Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1543/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1543/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 15536/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 1543/2014

Ședința publică de la 20 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. S.

Asistent judiciar C. D.

Asistent judiciar A. V.

Grefier E. C.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanții P. C., C. M., T. P.-C. și pe pârât S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ, pârât S. C. MARFĂ BANAT OLTENIA C., având ca obiect drepturi bănești

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Având în vedere dispozițiile art. 95 pct.1 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă material cât și teritorial de a soluționa cauza dedusă judecătii și legal investită.

Instanța, în temeiul art. 258 din noul C.p.c. încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse.

În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamanții P. C., C. M. T. P.-C. în contradictoriu cu pârâții S.NT.F.M. C F R MARFĂ S.A. și S. C. MARFĂ BANAT - OLTENIA S.A. a solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor de salariu pe perioada 01.01.2011 – 20.06.2012, diferențele dintre salariul de încadrare calculate la un salariu minim brut de 600 lei și drepturile salariale de care ar fi trebui să beneficieze calculate pentru o valoare a salariului de bază minim brut de 700, corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente, (în conformitate cu legislația muncii și cu sentințele pronunțate de Tribunalul D. pentru perioada 2009 – 2010), cu plata de daune interese constând în, actualizarea sumei datorate cu rata inflației, la care să fie adăugată dobânda legală; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt angajați ai pârâtei S. C. MARFĂ BANAT - OLTENIA S.A cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, iar prin CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012 angajatorul a calculat drepturile salariale doar pentru clasa 1 cu valoarea de 700 lei, iar pentru următoarele clase a aplicat formula de calcul plecând de la salariul minim brut de 600 lei.

În acest fel a încălcat drepturile salariaților obținute prin hotărâri judecătorești anterioare și prevederile art.7 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar potrivit cărora "salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din anexa 1 și care constituie baza minimală pentru negocierile CCM la nivelul unităților componente ale grupului de unități feroviare"

Potrivit art.41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”

Reclamanții au mai invocat și disp. art art 7 alin 4 CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional nr 370/20.06.2008 cu 48 luni până la data de 20.06.2012 conform art 4 .

Reclamanții au mai susținut că, angajatorul din culpă, cu nerespectarea prevederilor art. 38, 236 din Codul Muncii, nu le-au achitat drepturile salariale cuvenite prin raportare la salariul bază de 700 lei pe lună.

În drept, s-au invocat disp. art 1270 C.civ, art 41 alin 5 Constituție, art 38, 41 alin 3 lit a,b, art 1 alin 1, art 3, art 5 alin 5, art 123 alin 1,2, art 37,40 alin 2 lit c, 236 alin 1,2, 238 alin 1,2,3, art 241 alin 1 lit c, art 243 alin 1,2, art 156, art 161 alin 1,4, art 166 alin 1, art 281, 283 alin 1lit c, 284 alin 2 C.muncii, art 28 art 132 133,142 Legea 62/2011, art 7 alin 2, 998, 1084 1088 C.civ, 451 NCPC, 268 lit c C.muncii, CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012, CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008.

Au depus la dosar, în copii certificate pentru conformitatea cu originalul, următoarele înscrisuri: cărți de identitate, acte adiționale la contractele individuale de muncă .

Pârâta SNTFM C. MARFĂ S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată . Astfel, începând cu anul 2011 clasa unu de salarizare a fost de 700 lei, iar conform art 106 alin 8 din CCM 2011 " părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negicieze coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare", aceștia neaplicându-se în 2011.

Referitor la CCM la nivel de unitate pe anii 2012 -2014, art. 98 alin 6 stabilește că nu se acordă coeficienții de ierarhizare și orice referire la drepturile prevăzute în capitolul IX se face numai cu scopul de a stabili în sarcina părților obligația negocierii acestora cu ocazia încheierii unui nou CCM.

Și acest contract are prevederi similare cu cel anterior, fiecărei clase de salarizare revenindu-i o valoare, fără să existe coeficienți de calcul sau formule aplicabile.

A depus la dosar extras CCM la nivel de unitate anii 2011-2012.

Pârâta sucursală nu a formulat întâmpinare, nu a depus acte în apărare.

Reclamantul C. M. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reluat argumentele din acțiune în sensul că pârâta ar fi aplicat formula de calcul plecând de la un salariu de 600 lei în loc de 700 lei.

Instanța a încuviințat proba cu actele depuse la dosar pentru ambele părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Reclamanții au fost angajații societății pârâte în perioada dedusă judecății, așa cum rezultă din documentele de muncă depuse la dosar.

Potrivit art.41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”

Cu privire la valabilitatea CCM Unic la nivel de R. Transporturi 2008-2010, încheiat la data de 19.12.2007 si înregistrat la MMFES sub nr.722/03/24.01.2008, instanța retine ca acesta s-a aplicat cu începere de la 01.01.2006 si pana la data de 31.12.2010, astfel încât acesta nu mai era valabil și în perioada 2011 si 2012 pentru care reclamanții solicită drepturile bănești.

Cu privire la valabilitatea CCM la nivel de grup de unități instanța reține următoarele:

CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr. 2836 din 28.12.2006 și potrivit art. 4 din cuprinsul său s-a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă, producând efecte timp de 24 de luni.

Reclamanții invocă faptul că CCM la nivel de grup de unități din transport feroviar pe anii 2006-2008 si-a prelungit valabilitatea cu 48 luni, respectiv până la data de 20.06.2012, dată fiind modificarea art 4 prin Actul adițional înregistrat la MMFES cu nr.370/20.06.2008.

Art 4 din CCM la nivel de grup de unități așa cum a fost modificat prin Actul adițional înregistrat la MMFES cu nr. 370/20.06.2008 prevedea următoarele:" Prezentul contract colectiv de muncă la nivelul grupului de unități feroviare se aplică de la data înregistrării, producând efecte timp de 48 luni" .

Instanța constată că prin actul adițional invocat de reclamanți s-a modificat cuprinsul art. 4 în sensul că a fost modificată perioada pentru care producea efecte contractul respectiv de la 24 de luni la 48 de luni.

Acest termen se calculează de la data "înregistrării" contractului colectiv și nu de la data înregistrării actului adițional prin care s–a modificat perioada de valabilitate. Cele 48 de luni se calculează așadar de la 28.12.2006 data "înregistrării" contractului colectiv la nivel de grup de unități și s-a împlinit la 28.12.2010 .

Că aceasta a fost voința părților contractante rezultă și din faptul că prin actul adițional nr. 629/04.01.2011 părțile au stabilit că perioada de valabilitate a aceluiași contract se mai prelungește până la 31.01.2011. Dacă ar fi fost corectă interpretarea făcută de reclamanți în sensul că CCM la nivel de grup de unități a fost prelungit prin primul act adițional cu 48 de luni de la data actului adițional (adică 26.06.2008 plus 48 de luni egal 20.06.2012) nu ar mai fi fost necesar ca părțile să mai încheie și să înregistreze cel de-al doilea act adițional la CCM la nivel de grup de unități, actul adițional nr. 629/04.01.2011 care a prelungit valabilitatea doar până la 31.01.2011.

Așadar, CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 nu a fost valabil și în perioada pentru care reclamanții solicită drepturile bănești și nu se poate vorbi de o încălcare a acestuia.

Reclamanții au mai invocat și teoria dreptului câștigat, având în vedere că prin hotărâre judecătorească pârâtele au fost obligate să le plătească diferențele dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de baza minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite, pe anii 2009-2010, iar ulterior pârâtele nu au mai avut în vedere acest salariu minim, revenind la salariul minim de 600 lei.

Instanța constată că hotărârile judecătorești prin care li s-au acordat aceste diferențe de drepturi salariale au avut în vedere dispozițiile CCM Unic la nivel de R. Transporturi 2008-2010 care în anii 2011- 2012 nu au mai fost valabile, motiv pentru care nu se poate reține această teorie, pentru fiecare perioadă analizându-se distinct prevederile legale aplicabile. Prin hotărârile judecătorești pronunțate în baza CCM la nivel de ramură transporturi, pentru perioada de până la 31.12.2010 instanța nu a dispus și pentru viitor.

Pe de altă parte susținerea reclamanților că angajatorul a calculat drepturile salariale doar pentru clasa 1 cu valoarea de 700 lei, iar pentru următoarele clase a aplicat formula de calcul plecând de la salariul minim brut de 600 lei, instanța constată că este neîntemeiată.

În anii 2011 - 2012 angajatorul pentru stabilirea salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare nu a aplicat formula de calcul S egal S clasa 1 înmulțit cu K (unde S clasa 1 este salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare și K este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare).

Potrivit CCM la nivel de unitate din anii 2011 și 2012 salariile au stabilite conform grilelor de salarizare cuprinse în anexele la CCM –ul respectiv, existând prevederi exprese în CCM –ul la nivel de unitate că în anii 2011 și 2012 nu se aplică prevederile referitoare la coeficienții de ierarhizare și la formula de calcul, salariile corespunzătoare fiecărei clase de salarizare fiind cele menționate expres în anexa nr. 1 din CCM .

Prin CCM la nivel de unitate din anii 2011 și 2012 părțile au convenit ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în CCM pe 2009 – 2010.

Față de cele arătate mai sus, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată .

Opinia asistenților judiciari este conform cu hotărârea și considerentele prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanții P. C., având CNP_, cu domiciliul în mun. C., ., .,., C. M., având CNP_, cu domiciliul în mun. C., bld.Oltenia, nr.85, .,., T. P. C., având CNP_, cu domiciliul în mun. C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții S.NT.F.M. C F R MARFĂ S.A. cu sediul în mun. București, bvd. D. G., nr. 38, sector 1 și S. C. MARFĂ BANAT - OLTENIA S.A. cu sediul în mun. C., . A, jud. D..

Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de declarare a apelului se depune la Tribunalul D. .

Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2014.

Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,

G. S. C. D. A. V. E. C.

Red.jud.G.S/As.jud.C.D.

5ex – 31.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1543/2014. Tribunalul DOLJ