Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 6234/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 6234/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 4898/63/2009*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 6234/2014

Ședința publică de la 06 Noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G.

Asistent judiciar C. E. I.

Asistent judiciar M. C. S.

Grefier L. R. M.

Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanții C. C., N. V., B. I., B. D., G. C., P. E. C., J. I., S. Ș., B. I., G. M., V. C., B. V., A. A. M., F. M., F. M., S. M., P. C., T. I., B. I., V. I. C., P. F. M., S. D., C. G., B. C., I. M. C., M. I., B. I., R. G., Ț. M. în contradictoriu cu pârâta . D., având ca obiect drepturi bănești.

Dezbaterile și susținerile orale au avut loc în ședința publică din data de 30 Octombrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 06.11.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16.04.2009 pe rolul Tribunalului D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamanții C. C., N. V., B. I., B. D., G. C., P. E. C., J. I., S. Ș., B. I., G. M., V. C., B. V., A. A. M., F. M., C. D., F. M., S. N., S. M., M. F., P. C., T. I., B. I., V. I. C., P. F. M., S. D., S. G., C. G., B. C., I. M. C., M. I., B. I., R. G., Ț. M. au chemat în judecată pe pârâta . D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor categorii de drepturi salariale:

1. Drepturile bănești cuvenite pentru orele suplimentare efectuate în ultimii 3 ani, potrivit art. 40 lit. c din contractul colectiv de muncă;

2. Drepturile bănești cuvenite pentru lucrul în timpul nopții pentru ultimii 3 ani, potrivit art. 40 lit. e din Contractul colectiv de muncă;

3. Drepturile bănești cuvenite pentru sporul de vechime, neachitat în perioada concediului de odihnă în ultimii 3 ani și pentru sporul de vechime aferent perioadei 01.01.2009 până în prezent, potrivit art. 40 lit. d din contractul colectiv de muncă;

4. Drepturile bănești cuvenite pentru sporul de fidelitate aferente ultimilor 3 ani, potrivit art. 40 lit. f din contractul colectiv de muncă pentru reclamanții B. I., V. C., S. N. și B. I.;

5. Drepturile bănești cuvenite pentru exercitarea atribuțiilor aferente unei alte funcții pentru ultimii 3 ani, potrivit art. 40 lit. g din contractul colectiv de muncă pentru reclamanții: C. C., N. V., B. I., B. D., G. C., P. E. C., J. I., S. Ș., B. I., G. M., V. C., B. V., A. A. M., F. M., C. D., care au funcția de primitori distribuitori, însă, în fapt, exercită și atribuții specifice funcției de gestionar, agent de vânzare, casier și pentru reclamanții M. F., P. C., T. I., P. F. M., S. G., C. G., B. C., I. M. C. și B. I., care au funcția de șoferi, însă, în fapt, aceștia livrează marfa, încasează banii pentru marfa livrată și, în ipoteza în care beneficiarii nu plătesc marfa, sunt obligați să suporte pe propria cheltuială marfa ;

6. Drepturile bănești cuvenite pentru munca prestată în zilele nelucrătoare ( zilele de sâmbăta, duminica, zilele de sărbători legale și religioase) în ultimii 3 ani, potrivit art.40 lit.h) și art.49 din contractul colectiv de muncă;

7. Drepturile bănești cuvenite pentru zilele de concediu neefectuate în ultimii 3 ani ;

8. Diferența de drepturi salariale dintre salariul aferent funcției de funcționar economic și cel aferent funcției de primitor-distribuitor pentru reclamanții F. M. și S. N., cărora în decembrie 2008, în mod unilateral, conducerea unității le-a schimbat încadrare din funcționar economic în cea de primitor distribuitor, însă, în fapt, aceștia au continuat să exercite atribuțiile specifice funcției de funcționar economic.

Au mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că nu le-au fost achitate drepturile bănești cuvenite și s-au prevalat, în drept, de dispozițiile Contractelor Colective de Muncă la nivel de Unitate aplicabile pentru anii 2006,2007,2008,2009, depuse la dosarul cauzei.

În scop probator, reclamanții au atașat la cererea de chemare în judecată adresa nr._/14.11.2008, adresa nr. 6015/11.11.2008, adresa nr. 228/16.01.2009, act adițional la contractul colectiv de muncă, contractul colectiv de muncă, cărți de identitate.

La data de 28.05.2009 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității, acțiunii având în vedere faptul că cererea dedusă judecății în raport de dispozițiile art. 12 lit. b din legea nr. 168/199 reprezintă un conflict de interese, a cărui soluționare trebuie să se realizeze potrivit procedurii speciale prevăzută în cap. 2 din această lege .

Reclamanții nu au urmat procedura specială, care derogă de la dispozițiile de drept comun și, astfel, au promovat o acțiune inadmisibilă.

Referitor la prima solicitare, pârâta a susținut că în situația în care au existat ore suplimentare, acestea au fost plătite, iar contravaloarea orelor de noapte nu se cuvine întrucât niciunul dintre salariați nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 122 din Codul Muncii pentru a fi calificat drept salariat de noapte .

Referitor la sporul de vechime, pârâta a menționat că pentru perioada 2006-2008 acesta era inclus în suma ce se acorda pentru fiecare zi de concediu de odihnă, iar începând cu data de 01.01.2009 sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază.

În ceea ce privește sporul de fidelitate, s-a susținut că reclamanții B. I., B. I. și S. N. beneficiază de acest spor, iar reclamantul V. C. nu îndeplinește condițiile pentru a-i fi acordat.

Drepturile salariale reprezentând sporul pentru exercitarea unei a doua funcții nu se cuvin, întrucât salariații exercită numai atribuțiile prevăzute în fișa postului, despre care au luat cunoștință și le-au acceptat sub semnătură.

Drepturile bănești pentru munca prestată în zilele de sărbători legale nu se cuvin, acestea fiind achitate în baza foilor colective de prezență primite de la punctele de lucru, în aceeași situație fiind drepturile bănești cuvenite pentru zilele de concediu de odihnă.

În ceea ce privește diferența de bani dintre salariul aferent funcției de funcționar economic și cel aferent funcției de primitor-distribuitor, pârâta a arătat că reclamanților F. M. și S. N. nu li s-a modificat încadrarea, aceștia ocupând în continuare funcția de funcționar economic.

În acop probator, pârâta a depus: decizia nr 50/27.01.2009, adresa 228/16.01.2009, acte adiționale la contractele colective de muncă, contractul colectiv de muncă pe 2007, contracte individuale de muncă, state de plată, fișe de post, raport de expertiză extrajudiciară.

La termenul din data de 25.06.2009, instanța a încuviințat efectuarea în cauză a unei expertize contabile, expertiză la care ambele părți au formulat obiective.

La termenul din data de 15.10.2009, instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților S. G. și M. F., iar la termenul din data de 05.11.2009 a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului S. N.. De asemenea, instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului C. D. la termenul din data de 14.01.2010.

În cauză au fost depuse rapoarte de expertiză contabilă efectuate de expertul contabil B. M. și experții asistenți ai celor două părți, respectiv experții contabili T. C. și G. Ș..

La solicitarea instanței, la data de 3.03.2010, expertul contabil B. M. a depus la dosarul cauzei un supliment la raportul de expertiză, iar la data de_ a mai depus un supliment la raportul de expertiză.

La data de 14.10.2010, expertul asistent T. C. a depus la dosarul cauzei un punct de vedere, la care a atașat situația drepturilor salariale cuvenite pentru orele suplimentare prestate, calculate cu un procent de 75% la salariul de bază pe perioada aprilie 2006 – noiembrie 2007 și cu 100% pe perioada decembrie 2007 – decembrie 2008.

La data de 05.11.2010 pârâta . a depus note de ședință, prin care a invocat nulitatea raportului de expertiză, întrucât expertul contabil nu a convocat părțile conform dispozițiilor art. 208 codul de procedură civilă și, în subsidiar, a solicitat efectuarea unei contraexpertize contabile conform art. 212 din Codul de Procedură Civilă.

În cauză, expertul contabil B. M. a depus procesul verbal din data de 12.10.2010 prin care demonstrează că au fost convocate părțile, iar la data de 20.01.2011 a depus răspunsul la obiecțiunile formulate de părți.

La data de 25.02.2011, instanța a încuviințat efectuarea în cauză a unei noi expertize contabile cu aceleași obiective ca cea dintâi, având în vedere existența unor inadvertențe care au necesitat lămuriri.

La data de 08.09.2011, noul expert contabil C. M. a depus la dosarul cauzei expertiza contabilă.

Ambele părți au formulat obiecțiuni, expertul răspunzând la obiecțiunile formulate la data de 07.10.2011.

Prin sentința civilă nr._/07.11.2011, Tribunalul D. a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii, reținând că este vorba despre un conflict individual de drepturi, nu de unul de interese, întrucât cererea de chemare în judecată are ca obiect obținerea unor drepturi salariale, sporuri aferente timpului lucrat pentru fiecare lucrător în parte și nu se urmărește înscrierea acestor drepturi în contracte colective de muncă, în protocoale ori procese verbale de negociere.

A admis în parte cererea, omologând raportul de expertiză judiciară contabilă întocmit de către expertul autorizat C. M..

A obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant sumele individualizate în acest raport de expertiză, actualizate în raport de indicele de inflație, începând cu data actualizării efectuate de către expert și până la data plății efective.

Admiterea în parte a acțiunii s-a datorat cuantumurilor la care s-a oprit instanța, anume cele indicate în a doua expertiză efectuată în cauză, iar nu cele solicitate de către reclamanți prin concluziile asupra fondului.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții C. C., N. V., B. I., B. D., P. E. C., J. I., G. M., V. C., B. V., P. C., T. I., F. M., F. M., S. N., S. M., V. I. C., P. F. M., S. D., C. G., B. C., I. M. C., M. I., B. I., R. G., Ț. M., A. A. M., G. C., B. I., B. I. și pârâta . D..

Prin decizia civilă nr 6851/5.06.2012, Curtea de Apel C. a admis recursurile, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că în mod greșit instanța de fond a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză întocmit de expert C. M..

Solicitarea reclamanților, prin obiecțiunile la raportul de expertiză, ca stabilirea numărului orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru să se facă în baza documentelor primare, care au stat la baza pontajelor, respectiv a foilor de parcurs, bonurilor de lucru confirmate de dispecerii de tură, care se atașau la foile de parcurs, este întemeiată, deoarece activitatea efectivă a acestora, respectiv ora sosirii și plecării, este înscrisă în aceste documente și confirmată de dispeceri, neputând astfel fi contestată.

Deși în obiecțiunile la raportul de expertiză reclamanții arată detaliat, pentru fiecare perioadă în parte, procentul care trebuie avut în vedere, în raport de prevederile CCMUN și CCM, respectiv 75% și 100% la calcularea sporului pentru orele suplimentare, instanța de fond nu le-a analizat ,ci le-a respins cu motivarea că „nu este indicat ce anume procent nu s-ar fi respectat, prevăzut de care anume articol”.

S-a mai reținut că instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare de pârâtă și nu a analizat fișele personale ale fiecărui reclamant, pentru a putea stabili dacă au îndeplinit o funcție suplimentară și, implicit, sunt îndreptățiți la acest spor, așa cum au solicitat prin acțiune.

Îndrumările date de Curtea de Apel C., prin decizia pronunțată, au fost ca, în rejudecare, instanța să pună în discuția părților excepția inadmisibilității acțiuni, invocată prin întâmpinare de pârâtă și să se pronunțe cu prioritate asupra acestei excepții, potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă.

De asemenea, să se dispună completarea raportului de expertiză în raport de obiecțiunile formulate de părți și să se pună în vedere pârâtei să pună la dispoziția expertului actele primare cu privire la activitatea desfășurată de reclamanți, respectiv foile de parcurs, confirmate de dispeceri în perioada de referință, pentru a stabili corect numărul orelor suplimentare, efectuate de reclamanți.

S-a mai stabilit ca tribunalul să pună în vedere pârâtei să depună fișa postului fiecărui reclamant, pentru a se putea analiza și stabili de instanță dacă aceștia sunt îndreptăți la plata drepturilor pentru exercitarea celei de-a doua funcții.

De asemenea, să fie analizat cuantumul procentului care trebuie avut în vedere de expert la calcularea drepturilor solicitate, în raport de reglementările prevăzute în CCMUN și CCM pentru fiecare perioadă în parte.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. sub nr._, cu prim termen de judecată la data de 10.09.2012.

Prin încheierea de ședință din 09.11.2012, instanța a dispus rectificarea conceptei, în sensul înlăturării reclamanților S. N., M. F., S. G. și C. D., date fiind declarațiile de renunțare ale celor patru, dar și faptul că nu au declarat recurs cu privire la încheierea prin care s-a luat act de renunțare.

Totodată, a pus în vedere reclamanților să precizeze, pentru fiecare în parte, obiectivele suplimentului la raportul de expertiză, în funcție de cererile formulate.

Reclamanții s-au conformat solicitărilor instanței și au depus pentru termenul de judecată din data de 25.01.2013 obiectivele, prin care au solicitat ca expertul:

1. Să stabilească și să calculeze cuantumul orelor suplimentare lucrate în afara programului normal de lucru, precum și a celor lucrate sâmbăta ,duminica și în sărbătorile legale, în perioada apr._ - apr. 2009.

Determinarea orelor lucrate să se facă în funcție de orele de parcurs, a actelor primare și a fișei de calcul a salariilor aflată în arhiva electronică a oficiului de calcul al intimatei, iar calculul acestora să se facă ținându-se seama de procentele prevăzute în CCMUN valabil pe anii 2005-2006 și respectiv 2007-2010.

2. Să stabilească și să determine cuantumul indemnizațiilor se concediu corespunzătoare zilelor neefectuate în perioada de referință.

3. În baza fișei postului, să determine sporul prevăzut pentru exercitarea celei de a doua funcții(sporul de gestiune).

4. Toate sumele determinate să fie indexate cu rata inflației de la momentul nașterii dreptului la momentul plății.

Pârâta a solicitat completarea raportului de expertiză, în sensul de a fi excluși de la calcul reclamanții care au renunțat la judecată și cei care nu au solicitat spor pentru exercitarea atribuțiilor aferente unei alte funcții.

A mai solicitat înlăturarea indicelui de inflație aplicat la sumele calculate, având în vedere că reclamanții nu au solicitat actualizarea cu indicele de inflație a sumelor pretinse.

Instanța a pus în vedere pârâtei să depună la dosar fișele de post, foile de parcurs din anii 2006, 2007 și 2008 .

În ședința din data de 08.02.2013 instanța, având în vedere dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, potrivit cărora îndrumările deciziei de casare sunt obligatorii pentru instanța de fond, a pus în discuția părțilorexcepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare în primul ciclu procesual, pe care a respins-o, dat fiind faptul că, așa cum rezultă din obiectul cererii de chemare în judecată, reclamanții solicită valorificarea unor drepturi salariale care pretind că sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

În ceea ce privește cererea reclamanților ca sumele solicitate să fie actualizate cu rata inflației, de la momentul nașterii dreptului până la data plății efective, instanța a apreciat că în acest ciclu procesual reclamanții pot să formuleze o cerere accesorie în sensul actualizării sumelor solicitate, nefiind vorba despre modificarea cererii principale după casarea cu trimitere, ci doar de o precizare a acțiunii.

Instanța a încuviințat suplimentele la raportul de expertiză, astfel cum au fost formulate pentru fiecare reclamant în parte și a stabilit în sarcina acestora plata onorariului pentru expertiză în cuantum de 200 lei de către fiecare reclamant în parte.

Instanța a numit prin tragere la sorți ca expert pe N. A. P. și a admis cererile formulate de părți privind numirea experților asistenți: T. C. propus de reclamanți și G. Ș. propus de pârâtă.

La data de 14.05.2013 expertul desemnat în cauză a depus note de ședință, prin care a arătat că este în imposibilitate de a efectua lucrarea datorită faptului că pârâta nu i-a pus la dispoziție fișele de post ale reclamanților pe perioada aprilie 2006-apr. 2009, foile de parcurs pe aceeași perioadă, pontajele, CCMUN și CCM Unitate pe perioada 2006-2009, fișele de calcul salarii. Din acest motiv, a solicitat ca pârâta să îi pună la dispoziție documentele necesare pentru efectuarea raportului de expertiză.

La 17.05.2013 instanța a pus în vedere pârâtei, sub sancțiunea aplicării amenzii judiciare în cuantum de 300 lei, să pună la dispoziție atât expertului, cât și instanței, toate înscrisurile necesare întocmirii lucrării.

La data de 27.06.2013, pârâta a depus note de ședință și înscrisurile ce au fost puse la dispoziția expertului în vederea realizării expertizei: CCM 2006-2009, fișe de post ale reclamanților și foi colective de prezență ale reclamanților, adresa din 11.06.2013 din care rezultă că foile de parcurs nu se mai află în arhiva societății .

La 26.06.2013, expertul desemnat în cauză a depus cerere prin care a arătat că este în imposibilitate de a răspunde la obiectivele încuviințate de instanță, dat fiind faptul că documentele puse la dispoziție de către pârâtă sunt incomplete.

Prin încheierea de ședință din 28.06.2013, instanța a dispus efectuarea adresei către expert, cu solicitarea de a de a întocmi lucrarea, limitându-se la înscrisurile care au fost puse la dispoziția sa și a instanței și care se regăsesc la dosarul cauzei, iar, în măsura în care anumite perioade solicitate de reclamanți nu sunt acoperite de documente justificative, să elaboreze lucrarea având în vedere poziția reclamanților din cuprinsul cererii de chemare în judecată, dar și eventuale înscrisuri prin asimilare.

La data de 4.10.2013, constatând că expertul a tergiversat nejustificat soluționarea cauzei, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 1081 pct. 2 lit. c Cod procedură civilă, a dispus amendarea sa cu suma de 300 lei, iar la data de 31.10.2013 a respins cererea de reexaminare formulată de expert.

Raportul de expertiza și anexele la acesta au fost depuse de expert N. A. la data de 27.11.2013.

La data de 16.01.2014, expertul asistent G. Ș. a depus la dosar raportul de expertiză, conținând un punct de vedere deosebit de cel al expertului numit de instanță.

Reclamanții și pârâta au depus obiecțiuni la raportul de expertiză la 24.01.2014, respectiv 23.01.2014, obiecțiuni încuviințate de instanță.

La data de 06.06.2014, expertul contabil asistent G. Ș. a depus supliment la raportul de expertiză contabilă, iar la data de 16.07.2014 expert contabil N. A. a depus răspuns la obiecțiunile formulate de către pârâtă, menținându-și punctul de vedere exprimat în raportul de expertiză inițial.

La termenul de judecată din data de 04.09.2014, pârâtă a solicitat înlocuirea expertului desemnat N. A., iar în subsidiar efectuarea unei noi expertize de către o comisie formată din 3 experți.

Instanța a respins solicitarea pârâtei privind înlocuirea expertului și cea formulată în subsidiar în sensul efectuării unei noi expertize de către o comisie de 3 experți, ca neîntemeiate.

Reclamanții, prin apărător, au arătat că nu mai susțin obiecțiunile formulate și au solicitat omologarea raportului de expertiză întocmit de experta N. A., însușindu-și sumele rezultate din raportul de expertiză.

La 29.09.2014, instanța a constatat că din dosarul nr_ vol.1 lipsesc filele 300-318, reprezentând raportul de expertiză efectuat de expertul B. M., iar la data de 30.10.2014 părțile au depus raportul conținând 19 file, astfel încât a dispus reconstituirea înscrisului din 19 pagini (300 – 319 din volumul I din primul ciclu procesual).

La interpelarea instanței cu privire la sporul de fidelitate, orele lucrate în timpul nopții, sporul de vechime, solicitate prin acțiunea inițială, reclamanții prin apărător au arătat că își restrâng obiectul cauzei la cererile pentru care au formulat obiective pentru raportul de expertiză, respectiv c/val orelor suplimentare, a orelor lucrate sâmbăta, duminica, în zilele de sărbători legale, sporul pentru funcția suplimentară și c/val indemnizației de concediu de odihnă.

Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele:

Reclamanții au fost salariații societății pârâte în perioada vizată în acțiune – ultimii 3 ani anteriori sesizării instanței la data de 16.04.2009 -, după cum reiese din contractele individuale de muncă și din recunoașterea implicită a pârâtei.

Prin acțiunea precizată, au solicitat obligarea pârâtei la plata c/val orelor suplimentare, a orelor lucrate sâmbăta, duminica, în zilele de sărbători legale, sporul pentru funcția suplimentară și c/val indemnizației de concediu de odihnă.

Pentru aceasta, reclamanții au invocat prevederile art. 40 lit. c din contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, valabile în perioada vizată prin acțiune, pentru orele suplimentare, art. 40 lit. h și art. 49 din aceleași contracte colective de muncă pentru orele lucrate sâmbăta ,duminica și în zilele de sărbători legale, art. 40 lit. g din contractele colective de muncă aplicabile, pentru sporul aferent exercitării atribuțiilor altei funcții și prevederile Codului muncii.

Referitor la cererea privind plata orelor suplimentare efectuate în perioada aprilie 2006 – aprilie 2009, instanța reține că, potrivit art 119 alin 1 din Codul muncii în vigoare în perioada de referință, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.

Potrivit art 120 alin 1 din Codul muncii, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art 119 alin 1 în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia, iar potrivit alin 2, sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin 1, se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

Prin Contractele colective de muncă la nivel de unitate nr_/15.11.2005 și nr_/15.11.2006 s-a prevăzut la art 40 alin 1 lit c că sporul pentru orele lucrate suplimentar peste programul normal de lucru este de 75% din salariul de bază, acest procent fiind majorat la 100% prin Contractele colective de muncă nr_/15.11.2007 și nr_/14.11.2008.

În ceea ce privește orele lucrate sâmbăta și duminica, instanța reține că, potrivit art 132 alin 3 din Codul muncii, salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă, iar în ceea ce privește orele lucrate în zilele de sărbători legale, potrivit art 137 alin 2, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază care nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Prin contractele colective de muncă menționate anterior și aplicabile în perioada vizată prin acțiune, s-a prevăzut la art 40 alin 1 lit h, că pentru acordarea zilelor de repaus săptămânal în cursul săptămânii de lucru se acordă un spor de 5% din salariu pentru timpul efectiv lucrat sâmbăta și duminica, iar la art 49 alin 2, că în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază pentru munca prestată în zilele de sărbători legale și religioase de un spor la salariul de bază de 100%.

Analizând documentele puse la dispoziție (foile de prezență, contractele individuale de muncă, fișe de retribuții), expertul N. A. a constatat că unitatea pârâtă nu a respectat aceste prevederi, nu a plătit integral reclamanților toate orele suplimentare efectuate, cu un spor de 75% până în noiembrie 2007 și 100% din această lună, ci numai pe cele care se încadrau în prevederile codului muncii(maxim 8 ore/săptămână peste program) și nici toate orele lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.

Calculând c/val orelor suplimentare lucrate în afara programului normal de lucru, precum și a celor lucrate sâmbăta, duminica și sărbătorile legale, expertul a concluzionat că pârâta datorează reclamanților pentru perioada apr. 2006 - apr. 2009 următoarele sume nete, actualizate la 27.11.2013: F. M. 4381 lei, C. C. 8734 lei, V. C. 4679 lei, M. I. 8661 lei, B. I. 8234 lei, S. D. 8665 lei, P. C._ lei, B. I._ lei, C. G._ lei, B. V. 6389 lei, B. I. 9919 lei, T. I. 9280 lei, Ț. M. 7727 lei, G. C. 7172 lei, B. D._ lei, B. C._ lei, J. I. 7868 lei, G. M. 8240 lei, N. V. 8716 lei, B. I. 8815 lei, I. M. C. 9341 lei, S. M. 7714 lei; F. M. 2865 lei pentru perioada aprilie 2008 – aprilie 2009, S. Ș. 5527 lei pentru perioada aprilie 2007 – aprilie 2009, P. E. C. 5379 lei pentru perioada martie 2007 – aprilie 2009 R. G. 2459 lei pentru perioada februarie 2008 – aprilie 2009; P. F. M. 4238 lei pentru perioada oct.2007 - apr.2009, V. I. C. 3005 lei pentru perioada decembrie 2007 – aprilie 2009,, A. A. M. 2708 lei pentru perioada august 2008 – aprilie 2009.

În ceea ce privește cererea privind contravaloarea indemnizațiilor de concediu de odihna pe ultimii 3 ani anterior introducerii acțiunii, instanța reține că, potrivit art 139 Codul muncii în vigoare în perioada de referință, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților.

Pentru concediu de odihnă, salariatul beneficiază, potrivit dispozițiilor art. 145 din Codul muncii, de o indemnizație ce nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale din ultimele trei luni anterioare celei în care se acordă concediul, multiplicată cu nr. de zile de concediu.

Art 54 din CCM Unitate prevede că ,, Pentru perioada concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație reprezentând media zilnică a veniturilor din luna /lunile în care s-a efectuat concediu, multiplicată cu nr. de zile de concediu de odihnă."

Chiar dacă, potrivit art 141 alin 4 Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, în cazul în care salariaților nu li se acordă concediul de odihnă anual cuvenit, aceștia au dreptul la o despăgubire egală cu indemnizația pe care ar fi încasat-o.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expert N. A., o parte din reclamanți nu și-au efectuat integral concediul de odihnă, deși au formulat cereri în acest sens, însă reclamanții F. M., C. C., V. C., M. I., F. M., A. A. M. nu au formulat cereri pentru acordarea concediului de odihnă.

Calculând c/val indemnizațiilor pentru zilele de concediu de odihnă neefectuate pe ultimii 3 ani anteriori introduceri acțiunii, calcul însușit de instanță, expertul a reținut că pârâta datorează următorilor reclamanți sumele nete, actualizate la 27.11.2013: B. I. 243 lei, S. D. 420 lei, P. C. 170 lei,B. I. 176 lei, C. G. 404 lei, B. V. 166 lei, B. I. 420 lei, T. I. 622 lei, S. Ș. 95 lei, Ț. M. 223, G. C. 36 lei, P. E. C. 270 lei, B. D. 236, B. C. 1087 lei, J. I. 657 lei, G. M. 1894 lei, N. V. 354 lei, B. I. 400 lei, I. M. C. 764 lei; R. G. 426 lei; P. F. M. 190 lei, V. I. C. 100 lei; S. M. 193 lei .

Capătul trei de cerere vizează obligarea pârâtei la achitarea către reclamanți a

sporului prevăzut pentru exercitarea celei de-a doua funcții(sporul de gestiune), instanța reținând că aplicabile în cauză sunt prevederile art. 40 lit g din contractele colective de muncă, în care este prevăzut un spor de 80% din salariul minim pe economie pentru colectarea încasărilor zilnice de la magazinele proprii.

Observând actele depuse la dosarul cauzei, instanța a constatat că, deși i-a fost pus în vedere angajatorului în nenumărate rânduri să depună fișele de post pentru reclamanți, nu s-a conformat în totalitate solicitării, la dosar fiind depuse fișe de post doar pentru anumiți reclamanți sau doar pentru anumite perioade.

Având în vedere și împrejurarea că prin încheierea de ședință din 28.06.2013 s-a dispus ca expertul să întocmească lucrarea limitându-se la înscrisurile care au fost puse la dispoziția sa și a instanței și care se regăsesc la dosarul cauzei, iar, în măsura în care anumite perioade solicitate de reclamanți nu sunt acoperite de documente justificative, să elaboreze lucrarea având în vedere poziția reclamanților din cuprinsul cererii de chemare în judecată, dar și eventuale înscrisuri prin asimilare, precum și dispozițiile art 287 Codul muncii, potrivit căruia sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, instanța reține că, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert N. A., pârâta datorează reclamanților următoarele sume nete, actualizate la data de 27.11.2013, calculate pentru perioada aprilie 2006 – 1. 01.2009, data intrării în vigoare a fișelor de post depuse: C. C._ lei, V. C. 9229 lei, M. I._ lei, B. I._ lei, S. D._ lei, P. C._ lei,B. I._ lei, C. G._ lei, B. V._ lei, B. I._ lei, F. M._ lei, T. I._ lei, S. Ș. 7249 lei, Ț. M._ lei, G. C._ lei, P. E. C. 7567lei, B. D._ lei, B. C._ lei, J. I._ lei, G. M._ lei, N. V._ lei, B. I._ lei, I. M. C._ lei; R. G. 4101 lei; P. F. M. 5071 lei, V. I. C. 4771 lei; S. M._ lei, A. A. M. 1895 lei.

Instanța reține că reclamantului F. M. nu i se cuvine diferența dintre salariul aferent funcției de funcționar economic și cel aferent funcției de primitor distribuitor, întrucât potrivit anexei la Decizia nr. 50/27.01.2009 aflată la fila 78 a dosarului_ 20009 vol I, acestuia nu i s-a schimbat încadrarea, fiind tot funcționar economic la departamentul primitori distribuitori pâine.

Raportat la considerentele expuse, ținând cont de dispozițiile art 269 alin 1 Codul muncii, potrivit căruia angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, dar și de dispozițiile art 161 alin 4, instanța va admite acțiunea precizată formulată de reclamanții: N. V. CNP, B. I., B. D., P. E. C., J. I., G. M., B. V., P. C., T. I., S. Ș., S. M., V. I. C., P. F. M., S. D., C. G., B. C., I. M., B. I., R. G., Ț. M., G. C., B., B. I. și va obliga pârâta să plătească reclamanților: N. V. suma netă de_ lei, B. I. suma netă de_ lei, B. D. suma netă de_ de lei, P. E. C. suma netă de_ lei, J. I. suma netă de_ lei, G. M. suma netă de_ lei,, B. V. suma netă de_ lei, P. C. suma netă de_ lei, T. I. suma netă de_ lei, S. Ș. suma netă de_ lei, S. M. suma netă de_ lei, V. I. C. suma netă de 7876 lei, P. F. M. suma netă de 9499 lei, S. D. suma netă de_ lei, C. G. suma netă de_ lei, B. C. suma netă de_ lei, I. M. C. suma netă de_ lei, B. I. suma netă de_ lei, R. G. suma netă de 6986 lei, Ț. M. suma netă de_ lei, G. C. suma netă de_ lei, B. I. suma netă de_ lei, B. I. suma netă de_ lei, sume reprezentând contravaloarea orelor suplimentare,orelor lucrate sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale,contravaloarea indemnizațiilor de concediu de odihna și a sporului pentru exercitarea atributiilor aferente unei alte funcții, sume actualizate la data de 27.11.2013 și care vor fi actualizate în continuare până la data plății efective.

Va admite in partea acțiunea precizată formulată de reclamanții: M. I., C. C., A. A. M., V. C., F. M. în contradictoriu cu pârâta . D. și va obliga pârâta să plătească reclamantilor: M. I. suma netă de_ lei, C. C. suma netă de_ lei, A. A. M. suma netă de 4603 lei, V. C. suma netă de_ lei, F. M. suma netă de_ lei, sume reprezentând contravaloarea orelor suplimentare,orelor lucrate sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale și a sporului pentru exercitarea atribuțiilor aferente unei alte funcții, sume actualizate la data de 27.11.2013 și care vor fi actualizate în continuare până la data plății efective.

Va admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul F. M. și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma netă de 4381 lei, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare, orelor lucrate sâmbăta,duminica și în zilele de sărbători legale, sumă actualizată la data de 27.11.2013 și care va fi actualizată în continuare până la data plății efective.

Raportat la dispozițiile art 274 C., pârâta va fi obligată la achitarea către fiecare reclamant a sumei de 601,70 lei reprezentând cheltuieli de judecata ( onorariu avocat și onorariu expert).

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată formulată de reclamanții: N. V. CNP_, B. I. CNP_, B. D. CNP_, P. E. C. CNP_, J. I. CNP_, G. M. CNP_, B. V. CNP_, P. C. CNP_, T. I. CNP_, S. Ș. CNP_, S. M. CNP_, V. I. C. CNP_, P. F. M. CNP_, S. D. CNP_, C. G. CNP_, B. C. CNP_, I. M. C. CNP_, B. I. CNP_, R. G. CNP_, Ț. M. CNP_, G. C. CNP_, B. I. CNP_, B. I. CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Individual Avocat I. Ș. C.,cu sediul în C., ., ., Jud. D., în contradictoriu cu pârâta . D., cu sediul în C. ..143, jud D. și obligă pârâta să plătească reclamanților: N. V. suma netă de_ lei, B. I. suma netă de_ lei, B. D. suma netă de_ de lei, P. E. C. suma netă de_ lei, J. I. suma netă de_ lei, G. M. suma netă de_ lei,, B. V. suma netă de_ lei, P. C. suma netă de_ lei, T. I. suma netă de_ lei, S. Ș. suma netă de_ lei, S. M. suma netă de_ lei, V. I. C. suma netă de 7876 lei, P. F. M. suma netă de 9499 lei, S. D. suma netă de_ lei, C. G. suma netă de_ lei, B. C. suma netă de_ lei, I. M. C. suma netă de_ lei, B. I. suma netă de_ lei, R. G. suma netă de 6986 lei, Ț. M. suma netă de_ lei, G. C. suma netă de_ lei, B. I. suma netă de_ lei, B. I. suma netă de_ lei, sume reprezentând contravaloarea orelor suplimentare,orelor lucrate sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale,contravaloarea indemnizațiilor de concediu de odihna și a sporului pentru exercitarea atributiilor aferente unei alte funcții, sume actualizate la data de 27.11.2013 și care vor fi actualizate în continuare până la data plății efective.

Admite in partea acțiunea precizată formulată de reclamanții: M. I. CNP_, C. C. CNP_, A. A. M. CNP_, V. C. CNP_, F. M. CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Individual Avocat I. Ș. C.,cu sediul în C., ., ., . în contradictoriu cu pârâta . D. și obligă pârâta să plătească reclamantilor: M. I. suma netă de_ lei,C. C. suma netă de_ lei, A. A. M. suma netă de 4603 lei,V. C. suma netă de_ lei, F. M. suma netă de_ lei, sume reprezentând contravaloarea orelor suplimentare,orelor lucrate sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale și a sporului pentru exercitarea atribuțiilor aferente unei alte funcții, sume actualizate la data de 27.11.2013 și care vor fi actualizate în continuare până la data plății efective. Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul F. M. CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Individual Avocat I. Ș. C.,cu sediul în C., ., ., . în contradictoriu cu pârâta . D. și obligă pârâta să plătească reclamantului suma netă de 4381 lei, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare,orelor lucrate sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale ,sumă actualizată la data de 27.11.2013 și care va fi actualizată în continuare până la data plății efective.

Obligă pârâta . să plătească fiecărui reclamant suma de 601,70 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 06.11.2014.

PREȘEDINTE,

M. G.

Asistent judiciar, C. E. I.

Asistent judiciar, M. C. S.

Grefier, L. R. M.

Red.Jud. M.G. și as. jud.S.M.C.

32 Ex./24.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 6234/2014. Tribunalul DOLJ