Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 242/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 242/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 12114/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 242/2014
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Asistent judiciar M. G. M.
Asistent judiciar C. S.
Grefier M. D. Ș.
Pe rol, pronunțarea cu dezbaterile asupra cauzei litigii de muncă privind pe reclamant M. M. și pe pârâta D. SRL C., având ca obiect contestație decizie de concediere, dezbateri ce au fost consemnate prin încheierea de ședință de la data de 15.01.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Procedura legal îndeplinită.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
La data de 23.07.2013, contestatorul M. M. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 68 din 10.07.2013 emisă de . C. ,solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea acestei decizii, reintegrarea în funcția avută și obligarea unității la plata drepturilor restante la data de 10.07.2013, aferent anului 2013, a despăgubirilor calculate la data de 10.07.2013,ca urmare a desfacerii unilaterale și netemeinic a contractului individual de muncă precum și la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua cu acest proces.
In motivare, arată că în perioada 18 08 2011 – 14 06 2013 desfășurat activitate ca electromecanic auto,iar prin decizia contestată i s-a desfăcut contractul de muncă, decizie care este lovită de nulitate absolută având în vedere faptul că a fost întocmită cu încălcarea prev art. 252 alin 2 lit. b și c din Legea nr. 53/2003.
Învederează și faptul că fapta pentru care a fost cercetat disciplinar( altercație verbală cu șefii și presupusa producere cu intenție a defecțiunii autoturismului la care lucra) nu se încadrează așa cum este prevăzut de art. 61 lit. a în categoria abaterilor grave și nici repetate de la regulile de disciplină a muncii.
Contestatorul și-a întemeiat prezenta contestație pe dip. art. 252 alin 5 din Codul Muncii.
A depus la dosar în copie decizia contestată.
La data de 22 10 2013,pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației formulate și să se mențină ca temeinică și legală decizia de sancționare disciplinară(concediere) nr. 68/10.07.2013 întrucât motivele invocate sunt neîntemeiate.
La emiterea deciziei de sancționare au fost avute în vedere dis part 247 și 248 alin 1 lit e din Lg nr 53/2003 – Codul Muncii republicat,prevederile Regulamentului intern al D. SRL și procesul verbal privind desfășurarea procedurii cercetării disciplinare prealabile înregistrat sub nr 67/02 07 2013.
Abaterea săvârșită de către contestator a fost probată cu declarațiile martorilor la prezenți la eveniment în persoana numiților F. L. Contantin și M. Eleonor R., iar convocarea în vederea efectuării cercetării disciplinare poartă numărul de înregistrare 63/17 06 2013.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 155 cod pr civilă.
La data de 4 11 2013, contestatorul M. M. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, și cerere de completare a probatoriului.
Arată că într-adevăr a avut discuții pe un ton ridicat și neprincipiale cu conducerea societății dar această stare de fapt a fost creată chiar de către aceasta prin încercarea de a se priva în mod abuziv și nelegal de o parte din drepturile bănești fără un act constatator care să susțină faptele care i se imputau și implicit o decizie în acest sens, aspect care, în raport cu veniturile reduse ale familiei sale, l-a determinat să reacționeze pe un ton ridicat.
Mai arată că procesul verbal nr. 67/02 07 2013 în baza căruia i s-a desfăcut contractul individual de muncă este lovit de nulitate deoarece nu a fost semnat de toți membrii comisiei.
La dosarul de cercetare disciplinară nu a fost administrat nici un înscris referitor la generarea stării conflictuale,respectiv reparația defectuoasă a autoturismului aflat în service, ori o stare de nervozitate provocată de însăși conducerea angajatorului printr-o încercare nelegală de a-i leza patrimoniul poate fi considerată o abatere deosebit de gravă pentru care unica măsură este desfacerea contractului individual de muncă.
A solicitat instanței să oblige intimata să depună la dosar următoarele înscrisuri: întreg dosarul de cercetare disciplinară a sa,regulamentul de ordine interioară al unității,documentația privind reparația autoturismului Ford Conecct din care să rezulte costurile suplimentare suportate de societate datorită reparației defectuoase,indicarea proprietarului autoturismului în cauză pentru a putea fi identificat și audiat în calitate de martor,pontajul pe luna iunie 2013 din care rezultă că în data de 15.06.2013 a părăsit locul de muncă și a fost pontat mai puține ore,să se identifice pe baza documentelor tehnic – operativă și de evidență primară, autoturismele aflate la reparat(unul care era lăsat și unul care era preluat de aparținători) pentru identificarea și audierea ca martori a celor doi clienți care au asistat la așa zisa violență verbală de care a fost acuzat pentru desfacerea contractului de muncă,prezentarea situației financiare a veniturilor distinct de Punctul de lucru Service auto Cîrcea aferentă lunilor mai,iunie,iulie și august 2013 din care să rezulte prejudiciile pe care le-a produs firmei prin alungarea clienților.
A mai solicitat de asemenea și admiterea probei testimoniale prin audierea martorului Titirigă A. .
A mai depus la dosar adresa ITM D. nr. 3274/17 07 2013.
Si-a întemeiat prezenta pe prev art 201 alin 2 C..
Instanța a încuviințat parțial proba cu înscrisuri propusă de contestator prin cererea de chemare în judecată; a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri propusă de intimată prin întâmpinare, precum și proba testimonială solicitată de contestator prin completarea la întâmpinare, fiind audiați martorii Titirigă A. pentru contestator și F. L. pentru intimată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Contestatorul M. M. este salariatul unității intimate ., societate având ca obiect de activitate "service auto", în funcția de "electromecanic auto".
Prin decizia nr. 68/10.07.2013 contestatorului i-a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art. 248 lit. e Codul Muncii și anume "desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă", fapta sancționată constând în violență verbală și adresarea de injurii conducerii, precum și părăsirea locului de muncă în timpul programului de muncă, în data de 14.06.2013.
Sancțiunea a fost aplicată în urma efectuării cercetării disciplinare prealabile de către persoanele desemnate, în acest sens, de conducerea unității, contestatorul fiind convocat pentru a da note explicative la data de 02.07.2013 (filele 21, 26-29) .
Așa cum rezultă din mențiunile înscrise în decizie, contestatorul a reacționat violent verbal în momentul în care i s-a comunicat că, pentru executarea greșită a unor lucrări de reparație asupra unui autoturism, urma să i se impute prejudiciul produs.
Contestatorul a recunoscut atitudinea reținută în decizie, atât în cererea de chemare în judecată, cât și în răspunsul la întâmpinare, reacția sa fiind determinată de faptul că i s-a reținut din salariu o sumă prea mare.
De asemenea, martorul audiat la propunerea intimatei, a confirmat că salariatul contestator a avut o reacție violentă verbal, adresând administratorului firmei injurii și blesteme, când acesta i-a comunicat că îi va reține din salariu suma constituind prejudiciul produs de contestator, urmare a reparațiilor defectuoase realizate de acesta.
Deși acest martor menționează că, după ce a provocat acest incident, contestatorul a părăsit locul muncii, conform mențiunilor înscrise în foia de pontaj aferentă lunii iunie 2013, contestatorul a prestat activitate în muncă în timpul normal de muncă, în tot cursul lunii, inclusiv în data de 14.06.2013.
Instanța constată astfel că doar fapta de violență verbală și adresarea de injurii conducerii, reținută în decizie, este confirmată de probatoriul administrat în cauză.
Instanța mai reține că anterior, contestatorul nu a mai fost sancționat disciplinar. Față de situația de fapt reținută instanța constată următoarele:
În ceea ce privește nelegalitatea deciziei, instanța constată că în cuprinsul acesteia se regăsesc toate elementele obligatorii prevăzute de art. 252 alin.1 Codul Muncii, inclusiv cele menționate de contestator și anume precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat (lit.b), precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea (lit. c).
Astfel, în decizie se menționează că au fost încălcate normele de comportare în unitate stabilite prin Regulamentul de Ordine Interioară (alin 4 din decizie). Chiar dacă nu au fost indicate expres articolele din regulament încălcate, trimiterea la "normele de comportare" face posibilă identificarea lor, în speță cap. V art. 9 pct. 16 și 17.
De asemenea, la art. 2 al deciziei s-a consemnat punctul de vedere al salariatului și motivele pentru care nu au fost avute în vedere apărările sale.
Ca urmare, instanța constată neîntemeiate susținerile contestatorului privind nelegalitatea deciziei.
Cu privire la temeinicia deciziei contestate, se constată următoarele:
Angajatorul stabilește, în condițiile art. 247 Codul Muncii și art. 250 Codul Muncii, sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport de gravitatea abaterii săvârșite de salariat, având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii, comportarea generală la serviciu, eventualele sancțiuni aplicate anterior acestuia.
Cea de a doua faptă reținută de intimată și anume părăsirea locului de muncă, nu a fost probată în cauză și, ca urmare nu poate constitui suport pentru aplicarea unei sancțiuni.
Prima faptă reținută în sarcina contestatorului și anume adresarea de injurii și alte acte de violență verbală conducerii a fost dovedită în cauză cu depoziția martorului propus de intimată, fiind de altfel recunoscută și de contestator, așa cum s-a reținut mai sus. Cel de al doilea martor, propus de contestator, nu a perceput în mod direct incidentul ce a condus sancționarea acestuia.
În derularea raporturilor de serviciu, fiecare salariat are obligația de a respecta ordinea și disciplina la locul de muncă, să aibă un comportament adecvat, necesar desfășurării relațiilor de serviciu .
Atitudinea contestatorului este însă în contradicție cu regulile enunțate anterior, prin faptele sale încălcând dispozițiile art. 9 pct. 17 (fila 70 verso), din Regulamentul de Ordine Interioară și este de natură a atrage răspunderea disciplinară și, implicit, aplicarea unei sancțiuni disciplinare.
Cu toate acestea, se apreciază că sancțiunea disciplinară aplicată și anume "desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă" este nejustificată în raport cu gravitatea abaterii disciplinare, având în vedere și comportamentul anterior al contestatorului, care nu a determinat aplicarea altor sancțiuni.
În Regulamentul de Ordine Interioară al unității este prevăzută aplicarea celei mai grave sancțiuni pentru săvârșirea faptei de "scandal în unitate" sau recidivarea în abaterile pentru care se prevăd aplicarea sancțiunilor "avertisment scris", "retrogradarea din funcție" sau "reducerea salariului" (cap. VII art. 18 lit.e).
Martorul audiat la propunerea intimatei a menționat însă că atitudinea contestatorului nu a influențat negativ clienții unității, astfel că nu se poate reține că – prin manifestarea sa – contestatorul ar fi produs un scandal în unitate, cu consecințe asupra activității unității sub aspect financiar, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea celei mau grave sancțiuni, în mod direct.
Instanța constată astfel că, sub aspectul individualizării, respectiv al dozării sancțiunii, decizia este nelegală în raport cu dispozițiile art. 250 din Codul muncii, care stabilește imperativ criteriile pe care angajatorul trebuie să le aibă în vedere cumulativ la stabilirea sancțiunii disciplinare și pe care intimata nu le-a respectat, ceea ce poate determina înlocuirea sancțiunii aplicate (în acest sens fiind și Decizia nr. 11 /2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interesul legii) .
În consecință, se constată că sancțiunea disciplinară aplicată de intimată este nejustificată în raport cu gravitatea abaterii disciplinare și, pentru considerentele expuse, instanța va dispune admiterea în parte a contestației, anularea parțială a deciziei contestate și înlocuirea sancțiunii aplicate de intimată cu sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 248 alin 1 lit. c Codul Muncii și anume reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, începând cu data reintegrării.
În condițiile art. 80 Codul Muncii, va dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate și obligarea intimatei către contestator la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data concedierii disciplinare și până la data reintegrării efective.
Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către contestator.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația formulată de reclamant M. M. cu domiciliul în C.,.. 14, .. 1, . în contradictoriu cu pârâta D. SRL C., cu sediul în C.,. B,județul D.
Anulează parțial decizia nr 68/10.07.2013 emisă de intimată.
Dispune înlocuirea sancțiunii aplicată de intimată contestatorului cu sancțiunea disciplinară prevăzută de art 248 alin 1 lit c Codul Muncii și anume reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, începând cu data reintegrării.
Dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate și obligarea intimatei către contestator la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data concedierii disciplinare și până la data reintegrării efective.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către contestator.
Instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac este Tribunalul D..
Executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2014.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
D. S. M. G. M. C. S. M.D. Ș.
Red Jud D S.
21.02.2014
Tehnored M J.
4 ex/30.11.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 2315/2014.... → |
|---|
