Obligaţie de a face. Sentința nr. 3281/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3281/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 469/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 3281/2014

Ședința publică de la 29 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. S.

Asistent judiciar C. D.

Asistent judiciar A. V.

Grefier E. C.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant GHERGHIȚĂ R.

și pe pârât . ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamant - GHERGHIȚĂ R., lipsind pârât - .>

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosarul cauzei prin Serviciul registratură la data de 06.05.2014, relațiile solicitate.

În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului.

Nemaifiind alte cereri de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul, având cuvântul, pune concluzii de admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea adresată instanței la data de 20 01 2014 reclamantul GHERGHIȚĂ R. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând obligarea acesteia la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte dacă a beneficiat de spor pentru lucrul sistematic peste programul normal, care a fost programul normal de lucru, modul de retribuire pentru munca depusă peste programul normal de lucru, temeiul juridic în baza căruia a fost astfel retribuit și dacă s-au achitat contribuțiile obligatorii prevăzute de lege; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că a fost angajatul pârâtei și a solicitat acesteia în mod repetat eliberarea unei adeverințe în sensul celor de mai sus, pentru valorificarea drepturilor de pensie integral.

Pârâta i-a eliberat adeverințe, însă acestea nu respectă toate condițiile de fond și de formă cerute de legislație, motiv pentru care a promovat prezenta cerere de chemare în judecată.

În drept, a invocat art.34 alin 5 C muncii, HG 257/2011 Anexa 15, pct.VI, Legea 263/2010 .

În scop probatoriu au fost anexate copii de pe cererea adresată pârâtei, adeverința eliberată, hotărâri judecătorești, buletin de identitate.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că este neîntemeiată și lipsită de interes prin înmânarea către reclamant a adeverințelor anterioare, susținând că mențiunile din adeverința emisă la 17 01 2014 sunt complete, indicarea temeiului legal nefiind obligatorie.

A arătat și faptul că, în documentele aflate în arhiva societății nu se menționează temeiul juridic în baza căruia a fost retribuit reclamantul.

Pârâta a anexat copii conforme cu originalul de pe adeverințele eliberate reclamantului, hotărâri judecătorești privind litigii purtate între părți.

A susținut că nu există probe în arhiva unității din care să rezulte că formele de retribuire obținute în acord global prevăzute de art.12 alin 1 lit.a din L 57/1974 au fost introduse în salariul brut și nici dacă pentru aceasta s-a plătit CAS-ul la sistemul de pensii.

În drept, a invocat disp.Legii 263/2010, art.34 alin 5 C muncii.

La data de 12 06 2013 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că adeverința ce i-a fost comunicată la data de 17 01 2014 nu precizează temeiul juridic în baza căruia a fost remunerat, astfel că nu o poate valorifica . A arătat că altor colegi le-au fost eliberate adeverințe complete, fiind indicat ca temei legal al acordării sporurilor pentru același regim de lucru ca fiind HCM 2579/1959, Legea 57/1974, Legea 3/1977, astfel că pârâta dovedește rea credință în eliberarea adeverințelor sale.

Reclamantul a precizat că solicită obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe care să respecte toate cerințele legale.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de către părți .

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată întemeiată acțiunea, urmând să o admită, având în vedere următoarele motive:

Reclamantul a avut calitatea de salariat al unității pârâte așa cum rezultă din adeverințele depuse la dosarul cauzei.

Potrivit art.40 alin 2 lit.h din C muncii, angajatorul are obligația să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.

Pârâtul angajator a mai eliberat reclamantului adeverințe privind calitatea acestuia de salariat, chiar și în ceea ce privește sumele aferente timpului lucrat peste programul de 8 ore/zi, însă nu a indicat și temeiul legal în baza căruia a fost retribuit, astfel că cererea pendinte nu este lipsită de interes așa cum se susține prin întâmpinare.

În conformitate cu dispozițiile din HG 257/2011 Anexa 15 pct VI

"Adeverințele prin care se dovedesc aceste sporuri vor cuprinde:

- datele de identificare a persoanei;

- denumirea unității;

- perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă;

- funcția, meseria sau specialitatea exercitată;

- denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată;

- perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat;

- adeverințele vor purta număr, data eliberării, ștampila unității, precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității.

Adeverințele privind sporurile cu caracter permanent acordate în perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 se vor prezenta numai în situațiile în care aceste sporuri nu sunt înregistrate în carnetul de muncă."

Aceste dispoziții sunt imperative, angajatorul având obligația de a întocmi și elibera adeverințe conform dispozițiilor legale, pentru a putea fi valorificate de către salariați în vederea stabilirii drepturilor de pensie.

Nu se poate reține apărarea pârâtului în sensul că nu se regăsește în arhivă temeiul în baza căruia reclamantul a fost retribuit, întrucât, așa cum se observă din conținutul adeverinței nr.4350/09 11 2005 eliberată reclamantului ( fila 42 din dosar), unitatea a indicat o . temeiuri legale în acordarea sporurilor de care acesta a beneficiat.

În plus, angajatorul pârât nu a menționat în adeverințele eliberate reclamantului cu privire la sumele realizate de reclamant peste programul de 8 ore/zi faptul că în evidențele din arhivele sale nu se regăsește temeiul în baza căruia au fost achitate aceste sume.

Este o susținere pe care a înțeles să o formuleze în instanță, fără însă a o proba.

Având în vedere probatoriul cauzei, prevederile HG 257/2011 –Anexa 15 pct.VI, instanța apreciază acțiunea ca fiind întemeiată, reclamantul făcând dovada că a obținut în perioada dedusă judecății venituri realizate peste programul de 8 ore/zi și pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale, însă adeverința eliberată nu corespunde în totalitate cerințelor dispozițiilor legale sus amintite.

În aceste condiții, în temeiul art. 40 alin 2 lit.h din C muncii, instanța va admite acțiunea, va obliga pârâta să elibereze reclamantului o adeverință cu sumele aferente timpului lucrat peste programul de 8 ore /zi în perioada 01.01._90, în conformitate cu anexa 15 la HG nr. 257/2011, pct. VI.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul GHERGHIȚĂ R.,având CNP_, domiciliat în C., ., ., jud.D. în contradictoriu cu

pârâta . sediul în C., ..1, jud.D..

Obligă pârâta să elibereze reclamantului o adeverință cu sumele aferente timpului lucrat peste programul de 8 ore /zi în perioada 01.01._90, în conformitate cu anexa 15 la HG nr. 257/2011, pct. VI.

Executorie.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2014.

Președinte G. S.

Asistent judiciar C. D.

Asistent judiciar A. V.

Grefier E. C.

Red/Tehnored.GS

4ex/19 06 2014

E.C. 04 Iunie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 3281/2014. Tribunalul DOLJ