Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă. Sentința nr. 3058/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3058/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 11024/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 3058/2014

Ședința publică de la 14 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. Steluța G.

Asistent judiciar C. - M. M.

Asistent judiciar A. P.

Grefier C. C. P.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant C. E. și pe pârât C. R. DE TRANSFUZIE SANGUINĂ C., pârât I. NAȚIONAL DE HEMATOLOGIE TRANSFUZIONALĂ PROF.DR.C.T. N. BUCUREȘTI, pârât M. SANATAȚII, având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă DREPTURI BĂNEȘTI

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta reprezentată de avocat D. G., avocat C. D. pentru pârâtul C. R. DE TRANSFUZIE SANGUINĂ C., lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Instanța acorda cuvântul asupra lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății și autorității de lucru judecat invocate de pârâți prin întâmpinare și pe fondul cauzei.

Avocat D. C. solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății și admiterea in parte a excepției autorității de lucru judecat pentru perioada iunie - august .

Avocat D. G. solicită respingerea excepțiilor invocate de pârâte prin întâmpinare, iar pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Apărătorul pârâtei solicită respingerea cererii pentru motivele dezvoltate în întâmpinare cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin acțiunea înregistrată la data de 26.06.2013 pe rolul acestei instanțe, reclamanta C. E. a chemat in judecata pe pârâții C. R. DE TRANSFUZIE SANGUINĂ C., I. NAȚIONAL DE HEMATOLOGIE TRANSFUZIONALA ,, PROF. DR. CT N.", și M. SĂNĂTĂȚII pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunta sa se dispuna: anularea dispozitiei nr. 16/28.06.2010 ca nelegala, obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale restante ca urmare a anularii dispoziției nr. 16/28.06.2010, obligarea angajatorului la recalcularea drepturilor salariale in lunile iulie – decembrie 2010 in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 330/2009 si a Deciziei nr. 42 /2009, la recalcularea drepturilor salariale in anii 2011, 2012 si până in prezent in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 330/2009 si a Deciziei nr. 42 /2009, precum si cu dispozițiile Legii 284/2010 si plata drepturilor astfel obținute, de a plăti către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, asigurărilor de sănătate, precum si celelalte obligații aferente salariului in perioadele menționate, obligarea pârâților I. NAȚIONAL DE HEMATOLOGIE TRANSFUZIONALA ,, PROF. DR. CT NICOLAUsi M. SANATATII la alocarea de fonduri bugetare necesare plății drepturilor salariale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este angajata cu contract individual de munca pe durata nedeterminată în funcția de personal medico – sanitar la C. R. de Transfuzie C. .

Prin decizia nr. 42/10.12.2009 emisa in temeiul OUG nr. 115/2004 modif. prin OG nr. 17/2008 s-a dispus majorarea salariului ca urmare a evaluării performantelor salariaților.

Începând cu 01.01.2010, data intrarii in vigoare a Legii nr 330/209, s-a stabilit in conformitate cu art 30 alin ( 5 ) din aceeasi lege că personalul in functie la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut pe parcursul anului 2009.

Prin dispoziția 16/28.06.2010, pârâtul C. R. de Transfuzie Sanguina C. a redus salariul de încadrare în conformitate cu dispozițiile OG 17/2008 începând cu data de 01.07.2010.

De asemenea, pârâtul a menționat că salariul stabilit prin decizia nr. 42/11.10.2009 rămâne valabil, dar din lipsa fondurilor alocate, nu se aplică.

Reclamanta a precizat că aplicarea dispoziției nr. 16/2010 a început la 01.07.2010, iar informarea salariaților a fost efectuata prin adresa nr_/4.05.2013, adresă ce i-a fost comunicata la data de 22.05.2013, cu încălcarea art .17 si 41 C muncii. Atât timp cât nu s-a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă, în temeiul art 41 din C muncii, prevederile art1 din dispoziția contestată, chiar în ipoteza în care s-ar considera legale, nu își pot produce efecte, contractul nefiind modificat prin act adițional în 15 zile de la data comunicării, între părți neexistând nici o negociere de drepturi salariale prin care să se fi prevăzut și agreat o diminuare a salariului.

Reclamanta a susținut că neacordarea drepturilor constituie o încălcare gravă a dreptului la munca și contravine Constitutiei României – art. 41 si art. 53, precum si Convenției Europene a Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale (Protocol aditional 1 ), ratificata de România prin Legea 30/1994 .

În scop probatoriu, a depus la dosar în copii certificate pentru conformitatea cu originalul, următoarele înscrisuri: adresa 518/15/14.05.2013, dispoziția nr. 16/2010, tabel nominal cu salariile personalului CRTS C. începând cu 01.07.2010, adresa_/26.10.2010a Ministerului Sănătății.

Pârâtul M. Sănătatii a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitătii sale procesuale pasive întrucât nu exista raporturi de munca cu reclamanta si nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în sensul că, calitatea ceruta pentru a putea exercita actiunea in justitie trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discuta, deoarece acțiunea are ca obiect protecția dreptului subiectiv .

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea actiunii cu motivarea ca prin aplicarea Legii nr 330/2009 in cursul anului 2010 sporurile s-au acordat . sa conducă la valoarea egala cu suma calculată pentru luna decembrie 2009, iar nivelul lor se stabilește de conducerea fiecărei unităti sanitare cu personaliltate juridica si cu încadrarea in cheltuielile de personal aprobate de bugetul de venituri si cheltuieli.

Pentru anul 2011, salarizarea s-a efectuat in conformitate cu prevederile Legii nr 285/2010, ale Ordinului comun nr 42 /77/2011 al Ministerului Muncii Familiei si Protectiei Sociale si al Ministerului Finantelor Publice privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii.

Începând cu data de 30.07.2010 salariul a fost diminuat cu 25 % conform art 1 din Legea nr 118/2010, reducere pe care Curtea Constitutionala prin deciziile 872/25.06.2010, 874/25.06.2010 si 975/7.07.2011 a declarat-o ca fiind constituționala.

Privitor la dispozitiile art 1 din Protocolul nr 1 aditional Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale, pârâtul a învederat faptul că, Curtea Europeana face o distinctie esentiala intre dreptul de a continua să primești in viitor un salariu . si dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioada in care munca a fost prestata. De asemenea, instanța europeană a subliniat că statelor le este recunoscuta, din perspectiva Convenției o largă marjă de apreciere asupra politicii salariale privitoare la angajații plătiți de bugetul de stat ( cauza Kechko c. Ucrainei, cauza Asmundsson c. Islandei ).

În drept, si-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115-118 Cod proc civ, deciziile Curții Constituționale, Legea 95/2006, Legea 330/2009, Legea 118 /2010, HG 144/2010, HG 294/1995.

Pârâtul C. R. de Transfuzie Sanguina D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata si nelegala cu următoarea motivare:

A invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de art.430, 431 Cpciv, învederând că această cauză a mai fost judecată –dos._/63/2010 în care s-a pronunțat sentința 5893/2013 irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel C..

Pe fond, a arătat că, prin dispoziția nr. 42/10.12.2009 conform art. 17 alin 1 din OUG nr 115/2004 modificata prin OUG nr 17/2008 s-a majorat salariul avându-se in vedere performantele profesionale realizate in anul 2008 iar ca urmarea diminuării fondurilor bugetare alocate pentru cheltuieli de personal a fost emisă dispoziția nr 16/28.06.2010.

Cu privire la drepturile salariale solicitate așa cum rezultă din conținutul art. 17 din OUG 115/2004 această creștere salarială nu are caracter permanent, ci unul temporar putând fi acordată numai pentru perioada mai – septembrie si numai cu condiția încadrării în nivelul alocațiilor bugetare.

Pentru a dovedi întâmpinarea pârâtul a depus practica judiciara, dispozitia nr 16/28.06.201, tabelul cu salariile începând cu 01.07.2010, dispoziția bugetara, cerere finanțare 2010.

În drept, si-a întemeiat cererea pe dispozițiile art 17 din OUG nr 15/2004 modificata si completata prin Legea 330/2009, dispozitia 42/2009, dispozitia 16/28.06.2010, art 453 Cod proc civ.

Pârâtul I. N. DE HEMATOLOGIE TRANSFUZIONALA ,, PROF. DR. CT N. a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia autoritatii lucrului judecat, întrucât aceasta cauza a mai fost solutionata in dosarul nr_/63/2010 al Tribunalului D. iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată si nelegală întrucât potrivit art 17 alin 1 din OUG nr 15 /2004 modificata si completata prin OUG nr 17/2008 ,, (1) Personalul contractual salarizat in limitele corespunzătoare functiei poate beneficia anual, in perioada mai – septembrie de o creștere salarială prin evaluarea performantelor profesionale individuale realizate in anul precedent cu condiția încadrării in nivelul alocațiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile în bugetul de venituri si cheltuieli."

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

1. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sanatatii instanta urmeaza să o respingă cu următoarea motivare:

Potrivit art 36 Cod.proc civ ,, Calitatea procesuală rezultă din identitatea de părți si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății .Existența sau inexistenta drepturilor si obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond ."

Întrucât reclamanta solicită obligarea acestui pârât la alocarea de fonduri bugetare necesare plății drepturilor salariale, instanța constată ca s-a dovedit existenta unor obligații în sarcina acestui pârât determinate de faptul ca ministerul este cel care trebuie să asigure sumele necesare acordării drepturilor salariale ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești în situația în care angajatorul subordonat a căzut în pretenții față de salariații săi.

Cu privire la exceptia autoritatii lucrului judecat invocată de pârâtul I. N. DE HEMATOLOGIE TRANSFUZIONALA ,, PROF. DR. CT N."și de pârâtul angajator, potrivit art 431 noul cod proc civ, instanța constată că este întemeiată parțial cu privire la capătul de cerere privind obligarea la plata drepturilor salariale aferente lunilor iulie-august 2010, cerere ce a fost analizată de Tribunalului D., prin raportare la dispoziția nr. 42/2009.

În ceea ce privește celelalte capete de cerere, acestea nu au fost analizate prin sentința menționată, astfel că va fi respinsă excepția autorității de lucru judecat ca fiind neîntemeiată pe aceste capete de cerere.

Pe fondul cauzei, instanța urmează sa respingă cererea de chemare in judecată pentru următoarele considerente:

Reclamanta, salariată la C. R. DE TRANSFUZIE SANGUINĂ C. este nemulțumită de reducerea salariului prin decizia nr. 16/28.06.2010 emisă de acest pârât care a eliminat creșterea salarială anuală dobândită prin aplicarea art 17 alin (1) din OUG 115/2004 modificata si completata prin OUG nr 17/2008.

De mentionat ca pârâtul C. R. DE TRANSFUZIE SANGUINĂ C. este o instituție bugetara, iar salarizarea personalului angajat a fost făcută cu aplicarea Legii nr 330/2009 si 284/2010.

Potrivit art.30 alin.5 și 6 din Legea nr.330/2009, ” In anul 2010, personalul aflat in funcție la 31 decembrie 2009 îsi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

a) noul salariu de baza, solda funcției de baza sau, după caz, indemnizația lunara de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adăugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

b) sporurile prevăzute in anexele la prezenta lege ramase in afara salariului de baza, soldei funcției de baza sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda . sa conducă la o valoare egala cu suma calculata pentru luna decembrie 2009.”

Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate in luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc in anexele la prezenta lege si nu au fost incluse in salariile de baza, in soldele funcțiilor de baza sau, după caz, in indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.”

De asemenea, în legătură cu aplicarea art.30 din Legea nr.330/2009, art.6 alin.1 din OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, dispune că:

” În cazul in care drepturile salariale determinate in conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 si cu prezenta ordonanța de urgenta sunt mai mici decat cele stabilite prin legi sau hotarari ale Guvernului pentru functia respectiva pentru luna decembrie 2009 se acorda o suma compensatorie cu caracter tranzitoriu care sa acopere diferența, in măsura in care persoana își desfășoară activitatea in aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea.”

Dreptul salarial ce a fost eliminat în cazul reclamantei începând cu luna iulie 2010 constă în creșterea salarială reglementată anterior de art.17 din OUG nr.115/2004, modificată si completată prin OUG nr.17/2008.

Potrivit acestui text de lege:

”(1)Personalul contractual salarizat intre limitele corespunzătoare funcției poate beneficia anual, in perioada mai-septembrie, de o creștere salariala prin evaluarea performantelor profesionale individuale realizate in anul precedent, cu condiția încadrării in nivelul alocațiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile in bugetul de venituri si cheltuieli.

(2) Pentru personalul încadrat si care începând cu data de 1 aprilie 2008 urmează sa beneficieze de salarizarea prevăzuta in anexa nr. I, salariile de baza individuale se stabilesc pe funcția, gradul sau treapta profesionala avuta, după cum urmează:

a) la limita minima, daca salariul de baza individual se situează sub salariul de baza minim;

b) se menține salariul de baza individual, daca acesta se situează intre salariul de baza minim si maxim;

c) conform evaluării performantelor profesionale individuale, cu respectarea prevederilor alin. (1)."

Astfel cum rezultă din conținutul art.17 din OUG nr.115/2004, această creștere salarială nu are un caracter permanent, ci unul temporar, putând fi acordată numai în perioada mai-septembrie si condiționată de încadrarea înnivelul alocațiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile in bugetul de venituri si cheltuieli. Împrejurarea că această creștere salarială făcea parte din salariul de bază individual pe o perioadă limitată, pentru cei îndreptățiți în urma evaluării profesionale, nu transforma salariu astfel obținut într-unul definitiv, întrucât salarizarea acestora continua să se realizeze conform anexei nr.I din OUG nr.115/2004, iar în celelalte luni, care nu se încadrau în intervalul mai-septembrie, salariul de bază trebuia să fie între limitele prevăzute pentru fiecare funcție, grad sau treaptă profesională în anexa I din ordonanță.

Prin urmare, nefiind un salariu de încadrare corespunzător funcției din luna decembrie 2009, salariul reclamantei incluzând această creștere salarială nu putea constitui, în mod obișnuit, baza de calcul pentru noul salariu stabilit în anul 2010, conform art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009.

Din prevederile Legii nr.330/2009 reiese că această creștere salarială nu poate avea, în mod cert, natura unuia dintre sporurile care se includ în bază la care se referă art.30 alin.5, întrucât aceasta nu este prevăzută ca atare în notele anexe la lege, iar pentru a constitui o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu în sensul art.6 alin.1 din OUG nr.1/2010 era necesar ca diferența de salariu înregistrată de reclamant fată de anul 2009 să rezulte prin raportare la drepturile salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectiva pentru luna decembrie 2009. Or, anterior datei de 01.01.2010, creșterea salarială nu a fost prevăzută prin OUG nr.115/2004 a fi acordată în luna decembrie, ci numai pentru perioada mai - septembrie.

Dată fiind întârzierea în alocarea fondurilor necesare, creșterea salarială menționată a fost calculată si s-a regăsit în salariul de bază individual al reclamantului din luna decembrie 2009, deși potrivit legii, trebuia acordată numai la salariile din perioada mai-septembrie 2009, si nu putea fi cuprinsă în salariul din luna decembrie 2009, care trebuia să fie salariul de bază prevăzut de anexa I din OUG nr.115/2004, acesta impunându-se a constitui si baza de la care se pleca în stabilirea noului salariu potrivit Legii nr.330/2009.

Totodată se mai reține că Legea nr.330/2009 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2010, prin art.48 alin.1 pct.17 al acestei legi (în prezent abrogată), abrogându-se și art.17 din OUG nr.115/2004 modificat prin art.I pct.14 OG nr.17/2008.

Dispoziția nr. 42/10.12.2009 a fost emisă de către unitatea angajatoare în conformitate cu dispozițiile legale de la acel moment, respectiv OG 17/2008 în privința drepturilor bănești, raportat însă la nivelul anului 2008.

Astfel prin această dispoziție se stabilesc drepturile salariale ale personalului începând cu data de 01.12.2009, în funcție de performanțele profesionale ale salariaților evaluați în anul 2008. Ulterior, temeiul legal ce a stat la baza actului a fost abrogat.

Este însă esențial de reținut, faptul că drepturile de natura celor acordate conform art.17 alin.1 OUG 115/2004 astfel cum a fost modificat prin OUG nr.17/2008, este un drept cu caracter temporar și dublu condiționat la rândul său, pe de o parte acestea se acordă în funcție de evaluarea performanțelor individuale din anul precedent și pe de altă parte cu condiția încadrării în nivelul alocațiilor prevăzute pentru cheltuieli de personal.

Trebuie avută în vedere sintagma textului de lege „ personalul…..poate beneficia anual…de creștere salarială…”, care întărește la rândul său natura variabilă a acordării de creșteri salariale în condițiile specificate, acestea neconferind reclamantei dreptul, ci doar vocația la acordarea creșterii salariale în anul următor.

Acest drept este unul câștigat, dar temporar și condiționat la rândul său de nivelul alocațiilor bugetare și de performanța individuală, și prin urmare nu poate fi permanentizat, neavând și neputând dobândi natura unui drept de încadrare.

În aceste condiții, instanța apreciază că Dispoziția 16/28 06 2010 este legală.

Legiuitorul elaborând actele normative este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare sau restrângere a unor drepturi, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.

Conform principiului aplicării imediate a legii noi, instanța este obligată să aplice dispozițiile legale în vigoare la data când soluționează cauza inclusiv în căile de atac, fiind inadmisibil în cauză ca legea veche să ultraactiveze. Prin urmare, s-a constatat că la data soluționării cauzei nu mai sunt în vigoare dispozițiile legale de care se prevalează reclamanta, acestea fiind expres abrogate.

Instanța constată că abrogarea textului de lege care a constituit temeiul de drept al acțiunii nu reprezintă o încălcare a dreptului reclamantei de acces la instanță sau a dreptului de proprietate, așa cum este garantat de art.1 din Protocolul adițional nr.1 CEDO. În sensul acestui din urmă text reclamanta nu este titularul unui bun pentru că nu mai era în vigoare la data promovării acțiunii și nu a dat naștere pentru reclamantă la un drept efectiv.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în principiu, puterea legislativă nu este împiedicată să reglementeze în materie civilă, prin dispoziții noi, drepturile ce decurg din legile în vigoare, cu condiția ca motivele invocate pentru a justifica aceste măsuri să fie evident și imperios justificate de un interes general.

În speță dispozițiile legale abrogate nu au fost înlocuite și prin urmare aceste dispoziții pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, și-au încetat efectele și nu mai sunt aplicabile la acordarea acestor drepturi.

Pe de altă parte, reclamanta nu poate susține că, în urma evaluării performantelor profesionale în anul 2009, a dobândit un drept la acordarea creșterii salariale prevăzute de art.17 alin.1 din OUG nr.115/2004 pentru anul următor si că eliminarea acesteia ar echivala cu pierderea unui drept câștigat.

Referitor la dispozițiile Legii nr.330/2009, instanța reține că includerea în salariul de bază calculat în baza Legii nr.330/200 privește numai sporurile prevăzute expres în notele anexe la lege sau creșterile, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent legal acordate în decembrie 2009 ( art.30 alin.6 din Legea nr.330/2010 si art.6 alin.1 din OUG nr.1/2010).

Dacă toate sporurile si măririle salariale acordate în anul precedent s-ar include în salariul de bază conform Legii nr.330/2009 din 01 01 2010, s-ar ajunge la permanentizarea, ca parte a salariului de bază, a unei creșteri salariale cu caracter temporar si a cărei acordare este dublu condiționată așa cum s-a arătat mai sus, pe de o parte de rezultatul evaluării performanțelor profesionale, iar pe de altă parte de încadrarea în nivelul alocațiilor acordate ordonatorului de credite, ceea ce contravine scopului Legii nr.330/2009.

Situația s-a menținut și în condițiile Legii nr. 284/2010 care pornește de la aceleasi principii si salarii acordate anterior lunii decembrie 2010 si in care nu se regăsesc aceste sporuri de performanță, actele normative în baza cărora s-au acordat fiind abrogate prin Legea nr 330/2009.

Din aceste considerente de fapt si de drept instanța apreciază că decizia nr 16 /28.06.2010 este legală și temeinică, iar prin reducerea salariului în temeiul legii, pentru salariații bugetari nu operează dispozițiile art 41 din C muncii.

Pentru aceste motive, instanța constată că acțiunea este neîntemeiată privind toate celelalte capete de cerere accesorii cererii având ca obiect anularea deciziei nr.16/2010 emisă de angajator.

Pe cale de consecință, va fi respins și capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților I. NAȚIONAL DE HEMATOLOGIE TRANSFUZIONALĂ ,, PROF. DR. C.T. N. " și M. SĂNĂTĂȚII la alocarea de fonduri bugetare necesare plății drepturilor salariale solicitate.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea si considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății.

Admite excepția autorității de lucru judecat în ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata drepturilor salariale aferente lunilor iulie – august 2010.

Respinge restul capetelor de cerere formulate de reclamanta C. E., având CNP_, cu domiciliul procedural ales în C., . 17 C, ., Jud. D., în contradictoriu cu pârâții C. R. DE TRANSFUZIE SANGUINĂ C., cu sediul în C., ., jud D., I. N. DE HEMATOLOGIE TRANSFUZIONALA ,, PROF. DR. C.T. N. ", cu sediul în București, .. 2-8, sector 1 și M. SĂNĂTĂȚII, cu sediul în București, .. 1-3, sector 1.

Obligă reclamanta la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată către pârâtul C. R. DE TRANSFUZIE SANGUINĂ C.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Declarația de apel care se depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 14.05.2014.

Președinte,

R. Steluța G.

Asistent judiciar C. - M. M.

Asistent judiciar A. P.

Grefier C. C. P.

Red.As. Jud. .>

6 ex. 30.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă. Sentința nr. 3058/2014. Tribunalul DOLJ