Acţiune în constatare. Sentința nr. 2118/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2118/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 2183/63/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2118/2015
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R. H.
Asistent judiciar M. V. C.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant T. M. P. AV D. A. și pe pârât S.C E. S.A, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea de renunțare la judecata formulata și comunicata în copie societății pârâte.
Nemaifiind cereri de formulat si probe de administrat, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulata de reclamant.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
P. cererea formulată la data de 13.02.2015 și înregistrată de Tribunalul D. sub nr._, numitul T. M. a chemat în judecată parata . prin care solicită să se constate că activitatea pe care a desfășurat-o în perioada 16.07.1979 – 01.11.1986, se incadreaza in grupa a II-a de munca, in procent de 100 %, conform Ordinului nr. 50/1990, pct. 3, coroborat cu Anexa 2, art. 69, art. 98, art. 160, art. 211, cu obligarea eliberarii unei adeverinte in acest sens.
In motivare sustine ca, în perioada dedusa judecatii, a fost angajatul unitatii parate in functia de electrician montator, fabrica Locomotive Diesel și Electrice, Sectia Montaj General, avand incheiat in acest sens contract individual de munca pe perioada nedeterminata.
Isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile Ordinului nr. 50/1990, pct. 3, art. 35 Cod Procedura Civila si art. 1528 cod civil..
Intelege sa se foloseasca de proba cu inscrisuri, proba testimoniala cu un martor, nominalizandu-l in acest sens pe G. C..
În dovedire depune un set de inscrisuri.
Parata . nu a depus intampinare și nici acte in aparare.
La data de 12.03.2015, prin Serviciul Arhiva, contestatorul a depus o cerere de renuntare la judecată, solicitand, totodată, judecarea cauzei in lipsa.
P. incheierea din data de 23 aprilie 2015 a fost admisa cererea de abtinere formulata de catre asistentul judiciar M. D., obligatia de inlocuire revenindu-i asistentului judiciar M. C. S., conform planificarii de permanentă.
Analizand cererea contestatorului de renuntare la judecată, Tribunalul retine urmatoarele:
In conformitate cu dispozitiile art. 406 C., "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.
(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.
(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."
Asadar, art. 406 C. reglementează condițiile în care poate opera renunțarea reclamantului la judecată, aceasta reprezentând un alt act procesual de dispoziție, alături de renunțarea la drept, achiesare și tranzacție.
Reclamantul, fiind cel care a inițiat demersul judiciar, este firesc să aibă dreptul de a renunța la judecată, fără vreo obligație de a justifica în vreun fel manifestarea sa de voință și fără vreo constrângere de ordin temporal în privința acesteia.
În principiu, renunțarea la judecata poate fi făcută oricând în cursul judecății și trebuie să fie expresă și neechivoca, neputând fi dedusă din alte susțineri ale părții, care pot avea alt înțeles decât cel al unei renunțări.
Actul procesual de dispoziție al renunțării la judecata cererii este un act juridic unilateral, caracterizat, asemănător tuturor actelor juridice unilaterale, prin principiul irevocabilității.
Aceasta presupune că un act juridic unilateral nu poate fi revocat, efectele produse de acesta, dacă este efectuat fără vicii de consimțământ sau fără a fi lovit de cauze de nulitate relativă sau absolută, fiind irevocabile.
Instanța care ia act de renunțarea la judecarea unei cereri este obligată să verifice că renunțarea reprezintă într-adevăr voința părții, liber exprimată și neviciată.
In ceea ce priveste cererea de renunțare, legea prevede ca aceasta se face personal sau prin mandatar cu procură specială. Cererea făcută personal de către reclamant se susține fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. În asemenea cazuri, reclamantul trebuie să aibă capacitate procesuală de exercițiu deplină sau, în cazul celui lipsit de capacitate procesuală de exercițiu sau cu capacitate procesuală de exercițiu restrânsă, trebuie respectate condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) NCPC privind limitele reprezentării legale a acestor persoane. Astfel, toate actele procesuale de dispoziție, inclusiv renunțarea la judecată, nu pot fi efectuate decât în baza unui mandat special ori cu încuviințarea prealabilă a instanței (de tutelă și de familie) ori a autorității administrative competente.
De asemenea, dacă actul procesual de dispoziție urmează a se face prin reprezentant convențional, acesta are nevoie de o procură specială, procura de reprezentare prevăzută de art. 85 NCPC nefiind suficientă.
Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, dar până la primul termen la care părțile sunt legal citate, nu este necesar consimțământului pârâtului pentru a se lua act de manifestarea de voință a reclamantului, dar, la cererea acestuia din urmă, reclamantul poate fi obligat la cheltuieli de judecată.
per a contrario din art. 406 alin. (3), dacă renunțarea intervine înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată, respectiv în etapa regularizării cererii (art. 200 NCPC), o asemenea obligație nu ar putea fi stabilită în sarcina pârâtului, constatare, de altfel, superfluă, din moment ce pârâtul nici nu are cunoștință despre demersul reclamantului.
In ceea ce prevede soluțiile instanței în cazul renunțării, legea prevede ca instanța ia act de renunțarea la judecata cererii printr-o hotărâre supusă recursului.
Când renunțarea intervine în cursul judecații în prima instanța, instanța ia act de manifestarea de voință a reclamantului printr-o sentință, indiferent de momentul renunțării, respectiv dacă aceasta se produce în etapa regularizării cererii de chemare în judecată, în cursul cercetării procesului ori al dezbaterilor în fond.
Nu există niciun impediment în aplicarea prevederilor art. 424 alin. (1) și pronunțarea unei sentințe prin care prima instanță ia act de renunțarea la judecată, cât timp printr-o asemenea hotărâre instanța se dezînvestește fără a soluționa cauza.
Astfel, dacă intervine în etapa cercetării procesului, art. 243 NCPC prevede expres că renunțarea echivalează cu o împrejurare care pune capăt procesului, nemaifiind necesară dezbaterea asupra fondului. Pe de altă parte, legiuitorul nu prevede expres că ar fi vorba despre o încheiere, și nu despre o sentință [ca în fostul art. 246 alin. (2) C. 1865], excepțiile de la regula din art. 424 alin. (1) fiind de strictă aplicare și interpretare. Pentru aceleași rațiuni, instanța ia act de renunțare prin sentință chiar în etapa regularizării cererii de chemare în judecată.
In speta, cum actiunea a fost introdusa la data de 13.02.2015, iar renuntarea a fost formulată la data de 12.03.2015, deci, in etapa regularizării cererii de chemare in judecata, se constata ca nu se impune acordul expres sau tacit al celeilalte părți.
Intentia de renuntare la judecata este, astfel, valabil exprimata, fiind clara si neechivoca, fiind acceptata tacit de parat.
Asa fiind, constatand indeplinite conditiile prevazute de lege, instanta va lua act de renuntarea contestatorului la judecata.
Opinia asistentilor judiciari este conforma cu lucrarile si considerentele hotararii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renuntarea reclamantului T. M., cnp_, cu domiciliul in C., ., judetul D. la judecata în contradictoriu cu parata . sediul in C., .. 80, judetul D. .
Cu drept de recurs .
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2015
PREȘEDINTE M. R. H.
Asistent judiciar M. V. C.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier C. C. P.
Red. jud. M.R.H.
4 ex./14 mai 2015
C.P. 08 Mai 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1464/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
