Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3090/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3090/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 203/63/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 3090/2015

Ședința publică de la 18 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. S.

Asistent judiciar C. D.

Asistent judiciar A. V.

Grefier E. C.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe S. A. PUBLICE FORȚA LEGII pentru N. C.- V. și pe pârât DIRECȚIA G. DE PAZĂ ȘI SERVICII D., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns :pârât - DIRECȚIA G. DE PAZĂ ȘI SERVICII D. prin consilier juridic Bonciog F. - reclamant - S. A. PUBLICE FORȚA LEGII prin consilier juridic D. A.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Consilier juridic D. A. pentru reclamant, având cuvântul, pune concluzii de admiterea actiunii.

Consilier juridic Bonciog F. pentru pârât, având cuvântul, pune concluzii de respingerea actiunii .

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

La data de 12.01.2015, SAP "Forța Legii" în calitate de reprezentant al salariatului N. C.- V., membru de sindicat, în temeiul art 28 din legea dialogului social nr 62/2011, raportat și la art 30 din cod pr civilă, a chemat în judecată DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII D. pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să oblige pârâta să plătească reclamantului despăgubirile determinate de necompensarea cu timp liber corespunzător a orelor lucrate de acesta în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care, în conf. cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru începând cu data de 01.01.2012 până la pronunțarea unei soluții irevocabile.

In motivarea acțiunii a arătat că reclamantul este membru al sindicatului și angajat cu contract individual de muncă la unitatea pârâtă.

Învederează că funcția deținută de salariatul membru de sindicat presupune desfășurarea activității într-un program de lucru continuu, în ture.

Reclamantul nu a beneficiat de compensarea cu timp liber corespunzător a orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care, în conf. cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru începând cu data de 01.01.2012.

Apreciază că în cazul salariatului reclamant s-au încălcat dispozițiile art 142 din Lg 53/2003 – Codul muncii, art 2 CAP.II din Anexa III din Legea Cadru nr 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca normă specială care prevede plata pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conf. cu reglementările în vigoare nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru.

Raportându-se la relația general special sau normă generală, normă specială, arată că trebuie să se țină seama și de caracterul și efectul normelor de excepție reprezentate de Lg 285/2010 pentru anul 2011, Lg 283/2011 pentru anul 2012, OUG 84/2012 pentru anul 2013 și OUG 103/2013 pentru anul 2014, acte normative care prevăd că în perioada 2011 – 2014 munca prestată în zilele de repaus săptămâna de sărbători legale și celelalte zile în care în conf. cu reglementările în vigoare nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

Aceste norme se aplică înaintea normelor speciale și a normelor generale.

Legiuitorul a dispus ca tot personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau execuție care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează " în cadrul schimbului normal de lucru"( sau în afara acestui cadru) să beneficieze de timp liber corespunzător, revenind, așadar la regula instituită de Codul muncii prin art 142 alin 1.

In măsura în care angajatorul, din orice motive, nu s-a aliniat conduitei impuse de norma de excepție, neacordând salariatului reclamant timp liber corespunzător, sunt create premisele unui conflict de drepturi susceptibil a fi soluționat de către instanță potrivit legii.

Pentru cât a prestat activitatea în timpul liber în care, potrivit legii, trebuiau să fie liberi, salariatul reclamant este îndreptățit la o despăgubire grevată de răspunderea patrimonială prevăzută de art 253 alin 1 Codul Muncii potrivit căruia angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiul răspunderii civile contractuale să îi despăgubească pe salariați în situația în care aceștia au suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Întinderea despăgubirilor, arată reclamantul, se constituie într-o problemă de fond asupra căreia instanța ar urma să se pronunțe în raport cu acest temei de drept invocat în acțiune.

In drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Codului Muncii și celelalte norme legale invocate.

A depus la dosar cauzei contractul individual de muncă al salariatului membru de sindicat precum și împuternicirea prin care salariatul membru de sindicat conferă calitate procesuală organului sindical.

Prin întâmpinare, instituția pârâtă solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece reclamantul nu poate fi îndreptățit la o despăgubire grevată pe răspunderea patrimonială devreme ce nu a suferit din culpa angajatorului un prejudiciu material sau moral în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Mai arată că, reclamantul își desfășoară activitatea într-un program de lucru în ture beneficiind de zile libere corespunzătoare fiecărei ture

S. reclamant a răspuns la întâmpinare solicitând înlăturarea susținerilor instituției pârâte formulate prin întâmpinare.

În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru ambele părți, înscrisurile depuse de acestea și cele depuse de pârâtă la solicitarea expresă a instanței (pontaje lunare, state de salarii, centralizator al orelor efectuate, al orelor plătite și compensate cu timp liber corespunzător).

Din ansamblul probelor administrate în cauză, tribunalul constată că acțiunea nu este întemeiată și pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare va fi respinsă:

Reclamantul este salariat al unității pârâte, cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, în funcția de paznic și a desfășurat activitate într-un program de lucru în ture.

În îndeplinirea activității de paznic reclamantul a prestat activitate inclusiv în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale după cum rezultă din foile de pontaj depuse de pârâtă, prin specificul muncii lor, desfășurând activitate în ture de 12/24 h.

Din aceleași foi colective de prezență și din centralizatorul orelor lucrate și al orelor libere întocmit de pârâtă rezultă că reclamantul a beneficiat de zile libere corespunzătoare fiecărei ture.

Prin cererea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu plata orelor efectuate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucrudar necompensate, grevată pe răspunderea patrimonialăprevăzută de art.253 al.1 Codul Munciipotrivit căruia angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, să o despăgubească în situația în care aceștia a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Potrivit dispozițiilor art.115 Codul Muncii (1) Pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore. (2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.

Iar, potrivit art.137 C. Muncii (1)Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.

(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

(3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

(4) În situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților.

(5) Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin. (4) au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).

La art.142 din C. Muncii se prevede că (1)Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art.140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

(2)În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Astfel, conform art.137 al.2 și 3 din Codul Muncii (Legea 53/2003 modificată și completată), în cazul în care salariații lucrează în zilele de sâmbătă și duminică, beneficiază de un spor și de zile libere corespunzătoare, iar conform art.142, beneficiază de spor doar dacă nu se pot compensa cu zile libere corespunzătoare.

Pe de altă parte, potrivit art. 9 la Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că " În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".

În Legea nr. 283/2011 se prevede la art. 7 că „În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător”.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare s-au prevăzut la art. 2. că "prevederile art.7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013".

Prin OUG 103/2013 la art. 9 s-a prevăzut că "În anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".

Potrivit art.8 din OUG 83/2014 "În anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".

Așadar, dispozițiile de drept comun prevăzute în codul muncii au fost înlocuite cu cele din legile speciale, fiind evident că în perioada de timp pretinsă prin acțiune salariații au dreptul să primească de la angajator doar timp liber corespunzător orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.

Reclamantul a contestat lipsa compensării muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, solicitând despăgubiri pentru lipsa compensării cu timp liber corespunzător.

Din graficele de lucru și foile colective de prezență, precum și din centralizatorul activității, depus la dosar, rezultă însă că acesta a beneficiat de zile libere urmare a turelor de 12 h efectuate în perioada litigioasă, a căror durată este, de cele mai multe ori, mai mare de 24 h .

O parte din aceste ore sunt lucrate în zile de sâmbătă și duminică, iar reclamantul susține că măsura compensării cu timp liber plătit nu se referă la zilele libere neplătite la care au dreptul toți salariații în temeiul art. 112 -113 codul muncii.

O astfel de susținere este nelegală, deoarece, după cum s-a arătat, legea specială nu face distincție între timp liber corespunzător plătit și timp liber corespunzător neplătit, ci impune acordarea de timp liber corespunzător. În condițiile în care legea a eliminat sporurile pentru lucrul în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și nu prevede acordarea de timp liber plătit, iar salariaților li s-au acordat zilele libere conform legii, cererea reclamantului nu este fondată.

Susținerea reclamantului că trebuia să beneficieze de zile libere neplătite, care se acordă distinct de măsura compensării cu timp liber corespunzător plătit, prevăzută de art. 142 Codul muncii nu va putea fi primită, în condițiile în care legea specială nu cuprinde nici o mențiune în acest sens, ci doar impune acordarea de timp liber corespunzător, iar atunci când legiuitorul a avut în vedere acordarea de timp corespunzător plătit, a prevăzut în mod expres acest lucru - art. 122 din Codul muncii referitoare la compensarea prin ore libere plătite a muncii suplimentare.

Despăgubirile legale solicitate au vizat doar lipsa compensării cu timp liber corespunzător, iar din statele de plată existente la dosar rezultă că orele efectuate de reclamant în aceste zile, au fost plătite de către pârâta, fapt necontestat de către reclamant.

Prin urmare, s-a constatat că reclamantul în cauză, membru de sindicat, nu a suferit un prejudiciu din vina pârâtei, în legătură cu munca sa, care să atragă necesitatea unei despăgubiri în sensul reglementat de art. 253 Codul Muncii, invocat în cauză și, constatând că susținerile sale nu sunt fondate, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărâre și considerentele acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. Administrației Publice "Forța Legii" cu sediul în mun. C., .. 32, jud. D. pentru N. C.- V., având CNP_, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII D., cu sediul în mun. C., .. 32, jud. D..

Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 18 iunie 2015.

Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,

G. S. C. D. A. V. E. C.

Red.Jud. G.S./As.jud.A.V./4 ex./24.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3090/2015. Tribunalul DOLJ