Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1350/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1350/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 9022/63/2012

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 1350/2014

Ședința publică de la 13 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G.

Asistent judiciar M. V. C.

Asistent judiciar M. C. S.

Grefier L. S.

Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind cererea formulată de contestatorul P. P. în contradictoriu cu intimații C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, C. DE CONTESTAȚII P. DIN C. MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal, lipsind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 27.02.2014 și 05.03.2014 intimata C. de P. Sectorială din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță, după care:

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Contestatorul solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, obligarea intimatei la eliberarea unei noi decizii de pensie cu luarea în considerare a adeverinței_/07.02.2011 eliberată de IPJ D..

INSTANȚA

Asupra cauzei de față,

La data de 17.05.2012, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului D. contestația formulată de contestatorul P. P. împotriva Hotărârii nr. 4611/24.04.2012 emisă de C. de Contestații din cadrul MAI.

În motivare, contestatorul arată că a formulat contestație la deciziile de pensionare nr._/27.12.2010 și_/12.12.2011, întrucât adeverința nr._/07.02.2011 nu a fost luată în calcul la revizuirea pensiei, pe motivul că nu se regăsește în original la dosarul de pensie.

Adeverința mai sus specificată atestă că a fost încadrat în grupa I de muncă pentru perioada 01.02.1963 – 01.01.1969, iar pentru perioadele în care a efectuat pregătire profesională sau școli militare a fost încadrat în grupa a III de muncă.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 270 din Codul Muncii și a prevederilor OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În scop probator, contestatorul depune în xerocopie: Hotărârea nr. 4611/24.04.2012, Decizia nr._/27.12.2010, Decizia nr._/12.12.2011, Adeverința nr._/07.02.2011, Adeverința nr._/09.02.2011, Adresa_/14.02.2011 și_/20.01.2012.

La solicitarea instanței, la data de 18.10.2012 contestatorul își precizează contestația, specificând că înțelege să se judece cu C. DE P. SECTORIALĂ A MAI și C. DE CONTESTAȚII A PENSIILOR a Inspectoratului de Poliție D., iar în ceea ce privește obiectul contestației – solicită a se clarifica anii de vechime și grupa a I-a de muncă conform adeverinței nr._/07.02.2012, mai precis perioada 01.02._89 desfășurată în condiții de grupa I de muncă. La această precizare se depune și un set de înscrisuri.

Contestatorul în ședința din data de 25.10.2012 și-a precizat din nou contestația, arătând că înțelege să se judece în calitate de intimată și cu C. de Contestații P. din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, iar la data de 22.11.2012 a învederat instanței de judecată că înțelege să conteste decizia de pensie nr._/12.12.2011 privind recalcularea pensiei în baza OUG nr. 1/2011, aratând că nu i-a fost luată în calcul perioada 01.02._69 în care a lucrat în grupa I de muncă, așa cum rezultă din adeverința_ emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului D. la data de 07.02.2011.

La data de 28.02.2014, C. de P. Sectorială din cadrul MAI depune actele din dosarul de pensie al contestatorului.

Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele:

Contestatorul este pensionat pentru limită de vârstă, iar prin decizia contestată-nr_/12.12.2011- emisă de C. Sectorială de P. a MAI nu i-a fost luată în calcul perioada 01.02._69 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, așa cum rezultă din adeverința nr_/07.02.2011 emisă de IPJ D..

Prin Hotărârea nr. 4611/24.04.2012 emisă de către C. de Contestații P. din cadrul MAI, a fost respinsă contestația introdusă de contestatorul P. P. împotriva Deciziei nr._/12.12.2011 ca neîntemeiată, cu motivarea că datele din adeverința nr._/07.02.2011 eliberată de IPJ D., privind încadrarea activității acestuia în condiții de grupa I de muncă, nu au fost luate în calcul, întrucât la dosarul de pensionare nu se află documentul original.

Potrivit art 103 alin 2 din Legea 263/2010, pentru persoanele din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiții, la casa sectorială de pensii competentă, în funcție de ultimul loc de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 76 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 "(1) Actele la care se face referire la art. 103 alin. (2) din lege sunt, după caz: a) pentru pensia pentru limită de vârstă, anticipată și anticipată parțială: - cerere pentru înscrierea la pensie (anexa nr. 6); - carnetul de muncă (original și copie); - carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie); - carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie); - alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată; - actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naștere și de căsătorie (original și copie); - livretul militar (original și copie); - diploma de absolvire a învățământului universitar (original și copie) și adeverința din care să rezulte durata normală, perioada studiilor și faptul că acestea au fost urmate la zi; - dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfășurate în cadrul unor instituții de învățământ universitar din străinătate; - adeverința privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);- adeverința privind condițiile de muncă deosebite, speciale și/sau alte condiții (original); - procura specială, pentru mandatar (original și copie); - acte pentru dovedirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, și/sau al Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din Decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare; - dovada încetării calității de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată sau pensie anticipată parțială, pentru persoanele care, la data solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original); - adeverință care să ateste perioadele de activitate realizate după data de 1 ianuarie 2011 (original); - alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie".

La dosarul de pensionare înaintat de către intimată, se află depusă adeverința nr._/07.02.2011, însă aceasta nu este un document original în sensul prevederilor legale pentru a fi luat în considerare la revizuirea pensiei contestatorului.

Faptul că la dosarul de pensie nu se află în original adeverința nr_/07.02.2011 emisă de IPJ D., în ea fiind menționată perioada 01.02._69 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, rezultă cu atât mai mult din împrejurarea că această adeverință a fost depusă de contestator în original în prezentul dosar, fiind la fila 40.

Față de cele expuse, instanța urmează să respingă contestația ca fiind neîntemeiată.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele ei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de către contestatorul P. P., domiciliat în Băilești, ., Județul D., în contradictoriu cu intimatele C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, .. 3, Sector 4 și C. DE CONTESTAȚII P. DIN C. MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, .. 3, Sector 4.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2014

Președinte Asistenți judiciari Grefier

M. G. M. C. C. S. L. S.

Red. Jud. MG și asist jud. CMV

5 ex./02.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1350/2014. Tribunalul DOLJ