Acţiune în constatare. Sentința nr. 1464/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1464/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 13313/63/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Sentința nr. 1464/2015

Ședința publică de la 23 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C. C.

Asistent judiciar - Ș. I.

Asistent judiciar - M. G. M.

Grefier - M. Ș.

Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă, privind pe reclamantul G. T., cu domiciliu ales în mun. C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. prin NICK IMPEX S.P.R.L., cu sediul în mun. C., .. 15 B, județul D., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamantul, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Procedând la verificarea competenței, conf. art. 131 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei de față, potrivit dispozițiilor codului muncii, legii dialogului social și codului de procedură civilă.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de lichidatorul NICK IMPEX S.P.R.L. și din oficiu, excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei.

Reclamantul solicită respingerea celor două excepții puse în discuție.

Instanța a rămas în pronunțare asupra acestor excepții.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 22.10.2014, reclamantul G. T., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. prin NICK IMPEX S.P.R.L., C. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate că în perioada 01.01.1980 – 12.06.1986 și-a desfășurat activitatea în cadrul unității pârâte în condiții care se încadrează în grupa a II-a de muncă.

În fapt, a arătat că a fost salariatul unității pârâte în funcția de conducător auto, așa cum reiese din carnetul de muncă, însă unitatea nu a operat în cuprinsul acestuia și grupa de muncă în care și-a desfășurat activitatea.

A solicitat unității pârâte să-i elibereze o adeverință din care să rezulte grupa de muncă în care a fost încadrat, iar la data de 21.10.2014 aceasta i-a răspuns prin adresa nr. 206 că arhiva a fost distrusă într-un incendiu, motiv pentru care nu poate elibera adeverința solicitată.

A depus la dosar, în copie carnetul de muncă, răspunsul unității pârâte, adeverințe eliberate de S.C. PAN GROUP S.A. și S.C. LACTIDO S.A, cartea de identitate.

A solicitat instanței să încuviințeze proba cu un martor.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din cod pr. civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 29.01.2015, NICK IPURL (fostă SPRL) C. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.

Arată că prin sentința nr. 1316/12.10.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2008 s-a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară a S.C. A. S.A. și radierea acesteia de la ORC D.. A depus la dosar extras din sistemul ECRIS.

La data de 10.02.2015, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat ca în temeiul principiului aplicării unitare în timp și în spațiu a legii pe întreg teritoriul să se constate că în perioada 01.01.1980 – 12.06.1986 și-a desfășurat activitatea în cadrul unității pârâte, în condiții care se încadrează în grupa a II-a de muncă.

A învederat instanței de judecată că incertitudinea jurisprudențială are ca efect privarea sa de posibilitatea de a obține beneficiul drepturilor sale, în condițiile în care altor persoane, care au prestat același loc de muncă în cadrul aceleiași unități li s–a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile legi, fiind contrară prevederilor art. 6 alin 1 din Convenție.

În susținerea celor precizate a invocat decizia nr. 4589/13.06.2008, pronunțată de Curtea de Apel C..

Examinând cu prioritate, conf. art. 248 c.p.c. excepția lipsei capacității de folosință și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. A. S.A., Tribunalul reține următoarele aspecte de fapt și de drept:

Potrivit art. 56 alin.1 c.p.c., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, capacitatea procesuală reprezentând reflectarea în plan procesual a capacității civile din dreptul substanțial.

În cazul persoanelor juridice, capacitatea procersuală de folosință se dobândește de la data înregistrării, de la data actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege, prin raportare la prevederile art. 205 alin.2, cu trimitere la art. 194 NCC.

Încetarea capacității de folosință a persoanei juridice are loc la data încetării persoanei juridice însăși și anume prin constatarea ori declararea nulității, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desființare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutive sau de lege, conf. art. 244 NCC.

De asemenea, conf. art. 251 alin.1 și 2 NCC, persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise, iar celelalte persoane juridice încetează la data actului prin care s-a dispus încetarea, sau, după caz la data îndeplinirii altei cerințe prevăzute de lege.

În cauză, prin cererea de față, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A. prin lichidatorul NICK IMPEX S.P.R.L., însă, prin sentința nr.1316/12.10.2012, pron. de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2008, s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar NICK SPRL, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. A. S.A. și s-a dispus radierea acesteia din registrul comerțului.

Ca atare, instanța constată că cererea de chemare în judecată este formulată împotriva unei persoane juridice lipsite de capacitate procesuală de folosință, situație în care sunt incidente dispoz. art. 56 alin. 3 din c.p.c., în conformitate cu care instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, excepție invocată din oficiu și va respinge astfel acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a aceleiași pârâte, excepție invocată de lichidatorul judiciar NICK SPRL, instanța reține că potrivit art. 36 c.p.c., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, calitatea procesuală pasivă presupunând astfel existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.

Cum motivul invocat de către lichidator în susținerea excepției îl constituie radierea pârâtei din registrul comerțului, situație examinată în ce privește excepția anterior soluționată, iar nu inexistența identității între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, instanța urmează să respingă excepția astfel invocată, ca fiind neîntemeiată.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. A. S.A., prin lichidator S.C. NICK IMPEX SRL.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul G. T., cu domiciliu ales în mun. C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., prin NICK IMPEX S.P.R.L., cu sediul în mun. C., .. 15 B, județul D., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 23 Martie 2015.

PREȘEDINTE

C. C.

Asistent judiciar - Ș. I. Asistent judiciar - M. G. M.

Grefier - M. Ș.

4 ex

Red./tehnored./Jud.C.C.

25.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1464/2015. Tribunalul DOLJ