Acţiune în constatare. Sentința nr. 1432/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1432/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 13062/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1432/2015
Ședința publică de la 18 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Asistent judiciar Ș. I.
Asistent judiciar C. E. I.
Grefier S. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant D. N. și pe pârât . ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul asistat de av.D., lipsind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care,
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, apreciază că este competentă general, material și teritorial de a soluționa prezenta cauză.
Instanța pune în discuție durata estimativă a cercetării procesului, în temeiul art.238 din C.p.c.
Av.D. pentru reclamant estimează durata soluționării dosarului ca fiind 3 luni.
Instanța, în temeiul art.238 C.p.c., estimează durata cercetării cauzei ca fiind 6 luni.
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune,având în vedere data comunicării carnetului de muncă și data formulării acțiunii.
Av.D. pentru reclamant solicită respingerea excepția prescripției dreptului material la acțiune,învederând că acțiunea în constatare este imprescriptibilă.
Constatându-se dosarul în stare de judecată s-a retinut spre soluționare .
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.10.2014, reclamanta D. N., a chemat în judecată pe pârâta S.C E. S.A., solicitând să se constate că activitatea desfășurată în perioada 19.02._99 în funcția de lăcătuș montator se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100 %, conform Ordinului nr.50/1990, Anexa II, pct.32, pct.33, pct.34, pct.69 și pct.79 și să fie obligată pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens.
În motivare, reclamanta a arătat că a fost salariata pârâtei S.C. E. S.A C., desfășurând activitatea în meseria de lăcătuș montator în condiții deosebite de muncă conform carnetului de muncă, dar pârâta în mod nejustificat și nelegal nu l-a încadrat în grupa a II a de muncă.
În calitate de lăcătuș montator, reclamanta arată că a efectuat operațiuni de găurire, ajustare, pilire, degresare cu solvenți organici și soluții alcaline, folosind materiale cu risc ridicat de îmbolnăvire pe bază de mică, bandă de sticlă impregnată în rășină și azbest, toate aceste substanțe fiind toxice.
In timpul operațiunilor se degaja fum toxic și particule fine de mică și azbest a căror inhalare era nocivă pentru organism.
A mai învederat că se mai foloseau substanțe decapante precum: tricloretilena, whitespirtul și acetona care degajau vapori toxici și, că a lucrat în condiții cu noxe (fum și gaze nocive).
A mai menționat că a desfășurat aceste operațiuni pe întreg parcursul programului de lucru de 8 ore și chiar suplimentar și că deși a desfășurat activitatea în condiții deosebite, specifice grupei a II a de muncă de muncă, unitatea în mod discriminatoriu a încadrat numai unii salariați care lucrau în aceste condiții, încălcând astfel dispozițiile pct.3 din Ordinul nr.50/1990.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoz. Ordinului nr.50/1990, art.35 NCPC și art.40 alin.2.lit.h din Codul muncii.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor pe care se obligă să-l prezinte pentru audiere, nefiind necesară citarea acestuia.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.411 alin.2 NCPC.
A depus la dosar în copie: carnet de muncă, carte de identitate.
La data de 26.01.2014, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că încadrarea în grupele de muncă s-a făcut fie direct ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexele 1și 2 la Ordinul nr.50/1990, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii în situațiile prevăzute în anexe.
Unitatea a urmat procedura de încadrare în grupe de muncă, cu respectarea art.4 și 5 din ordin, iar comisiile patronat – sindicat au nominalizat persoanele care se încadrau în grupe de muncă și a înregistrat în carnetele de muncă activitățile desfășurate în grupe de muncă, fiind obligatoriu acest lucru conform Decretului 92/1976.
De asemenea, unitatea nu a virat la Casa de Pensii indemnizația CAS majorată, așa cum cere legislația începând cu 1992, iar în prezent unitatea nu mai poate fi obligată la plata acestor diferențe de indemnizații deoarece dreptul material la acțiune s-a stins prin prescripție.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 C. pr.civilă.
În scop probator, a depus la dosar în copie: anexa 7 A privind situația privind locurile de muncă care beneficiază de grupă.
La termenul de judecată din data de 18.03.2015, instanța a pus în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere data comunicării carnetului de muncă și data formulării acțiunii.
Analizând cu prioritate excepția prescripției, instanța reține următoarele:
Reclamanta a fost angajata . cu data de 19.02.1979 în funcția de lăcătuș montator conform carnetului de muncă depus la dosarul cauzei, până la data de 21.04.1999, când i s-a desfăcut contractul de muncă conform art.130 alin.1, lit.a din Codul muncii,coroborat cu OUG nr.9/1997 modificată și completată prin OUG nr.52/1998.
Mențiunile referitoare la unitatea la care reclamanta și-a desfășurat activitatea, postul ocupat și salariu au fost înscrise în carnetul de muncă aflat în copie la dosar.
Potrivit acestor înscrieri, reclamanta nu a fost încadrată în grupa a II a de muncă, reclamanta luând cunoștință despre faptul că activitatea pe care a desfășurat-o în funcția de lăcătuș montator nu a fost încadrată în grupă de muncă la data de 21.04.1999, când i s-a desfăcut contractul de muncă și i s-a înmânat carnetul de muncă.
Elementul principal care contează în soluționarea excepției prescripție este determinarea naturii juridice a acțiunii, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar adică, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau între părți există un raport de muncă, s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Astfel, cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantei formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art.278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – nn.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste dispoziții, instanța constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art.268 Codul muncii, republicat.
Astfel, articolul 268 din Codul muncii, prevede că:
"(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară;
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;
d) pe toata durata existentei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
(2) In toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile.
Astfel, în cauza dedusă judecății nu se poate reține că obiectul acțiunii este imprescriptibil, cum s-a susținut, întrucât acesta nu se referă la constatarea existenței sau inexistenței unui drept conform art.35 NCPC, ci la constatarea unei stări de fapt rezultate din derularea raporturilor juridice de muncă, care au consecințe patrimoniale și deci, eventualele acțiuni rezultate din acestea sunt prescriptibile, în condițiile legii.
Rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilirea raporturilor juridice.
In conformitate cu disoz. art. 268 alin. 2 din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului, instanța constatând ca în speță, data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul în care persoana interesată a cunoscut/putea cunoaște neânscrierea în carnetul de muncă a grupei solicitate, respectiv data încetării raporturilor de muncă - 21.04.1999 sau cel târziu data de 01.01.2011 - data abrogării dispozițiilor Decretului nr.92/1976, întrucât la acea dată, reclamanta a luat/putea lua cunoștință despre înscrierile existente în carnetul de muncă.
Pe de altă parte, trebuie reținut că, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.
Astfel, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut pentru formularea acțiunii în justiție, a început să curgă de la data de 21.04.1999 și s-a împlinit cu mult înaintea promovării acțiunii (17.10.2014).
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va respinge acțiunea reclamantei.
În consecință, nu se mai impune analizarea pe fond a solicitărilor reclamantei.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta D. N., având CNP_, cu domiciliul în C., ..98, ., .>jud. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A, cu sediul în C., .. 80, județul D..
Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi, 18.03.2015.
PREȘEDINTE M. I.
Asistent judiciar Ș. I.
Asistent judiciar C. E. I.
Grefier S. P.
Red./Tehnored.M.I.,Ș.I.
4 ex/17.04.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 585/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
