Acţiune în constatare. Sentința nr. 3675/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3675/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 4279/63/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3675/2015
Ședința publică de la 08 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. Uncheașu
Asistent judiciar L. M. S. B.
Asistent judiciar Nicolița T.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul G. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal și asistat de avocat A. D., lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei conform dispozițiilor art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, constată că este competentă general, material și teritorial.
În raport de dispozițiile art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 6 luni.
La interpelarea instanței, reclamantul precizează că i s-a predat carnetul de muncă la data de 1 ianuarie 1993.
Instanța procedează la administrarea unui interogatoriu din oficiu luat reclamantului, acesta fiind consemnat și atașat la dosarul cauzei.
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Avocat D. pentru reclamant solicită respingerea excepției, apreciind că este vorba despre o acțiune în constatare, care este imprescriptibilă. Depune practică judiciară.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.06.2014, reclamantul GILCESCU I. a chemat în judecată pe pârâta . solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 14.10._77, 03.12._93 în meseria de lacatus intretinere si reparatii se încadrează în grupa a II a de muncă conform Ordinului 50/1990, pct. 3, anexa 2, art. 34, art. 45, art. 69, art. 79 si 211 în procent de 100% și să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei adeverințe în acest sens.
În motivare, a arătat că a fost salariatul unității ., pe perioada 1976-1993, în meseria de lacatus intretinere si reparatii, la Fabrica de Mecano Energetic (R.M.U.).
A învederat faptul ca a desfășurat activități grele si periculoase, utilizand materiale cu risc ridicat si cancerigen pe baza de solventi organici si solutii alcaline tricloretilenam soda caustica, fosfat trisodic, vaselina uleiuri minerale si lucrari de interventii, intretinere si reparatii la macarale pe liniile si celulele din statiile de 6 kV.
A mai aratat ca a lucrat in aceste conditii pe toata perioada contractului de munca, in procent de 100% din programul de lucru.
Desfășura activitate în condiții grele de muncă, în prezența unor factori de risc chimic,substanțe toxice, caustice, inflamabile, radiații chimice zgomote și vibrații puternice .
A invocat în drept prevederile Ordinului 50/1990.
În scop probator, a depus la dosarul cauzei copia carnetului de muncă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că personalul angajat în cadrul unității trebuia să îndeplinească următoarele condiții pentru a beneficia de încadrarea în grupă de muncă, respectiv să fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II la Ordinul 50/1990, să fi desfășurat activitatea în aceleași condiții cu personalul încadrat în grupe superioare de muncă, să fi fost nominalizat de conducere împreună cu sindicatele ,ținând cont de condițiile concrete de muncă.
Pârâta a urmat procedura de încadrare în grupe de muncă cu respectarea art.4 și 5 din ordin,comisiile patronat –sindicat au nominalizat persoanele care se încadrau în grupe de muncă, fiind întocmite tabele nominale pe locuri de muncă sau activități. În ce-o privește pe reclamantă, nici locul său de muncă și nici activitatea sa nu au fost încadrate în grupa II de muncă.
A depus la dosarul cauzei anexele la CCM privind încadrarea locurilor de muncă din unitate în grupe superioare de muncă.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părți.
La termenul din 08.09.2015, în raport de disp.art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, instanța a pus în discutie excepția prescripției dreptului material la actiune.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanța constată următoarele:
Reclamantul fost salariatul pârâtei în perioada dedusă judecății, astfel cum rezultă din carnetul de muncă aflat la dosarul cauzei.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de instanță din oficiu, excepție care urmează a fi analizată cu prioritate în raport de disp.art.248 Cpciv, se rețin următoarele:
În soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune determinantă este stabilirea naturii juridice a acțiunii, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar al reclamantei respectiv, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea, sau între părți există un raport de muncă,fiind vorba despre o acțiune privind soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Instanța constată că acțiunea de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului formulată împotriva fostului angajator este un raport juridic de muncă, el vizând executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu poate avea loc în afara unui raport juridic de muncă.
Astfel, devin aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, prioritare față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – nn.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste prevederi, instanța constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție,Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care pot fi promovate acțiunile în justiție ,termene prevăzute de art.268 Codul muncii, republicat.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268 ,devin incidente dispozițiile din alin.2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă, aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, în materia jurisdicției muncii, legiuitorul a stabilit faptul că nu există cereri imprescriptibile.
Rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate .
Cu privire la data de la care termenul de prescripție curge, din declarația dată de reclamant în fața instanței la termenul din 08.09.2015, reiese că a intrat în posesia carnetului de muncă în anul 1993.
Se constată astfel că acțiunea a fost formulată cu mult peste termenul legal de prescripție, motiv pentru care instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, cu consecința respingerii acțiunii în constatare privind încadrarea activității reclamantului în grupa a II a de muncă.
Cererea subsidiară privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe urmează a fi respinsă, ca o consecință a respingerii capătului principal de cerere referitor la încadrarea activității reclamantei în grupa de muncă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul GILCESCU I. având CNP_, domiciliat C.,. A, Jud.D., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., ..80, Jud. D..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 08 septembrie 2015.
PREȘEDINTE,
C. Uncheașu
Asistent judiciar, L. M. S. B.
Asistent judiciar, Nicolița T.
Grefier, L. R. M.
Red. Jud.C.Uncheasu
14.09.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3880/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|








