Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 7200/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7200/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 9526/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 7200/2014
Ședința publică de la 04 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar A. V.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI S. HARET PTR. BRĂZNICEANU M., N. S. și pe pârât C. S. O., având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Verificând competența, potrivit dispozițiilor art. 131 din Noul Cod de procedură civilă, instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în raport de dispozițiile art. 208 și art. 210 din L 62/2011, art. 95 Cod proc.civ și art. 269 din Codul Muncii.
Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 255 Cod proc.civ, în baza art. 258 din Noul Cod de procedură civilă instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, în temeiul art. 238 din noul C.p.c., estimează durata necesară cercetării cauzei la primul termen de judecată - o singură zi.
În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului.
Instanța invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 01.01._11 și retine cauza spre soluționare pe excepție și pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" pentru reclamanții BRĂZNICEANU M., N. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. "S. O." C., să fie obligați acesta la reîncadrarea reclamanților începând cu 01. 01. 2010 potrivit Legii nr.330/2009, cu luarea în considerare a dispozițiilor în materia salarizării prevăzute de Legea nr.221/2008, reîncadrarea reclamanților începând cu 01. 01. 2011 potrivit Legii nr.284/2010 și Legii nr.285/2010, cu luarea în considerare a dispozițiilor în materia salarizării prevăzute de Legea nr.221/2008, calcularea și plata sumelor compensatorii corespunzătoare diferențelor de drepturi salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, Legii nr.284/2010 și Legii nr.285/2010 începând cu data de 01 ianuarie 2010 la zi, actualizate cu coeficientul de inflație până la data efectivă a plății la care să fie adăugată și dobânda legală aferentă drepturilor bănești..
În motivare, a arătat în esență că reclamanții au calitatea de personal didactic în cadrul unității școlare pârâte, iar prin OG nr.15/2008 s-a stabilit ca începând cu 01 octombrie 2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1, 000 pentru salariile personalului didactic și didactic auxiliar să fie de 400,00 lei, pentru perioada 01 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a OG 15/2008. În aceste condiții, prin aplicarea art. 30 al. 5 din legea nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2010 salariații ar fi trebuit să beneficieze de salariul pe care erau în drept a -l încasa în luna decembrie 2009.
În consecință, în măsura în care în luna decembrie 2009 salariile trebuiau calculate prin utilizarea coeficientului 1,000 la valoarea de referință de 400,00, acest coeficient trebuie utilizat și în prezent, în temeiul prevederilor Legii 330/2009 care stabilește obligativitatea menținerii salarizării avute la nivelul lunii decembrie 2009.
Mai mult, nu au beneficiat nici de sumele compensatorii prevăzute expres de art.6 alin 1 din OUG nr.1/2010.
S-a mai arătat și faptul că există și hotărâri judecătorești irevocabile care confirmă majorările salariale stabilite prin Legea nr.221/2008, fiind un motiv în plus pentru pârâți de a face aplicarea dispozițiilor Legii 330/2009 în sensul de a calcula salariile începând cu ianuarie 2010 și în continuare cu luarea în considerare a legii 221/2008.
Pentru anul 2011 sunt aplicabile disp. Legii nr.284/2010 și Legii nr.285/2010 .Astfel, faptul că în anul 2010 calculul salariilor s-a făcut incorect, cu ignorarea sentințelor judecătorești și a prevederilor legale speciale aplicabile în materie a determinat reîncadrarea personalului didactic și calcularea în mod greșit a salariilor acestuia și în anul 2011, din moment ce salariul de referință (cel din luna octombrie 2010) a fost mai mic.
În consecință, față de prevederile art.1 alin 1 din Legea 285/2010, pentru identitate de rațiune, în considerarea principiilor enunțate anterior, este evident faptul că și ulterior datei de 1 ianuarie 2011, personalul didactic de predare și instruire practică și personalul didactic auxiliar au fost privați de drepturile salariale cuvenite.
Mai mult, sumele compensatorii ar fi trebuit acordate și în anul 2012, în raport de prevederile art.unic pct.2 art.II din L.283/2011 .
În drept,s-au invocat disp.Lg.330/2009, OUG 1/2010, L284/2010, L 285/2010, L283/2011, art.268 alin 1 lit.c C muncii, L62/2011, art.1 alin 5 și art.20 alin 1 din Constituție.
În scop probatoriu, s-au anexat în copie, adeverințe de salariat, cărți de identitate .
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a prezentat probe în apărare.
La termenul din 04.12.2014, instanța din oficiu a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 01.01._11.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de către reclamanți.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 01.01._11, se reține că cererea ce vizează calculul și plata drepturilor salariale pretinse de reclamanți, pe o perioadă începând cu data de 01.01.2010 se situează în afara termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului, prevăzut de dispozițiile art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii, iar față de data formulării cererii, 23.06.2014, se constată prescris dreptul material la acțiune referitor la drepturile salariale aferente perioadei 01.01._11, excepția urmând a fi admisă .
Pe fondul cauzei:
Prin acțiunea adresată acestei instanțe, reclamanții solicită obligarea pârâților sa calculeze si sa plătească diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite, potrivit reîncadrării conform Legii 330/2009,luând în considerare dispozițiile Legii 221/2008, începând cu 01.01.2010, diferențe ce vor fi reactualizate in raport de data fiecărei scadente lunare la momentul plătii efective la care se adaugă și dobânda legală..
Începând cu 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".
Legea 63/2011 care a intrat în vigoare la 13.05.2011 a schimbat modalitatea de calcul a salariului personalului din învățământ, a reglementat alt sistem de salarizare. A prevăzut o nouă încadrare salarială, un cuantum fix al salariilor, stabilit în anexa acestei legi, iar nu o formulă de calcul care să se raporteze la salariile anterioare.
Nu a existat o formulă de calcul care să se raporteze la salariul avut până la acea dată.
Astfel potrivit art.1 din legea 63/2011 s-a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".
"Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic si didactic auxiliar din învatamant este cel prevăzut in anexele nr. 1, 2, 3a si 3b, dupa caz.
Indemnizațiile de conducere specifice sunt prevăzute in anexa nr. 4.
Sporurile, indemnizațiile, compensațiile si celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum si metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute in anexa nr. 5.
Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de prezenta lege se calculează in funcție de salariile de încadrare prevăzute in anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, după caz, in conformitate cu metodologia prevăzuta in anexa nr. 5, cu luarea in considerare a indemnizației de conducere prevăzuta in anexa nr. 4, daca este cazul".
În alineatul 7 se precizează că dispozițiile art. 8, 9, 12 si 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum si cele ale art. 22, 25—30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice se aplica in mod corespunzător si pentru personalul didactic si didactic auxiliar din învătamant, salarizat potrivit prevederilor prezentei legi, dar aceste prevederi nu se referă la salariul de încadrare.
În anul 2012, au fost aplicabile dispozițiile Legii nr. 283/2011 care la art. 1 alin.4 au prevăzut expres că începând cu ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.
Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic si didactic auxiliar din învațamant este cel prevăzut in anexele nr. 1, 2, 3a si 3b, după caz din Legea nr. 63/2011 și nu se raportează la legile anterioare.
În anul 2013, s-au aplicat prevederile OUG nr. 84/2012 care la art. 2 a făcut trimitere expresă la legea 283/2011, care la rândul ei trimitea la legea 63/2011, așa cum am arătat mai sus: „Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
În anul 2014, au fost aplicabile prevederile OUG nr. 103/2013 care, la art. 1 alin. 4, a prevăzut că: „ în anul 2014, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011".
Având în vedere că începând cu 13.05.2011 până la zi (data pronunțării prezentei sentințe) salarizarea personalului din învățământul preuniversitar s-a făcut exclusiv în funcție de legea 63/2011 și că această lege nu a mai prevăzut raportarea la salariul avut în momentul intrării sale în vigoare, ci a prevăzut o nouă încadrare, cuantumul brut al salariilor fiind stabilit în anexa acestei legi, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În ce privește susținerea că sunt incidente si prevederile art.l din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, instanța constată că este neîntemeiată deoarece în jurisprudența sa CEDO susține că nu se exclude dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi care să reglementeze drepturi ce decurg din vechea legislație. Dimpotrivă statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu, modificările legislative fiind în competența de apreciere a statului. Așadar statul poate adopta o lege nouă de salarizare pentru o categorie de salariați fără să se considere că s-ar aduce atingere dreptului de proprietate în sensul prevăzut de art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea si considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 01.01._11 și, în consecință, respinge acțiunea cu privire la această perioadă ca fiind prescrisă.
Respinge acțiunea formulată de S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI S. HARET D., cu sediul în C., ..6, jud.D. pentru reclamnții BRĂZNICEANU M. ,având CNP_ și N. S., având CNP_ în contradictoriu cu pârâtul C. "S. O." C., cu sediul în C., ., jud.D. .
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare . Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D. .
Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2014.
Președinte Asistenți judiciari Grefier
G. S. C. D. A. V. E. C.
Red.Jud.GS/As.jud.CD
4 ex./15.12.2014
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 7573/2014. Tribunalul DOLJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








