Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 6039/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 6039/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 10678/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6039/2014

Ședința publică de la 29 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. Steluța G.

Asistent judiciar C. - M. M.

Asistent judiciar A. P.

Grefier M. D. Ș.

Pe rol, pronunțarea cu dezbaterile asupra cauzei - Litigii de muncă - privind pe contestator M. S. și pe intimata . OLTENIA C., având ca obiect contestație decizie de concediere, dezbateri ce au fost consemnate prin încheierea de ședință de la data de 22.10.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Procedura legal îndeplinită.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

La data de 14.06.2013, contestatorul M. S. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 199/08.05.2013 emisă de C. de A. Oltenia C. și a Dispoziției nr. 64/10.04.2013 solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, în principal să constate nulitatea absolută a deciziei nr. 199/08.05.2013, în subsidiar, să se dispună anularea deciziei nr. 199/08.05.2013 și a dispoziției nr. 64/10.04.2013, reintegrarea pe funcția deținută, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, și actualizate până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Contestatoarea a arătat că la data de 10.04.2013 s-a dispus acordarea preavizului de concediere, iar la data de 08.05.2013 intimata a emis decizia nr. 199 prin care contestatoarei i s-a adus la cunoștință încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 15.05.2013.

În motivarea contestației, reclamanta arată că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, în condițiile în care nu conține date efective din care să rezulte motivul încetării contractului colectiv de muncă. Aceasta cuprinde doar încadrarea generală în drept, făcând o simplă referire la temeiurile de drept a motivelor încetării contractului de muncă, iar la situația de fapt, este descrisă situația generală a persoanelor ce pot fi concediate și a criteriilor general valabile, fără a cuprinde în concret situația reclamantei. Astfel, se precizează criteriile avute în vedere potrivit legii și contractului colectiv de muncă pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere: respectiv calificativul obținut, punctajul de departajare în condiții de egalitate și faptul că măsura trebuie să afecteze în ultimul rând persoanele unice întreținătoare de familie.

În ceea ce privește motivele de netemeinicie și nelegalitate a deciziei, învederează că desființarea postului în care lucra trebuie să aibă o cauză reală și serioasă, așa cum este ea definită de disp. art. 76 din Codul muncii, lucru ce nu a fost dovedit în cauză.

De asemenea, decizia a fost dată cu încălcarea disp. art. 73.2 lit. c din contractul colectiv de muncă, potrivit cu care măsura de desfacere a contractului de muncă trebuie să afecteze în ultimul rând femeile și bărbații unici întreținători de familie. Ori, în acest sens a depus o dată cu observarea dispoziției de preaviz un memoriu în care solicita să se aibă în vedere aceste aspecte, iar unitatea nu numai că nu i-a răspuns în niciun fel la această cerere, dar a și ignorat-o emițând decizia de concediere.

În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept s-a întemeiat pe disp. art. 65, 76 din Codul muncii, pe disp. art. 73 și urm. din contractul colectiv de muncă.

A depus la doar în copie :decizia nr. 199/08.05.2013, dispoziția nr. 64/10.04.2013 privind acordarea preavizului de concediere, adeverința de venit pe anul 2013, CCM al companiei încheiat la data de 16.05.2012, adresa pârâtei către Sindicatul Liber A. Canal C. nr. 7321/10.04.2013.

La data de 31.10.2013, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate, având în vedere următoarele:

Decizia a fost motivată în drept indicându-se prevederile legale aplicabile, respectiv art. 65-68, art. 75 și art. 76 din codul muncii și prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil la nivelul companiei în perioada 2012-2013. de asemenea, decizia a fost motivată în fapt, motivele concedierii fiind reorganizarea activității companiei în scopul eficientizării activității acesteia, reorganizare ce a impus desființarea a 118 posturi din organigramă, dintre care 28 posturi de pompagiu.

Potrivit prev.art. 4 din decizie, criteriile avute în vedere potrivit legii și contractului colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate sun următoarele:

- calificativul, respectiv punctajul obținut de salariat cu ocazia evaluării competentelor profesionale, cumularea pensiei cu salariul, acceptarea benevolă, îndeplinirea condițiilor de pensionare anticipată, îndeplinirea condițiilor de pensionare anticipată parțial, abateri disciplinare grave de la disciplina muncii conform R O I.

Aplicându-se criteriul profesional a fost disponibilizată contestatoarea care conform evaluării performantelor profesionale a fost evaluat cu calificativul " performanța profesională bună" întrunind un număr de 57 de puncte, calificativ ce nu i-a permis să rămână în cadrul companiei. La această evaluare contestatoarea nu a formulat obiecțiuni.

Contestatoarea a fost concediată ca urmare a restructurării activității companiei, restructurare ce a inclus și reducerea postului deținut de contestator. Restructurarea a avut în vedere o mai bună organizare a activității și reducerea cheltuielilor cu personalul, fapt absolut necesar în vederea asigurării funcționării companiei în condiții de eficientă economică și de creare a premiselor dezvoltării companiei conform cu angajamentele semnate cu organismele finanțatoare, angajamente ce prevăd dezvoltarea infrastructurii de apă în folosul locuitorilor municipiului C. și Județului D..

Pârâta a depus la dosar în copie: actul adițional la CCM, adresa companiei nr. 1604/24.01.2013, notificarea nr. 6033/25.03.2013, adresa nr. 6667/02.04.2013, adresa nr. 7111/08.04.2013, notificarea nr. 7321/10.04.2013, lista cu personalul propus pentru concediere, fișa de evaluare, organigrama și statul de funcții anterior disponibilizării, precum și cel ulterior disponibilizării.

Conform art. 223 alin 3 din c.p.c. a solicitat judecarea în lipsă.

La data de 18.11.2013, contestatoarea a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către pârâtă, deoarece nu au nici un suport real.

A precizat că singurul criteriu ce trebuia avut în vedere la concediere este cel profesional, neavând relevanță faptul că este singura întreținătoare de familie stipulare că există în contractul colectiv de muncă – art 73.2 lit c.

A mai depus la dosar în copie: actul adițional la contractul individual de muncă, carnetul de muncă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit disp. art. 76 din Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu:

a) motivele care determină concedierea;

b) durata preavizului;

c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69, alin. 2, lit. d), numai în cazul concedierilor colective;

d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate în termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.

Potrivit susținerilor reclamantei, decizia de concediere nr. 199/08.05.2013 este lovită de nulitate absolută, în condițiile în care nu conține date efective din care să rezulte motivul încetării contractului colectiv de muncă și fără a cuprinde în concret situația reclamantei, acest lucru echivalând practic cu o nemotivare a deciziei.

Instanța constată că decizia de concediere îndeplinește condițiile de legalitate în privința formei în care trebuia emisă, astfel că urmează să respingă cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a deciziei de concediere nr. 199/08.05.2013.

Din examinarea cuprinsului deciziei de concediere contestate reiese că aceasta a fost emisă în baza art. 65 Codul muncii, măsura desfacerii contractului de muncă al reclamantei fiind consecința reorganizării activității companiei în scopul eficientizării acesteia, reorganizare ce a impus o concediere colectivă, implicând desființarea a 118 posturi din organigramă dintre care 28 de posturi de pompagiu, inclusiv al reclamantei.

Prin Dispoziția nr. 64/10.04.2013, reclamantei i s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare, respectiv de la data de 15.04.2013 până la data de 14.05.2013.

Durata preavizului este menționată în art. 3 din decizia contestată, în conformitate cu disp. art. 76, lit. b) din Codul muncii.

La articolul 4 din decizia contestată se arată criteriile care au fost avute în vedere potrivit legii și contractului colectiv de unitate, pe primul loc fiind calificativul - respectiv punctajul obținut de salariat cu ocazia evaluării competențelor profesionale – iar la punctul 3 se menționează că măsura concedierii urmează să afecteze numai în ultimul rând femeile și bărbații unici întreținători de familie, precum și salariații, bărbați și femei, care mai au cel mult 2 ani până la îndeplinirea condițiilor de pensionare anticipată parțial.

Potrivit fișei de evaluare pentru anul 2012, reclamanta a obținut un punctaj de 57 de puncte dintr-un total de 65 de puncte și calificativul – performanță profesională bună. Fișa de evaluare a fost semnată de reclamantă cu mențiunea "nu am obiecții".

La art. 5 din decizia contestată s-a precizat că unitatea nu are posturi disponibile de natura celui ocupat de reclamantă și nici alte posturi vacante pentru a putea fi oferite salariatului în vederea exprimării opțiunii asupra ocupării acestora.

De altfel, trebuie menționat că prin Decizia în interesul legii nr. 6/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite a statuat că "dispozițiile art. 74, alin. 1, lit. d din Codul muncii (actual art. 76) nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 Codul muncii."

În ce privește criticile de nelegalitate și netemeinicie a deciziei, instanța reține următoarele:

Potrivit disp. art. 78 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, iar potrivit disp. art. 80, alin. 1, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

O primă critică de netemeinicie formulată de reclamantă se referă la faptul că desființarea postului reclamantei nu ar avea o cauză reală și serioasă.

Instanța reține că potrivit prev. art. 65 din Codul muncii concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Desființarea este efectivă, atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acesteia ori în statul de funcții, măsură care se întemeiază pe o situație concretă ce trebuie dovedită.

In speță, se reține ca locul de munca ocupat de contestatoare a fost desființat, iar în decizia contestată la art. 2 se menționează că ,,motivele de fapt ale concedierii colective sunt:

- creșterea eficienței economice, respectiv reorganizarea activității companiei, in scopul eficientizării acesteia, astfel încât să se asigure o reducere a cheltuielilor cu personalul cu circa 20%, respectiv echivalentul a circa 200 salarii medii lunare + obligațiile bugetare aferente, ceea ce a determinat desființarea efectivă si reală a postului salariatului din organigrama si statul de funcții al companiei;

- condițiile de acordare a împrumutului BERD."

Din actele de la dosar, organigrame și state de funcții rezultă că înainte de concedierea colectiva, intimata dispunea in cadrul Formației Pompare Apa Potabila de un număr de 33 de salariați încadrați pe funcția de pompagiu, iar în urma concedierii colective a rămas un număr de 10 salariați.

Prin urmare, instanța constată că desființarea postului reclamantei a fost una efectivă.

Cauza desființării locului de muncă este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică există cu adevărat și nu disimulează realitatea.

Referitor la cauza serioasă a concedierii, s-a reținut că este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități, el având prerogativa de a stabili organizarea și funcționarea societății, respectiv organizarea eficientă a structurilor interne și selecția acelor posturi pe care urmează să le desființeze.

Nu este necesară dovedirea de către angajator a existenței unor dificultăți economice, ce ar presupune pierderi financiare efective, ci este necesar ca el să urmărească eficientizarea propriei activități, în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, luând măsurile pe care le consideră necesare, cu condiția ca aceste măsuri să fie conforme cu legea.

Aceste condiții au fost îndeplinite în cauză.

Desființarea postului deținut de către reclamantă reiese fără putință de tăgadă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, acesta nemaiexistând în organigrama societății.

Cea de-a doua critică se referă la faptul că decizia a fost dată cu încălcarea disp. art. 73.2 din Contractul colectiv de muncă, potrivit cu care măsura desfacerii contractului de muncă trebuie să afecteze în ultimul rând femeile și bărbații unici întreținători de familie.

Așa cum s-a reținut mai sus, la art. 4 din decizia contestata sunt menționate ,,criteriile avute in vedere potrivit legii si CCM încheiat la nivel de unitate, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere" ca fiind următoarele:

,,1. Calificativul, respectiv punctajul obținut de salariat cu ocazia evaluării competentelor profesionale;

2. La calificativ si punctaj egal se aplica următoarele criterii:

- cumularea pensiei cu salariul;

- acceptare benevola;

- îndeplinirea condițiilor de pensionare anticipata;

- îndeplinirea condițiilor de pensionare anticipata parțial;

- abateri disciplinare grave de la disciplina muncii conform ROI.

3. Măsura sa afecteze numai în ultimul rând femeile si bărbații unici întreținători de familie, precum si salariații, bărbați/femei, care mai au cel mult 2 ani pana la îndeplinirea condițiilor de pensionare anticipata parțial."

Potrivit art. 69 al. 3 Codul Muncii, criteriile prevăzute la alin. 2 lit. d, se aplică pentru departajarea salariaților după evaluarea competentelor profesionale. Aceeași reglementare o regăsim si in art. 73.1 din Actul Adițional nr. 1/01.02.2013 la contractul colectiv de munca 2012-2013 încheiat la nivelul . Oltenia SA.

Evaluarea salariaților s-a făcut conform procedurii de evaluare a performanțelor salariaților, aprobată la nivelul companiei, susținerea contestatoarei că evaluarea a fost subiectivă nefiind dovedită în cauză.

Având in vedere că s-a obținut de către contestatoare punctajul 57, mai mic decât al celorlalți salariați menținuți în funcție, primind calificativul "bine", instanța constată că intimata în mod corect a aplicat criteriile după evaluarea competentelor profesionale in vederea concedierii colective.

De asemenea, se reține că nu s-au formulat obiecțiuni de către contestatoare în raport de punctajul obținut în urma evaluării.

Mai mult, Sindicatul Liber Apa Canal prin adresa nr. 711/08.04.2013, si-a exprimat acordul cu privire la concedierea colectiva a 142 de salariați. In urma acestei adrese, conducerea executiva a Companiei a convocat reprezentanții sindicatului în data de 09.04.2013 in vederea clarificării aspectelor legate de posturile ce urmează a fi restructurate si stabilirea efectiva a salariaților ce urmează a fi disponibilizați ținând cont de criteriul profesional si de celelalte criterii din CCM aplicabil la nivel de unitate. Astfel, în urma discuțiilor purtate, a fost redus un nr. de 118 salariați ce urmau a fi disponibilizați, de la 142 salariați, administrația împreună cu sindicatul întocmind de comun acord lista cu personalul propus pentru concediere.

Conform procesului verbal (filele 97-99) din data de 01.04.2013 și înregistrat la intimată sub nr. 6825/04.04.2013, încheiat cu ocazia întrunirii Comisiei Paritare formată din membrii Consiliului de Administrație și Sindicat, de comun acord s-a hotărât ca reclamanta M. S. să rămână pe lista de disponibilizați.

Pentru considerentele expuse, instanța apreciază ca legala și temeinica măsura concedierii contestatoarei, în cauză fiind respectate dispozițiile legale statuate de codul muncii în materia concedierii colective, precum și celelalte prevederi din legislația în vigoare, astfel încât va respinge capătul de cerere privind anularea deciziei de concediere nr. 199/08.05.2013 emisa de intimata precum și a dispoziției nr. 64/10.04.2013.

F. de soluția de respingere dată cererii principale, in baza principiului accesorium sequitur principale, instanța va respinge si celelalte capete de cerere privind reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior și implicit obligarea la plata despăgubirilor bănești aferente.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de contestator M. S. cu domiciliu ales în C., ., județul D. la Cabinet de Avocat L. I., în contradictoriu intimata . OLTENIA C., cu sediul în C., ., județul D..

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Apelul se va depuns la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2014.

PREȘEDINTE R. Steluța G.

Asistent judiciar C. - M. M. Asistent judiciar A. P.

Grefier M. D. Ș.

4 ex

Red.Jud.R.S.G.

Tehnored.M.J.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 6039/2014. Tribunalul DOLJ