Acţiune în constatare. Sentința nr. 373/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 373/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 14268/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 373/2014

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. S.

Asistent judiciar M. G. M.

Asistent judiciar C. S.

Grefier M. D. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamantul T. C. și pe pârât ., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns - reclamant - T. C. personal și asistată de avocat P. G. și martora C. M., lipsind: - pârât - ..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care

Instanța pune în discuție competența.

Avocat P. avocat reclamant arată că Tribunalul D. este competent.

Având în vedere dispozițiile art. 95 pct.1 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă material cât și teritorial de a soluționa prezenta cauză.

Avocat P. pentru reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar și cu cele depuse la acest termen și cu martorul C. M..

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar pentru părți și cu un martor pentru reclamantă, în baza art. 258 noul C.p.c., considerând-o utilă soluționării cauzei, pentru dovedirea situație de fapt invocate.

Sub prestare de jurământ s-a audiat martorul prezent, declarația lui fiind consemnată și depusă la dosar.

În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului.

Nemaifiind alte cererii de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat P. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii. Fără cheltuieli de judecată

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.10.2013, reclamantul T. C. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând să se constate că activitatea desfășurată în perioada 06.09._78 si 28.03._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa nr. II, pct. 34,69 si 79, în procent de 100 % și să fie obligată pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens.

În motivare, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei ., în perioada 1978-2001 în meseria de lăcătuș, în cadrul Secției Mașini Rotative.

Învederează instanței că, în toată această perioadă, a efectuat operațiuni de polizare, șlefuire, lustruire a metalelor feroase și neferoase (pct.34 "polizarea, șlefuirea și lustruirea pieselor din materiale feroase și neferoase"), degresare chimica cu solventi organici si solutii alcaline(PCT.69), a folosit lacuri de impregnare (pct.79), lucrând cu substanțe toxice ca electropasta, spume poliuretanice, acid clorhidric, plumb, cupru, zinc, sticlotextolit.

A mai arătat că, deși a lucrat în același atelier - Mașini Electrice Rotative, în aceleași condiții și a efectuat aceleași operațiuni, aferente meseriei de lăcătuș, ca alți colegi, unitatea le-a acordat grupa a II–a de muncă doar unora (cum este cazul colegului B. P. și V. M.), iar altora nu, ducând la situații discriminatorii între salariați, cu toate că în Tabelul cu personalul ce se încadrează în grupele I și II de muncă întocmit de unitatea pârâtă, funcția de lăcătuș - Mașini Electrice Rotative se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului 50/1990.

În scop probatoriu, a depus la dosar fotocopii de pe carnetul de muncă, practică judiciară, adeverintă nr._/03.10.2012 emisă de unitatea pârâtă privind încadrarea în grupa a II a de muncă a colegului Stefanică I.,lăcătuș în aceelași atelier și secție, carte de identitate a reclamatului, solicitând în dovedirea acțiunii,probele cu înscrisuri și testimonială, cu un martor .

Pârâta a formulat în cauză întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică, întrucât pentru activitatea prestată în cadrul Secției Mașini Electrice Rotative, s-a acordat grupa a II a de muncă limitativ, numai salariaților ce au executat anumite operațiuni potrivit anexei 5 la CCM din 1992, reclamantul prestând alte activități, susținând și că prevederile Ordinului 50/1990 au fost abrogate .

În dovedire, pârâta a anexat înscrisuri privind locurile de muncă și personalul încadrat în grupele I și a II a de muncă la 30.09.1997, contractul de muncă al reclamantului și acte aditionale la acesta si anexa nr.7 la CCM MER cu situatia locurilor de munca pe categorii de personal.

La solicitarea reclamantului, a fost încuviințată proba cu un martor pentru a se dovedi activitățile desfășurate și condițiile de la locul de muncă, fiind audiat martorul C. M. în ședința publică din 29.01.2014, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar .

La termenul din data de 29.01.2014 a fost depus procesul verbal de informare nr.7/28.01.2014.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Reclamantul a fost angajatul societății pârâte S.C. E. S.A. C., lucrând în perioada 06.09._78 si 28.03._01 în meseria de lăcătuș montator, în cadrul Secției Mașini Rotative, așa cum rezultă din mențiunile înscrise în carnetul de muncă.

Din observarea aceluiași document, reiese că în perioada 18.10._80, reclamantul a efectuat stagiul militar, având contractul de muncă suspendat, motiv pentru care nu este îndreptățit la grupei a II- a de muncă pentru acest interval de timp, neprestând activitate în condiții deosebite de muncă.

Din declarația martorului audiat în cauză rezultă că acesta, împreună cu reclamantul, au lucrat în perioada de timp specificată în aceleași condiții și loc de muncă, având aceeași meserie de lăcătuș, martorul obținând recunoașterea definitivă a faptului că a prestat o activitate încadrându-se în grupa a II-a de muncă, prin hotărâre judecătorească, ulterior unitatea eliberându-i adeverința nr. 3367/2013 privind acordarea grupei a II a pentru activitatea prestată ca lăcătuș.

Martorul, coleg de serviciu în aceeași meserie de lăcătuș la aceeași secție Mașini Rotative din cadrul unității pârâte, reclamantul, în calitate de lăcătuș ca și el, au efectuat zilnic, pe toată perioada de lucru, operațiuni de polizare, șlefuire, ajustare și degresare a pieselor componente cu diferiți solvenți puternici (tricloretilenă, triclor, diluant ), În urma operațiunilor efectuate săreau scântei de la polizare și praf de la turnătorie ce afectau căile respiratorii, iar după șlefuirea și polizarea pieselor, tot lăcătușii executau operatiile de impregnare cu anumite lacuri, neexistând instalații de ventilare în unitate.

Reclamantul a efectuat aceste operatiuni pe parcursul întregului program de lucru de 8 ore și chiar suplimentar, lucrând in conditii grele cu zgomot puternic, pulberi diverse și la temperaturi foarte ridicate .

Pârâta nu a încadrat activitatea desfășurată de reclamant pe perioada dedusă judecății în grupa a II- a de muncă în mod nejustificat iar faptul că Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat prin art. 198 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, începând cu data la care această lege a intrat în vigoare, 01.04.2001, nu conduce la o altă concluzie în privința cererilor vizând o perioadă de timp anterioară datei indicate, actul normativ producând efecte juridice în interval de timp vizat.

Având în vedere activitățile desfășurate de reclamant, condițiile de la locul său de muncă, instanța apreciază că activitatea acestuia se încadrează deci în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 34,69 si 79 șdin Ordinul 50/1990.

Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.

Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.

În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, indiferent de perioadă.

Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru și chiar suplimentar iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.

Instanța va avea în vedere si faptul că alți colegii ai reclamantului, care lucrau în aceleași condiții ca și aceasta, având aceeași meserie și efectuând aceleași operațiuni, au obținut recunoașterea grupei de muncă de către unitate sau prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu unitatea pârâtă din speța de față.

Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care in cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferentieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.

Instanța retine astfel, că Ordinul nr. 50/1990 a fost emis tocmai pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului și reglementarea pensiilor de asigurări sociale de stat, scopul urmărit de reclamant fiind înlăturarea inechității produse prin neacordarea grupei de muncă de către angajatorul său, iar posibilitatea reclamantului de a se adresa instanței de judecată este în deplină concordanță cu prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Susținerile pârâtei din întâmpinare nu pot fi reținute de instanță, deoarece încadrarea in grupele de muncă se face in funcție de condițiile nocive concrete existente la locul de muncă, de gradul de pericol pe care îl presupune activitatea desfășurată de o persoană și nu poate fi limitată de o comisia de nominalizare. Lipsa nominalizării nu poate priva salariatul de un drept.

Or, dacă unor persoane care au lucrat în proximitatea reclamantului li s-a recunoscut grupa de muncă, în procent de 100% din programul normal de lucru, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu putere de lucru judecat ce se impune acestei instanțe ca o prezumție legală absolută și irefragabilă, ar fi inechitabil ca unei alte persoane care a lucrat în mod real în condițiile specifice grupei de muncă să nu i se poată stabili această calitate și drepturile subsecvente, din pricina unei neglijențe ce nu îi incubă.

Din mențiunile carnetului de muncă al reclamantului, coroborate cu declarația martorului, rezultă funcțiile, activitățile și condițiile de muncă ale reclamantului, acestea încadrându-se în ipotezele reținute de dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, Anexa II, pct. 34,69 si 79.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite cererea, va constata că activitatea desfășurată de reclamant pentru pârâtă în perioada 06.09._78 si 28.03._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa nr. II, pct. 34, 79, în procent de 100 %. și va obliga pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens, în conformitate cu disp. art. 40 alin 2 litera h din codul muncii.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul T. C. avand CNP_ cu domiciliul în mun. C., ..23, .,., jud. D. în contradictoriu cu pârâtul S.C. E. S.A. cu sediul în mun. C., .. 80, Jud D.,CUI RO6312800..

Constată că activitatea desfășurată de reclamant pentru pârâtă în perioada 06.09._78 si 28.03._01, în funcția de lăcătuș, se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ordinului 50/1990, anexa II, pct. 34,69 si 79, în procent de 100 %.

Obligă pârâta să elibereze reclamantei adeverință în acest sens.

Executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2014.

PREȘEDINTE

D. S.

Asistent judiciar C. S.

Asistent judiciar M. G. M.

Grefier M. D. Ș.

Red. As.jud.C.S/

4ex/11.02 .2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 373/2014. Tribunalul DOLJ