Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1777/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1777/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 9638/63/2012*
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1777/2014
Ședința publică de la 01 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. P.
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar A. V.
Grefier L. S.
Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind cererea formulată de contestatorul B. V. în contradictoriu cu intimații C. T. DE PENSII D., C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE - COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul, prin avocat și intimații, prin consilier juridic A. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatorul, prin avocat, solicită admiterea contestației astfel cum a fost precizată, anularea deciziei emisă de C. Județeană de Pensii D. și a deciziei emisă de C. Națională de Pensii Publice și obligarea intimatei C. Județeană de Pensii D. la revizuirea pensiei cu luarea în considerare a adeverinței nr. 238/06.02.2012 eliberată de ICSITPML SA C., precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Intimații, prin consilier juridic, solicită respingerea contestației, menținerea ca legală și temeinică a deciziei pronunțată de C. Națională de Pensii Publice și a deciziei emisă de C. Județeană de Pensii D.. Arată că nu s-a respectat principiul contributivității, precum și faptul că pentru sumele încasate în acord au fost plătite contribuțiile decât de către angajator, nu și de către angajat.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin sentința civilă nr. 4166/07.05.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-au respins excepțiile invocate de pârâtă, prin întâmpinare.
S-a admis contestația formulată de contestatorul B. V., în contradictoriu cu intimatele C. T. DE PENSII D. și C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE - COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII.
S-a anulat decizia nr._/20.02.2012 emisă de intimată.
A fost obligată intimata să revizuiască pensia reclamantului cu luarea în considerare a adeverinței nr. 238/06.02.2012 emisă de . și să plătească reclamantului diferențele de drepturi ce i se cuvin ca urmare a revizuirii începând cu data de 01.03.2012.
A fost obligată intimata la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că petentul a mai formulat o acțiune în anul 2008, înregistrată sub nr._/63/2008 care a avut ca obiect recalcularea drepturilor de pensie avându-se în vedere sumele reprezentând acordul global.
Tribunalul D. a admis acțiunea, însă Curtea de Apel C. a admis recursul și a respins acțiunea, pe motiv că în calculul pensiei se includ salariile astfel cum sunt înregistrate în carnetul de muncă și nu sunt luate în calcul formele de retribuire în acord, indiferent dacă pentru acestea s-a plătit sau nu contribuția de asigurări sociale de către angajator, textul de lege neprevăzând nicio excepție în acest sens.
S-a mai reținut că nu i-a fost reținută contestatorului contribuția pentru pensia suplimentară, ca și contribuție personală a salariatului, iar pe de altă parte contribuția plătită de către unitate din fondul total de salarii nu afecta retribuția tarifară a salariatului.
Ulterior reclamantul a obținut adeverința nr. 238/06.02.2012, care se solicită a fi luată în calcul în prezenta cauză, prin care atestă faptul că sumele rezultate din acord global au avut caracter permanent, au fost incluse în câștigul salarial brut/net realizat pentru care unitatea a plătit CAS, iar în plus de adeverința veche din 2008 se atestă și faptul că s-a reținut contribuția pentru pensia suplimentară plătită de angajat.
La data de 29.05.2012, reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată a intimatei C. Județeană de Pensii D. prin care a solicitat anularea deciziei nr._/20.02.2012, recalcularea pensiei cu luarea în considerare a sporurilor permanente așa cum a rezultat din adeverința nr. 238/06.02.2012.
Contestatorul a urmat procedura prealabilă reglementată de lege, s-a adresat Comisiei de Contestații care a emis Hotărârea nr. 3221/12.11/2012 de respingere a contestației, pe motiv că sumele provenite din acordul global nu constituie sporuri cu caracter permanent si nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor.
Adeverința nr. 238 din 06..02.2012, eliberată de . diferită de adeverința nr. 181/18.12.2007, dat fiind că are mențiunea în sensul că s-a reținut contribuția pentru pensia suplimentară plătită de angajat.
În aceste condiții nu sunt întrunite condițiile admiterii excepției autorității de lucru judecat prev. de art. 166 Cp. Civ și art. 1201 C. Civ vechi(care nu au fost abrogate prin dispozițiile noului Cod Civil) cu privire la identitatea de obiect.
Instanța a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, deoarece reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 263/2010 în vigoare la momentul introducerii acțiunii, ci pe dispozițiile deciziei nr. 19/2011 a ICCJ care, prin recursul în interesul legii, a stabilit în mod obligatoriu pentru instanțele de judecată că formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin 1, lit. a din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
În considerentele deciziei s-a reținut și s-a concluzionat că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce privește cuantumul acestor drepturi.
Astfel, în condițiile în care s-a constatat de către instanțele investite cu cereri de recalculare a pensiilor ca pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de baza brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătite de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obținute de către salariați, este firesc ca o parte din aceasta contribuție să revină foștilor salariați, în prezent pensionați, și să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, conform Legii nr. 19/2000 și Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 4/2005.
Prin sentința nr.54/18.06.2013, Tribunalul D. a admis cererea de completare dispozitiv formulată de reclamant și a dispus completarea sentinței nr.4166/07.05.2013 a Tribunalului D. în sensul că se va dispune anularea hotărârii nr.3221/12.11.2012 emisă de CNPP - Comisia Centrală de Contestații.
Împotriva acestor sentințe au declarat recurs pârâtele C. T. DE PENSII D. și C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE - COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâtele au reiterat excepția inadmisibilității acțiunii, invocând că instanța de fond, în mod greșit, a respins această excepție cu motivarea că reclamantul și - a întemeiat dreptul pe decizia nr.19/2011 a ICCJ.
Au susținut recurentele că decizia nr.19/2011 a ICCJ nu poate să constituie temei legal pentru recalcularea unei pensii întrucât există o lege specială care reglementează expres dreptul depensie și condițiile de calculare și recalculare a acestuia, decizia ICCJ este dată în soluționarea și cu referire la prevederile Legii 19/2000, O.U.G 4/2005 și Legea 57/1974, în condițiile în care prevederile Legii 19/2000 și O.U.G 4/2005 erau abrogate la data introducerii acțiunii, iar în raport de disp. art.art.329 și următoarele din C. recursul în interesul legii nu produce efecte asupra părților din proces, ci reprezintă instrumentul procedural prin care se asigură interpretarea și aplicarea unitară a legilor pe întreg teritoriul țării.
În aceste condiții, recurentele consideră că efectele deciziilor pronunțate în cadrul recursului în interesul legii nu se pot opune cu autoritate de lucru judecat legilor promulgate ulterior pronunțării acestuia, că instanțele trebuie să se conformeze interpretării legii realizate de către ICCJ pe calea recursului în interesul legii numai pentru litigiile nesoluționate, aflate pe rolul acestora înainte de . Legii 263/20l0 și că acțiunea de față fiind introdusă în anul 2012, trebuia să fie motivată în drept pe baza actelor normative în vigoare la data introducerii cererii, respectiv în baza Lg. 263/2010.
De asemenea, recurentele au criticat respingerea de către instanța de fond a excepției puterii de lucru judecat, pe considerentul că adeverința în baza căreia se solicită recalcularea este diferită de adeverința eliberată în anul 2007, nefiind îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză și părți.
Sub acest aspect, recurentele au arătat că reclamantul a mai formulat acțiune în anul 2008, înregistrată în dosarul nr._/63/2008 care a avut ca obiect tot recalcularea drepturilor de pensie avându-se în vedere sumele reprezentând acordul global și că respectiva cauză a fost soluționată irevocabil invocându-se prevederile Legii 19/2000, OUG 4/2005, acte normative invocate și prin acțiunea din prezentul dosar, astfel încât consideră că opera puterea de lucru judecat, dat fiind că nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit este același în ambele acțiuni.
Pe fondul cauzei, recurentele au susținut că motivarea cu care instanța de fond a admis acțiunea nu poate fi primită întrucât aceasta se bazează pe decizia nr. 19/2011 a ICCJ, iar această decizie nu poate constitui temei legal pentru recalcularea veniturilor din pensie pentru motivele arătate la excepția inadmisibilității.
În ceea ce privește invocarea de către reclamant, ca temei legal în motivarea a acțiuni, a dispozițiilor art.78 din Legea 19/2000, prevederilor OUG 4/2005 și Deciziei nr. 19/2011 a ICCJ pronunțată în recursul în interesul legii, recurentele au invocat faptul că aceasta este nefondată, întrucât cererea nr. 5979/20.02.2012 a fost depusă sub imperiul Legii nr.263/2010, lege care în normele de aplicare, la anexa nr.15, prevede sporurile cu caracter permanente care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, iar diferențele de manoperă pentru lucru în acord nu se regăsesc printre acestea;
Referitor la Decizia nr. 19/2011 de soluționare a recursului în interesul legii a ICCJ, recurentele au reiterat critica potrivit căreia această decizie își produce efectele numai în cazul litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii 263/2010 și care se referă la recalcularea drepturilor de pensie în baza Legii 19/2000 și OUG 4/2005, așa cum prevăd dispozițiile art. 174 și art. 178 din Legea nr. 263/2010 și nu pentru litigiile declanșate după . Legii 263/2010.
De asemenea, au susținut că, în cuprinsul Deciziei nr. 19/2011, se precizează că formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut (și nu pentru salariul brut realizat așa cum rezultă din cuprinsul celor două adeverințe) și, pentru acestea, s-a plătit contribuția individuala de asigurări sociale la sistemul public de pensii asa cum prevede art.78 alin 1 din Lg. 19/2000, astfel încât consideră că trebuia făcut o distincție între salariul brut și salariul brut realizat în care sunt incluse și venituri cu caracter nepermanent asupra cărora angajații nu au plătit contribuție individuala.
Cu privire la acest aspect, au arătat că, din cuprinsul adeverinței rezultă faptul că sumele reprezentând acordul global au fost incluse în salariul brut realizat, și nu în salariu brut așa cum prevede Legea 19/2000 și Decizia nr. 19/2011 și că din adeverința nr. 238/06.02.2012 rezultă că angajatul nu a plătit contribuția individuală de asigurări sociale (pensie suplimentara) pentru aceste sume, întrucât legislația de la acel moment nu permitea reținerea din salariul angajatului a acestei contribuții, ci numai asupra salariului de bază si a sporurilor cu caracter permanent, caracterul permanent fiind stabilit de lege nu de periodicitatea încasării acestor sume.
Totodată, recurentele au invocat Decizia nr. 30/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, în considerentele căreia instanța supremă a statuat că prevederile pct. VI din Anexa la O.U.G. nr. 4/2005, potrivit cărora formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sunt clare și lipsite de echivoc, astfel încât nu trebuie interpretate, precum și decizia nr.19/2012 a ICCJ, prin care instanța supremă s-a pronunțat în interpretarea prevederilor art.2 lit.e și a art.164 alin.2 si 3 din Legea 19/2000, în sensul că sporurile și veniturile suplimentare realizate anterior datei de 01.04.2001 pot fi avute în vedere la recalcularea pensiilor cu îndeplinirea cumulativă a trei condiții, respectiv să fi fost incluse în baza de calcul, conform legislației anterioare, dacă au fost înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințe, eliberate conform legislației anterioare și pentru acestea să se fi plătit contribuția de asigurări sociale atât de angajator cât și de angajat (pensia suplimentară).
Față de motivele invocate, au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței nr.4166/07.05.2013, așa cum a fost completată prin sentința nr.54/18.06.2013, în sensul respingerii contestației, pe excepție ca inadmisibilă și pentru putere de lucru judecat, iar pe fond să se respingă acțiunea ca nefondată.
În drept, au invocat prevederile art.299-316 Cod pr. civ., Legea 263/2010 și HG 257/2011, art.329 Cod pr. civ.
Prin decizia nr.8761/08.10.2013 s-a admis recursul formulat de pârâtele C. T. DE PENSII D., C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE - COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII împotriva sentinței civile nr. 4166/07.05.2013 și sentinței civile nr.54/18.06.2013 pronunțate de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. V., având ca obiect obligație de a face.
S-a casat sentința civilă nr. 4166/07.05.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele:
În conformitate cu art.137 alin.1 C.pr.civ., exceptiile invocate de recurenta intimată se impun a fi analizate cu prioritate.
Referitor la exceptia autoritătii de lucru judecat, Curtea apreciază că aceasta a fost în mod corect solutionată la instanta de fond, neexistând identitate de obiect între prezenta cauză si cea care a făcut obiectul dosarului nr._/63/2008. În cele două litigii, au fost contestate decizii diferite emise de C. Judeteană de Pensii D. si s-a urmărit valorificarea unor adeverinte cu continut diferit.
În ceea ce priveste exceptia inadmisibilitătii, aceasta se impune a fi respinsă, însă pentru alte motive decât cele avute în vedere de către instanta de fond. În acest sens, Curtea observă că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă reclamantul nu si-a întemeiat contestatia numai pe decizia RIL nr.19/2011 sau pe prevederile unor acte normative abrogate, ci si pe Legea nr.263/2010 si anexa 15 la aceasta, mentionând clar că întelege să invoce argumentele invocate de Înalta Curte de Casatie si Justitie în decizia RIL cu privire la incidenta dispozitiilor legii în vigoare- Legea nr.263/2010 si anexa 15 la aceasta.
D. urmare, se impune respingerea exceptiei inadmisibilitătii, întrucât instanta de fond desi s-a raportat exclusiv, ca temei juridic al cererii cu care a fost învestită, la decizia RIL nr.19/2011, contestatorul a înteles să invoce si dispozitiile Legii nr.263/2010 în vigoare la această dată, dispozitii pe care le-a solicitat instantei a le interpreta prin prisma argumentelor din decizia RIL mentionată.
Pe fondul cauzei, se retine că Tribunalul a admis contestatia formulată, a anulat decizia nr.238/06.02.2012 emisă de CJP si a obligat intimata să revizuiască drepturile de pensie ale contestatorului cu luarea în considerare a adeverintei nr.238/06.02.2012 emisă de ICSIT PML C., bazându-si solutia pe dispozitivul si considerentele deciziei RIL nr.19/2011 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si pe efectul obligatoriu pe care îl au deciziile în interesul legii.
Argumentându-si astfel solutia pronuntată, instanta de fond nu a avut însă în vedere faptul că, în raport de disp. art.329 și art.3307 alin.4 C.pr.civ., recursul în interesul legii este promovat în vederea interpretării si aplicării unitare a unei prevederi legale si că decizia pronuntată are caracter obligatoriu numai cu privire la problemele de drept dezlegate prin aceasta.
O decizie pronuntată în solutionarea unui recurs în interesul legii nu poate constitui un temei juridic de sine-stătător pentru promovarea unei actiuni în justitie, ci numai în legătură cu prevederile legale pentru a căror interpretare si aplicare unitară a fost pronuntată.
În spetă, decizia RIL nr.19/2011 a fost pronuntată, asa cum rezultă din chiar dispozitivul acesteia, în vederea interpretării si aplicării unitare a disp. art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din OUG nr.4/2005, acte normative abrogate prin Legea nr.263/2010. Acest din urmă act normativ, alături de HG nr.257/2011, pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.263/2010, constituie în momentul de fată cadrul legal de reglementare în domeniul pensiilor din sistemul public, HG nr.257/2011 cuprinzând la anexa nr.15 reglementări cu privire la posibilitatea valorificării la stabilirea drepturilor de pensie a veniturilor realizate în carul formelor de salarizare în acord.
Ca atare, se impunea ca instanta de fond să examineze cererea reclamantului de valorificare a adeverintei nr. 238/06.02.2012 emisă de ICSIT PML C. prin raportare la aceste dispozitii legale si să stabilească dacă decizia RIL nr.19/2011 îsi produce efectele si în ceea ce priveste anexa nr.15 din HG nr.257/2011, având în vedere identitatea de reglementare juridică din vechea ( OUG nr.4/2005) si noua lege a problemelor de drept dezlegate de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia RIL nr.19/2011.
Or, Tribunalul nu a examinat acest aspect, retinând în mod gresit că actiunea de fată nu este întemeiată pe dispozitiile Legii nr.263/2010, desi contestatorul a făcut referire expresă la această lege în cuprinsul cererii introductive, arătând că în cazul incidentei legii noi, întelege să invoce argumentarea deciziei RIL nr.19/2011 si în interpretarea anexei nr.15 la Legea nr.263/2010, în realitate anexa 15 la HG nr.257/2011.
Cum instanta de fond nu s-a pronuntat asupra aspectelor mentionate anterior, a examinat cauza retinând ca temei exclusiv decizia RIL nr.19/2011 si nu a analizat contestatia prin prisma prevederilor legii în vigoare – Legea nr.263/2010, temei juridic invocat în subsidiar de parte, Curtea apreciază că nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei, fiind incidente disp.art.312 alin.5 C.pr.civ.
În acelasi timp, a reținut că instanta de fond nu a examinat toate apărările formulate de intimata CJP D. prin întâmpinarea depusă la dosar, înlăturând toate sustinerile acesteia într-o singură frază, cu motivarea că adeverinta a cărei valorificare s-a solicitat cuprinde mentiuni cu privire la faptul că sumele rezultate în acordul global au avut caracter permanent, au fost incluse în câstigul salarial brut/net realizat pentru care unitatea a plătit CAS si că s-a retinut contributia pentru pensia suplimentară plătită de angajat.
Or, instanta de fond nu a avut în vedere că apărările intimatei nu se refereau numai la faptul că adeverinta nu ar fi cuprins anumite mentiuni, ci si la împrejurarea că decizia RIL nr.19/2011 trebuie interpretată ca referindu-se numai la valorificarea sumelor pentru care s-a reținut contribuția individuală de asigurări sociale, la faptul că din adeverinta nu putea rezulta că angajatul a plătit contributia individuală de asigurări sociale ( pensia suplimentară), întrucât legislatia de la acel moment nu permitea retinerea din salariul angajatului a acestei contributii, ci numai asupra salariului de bază si a sporurilor cu caracter permanent ori că din adeverintă nu rezultă pentru ce sume au fost plătite contributiile de asigurări sociale si dacă pentru sumele obtinute în acord global a fost retinută pensia suplimentară.
În aceste condiții, se impunea ca instanța de fond să răspundă acestor apărări, stabilind dacă, față de normele în interpretarea cărora a fost emisă decizia RIL nr.19/2011 ( art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000) și față de considerentele acestei decizii, trebuie valorificate numai sumele pentru care s-a reținut contribuția individuală de asigurări sociale sau cele pentru care angajatorul a reținut și virat contribuția de asigurări sociale, dacă adaosurile obținute în acord global au fost incluse în salariul brut sau în salariul net în raport de perioadele avute în vedere de art.164 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 și dacă adeverința conține mențiuni clare cu privire la sumele ce se impun a fi valorificate într-una sau alta dintre cele două ipoteze.
Cum toate aceste apărări nu au fost verificate, hotărârea pronuntată nu răspunde nici exigentelor art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ., astfel încât si sub acest aspect sunt incidente disp. art.312 alin.5 C.pr.civ.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că recursul este fondat, urmând a-l admite si, în temeiul art.312 alin.5 C.pr.civ., a casat sentinta pronuntată pe fondul cauzei si, pe cale de consecintă, si sentinta pronuntată în solutionare cererii de completare dispozitiv si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instantă.
În rejudecare, Curtea a statuat că Tribunalul va examina cererea reclamantului prin prisma prevederilor Legii nr.263/2010, stabilind dacă decizia RIL nr. 19/2011 îsi găseste aplicabilitatea după abrogarea Legii nr.19/2000 si OUG nr.4/2005, prin raportare la problemele de drept dezlegate prin această decizia si la conținutul reglementării cuprinse în anexa nr.15 din HG nr.257/2011 și, în caz afirmativ, va analiza si se va pronunța motivat atât asupra susținerilor contestatorului, cât si a apărărilor intimatei.
Primind dosarul pentru rejudecare, acesta a fost înregistrat sub nr._ .
La data de 5.03.2014, pârâtele au formulat și au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate pentru următoarele considerente:
Au invocat excepția inadmisibilității acțiunii sub aspectul motivării în drept a acțiunii, având în vedere că reclamantul și-a întemeiat dreptul pe decizia nr. 19/2011 a ICCJ,această motivație neputând fi primită întrucât în cererea introductivă se precizează că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile legale invocate, respectiv Decretul 389/1972, Lg 57/1974, Lg 19/2000,OUG 4/2005 și decizia 19/2011 a ICCJ. A arătat că decizia ICCJ nu poate constitui temei legal pentru recalcularea unei pensii deoarece este dată în soluționarea și cu referire la prevederile Lg_,OUG 4/2005 și Lg 57/1974,în condițiile în care prevederile Lg 19/2000 și OUG 4/2005 sunt abrogate la data introducerii acțiunii, iar adeverința în baza căreia solicită drepturile nu prezintă ca temei legal al acordării veniturilor suplimentare art 12 alin 1 lit a din Lg 57/1974.
Susținerea contestatorului că veniturile sale au avut caracter permanent deoarece unitatea angajatoare a virat contribuția la bugetul asigurărilor sociale nu poate fi avută în vedere deoarece caracterul permanent este dat de plata contribuției la pensia suplimentară care era plătită de salariat numai pentru sumele încasate drept salarii și sporurile cu caracter permanent așa cum prevăd disp. art. 10 și 64 din Lg 3/1977.
Conform art. 242 cod pr. civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă .
În rejudecare instanța a admis proba cu înscrisuri ,fiind depuse la dosar ștatele de retribuții ale contestatorului pentru perioada cuprinsă în adeverința nr. 238/06.02.2012.
Analizând contestația formulată de contestatorul B. V. în conformitate cu dispozițiile art. 315 C., conform cărora"în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate ,precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului " ,instanța reține:
Prin cererea înregistrată la data de 20 02.2012 contestatorul a solicitat recalcularea punctajului mediu anual al pensiei cu luarea în considerare a sumelor încasate sub forma de acord global menționate în adeverința nr.238/06.02.2012 (fila-5). Intimata C. Județeană de Pensii D. prin decizia nr._/20.02.2012, CJP D. a respins cererea de recalculare a drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor din adeverința sus menționată.
Împotriva deciziei nr._/20.02.2012 a formulat contestație la data de 20.03.2012, care a fost soluționată de către Comisia de Contestații prin Hotărârea nr. 3221/12.11.2012 in sensul respingerii contestației.
Intimații au respins cererea de valorificare a elementelor din adeverința nr. 238/06.02.2012 cu motivarea că sumele menționate cu titlul de "diferențe de manoperă" nu constituie sporuri cu caracter permanent ,conform Anexei 15 la Normele de aplicare a L 263/2010, aprobate prin HG 257/2011 și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Obiectul prezentei cauze îl constituie anularea deciziei nr._/20.02.2012 a CJP D. și a Hotărârii nr. 3221/12.11.2012 a Comisiei Centrale de contestații din cadrul CNPP, contestatoarea formulând critici comune împotriva acestora.
În cuprinsul adeverinței nr. 238/06.02.2012 se menționează că în perioada 1974-1992 forma de retribuire a contestatorului a fost în acord global conform art. 12 alin.1 lit.a din Legea 57/1974 .Această formă de retribuire a muncii presupunea ca o formație de lucru, un colectiv dintre subunitate sau întregul colectiv al subunității să încheie cu unitatea un contract cuprinzând angajamente reciproce, în vederea realizării tuturor sarcinilor ce-i revin pentru executarea unor obiecte ori lucrări, sau pentru obținerea unei anumite producții. În contract se prevedeau lucrările care urmau a fi executate, condițiile în care acestea vor trebui realizate, sumele cuvenite drept retribuție .Ulterior anului 1992 ,conform aceleiași adeverințe forma de retribuire în cadrul . acordul direct pe lucrare ,adică tariful pe unitatea de produs sau pe lucrare era constant, retribuția fiind direct proporțională cu numărul produselor sau al lucrărilor executate .Din aceeași adeverință rezultă că adausurile care erau stabilite odată cu contractarea lucrării au avut un caracter permanent și au fost incluse în câștigul salarial net pentru care . contribuția de 15% conform Decretului 389/1972 ("unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice care folosesc personal salariat, sunt datoare să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc și de durata contractului de muncă ").
Potrivit art. 2 din Decretul nr. 389/1972 de la calculul contribuției erau exceptate sume reprezentând: drepturile plătite asiguraților din fondul asigurărilor sociale de stat, drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale în cazul desfacerii contractelor de muncă, diurne de deplasare, detașare, indemnizațiile de transfer. Prin decizia de casare instanța de control judiciar a dispus ca instanța de fond să verifice dacă pentru sumele obținute in acord global a fost plătite contribuția de asigurări sociale și dacă a fost reținută pensia suplimentară .
Conform art. 70 din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensia suplimentară, s-a instituit pentru angajați obligația plății unei contribuții în cuantum de 2% din salariul tarifar lunar de încadrare pentru pensia suplimentară, care, conform normei în cauză, se baza pe "principiul mutualității între angajați", iar potrivit art. 71 alin. 1, fondurile necesare pentru plata pensiei suplimentare urmau să se formeze din contribuția tuturor angajaților.
Obligația de plată a contribuției pentru pensia suplimentară s-a menținut în sarcina angajaților până la . nr. 19/2000, în sarcina angajatorilor fiind instituită inițial prin HCM nr. 4161/1953, iar ulterior prin Decretul nr. 389/1972, acte normative potrivit cărora contribuția se aplică asupra câștigului brut realizat de salariați.
Sporurile cu caracter permanent care fac parte din baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale au fost stabilite prin dispoz. art. 10 și 64 din legea nr. 3/1977.
Se retine ca atât anterior datei de 01.04.2001, cât și după această dată, pe lângă contribuția plătită de unitatea angajatoare, orice salariat a plătit sau plătește o contribuție individuală la bugetul asigurărilor sociale de stat, contribuție care anterior datei de 01.04.2001 era denumită contribuție pentru pensie suplimentară, era reglementată de Legea nr. 3/1977 și se reținea de la angajat pentru sumele încasate drept salarii de bază la care se adăugau sporurile cu caracter permanent prevăzute la art. 10, iar după data de 01.04.2001, noțiunea de pensie suplimentară s-a transformat în contribuție individuală de asigurări sociale, fiind reglementată de Legea nr. 19/2000 și se plătește de către angajat asupra salariilor brute realizate conform art. 23 din acest act normativ.
Potrivit art. 174 din Legea nr. 263/2010 litigiile care se referă la drepturi de asigurări sociale, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se vor judeca potrivit legii în baza căreia a fost stabilit dreptul ,deci aceste dispoziții sunt incidente și în speța de față(cererea de recalculare a drepturilor de pensie a fost depusă la data de 20.02.2012) .
Prin dispozițiile art. 165 și art. 96 din Legea nr. 263/2010, s-a urmărit, astfel, stabilirea punctajelor anuale pe baza veniturilor pentru care s-a plătit contribuție individuală la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit art. 127 alin 1 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010., " Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și /sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin 2 din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15."
În conformitate cu art. 165 alin 1 din Legea nr. 263/2010 " La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
Textul art. 165 alin 1 se referă numai la salariile înregistrate în carnetul de muncă.
Cu toate acestea, în cazul în care asiguratul a obținut venituri mai mari decât cele înregistrate în carnetul de muncă, legea oferă o soluție în art. 165 alin. 2, în sensul că, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 (adică cele înscrise în carnetul de muncă) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Din ștatele de retribuții depuse la dosar se poate constata că, adausurile menționate în adeverința nr. 238/06.02.2012 nu au fost avute in vedere la calcularea contribuției la pensia suplimentară. Astfel ,în luna martie 1990,contribuția la pensia suplimentară a fost de 157 lei(coloana 36)corespunzător la 3% din totalul retribuției tarifare(col.1-4560 lei) si al vechimii neîntrerupte(col. 22-684 lei) .În mod corespunzător,în luna noiembrie 1986 contribuția la pensia suplimentară a fost de 146 lei(coloana 36)corespunzător la 3% din totalul retribuției tarifare(col.1- 4230 lei) si al vechimii neîntrerupte(col. 22-634 lei) .
Acesta este motivul pentru care legiuitorul nu a prevăzut luarea în calcul a acestor venituri - Anexa 15 la Norme. În aceste condiții, nu se poate susține că a fost încălcat principiul contributivității potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin în baza contribuțiilor plătite
În Anexa 15 la HG 257/2011 s-a prevăzut cu titlu de "Mențiune" la pct. VI, faptul că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata,în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat,acordate personalului din unele sectoare de activitate, diurnele de deplasare și de delegare,indemnizațiile de delegare, detașare și transfer;drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale,în cazul desfacerii contractului de muncă;al treisprezecelea salariu; formele de retribuire definite sub sintagma" plata cu ora ", acordată cadrelor didactice și specialiștilor din producție sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare,seminare,lucrări practice, desfășurate în afara obligațiilor de muncă de la funcția de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar,precum și pentru îndeplinirea unor activități didactice pentru care nu se justifică înființarea unor posturi; formele de retribuire pentru orele suplimentare realizate peste programul normal de lucru; sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor;indemnizațiile de muncă nenormată;compensațiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982;alte sporuri care nu au avut caracter permanent..
La stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.
Contestatorul a invocat Decizia nr. 19/2011 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii, însă, problema de drept dezlegată în cuprinsul acestei decizii vizează interpretarea dispozițiilor legii nr. 19/2000 și ale OUG nr. 4/2005, acte normative abrogate în prezent, or, cererea contestatoarei a fost formulată în temeiul Legii nr. 263/2010 și a fost soluționată ca atare prin raportare la L 263/2010 și HG nr. 257/2011.
De altfel, așa cum s-a stabilit în dispozitivul acestei decizii, formele de retribuire obținute în acord global vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale.
Pentru aceste considerente instanța va respinge contestația precizată ca fiind neîntemeiată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de contestatorul B. C. având c.n.p._ cu domiciliul în C., .. 10 .. 1 . în contradictoriu cu intimații COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. cu sediul în C., .. 14,județul D..
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2014
Președinte Asistenți judiciari Grefier
C. P. C. D. A. V. L. S.
Red.Jud.C.D.P.
Tehnored.M.J.
4 ex./17.04.2014
| ← Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 3175/2014.... → |
|---|
