Acţiune în constatare. Sentința nr. 1885/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1885/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 14838/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1885/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Asistent judiciar S. M. C.
Asistent judiciar C. E. I.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul D. I., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat A. D., lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, din oficiu, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 284 Codul muncii raportat la dispozițiile art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și aduce la cunoștința părților faptul că pot soluționa litigiul pe cale amiabilă, sau faptul că pot apela la procedura de mediere.
Se face estimarea duratei procesului, cu consultul părților. În acest sens, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamantul, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martorul nominalizat în cererea de chemare în judecată, pentru a dovedi condițiile în care și-a desfășurat activitatea și timpul de lucru.
Instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar, prorogă încuviințarea probei cu martori solicitată de reclamantă și, din oficiu, invocă prescripția dreptului material la acțiune în raport de art. 268 alin.(2) C. muncii și în raport de faptul că reclamantul a avut posibilitatea să observe că nu i s-a acordat grupa de muncă de la data la care a fost pensionat, dată apreciată de instanță ca fiind data de la care începe să curgă termenul de 3 ani privind prescripția dreptului material la acțiune.
Reclamantul, prin avocat, depune practică judiciară și solicită respingerea excepției privind prescripția dreptului material la acțiune, deoarece se solicită constatarea existenței unui drept al reclamantei față de pârâtă, iar acțiunea în constatare este imprescriptibilă extinctiv. De asemenea, apreciază că se creează o discriminare față de persoanele care au obținut grupa de muncă prin acțiuni în instanță.
În raport de faptul că s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocată din oficiu și, în consecință, apreciază că nu este necesară audierea martorului.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 decembrie 2014, reclamantul D. I. a chemat în judecată pârâta . să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 01.03.1980 – 24.06.1981, 13.01.1983 – 30.06.1996 și 01.11.1996 – 31.03.2001, se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100 % (8 ore/zi din 8), conform Ordinul nr. 50/1990, republicat, pct. 3, Anexa 2, art. 34, art. 69, art. 98, art. 100, precum și Ordinului nr. 125/1990, grupa a II-a, pct. 38, cu obligarea eliberării unei adeverințe în acest sens.
Motivează că în perioadele susmenționate a fost salariatul unității pârâte, în meseria de strungar (prelucrător prin așchiere), secția pregătiri, atelierul prelucrări piese și repere sticlostratitex, fabrica Transformatoare.
Susține că a desfășurat operații cu materiale de risc foarte ridicat și cancerigen pe bază de: fibră de sticlă, țesătură de azbest, sticlotextolit, pertinax, lemn stratificat, fontă, oțel, cupru, alamă, bronz, rășini, tricloretilenă, emulsii de răcire, în urma cărora rezultau noxe și praf, pulberi de metale feroase, neferoase și electroizolante, pulberi de abrazivi de cuarț, șpan încins, gaze și vapori toxici. De asemenea, ridica greutăți, manipulând manual piese grele.
Ca strungar, spune că executa prin strunjire piesele pentru fabricarea și reparația transformatoarelor electrice, piese din metale feroase, neferoase și electroizolante.
Mai arată că a lucrat în aceste condiții pe toată perioada contractului de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru.
Însăși pârâta a nominalizat activitatea de prelucrări piese și repere sticlostratitex (meseria de strungar, împreună cu meseriile de frezori, rectificatori, găuritori, ascuțitori, face parte din categoria activităților de prelucrări prin așchiere), ca fiind loc de muncă cu condiții grele, periculoase și nocive în anexele la CCM nr. 6, 7 T, 6C,5T, ca activitate ce se desfășoară în condiții grele, periculoase și nocive.
Mai spune că datorită condițiilor grele în care s-a lucrat, mulți colegi ai săi au dobândit boli profesionale, exemplificându-l, în acest sens, pe F. M. cu fibroză pulmonară, surditate bilaterală și discopatie lombară faza 4, de etiologie profesională.
Descriind câteva din lucrările executate, reclamantul spune că executa repere izolante pentru bobinaj și conexiuni; executa prin strunjire piese; rectifica prin polizare și strunjire piese din fontă, bronz, alamă, cupru, pe mașini universale; debita și strunjea piesele din oțel, fontă, cupru, cu discuri abrazive; executa operații de polizare și ajustare a pieselor executate, cu polizoare sau benzi abrazive, rezultând mult praf, fum și particule, pe care le inhala involuntar.
Menționează că la toate aceste operații folosea lichid de răcire preparată din sodă caustică și apa care, deasemenea, ne provoacă răni la mâini degajând și un miros toxic și înțepător.
Alte operații efectuate de reclamant sunt cele de ascuțire a sculelor cu polizorul, curățare, degresare cu tricloretilenă, diluanți și acetonă a pieselor din sticlostratitex pentru realizarea grosimii acestora prin lipire cu rășini.
Învederează instanței că activitatea desfășurată în cadrul unității pârâte a presupus lucrul în condiții nocive, constând în inhalarea prafului și a pulberilor de sticlă, a vaporilor toxici emanați de la substanțele folosite și rezultate din reacțiile chimice ale rețetelor de preparare, condițiile nocive reprezentând contactul și inhalarea pulberilor și a prafului de țesătură de sticlă rezultate în urma operațiilor de debitare, strunjire, ajustare, polizare, șlefuire a reperelor executate din țesătură de sticlă impregnată cu rășini poliesterice; contactul și inhalarea pulberilor și a prafului provenite din debitarea strunjirea, polizarea, șlefuirea a reperelor din carton stratificat, lipit cu acetat de vinil, substanțe care figurează în lista agenților chimici periculoși; contactul și inhalarea noxelor rezultate din utilizarea țesăturii de azbest de la operațiile de lipire cu cositor care se executau în cadrul aceluiași loc de muncă.
Relatează că în atelierul sau se pregăteau și piesele brute, pe care apoi le prelucra pe strung, folosind pentru această țesătură de sticlă, rășini, carton special, alcool polivinilic.
În preajma frezelor și strungurilor era un zgomot foarte puternic, amplificat și de zgomotul de la standurile de probe, de multe ori plecând acasă asurzit.
V. era foarte cald, în spațiul de lucru neexistând nici un fel de ventilație, iar iarna era foarte frig, lucrând la temperaturi chiar sub zero grade Celsius. În imediata vecinătate a strungurilor era în permanență un "nor" de suspensii de praf și pulberi de sticlă și abrazive de la sculele cu care debita (pietre de polizor și discuri).
De asemenea, susține că în hală în care lucra avea și are în continuare aproximativ 1500 mp., o înălțime de aproximativ 20m, aceasta fiind împărțită în încăperi zidite, atelierele erau delimitate prin garduri de plasă de sârmă, în aceeași incintă fiind atelierele de vopsitorie, sudură, construcție metalică, bobinaj, montaj etc.
Alți colegi ai săi au primit recunoașterea grupei de muncă fie de către pârâta, fie prin hotărâri judecătorești.
Înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și proba cu martori, nominalizându-l în acest sens pe B. F..
Își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, republicat, pct. 3, Anexa 2, art. 34, art. 69, art. 98, art. 160 și Ordinul nr. 125/1990, pct. 38, Decizia nr. 259/2004 a I.C.C.J., Decizia nr. 87 a Curții Constituționale.
Pentru a dovedi acțiunea, depune, în copie: carnetul de muncă, carte de identitate, adresa nr. 721/12.04.2001 emisă de DSP D., Situația bolilor profesionale pe ultimii 15 ani emisă de DSP D., Fișa de declarare a cazului de boală profesională BP2, Fișa locurilor de muncă cu pericol deosebit, Anexa nr. 6 la CCM 2005-2006, Anexa nr. 6c la, Anexa 7T, Buletin de determinări de toxicologie sanitară nr. 45/2000, Buletin de determinări de toxicologie sanitară în mediul de muncă nr. 86/2005, practică judiciară.
Pârâta . a depus întâmpinare (fila 34 dosar) prin care solicita respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că reclamantul a fost angajatul unității sale în funcția de strungar – prelucrător prin așchiere la Secția Mecanică, Divizia Transformatoare TR.
Pe fond, apreciază că pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul din activitate, indiferent de meserie sau funcție trebuiau să îndeplinească urmatoarele condiții: să fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2 la Ordinul nr. 50/1990 (art. 1 și 2 din Ordin) sau să fi desfășurat activitatea în aceleași condiții cu personalul din E. încadrat în grupele I și II de muncă (art. 3 din Ordin), precum și să fi fost nominalizat de conducere împreună cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășura activitatea persoanele respective (art. 6 din Ordin).
În concluzie, arată că încadrarea în grupele de muncă s-a făcut fie direct ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii în situațiile din cele prevăzute în anexe.
E. a urmat procedura de încadrare în grupe de muncă, cu respectarea art. 4 și 5 din Ordin, iar comisiile patronat-sindicat au nominalizat persoanele care se încadrau în grupe de muncă și a înregistrat în carnetele de muncă activitățile desfășurate în grupe de muncă, fiind obligatoriu acest lucru conform Decretului nr. 92/1976.
Dovadă a urmării procedurii stau anexele din CCM E. cu locurile de muncă pe categorii de personal care au beneficiat de grupe de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990 și Ordinului nr. 125/1990, tabelele nominale pe locuri de muncă sau activități întocmite de fiecare Divizie (Fabrica) în parte.
Pe cale de consecință, atâta timp cât reclamanta nu a desfășurat activitatea în meseria într-un loc de muncă din tabelul respectiv, apreciază ca aceasta a lucrat în condiții normale de muncă.
Consideră că, în situația admiterii probei cu martori, declarațiile acestora nu sunt relevante, neputând să răstoarne probele cu înscrisuri depuse de părți care dovedesc contrariul, iar extinderea sferei de aplicare a ordinului la alte categorii de beneficiari pe considerentul că ar exista o similititudine între activitatea desfășurată de reclamant și cea prevăzută la unele puncte din anexe invocate ori pentru că s-ar crea o discriminare între cei care au activat în condiții similare de muncă, consideră că reprezintă de fapt o adîugare la lege, care nu se poate realiza de către instanțe și trebuie respinsă cererea.
De altfel, neaplicându-se grupa de muncă la acest loc de muncă și pentru aceste activități prestate de reclamantă, pârâta . a virat la Casa de pensii contribuția CAS majorată, așa cum cere legislația începând cu 1992, pentru a putea beneficia de grupa respectivă.
În prezent, având în vedere că au trecut peste 12 ani de la abrogarea Ordinului nr. 50/1990, unitatea pârâtă nu mai poate fi obligată la plata acestor diferențe de contribuții, deoarece dreptul material la acțiune s-a stins prin prescripție.
Își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 cpc.
Solicită proba cu înscrisuri.
Depune, în apărare, în copie, Anexa 7T la ccm 1996.
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 22.04.2015, instanța a admis cererea de abținere pentru asistentul judiciar M. D., obligația de înlocuire revenindu-i asistentului judiciar S. M. C., conform planificării de permanență.
La termenul din data de 22.04.2015, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de art. 268 alin.(2) C. muncii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamantul D. I. a avut calitatea de salariat al unității pârâte, în funcția de strungar, raporturile de muncă derulându-se în baza unui contract individual de muncă, până la data de 29.06.2006, când a încetat contractul individual de muncă în urma unei concedierii colective conform OUG 8/2003, reclamantul intrând în șomaj, după care, începând cu data de 15.01.2010 reclamantul a beneficiat de pensia de invaliditate, așa cum rezultă din mențiunile din carnetul de muncă.
În vederea soluționării excepției prescripție trebuie să se determine natura juridică a acțiunii având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar adică, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau între părți există un raport de muncă, s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Nu prezintă nicio relevanță analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru că, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de muncă nu poate fi declanșat decât în termenul de prescripție prevăzut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Astfel, cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – nn.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste dispoziții, instanța constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art.268 Codul muncii,republicat.
Tribunalul constata ca in speța, acțiunea formulata de către reclamanta se încadrează in dispozițiile prev. de art. 268 al. 2 din Codul muncii, in conformitate cu care termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Dispoziția legala sus-menționata este clara si lipsita de echivoc - "in toate situațiile", iar exprimarea legiuitorului referitoare la termenul de prescripție in cazul cererilor formulate in vederea soluționării unui conflict de munca, ce se încadrează in alin. 2 al art. 268 din Codul muncii, nu lasă loc nici unei interpretări sub aspectul duratei acestui termen.
Având in vedere dispozițiile speciale referitoare la termenele in care pot fi formulate cererile in vederea soluționării unui conflict de munca, prevăzute de art. 268 din Codul muncii, nu se poate aprecia ca acțiunea introductiva ar fi imprescriptibila din punct de vedere extinctiv, așa cum s-a susținut de către reclamanta.
Așadar instanța nu va reține susținerea reclamantei că acțiunea ar fi o acțiune în constatarea unui drept, căreia i s-ar aplica prevederile art. 2502 din codul civil care reglementează imprescriptibilitatea acțiunilor în constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Aceste dispoziții au caracterul unor norme generale în raport de dispozițiile art. 268 alin 2 din codul muncii, acestea din urmă reprezentând norma specială ce se aplică raporturilor de muncă, norma specială ce are prioritate față de norma generală.
De asemenea instanța nu va reține susținerea reclamantului că i se încalcă dreptul la pensie, drept de proprietate care este imprescriptibil deoarece în prezenta cauză reclamantul nu tinde la ocrotirea dreptului la pensie, ci la recunoașterea unui drept rezultat din raportul de muncă cu pârâta, drept supus reglementărilor codului muncii.
In ce privește susținerea reclamantului că instanța nu ar putea invoca din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune instanța constată că este neîntemeiată.
Prescripția dreptului la acțiune în prezenta cauză este o prescripție care a început să curgă înainte de . noului cod civil și ca urmare este supusă reglementărilor ce erau în vigoare la data când a început să curgă, respectiv decretului 167/1958 care la art. 18 prevedea că "Instanța judecătoreasca si organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu sa cerceteze, daca dreptul la acțiune sau la executarea silita este prescris".
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 1/2014 pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe în care se arată că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile, așadar nici acțiunea în constatarea condițiilor de la locul de muncă nu este imprescriptibilă, ci conform art. 268 alin. 2 din codul muncii se prescrie în 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Data de la care a început să curgă termenul de prescripție, data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul in care persoana interesata a cunoscut/putea cunoaște neînscrierea in carnetul de munca a grupei solicitate, respectiv, data de 29.06.2006 - data încetării raporturilor de munca cu unitatea parata, ca urmare a desfacerii contractului individual de munca in baza art. 65-68 Codul Muncii, coroborat cu OUG 8/2003, întrucât cel târziu la acea data, reclamantul intrat în posesia carnetului de muncă și a luat/putea lua cunoștința, manifestând o minima diligenta, despre înscrierile existente in carnetul de munca.
Astfel potrivit art. 4 alin.2 din decretul 92/1976 "La încetarea activității sau in caz de transferare, carnetul de munca se înmânează titularului, completat cu toate înscrierile la zi".
Aceste dispoziții se coroborează cu faptul că începând cu aceeași dată de 29.06.2006, reclamanta a beneficiat de prevederile Legii nr. 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, astfel cum rezultă din mențiunile efectuate de AJOFM D. în carnetul de muncă al acesteia.
Or, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 1/1991, printre documentele necesare pentru acordarea indemnizației de șomaj în cazul persoanelor provenite din muncă, se regăsește și depunerea carnetului de muncă în original și copie, sau în cazul în care nu s-a întocmit carnetul de muncă, adeverința eliberată de angajatori și vizată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte perioadele în care s-a prestat activitatea, precum și data și motivul încetării raporturilor de muncă sau de serviciu la ultimul angajator.
Rezultă așadar, că, de la această dată, 29.06.2006, reclamanta a cunoscut faptul că nu i s-a acordat beneficiul grupei a doua.
Chiar dacă am trece peste acest moment și am considera că nu i-a fost înmânat carnetul de muncă la încetarea raportului de muncă acțiunea tot ar fi prescrisă în raport de data pensionării reclamantului 15.01.2010 când avea posibilitatea să vadă clar din decizia de pensie că nu s-a luat în calcul grupa de muncă.
În prezentat cauză acțiunea a fost formulată la 17.12.2014 cu mult peste termenul general de prescripție de 3 ani, astfel că, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință va respinge acțiunea formulată ca fiind prescrisă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. I., cnp_, cu domiciliul in C., ., Cămin 4, ., . in contradictoriu cu parata ., cu sediul in C., .. 80, judetul D., ca fiind prescrisă.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 22 aprilie 2015.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
C. D. S. M. C. I. C. O.
Red. jud. C.D.
4 ex./04.05.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1754/2015. Tribunalul DOLJ | Obligaţie de a face. Sentința nr. 476/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
