Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2267/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2267/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 16762/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 2267/2014

Ședința publică de la 16 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. Steluța G.

Asistent judiciar C. - M. M.

Asistent judiciar A. P.

Grefier C. C. P.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D. PENTRU E. E. și pe pârât ȘCOALA G. Ț., având ca obiect drepturi bănești

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsa.

Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art 269 Codul Muncii .

Instanța urmează să încuviințeze probele solicitate de părți potrivit dispozițiilor art 255raportat la art 258 Cod de procedură civilă și constatând cercetarea judecătorească încheiată potrivit dispozițiilor art 244 NCPC și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată:

La data de 13.01.2013, S. INVATAMINTULUI S. HARET D. pentru reclamanții membru de sindicat E. E. a chemat in judecată pe pârâtul, ȘCOALA G. Ț. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat sa îi calculeze si sa îi plătească dobânda legala aferenta drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 0182/20.01.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ începând cu data formulării cererii în cauzele mai sus menționate și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 0182/20.01.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, Secția Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale a fost admisă acțiunea reclamantei E. E., s-a dispus obligarea unității școlare pârâte ȘCOALA G. Ț. la plata diferențelor salariale către ceilalți reclamanți rezultate din neaplicarea Lg nr. 221/2008, actualizate cu coeficientul de inflație la data plății efective, în perioada 1. 10. 2008 – 31.12.2009 sau după caz începând cu momentul angajării la unitatea pârâtă, proporțional cu perioada lucrată și până la intervenirea unei cauze legale de modificare ori stingere a dreptului.

În motivarea cererii au arătat că prin această sentință a obținut drepturi bănești de plata cărora nu a beneficiat până în prezent.

A arătat că dobânda legală este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar și că potrivit dispoz. art.2 "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”.

Arată că din aceste prevederi legale, rezultă că daunele interese constau în dobânda legală ce curge de drept fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă, aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual ce muncă.

Mai arată că potrivit art. 1530 și urm. din Codul civil, pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației, creditorul are dreptul la daune interese.

A mai invocat, în drept, dispozițiile art. 1530 și urm. Din codul civil, art 2 din OG nr. 13/2011 și ale art. 161, art 166 alin 4, art. 268 și art.278 alin 1 din Codul Muncii.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 Cod pr civilă.

În susținerea cauzei s-au depus la dosar in copie: tabel nominal cu membru de sindicat care au promovat cereri de chemare în judecată, sentința nr. 0182/20.01.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, carte de identitate în copie, și practică judiciară.

Prin cererea formulată, reclamanții au solicitat judecarea în lipsă.

La data de 05.03.2013 S. Învățământului S. Haret, pentru membru de sindicat, a depus la dosarul cauzei o precizare prin care a solicitat instanței, în temeiul art. 204 alin 1 Cod pr civilă, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței 0182/20.01.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Pârâta deși legal citată nu a formulat întâmpinare și nu a depus acte în apărare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Reclamanta este salariata unității școlare pârâte, calitate în care au solicitat în instanță obligarea acesteia la plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate.

Prin sentința nr. 0182/20.01.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, Secția Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale a fost admisă acțiunea reclamantei E. E., s-a dispus obligarea unității școlare pârâte ȘCOALA G. Ț. la plata diferențelor salariale către ceilalți reclamanți rezultate din neaplicarea Lg nr. 221/2008,actualizate cu coeficientul de inflație la data plății efective, începând cu 01 10 2008 sau după caz începând cu momentul angajării la unitatea pârâtă, proporțional cu perioada lucrată și până la intervenirea unei cauze legale de modificare ori stingere a dreptului.

Prin prezenta cerere, reclamanta solicită obligarea pârâtului să-i calculeze și să-i plătească lunar, începând cu data formulării cererii și pănă la data plății efective, dobânda legala cuvenită pentru creanțele stabilite prin sentința nr. 0182/20.01.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, Secția Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale față de faptul că aceasta hotărâre judecătoreasca nu a fost pusă în executare.

Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamanți. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.

Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamanților, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art.1530 si urm din NCC care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.

Pentru aceste motive, instanța constată că dobânda legală solicitată de reclamantă este datorată începând cu data cererii de chemare în judecată, astfel că se justifică acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentinței nr. 0182/20.01.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, Secția Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale

Ca urmare, pentru considerentele expuse, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga unitatea școlară ȘCOALA G. Ț. să plătească reclamantei membru de sindicat E. E. dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 0182/20.01.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, calculată începând cu data de 13.12.2013 (data introducerii acțiunii) și până la data plătii efective.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte acțiunea formulată de S. INVATAMANTULUI S. HARET D., cu sediul in C., ..6, jud. D., pentru reclamanta membru de sindicat E. E. în contradictoriu cu pârâtul ȘCOALA G. Ț., cu sediul în localitatea Ț., jud D..

Obligă pârâta ȘCOALA G. Ț., la plata către reclamanta membru de sindicat E. E. având CNP_, a contravalorii dobânzii legale calculate începând cu data de 13.12.2013 până la data achitării integrale a sumelor de bani neachitate stabilite prin sentința nr. 0182/20.01.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .

Executorie.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică, azi, 16.04.2014.

PREȘEDINTE, R. Steluța G.

Asistent judiciar,

C. - M. M.

Asistent judiciar,

A. P.

Grefier, C. C. P.

Red. Asis. Jud. CMM./Jud.RSG.

4 ex/05.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2267/2014. Tribunalul DOLJ