Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 7139/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7139/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 7851/63/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 7139/2014
Ședința publică de la 04 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar A. V.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe contestator S. V. G. și pe intimat C. DE P. SECTORIALĂ A M.A.I, având ca obiect contestație decizie de pensionare PERIMARE
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefierul de ședință, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă excepția perimării și retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
La data de 16.02.2011, contestatorul S. V. G. în contradictoriu cu intimat C. DE P. SECTORIALĂ A M.A.I BUCUREȘTI a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să se dispună anularea deciziei de pensie nr_/2010 și să i se mențină drepturile de pensie stabilite prin decizia nr_ /2004, să i se plătească diferența dintre cele două pensii cu dobânda legală aferentă până la repunerea în plată a deciziei nr_/2005.
Prin sentințe nr 5387/2011 s-a admis excepția de necompetentă teritorială și s-a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Tribunalul București, prin sentința nr 14/2013 a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D.. A constatat ivit conflict negativ de competentă și a dispus înaintarea cauzei la ICCJ pentru soluționarea acestui conflict.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr 1584/2013 a stabilit competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Primind dosarul pentru soluționarea cauzei acesta a fost înregistrat sub nr_ .
Prin încheierea de ședință din 18.04.2013 instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 242 pct 2 din Cod procedură civilă.
Conform dispozițiilor art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
In speță, de la data când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, timp în care pricina a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului .
In această situație, în temeiul dispozițiilor art. 248 și 252 alin.1 din Cod procedură civilă, urmează a se constata din oficiu, că acțiunea este perimată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea formulată de contestatorul S. V. G. în contradictoriu cu intimata C. DE P. SECTORIALĂ A M.A.I BUCUREȘTI.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 04.12.2014
PREȘEDINTE G. S.
Asistent judiciar C. D. Asistent judiciar A. V.
Grefier E. C.
Red GS 2ex/ . 10 Decembrie 2014
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 6201/2014.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 4215/2014.... → |
|---|








