Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1328/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1328/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 15639/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 1328/2014

Ședința publică de la 12 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. I.

Asistent judiciar M. D.

Asistent judiciar C. E. I.

Grefier S. P.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant U. S. INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D. PENTRU R. M., PARIS I., B. A., T. O., G. C. și pe pârât L. T. B., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică,au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care,

Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, apreciază că este competentă general, material, cât și teritorial

Instanța, în temeiul art.238 din noul C.p.c., estimează durata cercetării la primul termen de judecată –o singură zi.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar pentru reclamant,în baza art.258 noul C.pc. considerând-o utilă soluționării cauzei ,pentru dovedirea situației de fapt invocate .

In raport de dispozițiile art.244 noul C.p.c,instanța declară încheiată cercetarea procesului.

Nemaifiind alte probe de administrat și constatând că reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă ,s-a trecut la soluționare .

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin cererea înregistrată la data de 21.11.2013 la această instanță, reclamantul U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D., pentru membrii de sindicat R. M., PARIS I., B. A., T. O., G. C. a chemat in judecată pe pârâta L. T. BÂRCA, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligata sa plătească dobânda legala cuvenita pentru creanțele stabilite prin sentința civila nr. 7973/23.11.2012 pronunțata de Tribunalul D. - secția conflicte de munca si asigurări sociale in dosarul nr._/63/2011*, începând cu data nașterii dreptului și pana la stingerea efectiva a creanțelor, in cauza mai sus mentionata.

În motivarea cererii, a arătat că prin sentința nr. 7973/23.11.2012 pronunțata de Tribunalul D. - secția conflicte de munca si asigurări sociale in dosarul nr._/63/2011* s-a dispus obligarea paratei unitatea școlară la plata unor drepturi bănești .

A susținut că toate aceste sume sunt purtătoare de dobânzi, ce reprezintă prețul lipsei de folosință, așa cum sunt stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 .

A mai invocat, în drept, și dispozițiile art. 161, 166 alin 4 și 278 alin 1 Codul Muncii.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă și a depus la dosar in copie sentința mai sus menționata.

Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantii sunt salariati ai unității școlare pârâte, calitate în care au solicitat în instanță obligarea acestui pârât la plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate.

Astfel, prin sentința civila nr. 7973/23.11.2012 pronunțata de Tribunalul D. - Secția conflicte de munca si asigurări sociale in dosarul nr._/63/2011*, s-a dispus obligarea unitatii școlare pârâte să calculeze și să plătească reclamanților diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, potrivit reîncadrării conform legii 330/2009, pentru perioada 01.01._11, potrivit dispozițiilor Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea legii 221/2008, diferențe ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.

Prin prezenta cerere, reclamantii solicită obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin sentința nr. 7973/23.11.2012 pronunțata de Tribunalul D. - secția conflicte de munca si asigurări sociale in dosarul nr._/63/2011*, începând cu data nașterii dreptului și pana la stingerea efectiva a creanțelor, in cauza mai sus mentionata, față de faptul că această hotărâre judecătorească nu a fost pusă în executare.

Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune - interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamant. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.

Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamantilor, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art. 1531 NCC care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.

Pentru aceste motive, instanța constată că dobânda legală solicitată de reclamant este datorată începând cu data cererii de chemare în judecată, astfel că se justifică acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală, dobânda legală și actualizarea având natură juridică diferită.

Ca urmare, pentru considerentele expuse, instanța reține că dobânda legală solicitată de reclamant este datorată începând cu data prezentei cereri de chemare în judecată -21.11.2013.

Față de aceste considerente, va admite în parte acțiunea, va obliga pârâtul să plătească reclamantilor membrii de sindicat dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentintei nr. 7973/23.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011* calculată începând cu 21.11.2013 (data introducerii acțiunii) și până la data plății efective.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta U. S. INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D., cu sediul in C., .. 6, judetul D., pentru membrii de sindicat R. M., avand CNP_, B. A., avand CNP_, T. O., avand CNP_, G. C., avand CNP_, PARIS I., avand CNP_, in contradictoriu cu pârâtul L. T. BÂRCA, cu sediul în ..

Obligă pârâta să plătească reclamanților membrii de sindicat dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentintei nr. 7973/23.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011*, calculată începând cu 21.11.2013 (data introducerii acțiunii) și până la data plății efective.

Executorie.

Cu drept de apel în10 zile de la comunicare.

Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică, azi, 12.03.2014.

P.,Asistenti judiciari, Grefier,

M. IlieMarinela D. C. E. I. S. P.

Red./tehn. M.I., M.D.

4 ex./21.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1328/2014. Tribunalul DOLJ