Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Sentința nr. 1996/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1996/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 16231/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1996/2014
Ședința publică de la 08 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Asistent judiciar A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe contestator G. Ș.-C. și pe intimat C N I C. SA BUCUREȘTI, având ca obiect
contestație decizie suspendare contract de muncă
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: - intimat - C N I C. SA BUCUREȘTI prin consilier juridic B. C. lipsind – contestator - G. Ș.-C.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța pune în discuție competenta în conformitate cu dispoz. Ncpc.
Consilier juridic B. C. pentru intimat, având cuvântul, arată că Tribunalul D. este competent.
Având în vedere dispozițiile art. 95 pct.1 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă material cât și teritorial de a soluționa cauza dedusă judecății și legal investită
Instanța aduce la cunoștința părților faptul că litigiul se poate soluționa pe cale amiabilă sau pot apel la procedura medierii .
Consilier juridic B. C. pentru intimat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse și alte înscrisuri pe care le depune în prezenta ședință.
Instanța, în raport de disp.art. 258 NCPC va încuviința părților proba cu înscrisurile depuse.
În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului.
Nemaifiind alte cererii de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe excepția lipsei obiectului și excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului și fondul cauzei.
Consilier juridic B. C. pentru intimat, având cuvântul, pune concluzii de admiterea excepțiilor, iar pe fondul cauzei pune concluzii de respingerea acțiunii cu cheltuieli de judecată în măsura în care s-au efectuat.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată la data de 04.12.2013 pe rolul Tribunalului D. sub numărul de dosar mai sus specificat, contestatorul G. Ș. C.
în contradictoriu cu intimata CNI C. SA BUCUREȘTI, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- anularea Deciziei nr. 357/28.10.2013 emisă de intimată prin care s-a dispus suspendarea a contractului individual de muncă încheiat sub nr. 1252/29.01.2010
- obligarea la reintegrarea pe postul deținut anterior, în sensul reluării raporturilor de muncă
- obligarea intimatei în solidar cu directorul general interimar al intimatei la plata unei despăgubiri egală cu salariul indexat, majorat și reactualizat, precum și a celorlalte drepturi de care a fost lipsită pe perioada suspendării contractului.
- obligarea la plata cheltuielilor de judecata .
În motivare, contestatorul arată că i-a fost emisă de către intimată decizia de suspendare a contractului individual de muncă încheiat sub nr. 1252/29.01.2010 în temeiul art 52 lit b Codul muncii începând cu data de 28.10.2013 până la soluționarea plângerii penale formulate împotriva sa si înregistrata sub nr 7/24.10.2013 la P. de pe lângă Judecatoria C. privind săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice .
Menționează că decizia de suspendare este netemeinica si nelegala si este emisa cu rea credinta întrucât acesta nu a savârsit nici o infractiune de abuz în serviciu, mai mult decât atât considera ca aceasta este o razbunare a conducerii intimatei având în vedere ca acesta a mai avut un litigiu cu aceasta care a facut obiectul dosarului nr_/63/2012 si ca prin sentinta nr 6473/15 octombrie 2013 instanta a obligat intimata la reintegrarea sa pe postul deținut anterior si la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective si la plata cheltuielilor de judecata.
În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri.
Contestatorul la solicitarea instantei a depus la dosar in copie urmatoarele înscrisuri: Decizia nr 357 /28.10.2013 emisă de intimată prin care s-a dispus suspendarea a contractului individual de muncă încheiat sub nr. 1252/29.01.2010, sentinta nr 6473/15 octombrie 2013 pronuntata de Tribunalul D. în Dosarul nr_/63/2012.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 270 din Codul Muncii și a prevederilor OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 31.01.2014, intimata depune întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii formulată de către contestatoare ca fiind netemeinica si nelegala. Solicită de asemenea și plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea litigiului.
În ceea ce privește fondul cauzei, intimata arată că, contestatorul a fost angajatul acesteia în functia de director al Sucursalei Impremeriei Oltenia C. si ca în perioada 24.09._13 la Sucursala Impremeriei Oltenia C. s-a efectuat un control de catre Directia Generala Regionala a Finantelor Publice C. Activitatea de Inspectie Fiscala in urma caruia a fost intocmit procesul verbal de control nr 7516/21.10.2013 prin care s-au constatat faptele savârsite de contestatorul G. Ș. C. care întrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni prevazute de legea penala cauzând un prejudiciu societatii in suma de 211.784,07 lei.
Intimata arata ca potrivit art 248 din Codul penal a formulat plângere penala împotriva contestatorului G. Ș. C. care a fost înregistrata sub nr 7/24.10.2013 la P. de pe lânga Judecatoria C. si ca de asemenea si organul de inspectie economico – financiara în urma neregulilor sesizate a formulat plângere penala împotriva contestatorului care a fost transmisa Parchetului de pe lânga Inalta Curte de Casatie si Justitie Directia N. Anticoruptie – Serviciul Teritorial C..
Sustine intimata ca apararea contestatorului ca aceasta decizie nr 357 /28.10.2013 prin care s-a dispus suspendarea a contractului individual de muncă încheiat sub nr. 1252/29.01.2010 este emisa cu rea credința este nefondata având în vedere ca erau întrunite condițiile prevăzute de art 52 (1) lit b din Codul muncii care prevede ca angajatorul poate suspenda contractul individual de munca în cazul în care s-a formulat plângere penala împotriva salariatului .
In sustinerea cererii a depus la dosar copii după următoarele înscrisuri: decizia nr 354/25.10.2013, decizia 356/25.10.2013, decizia 357/28.10.2013, procesul verbal nr 360/28.10.2013, raport intermediar nr 7516/21.10.2013, plângerea penala nr 8598/23.10.2013 formulata împotriva dl G. Ș. C. si înregistrata sub nr 7/24.10.2013 la P. de pe lângă Judecătoria C., adresa ANAF – DGRFP D. sub nr CV_/12.11.2013, dovada calității de reprezentant al CNI C. SA În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri si interogatoriu reclamantului .
Pentru termenul de judecata de la data de 8.04.2014 intimata a depus la dosar concluzii scrise prin care a invocat excepția lipsei obiectului si a calității procesuale active a reclamantului, motivat de faptul ca la data la care s-a emis decizia Deciziei nr 357 /28.10.2013 prin care s-a dispus suspendarea a contractului individual de muncă încheiat sub nr. 1252/29.01.2010, reclamantul nu mai avea calitatea de salariat deoarece Curtea de Apel C. prin decizia nr 225/06.02.2014 pronunțata în dosarul_/63/2012 a modificat sentința nr 6473/15.10.2013 pronunțata de Tribunalul D. în sensul respingerii contestației formulate împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de munca.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Contestatorul a fost angajatul intimatei în funcția de director al Sucursalei Imprimeriei Oltenia C. .
Prin decizia contestată nr. 357/28.10.2013 emisă de intimată s-a dispus suspendarea a contractului individual de muncă încheiat sub nr. 1252/29.01.2010 în temeiul art. 52 lit. b Codul muncii începând cu data de 28.10.2013 până la soluționarea plângerii penale formulate împotriva sa si înregistrata sub nr. 7/24.10.2013 la P. de pe lângă Judecătoria C. privind săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice .
Contestatorul consideră că emiterea deciziei este netemeinica si nelegala, că este emisa cu rea credința întrucât nu a săvârșit nici o infracțiune de abuz în serviciu, că este o răzbunare a conducerii intimatei având în vedere ca acesta a mai avut un litigiu cu aceasta care a făcut obiectul dosarului nr_/63/2012 si ca prin sentința nr 6473/15 octombrie 2013 instanța a obligat intimata la reintegrarea sa pe postul deținut anterior si la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective si la plata cheltuielilor de judecata.
Instanța constată că decizia contestată este legală și temeinică, că a fost emisă cu respectarea prevederilor legale în materie.
Astfel potrivit art. 52 litera b din codul muncii "contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului, în situația în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești".
Din redactarea prevederii legale rezultă că angajatorul are posibilitatea să ia măsura suspendării contractului individual de muncă, această măsură nefiind obligatorie.
Posibilitate de suspendare a contractului individual de muncă, în baza art. 52 alin.1 lit. b) din Codul muncii, poate fi exercitată în mod liber de către angajator, textul legal neimpunând alte condiții.
Așadar singura condiție este ca angajatorul să fi formulat plângere penală împotriva salariatului pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținuta, indiferent dacă în urma cercetărilor penale va rezulta sau nu vinovăția salariatului.
Scopul pentru care a fost reglementată această posibilitate este acela ca angajatorul să împiedice salariatul ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe care le are să mai continue să săvârșească fapte de natura celor pentru care este cercetat penal și să îl împiedice să mai producă prejudicii.
Ca urmare, măsura suspendării este un atribut al angajatorului pe care acesta îl poate exercita în scopul protejării propriilor interese, fără ca angajatorul să se pronunțate asupra vinovăției sau nevinovăției salariatului și nici asupra răspunderii sale penale, acestea fiind chestiuni care intră în sfera de activitate a organelor judiciare.
Așadar criticile contestatorului vizând în principal faptul că nu există vinovăția penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a formulat plângerea nu prezintă relevanță.
Ca orice drept, această facultate ce revine angajatorului nu trebuie exercitată abuziv. Sub acest aspect instanța constată că intimata a avut în vedere, la emiterea deciziei de suspendare concluziile procesului verbal de control întocmite de un organ al statului, abilitat, astfel că, nu se poate reține ca fiind abuzivă exercitarea dreptului de a suspenda contractul individual de muncă de către angajator.
De altfel Curtea de Apel C. prin decizia nr 225/06.02.2014 pronunțata în dosarul_/63/2012 a modificat sentința nr 6473/15.10.2013 pronunțata de Tribunalul D. în sensul respingerii contestației formulate împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de munca, astfel că raportul de muncă al contestatorului cu intimata a încetat la 16.11.2012, data menționată în decizia de concediere. În aceste condiții, la momentul soluționării prezentei contestații s-ar putea reține că acțiunea este lipsită de interes.
Nu se pot reține însă excepțiile lipsei de obiect și cea a lipsei calității procesuale active invocate de intimată în concluziile scrise, deoarece condițiile pentru formularea unei acțiunii trebuie verificate în raport de data formulării sale. Ori la data formulării contestației erau îndeplinite aceste condiții, contestatorul avea calitatea de salariat, iar contestația avea ca obiect o decizie ce nu fusese revocată, desființată etc..
Față de cele arătate mai sus, instanța apreciază că intimata și-a exercitat opțiunea și prerogativa instituită de dispozițiile art.52 alin.1 lit.b din Codul muncii în mod legal și cu bună credință, astfel că și decizia emisă în aplicarea acestei prerogative este legală, contestația urmând să fie respinsă ca neîntemeiată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de contestatorul G. Ș. C. cu domiciliul în C., . 8, ., p 13,judetul D. în contradictoriu cu intimata CNI C. SA BUCUREȘTI cu sediul în București, . nr 1, sector 1 privind decizia nr. 357/28.10.2013 emisă de intimată prin care s-a dispus suspendarea a contractului individual de muncă .
Cu apel ce se depune la Tribunalul D. in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2014
PREȘEDINTE C. D.
Asistent judiciar A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier E. C.
Red. C.D.
4 ex. - 08.05.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... → |
|---|








