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și art.270 din Codul muncii

La data de 12.12.2013 pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, locul de munca ocupat de reclamant nefiind încadrat în locurile de muncă corespunzătoare grupei a II a de munca.

A arătat că numai o parte din salariații din Secția Pregătiri, secție în care se regăsește și atelierul în care își desfășura activitatea reclamantul, au fost încadrați în grupa a II a de muncă, respectiv cei care au lucrat efectiv la pregătiri izolații sticlă în cadrul Atelierului pregătiri trafo uscate, conform Ordinului 50/1990 anexa 2, pct 69, 79.

A susținut că reclamantul nu este menționat în anexa 7 la CCM Transformatoare E., ca atare nici în tabele de încadrare în condiții de grupa a doua de muncă.

Pârâta a invocat prevederile art 205-208 NCPC.

În susținere, a depus anexa 7 la CCM Transformatoare E. și tabel cu personalul încadrat cu condiții deosebite de muncă Atelier Pregătiri trafo uscate.

La data de 05.02.2014 reclamantul a depus note de ședință prin care a precizat temeiul juridic ca fiind Ordinul 50/1990, art 3, anexa 2 pct 69 și 79 coroborate cu pct 160. Totodată, a solicitat instanței și obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens conform art 40 alin 2 lit h din Codul muncii.

La data de 13.02.2014, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar pentru ambele părți și cu un martor pentru reclamant, în baza art. 258 noul C.p.c., considerând-le utile soluționării cauzei, pentru dovedirea situație de fapt invocate.

Sub prestare de jurământ s-a audiat martorul prezent, declarația lui fiind consemnată și depusă la dosar.

Reclamantul a depus concluzii scrise prin care a reiterat cele susținute în acțiunea introductivă și în precizările formulate în data de 05.02.2014.

Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele:

Potrivit declarației martorului audiat în cauză, coroborată cu mențiunile din carnetul de muncă, în perioada precizată în acțiune reclamantul a avut meseria de bobinator, efectuând operații de degresare chimică cu solvenți organici și soluții alcaline și operațiuni de impregnare a bobinelor 100% din programul normal de lucru.

Condițiile de muncă erau dificile, în timpul operațiunilor efectuate degajându-se noxe, praf de sticlă.

Aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit dispozițiile art. 272 din C. muncii.

Martorul a mai arătat că o parte din colegi au obținut recunoașterea faptului că au prestat o activitate încadrându-se în grupa a II-a de muncă prin sentință judecătorească, iar altora unitatea le-a eliberat adeverință în acest sens.

Dacă unor persoane care au lucrat în proximitatea reclamantului, în aceeași incintă/ condiții de lucru, li s-a recunoscut grupa de muncă, în procent de 100% din programul normal de lucru, prin hotărâre judecătorească, cu putere de lucru judecat ce se impune acestei instanțe ca o prezumție legală absolută și irefragabilă, ar fi inechitabil ca unei alte persoane care a lucrat în mod real în condițiile specifice grupei de muncă să nu i se poată stabili această calitate și drepturile subsecvente, din pricina unei neglijențe ce nu îi incubă.

Din carnetul de muncă al reclamantului, depus în copie la dosar, coroborat cu declarația martorului, rezultă funcția și condițiile de muncă ale lucrătorului, acestea încadrându-se în ipotezele reținute de dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 69 și 79 potrivit cărora aceasta desfășura operații de ,,degresare chimică cu solvenți organici sau cu soluții alcaline"(…).. respectiv,, impregnarea bobinelor sau a mașinilor electrice cu poliesteri sau cu rășini sintetice."

Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.

Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.

În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a Î.C.C.J. conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului nr. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.

Instanța va avea în vedere și faptul că și colegilor reclamantului le-a fost recunoscută grupa de muncă prin intermediul instanțelor de judecată, hotărâri pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.

Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care în cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.

În consecință, instanța va admite în parte acțiunea și va constatat că activitatea desfășurată de către reclamant în perioada 18.03._70, 08.07.1971 - 1.04.2001 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 69 și 79.

Instanța va respinge acțiunea în ceea ce privește perioada 04.07.1967- 17.03.1969 întrucât pentru această perioadă nu sunt incidente prevederile Ordinului 50/1990, temeiul juridic invocat de reclamant este, potrivit prevederilor pct 13, acest act normativ fiind aplicabil începând cu data de 18.03.1969

În temeiul art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003, forma republicată cu o nouă numerotare a textelor), va obliga pârâtul să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea precizată de reclamantul MARONESCU D. CNP_, cu domiciliul în C., ., . 1, ., în contradictoriu cu S.C . E. S.A., cu sediul în C., .. 80, jud D..

Constată că activitatea desfășurată de reclamantul MARONESCU D. în perioadele 18.03._70, 08.07.1971 - 1.04.2001 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform Ordinului 50/1990, anexa 2, pct. 69,79.

Obligă pârâta S.C. E. S.A. să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.

cu apel în 10 zile de la comunicare.

cererea de declarare a apelului se ca depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2014

Președinte Asistenți judiciari Grefier

M. G. M. C. M. S. L. S.

Red.Jud. M.G. și S.M.C.

4 Ex./25.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 693/2014. Tribunalul DOLJ