Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2799/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2799/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 691/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 2799/2014

Ședința publică de la 07 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. I.

Asistent judiciar M. D.

Asistent judiciar C. E. I.

Grefier S. P.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D. PENTRU M. A. și pe pârât ȘCOALA G. TEASC, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică,au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care,

Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, apreciază că este competentă general, material, cât și teritorial

Instanța, în temeiul art. 238 din noul C.p.c., estimează durata cercetării la primul termen de judecată –o singură zi.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar pentru reclamant,în baza art.258 noul C.pc. considerând-o utilă soluționării cauzei ,pentru dovedirea situației de fapt invocate .

In raport de dispozițiile art.244 noul C.p.c,instanța declară încheiată cercetarea procesului.

Nemaifiind alte probe de administrat și constatând că reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă ,s-a trecut la soluționare .

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe de S. Învățământului S. Haret D., în numele și pentru reclamantul membru de sindicat M. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SCOALA GIMNAZIALA TEASC, să fie obligat la reîncadrarea reclamantului începând cu 01.01.2010 potrivit Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a dispozițiilor în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 221/2008, reîncadrarea reclamanților începând cu 01.01.2011 potrivit Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a dispozițiilor în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 221/2008, calcularea și plata sumelor compensatorii corespunzătoare diferențelor de drepturi salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010 începând cu data de 01 ianuarie 2010 la zi, actualizate cu coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum si la plata dobanzii legale aferente.

În motivare, a arătat în esență că are calitatea de personal didactic în cadrul unității școlare pârâte, iar prin OG nr. 15/2008 s-a stabilit ca începând cu 01 octombrie 2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru salariile personalului didactic și didactic auxiliar să fie de 400,00 lei, pentru perioada 01 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a OG 15/2008. În aceste condiții, prin aplicarea art. 30 al. 5 din legea nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2010 reclamanții ar fi trebuit să beneficieze de salariul pe care erau în drept a-l încasa în luna decembrie 2009. În consecință, în măsura în care în luna decembrie 2009 salariile trebuiau calculate prin utilizarea coeficientului 1,000 la valoarea de referință de 400,00, acest coeficient trebuie utilizat și în prezent, în temeiul prevederilor Legii 330/2009 care stabilește obligativitatea menținerii salarizării avute la nivelul lunii decembrie 2009.

Mai mult, reclamantul nu a beneficiat nici de sumele compensatorii prevăzute expres de art. 6 alin 1 din OUG nr. 1/2010.

Reclamantul a mai arătat și faptul că există și hotărâri judecătorești irevocabile care confirmă majorările salariale stabilite prin Legea nr. 221/2008, fiind un motiv în plus pentru pârâți de a face aplicarea dispozițiilor Legii 330/2009 în sensul de a calcula salariile începând cu ianuarie 2010 și în continuare cu luarea în considerare a legii 221/2008.

Pentru anul 2011 sunt aplicabile disp. Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010. Astfel, faptul că în anul 2010 calculul salariilor s-a făcut incorect, cu ignorarea sentințelor judecătorești și a prevederilor legale speciale aplicabile în materie a determinat reîncadrarea personalului didactic și calcularea în mod greșit a salariilor acestuia și în anul 2011, din moment ce salariul de referință (cel din luna octombrie 2010) a fost mai mic.

În consecință, față de prevederile art.1 alin. 1 din L 285/2010, pentru identitate de rațiune, în considerarea principiilor enunțate anterior, este evident faptul că și ulterior datei de 1 ianuarie 2011, personalul didactic de predare și instruire practică și personalul didactic auxiliar au fost privați de drepturile salariale cuvenite.

Mai mult, sumele compensatorii ar fi trebuit acordate și în anul 2012, în raport de prevederile art.unic pct. 2 art. II din L 283/2011.

În drept, s-au invocat disp. Lg. 330/2009, OUG 1/2010, L 284/2010, L 285/2010, L283/2011, art. 268 alin. 1 lit. c C muncii, L 62/2011, art. 1 alin. 5 și art. 20 alin 1 din Constituție.

În scop probatoriu, s-au anexat adeverința de salariat, carte de identitate în copie, tabel cu membrii de sindicat care au fost de acord cu promovarea cererii, sent. nr. 2736/07.06.2010 a Tribunalului D., certif. de informare privind medierea.

La data de 05.02.2014, reclamantul a depus precizare la actiune, solicitand obligarea paratei la reincadrarea salariatului, calculul si plata diferentelor salariale pentru perioada 01.01. 2010 si pana in prezent.

Pârâtul, desi legal citat, nu a formulat întâmpinare si nu a depus acte in aparare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de către reclamanta.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Reclamantul este salariat la unitatea de învățământ în funcția de profesor și nu a beneficiat începând cu 01.01.2010 de salariul calculat prin raportare la prevederile Legii nr. 221/2008, astfel cum rezultă din adeverința emisa de unitatea de învățământ pârâtă.

Prin acțiunea precizata adresată acestei instanțe, reclamantul solicită ca pârâtul să fie obligat la reîncadrarea salariatului, calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale începând cu 01.01.2010 la zi, cu luarea în considerare a Legii nr. 221/2008, nr. 330/2009, nr. 284/2010 si nr. 285/2010 si Deciziei nr. 11/2012 a ICCJ, sume care să fie actualizate in funcție de rata inflației la data plății efective, precum si cu dobanda legala aferenta.

Instanța reține ca la data de 01.01.2010, având ca temei legal Legea nr. 330/2009, s-a procedat la reîncadrarea întregului personal de unitatea școlară, inclusiv a reclamantei, reîncadrarea efectuându-se în baza art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 care stabilește că: "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, soldul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009".

Acest articol a fost coroborat și cu prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 care prevede că: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.

Așadar, când s-a procedat la reîncadrarea personalului din unitatea școlară conform prevederilor art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 s-au avut în vedere salariile de bază stabilite conform OUG nr. 41/2009, fără să se țină seama de salariile pe care reclamanții ar fi trebuit să le aibă conform hotărârilor judecătorești ce vizau aplicarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Prin decizia nr. 11/08.10.2012 pronunțată de ICCJ, au fost admise recursurile în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Calafat și, în consecință, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Înalta Curte, sintetizând evoluția cronologică a dispozițiilor legale care prezintă relevanță în cauză, a constatat următoarele:

În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Prin dispozițiile art. 1 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2008 s-a diminuat coeficientul de multiplicare 1,000 la 299,933 lei pentru perioada octombrie-decembrie 2008, pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 s-a constatat că prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 136/2008 sunt neconstituționale.

Ulterior, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008 a fost modificată și completată Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, reglementându-se creșterile salariale care se vor acorda în anii 2008 și 2009 personalului din învățământ și stabilindu-se coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 299,933 lei. Dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008 au fost, de asemenea, declarate neconstituționale prin Decizia instanței de contencios constituțional nr. 842 din 2 iunie 2009.

Consecvent politicii legislative anterioare, Guvernul, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, a modificat din nou dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, dar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 989/2009, a constatat că art. 2 și 3 din acest act normativ încalcă și ele prevederile Legii fundamentale.

S-a stabilit că art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009 continuă abordarea anterioară a Guvernului de a adopta măsuri în sensul reducerii majorărilor salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.

Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

S-a reținut că, prin Decizia nr. 62/2007, Curtea Constituțională a înlăturat orice dubii cu privire la efectele declarării neconstituționalității unei dispoziții de abrogare, stabilind că, în cazul constatării neconstituționalității lor, acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte juridice.

S-a mai stabilit că, dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată.

Continuând prezentarea cronologică a legislației în domeniu, s-a reținut că la data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.

Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.

Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.

În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei "salariu avut", prin art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că: reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009."

Față de conținutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege.

În consecință, nu se pune problema ultraactivității legii vechi, atât timp cât legea nouă a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut, raportat la data de referință 31 decembrie 2009, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 prevede criteriile concrete de calcul al veniturilor personalului didactic prin raportare la salariile de bază ale acestora la aceeași dată de referință.

În acest context, se reține că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.

Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, prin care este diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, se apreciază că actul normativ menționat trebuie considerat ca fiind lipsit de efecte, față de următoarele argumente:

Prin Decizia nr. 124/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, Curtea Constituțională a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009, ca act normativ modificator al Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, este abrogată, dar a precizat expres că dispozițiile art. 2 din actul normativ erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau dispoziții legale declarate neconstituționale, denotând intenția legiuitorului delegat (Guvernul) de a reduce majorările salariale stabilite de Parlament.

De asemenea, prin Decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, dar nu ca urmare a abrogării normei, ci a împrejurării că textul criticat își găsește o aplicare conformă cu Constituția prin prisma interpretării date prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii.

Aprecierile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, conform principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reținut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională; nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.

Soluția enunțată se impune și întrucât viciul de neconstituționalitate stabilit cu privire la unele dispoziții legale nu trebuie perpetuat prin modificarea dispoziției legale în sensul confirmării soluției legislative declarate ca fiind neconformă cu Legea fundamentală. În situația prezentată, legiuitorul delegat (Guvernul), prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, a persistat în hotărârea de a reduce majorările salariale stabilite prin voința Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, iar ordonanța de urgență adoptată trebuie considerată ca lipsită de efecte față de neconstituționalitatea reglementărilor care au redus creșterile salariale stabilite prin Legea nr. 221/2008.

În consecință, singurele prevederi legale ce produc efecte în cauză sunt cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgență afectate de vicii de neconstituționalitate.

Mai mult decât atât, se impune a fi subliniat faptul că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, R.., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. R.., 2004-IX, p. 144, pct. 45-52). În considerentele unora dintre hotărârile judecătorești anexate recursului în interesul legii s-a făcut, de asemenea, referire la hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza V. împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.

De aceea, stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.

Pentru anul 2010, reclamantul este îndreptățit la un salariu lunar, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010, potrivit cărora reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariul de bază la data de 31 decembrie 2009.

În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, obligatorii pentru instanță, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

În ceea ce privește salariile pentru anul 2011 instanța reține că au continuat să fie calculate greșit deoarece au avut ca punct de plecare salariul din luna octombrie 2010. Astfel potrivit art. 1 din legea 285/2010 s-a prevăzut că "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%".

Așadar în prima parte a anului 2011 s-a procedat doar la o majorare cu 15% a salariilor din octombrie 2010, salarii care așa cum s-a arătat fuseseră greșit stabilite.

Începând cu 13.05.2011 a intrat însă în vigoare Legea nr. 63/2001 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".

Pentru anul 2012, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 283/2011 privind aprobarea OUG 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, dispoziții care prevăd expres faptul că începând cu ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.

Din aceste considerente, drepturile solicitate de reclamant vor fi acordate doar până la data de 13.05.2011, urmând ca acțiunea precizata să fie admisă în parte.

În raport de Decizia nr. 11/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța reține că reclamantul este îndreptățita să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, urmând să ii fie acordate diferențele de drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru perioada 01.01.2010 – 13.05.2011.

Pentru repararea integrală a prejudiciului produs reclamantei, instanța va obliga unitatea școlară pârâtă să plătească acesteia diferențele de drepturi salariale cuvenite, actualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadente lunare, la data plății efective, precum si cu dobanda legala aferenta.

Dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.

Față de aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea precizată va obligă pârâta unitatea școlară la reîncadrarea salarială a reclamantului membru de sindicat începând cu data de 01.01.2010 potrivit disp. Legii nr. 330/2009, Legii 284/2010 și Legii nr. 285/2010 luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/ 2008. Va obliga pârâta unitatea școlară să calculeze și să plătească reclamantului membru de sindicat, proportional cu activitatea desfășurată de acesta în cadrul unității pârâte, diferența dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prev. Legii nr. 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prev. OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ aprobată cu modificări prin Legii nr. 221/2008, și cele efectiv plătite, începând cu data de 01.01.2010 până la 13.05.2011, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadente lunare, la data plății efective, precum si cu dobanda legala aferenta.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea si considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea precizata formulată de S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D., cu sediul în C., .. 6, jud. D., pentru reclamantul membru de sindicat M. A., avand CNP_, în contradictoriu cu pârâta Scoala Gimnaziala Teasc, cu sediul în ..

Obligă pârâta unitatea școlară la reîncadrarea salarială a reclamantului membru de sindicat începând cu data de 01.01.2010 potrivit disp. Legii nr. 330/2009, Legii 284/2010 și Legii nr. 285/ 2010 luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.

Obligă pârâta unitatea școlară să calculeze și să plătească reclamantului membru de sindicat, proportional cu activitatea desfășurată de acesta în cadrul unității pârâte, diferența dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prev. Legii nr. 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prev. OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ aprobată cu modificări prin Legii nr. 221/2008, și cele efectiv plătite, începând cu data de 01.01.2010 până la 13.05.2011, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadente lunare, la data plății efective, precum si cu dobanda legala aferenta.

Executorie.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2014.

PREȘEDINTE M. I.

Asistent judiciar M. DiduAsistent judiciar C. E. I.

Grefier S. P.

Red./Tehnored.M.I., C.I.

4 ex/30.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2799/2014. Tribunalul DOLJ