Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 5119/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5119/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 5119/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 5119/2015
Ședința publică de la 08 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Asistent judiciar C. E. I.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier L. S.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanta . (FOSTĂ RA TERMOFICARE C.) PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR SIOMAX SPRL în contradictoriu cu pârâtul J. C., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta, prin consilier juridic J. S., care depune la dosar delegație de reprezentare la dosar și pârâtul, prin avocat G. A., care depune la dosar împuternicire avocațială.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere dispozițiile art. 131 NCPC și dispozițiile art. 95 NCPC, instanța constată că este competentă atât material cât și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății și legal investită.
Se prezintă pentru reclamanta . doamna J. S., în calitate de reprezentant al Siomax SPRL, învederând instanței faptul că potrivit hotărârii nr. 363 din data de 18.03.2015 pronunțată de Tribunalul D. Siomax SPRL a fost numit administrator judiciar al .. Depune la dosar note de ședință, hotărârea nr. 363/18.03.2015, certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D..
Instanța va dispune conceptarea reclamantei prin administrator judiciar Siomax SPRL și apreciază că s-a acoperit lipsa de procedură cu reclamanta, prin prezența reprezentantului administratorului judiciar Siomax SPRL.
Instanța în temeiul art. 254 NCPC pune în discuția părților cererile de probatoriu.
Reclamanta, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Pârâtul, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța încuviințează probele solicitate de părți și depuse odată cu cererea de chemare in judecata, respectiv întâmpinare, potrivit art. 258 raportat la art. 255 Cod de procedură civilă si constatând cercetarea judecătoreasca încheiata in conformitate cu art. 244 Cod de procedură civilă acorda cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin consilier juridic, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, conform cererii de chemare în judecată și răspunsului la întâmpinare. Depune la dosar concluzii scrise.
Pârâtul, prin avocat, solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 23.02.2015 la Tribunalul D., reclamanta . C. a solicitat instanței sa dispună obligarea paratului Ioța C. la restituirea sumei de 1 732 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în anul 2012.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca parata are calitatea de salariată a societatii, fiind încadrată cu contract individual de munca nr. 2695/2012 în funcția de fochist..
În anul 2012 salariații au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare, conform negocierii Contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2012.
Aceasta majorare a fost încasata necuvenit întrucât prin Decizia nr. 26/2013 a Curții de Conturi a fost stabilit un prejudiciu de 1 808 056 lei, cauzat de majorarea nejustificata în anul 2012 a cheltuielilor de personal peste nivelul stabilit prin Legea bugetului de stat 293/2011.
Conducerea societății a procedat la determinarea sumelor încasate de fiecare salariat, printr-un algoritm unic, susținând ca, în speța dedusa judecații, parata a încasat în anul 2012 suma de 1732 lei, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare.
Cererea a fost întemeiata în drept pe dispozițiile art. 256 Codul Muncii.
În scop probator au fost depuse înscrisuri: carte de identitate a paratei, contract individual de munca, centralizator cu sumele datorate de salariați, Hotărârea 154/2012 a Consiliului Local C., contract colectiv de munca pentru anul 2011 si pentru anul 2012, sent. civ. 997/2014 a Tribunalului D., Decizia 26/2013 a Curții de Conturi D..
În cauza a formulat întâmpinare paratul, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Într-o primă ordine de idei a invocat faptul că este exonerat de la restituirea sumei solicitată de reclamantă, potrivit dispozițiilor Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
Un alt argument care impune respingerea acțiunii este acela că textul legal invocat de reclamantă ca și temei de drept (art. 256 Codul Muncii) și instituția juridică reglementată de acesta nu sunt aplicabile speței deduse judecății.
Astfel, art. 256 din Codul Muncii reglementează obligația de restituire a salariaților față de angajații lor, obligație de restituire care privește, după caz, sumele de bani primite nedatorat, bunuri care nu se cuveneau sau servicii neîndreptățite. Or, în speța dedusă judecății, nu se regăsește niciuna dintre situațiile avute în vedere de textul legal antecitat, sumele de bani a căror restituire a solicită reclamanta fiind plătite nu din eroare pentru a fi incidentă instituția plății lucrului nedatorat, ci în temeiul unui contract de muncă încheiat între salariat și unitatea angajatoare cu titlu de drepturi salariale negociate și acceptate de ambele părți ale contractului de muncă. Pe de altă parte, sumele solicitate de reclamantă nu sunt dovedite în cauză și nici nu sunt evidențiate de reclamantă prin actele depuse, nu sunt sume certe, lichide și exigibile și nici nu se poate aprecia de unde provin acestea, care este modul de calcul detaliat care a condus la stabilirea lor, cât reprezintă contravaloare salariu în bani încasat necuvenit și cât contravaloare tichete de masă, cum s-a calculat și stabilit prejudiciul pentru fiecare salariat în parte după efectuarea cercetărilor la care angajatorul a fost obligat prin prevederile Deciziei nr. 26/01.04.2013.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din L 142/1998, tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană la care sunt îndreptățiți salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă. Sumele corespunzătoare tichetelor de masă, în limitele valorilor nominale sunt deductibile la calculul impozitului pe profit și nu se iau în calcul nici pentru angajator nici pentru salariat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial potrivit art. 8 din L 142/1998.
În dovedirea susținerilor s-a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 18.06.2015 ,reclamanta . a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului, solicitând instanței să înlăture apărările formulate si argumentele invocate prin întâmpinare si admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Administratorul judiciar SIOMAX SPRL ,depune note de ședință, prin care învederează instanței că . este în procedura insolvenței prevăzută de Legea 85/2014, prin sentința nr. 363/18.03.2015, pronunțată de Tribunalul D. în dos nr_ fiind desemnata administrator judiciar SIOMAX SPRL, care își însușește cererea formulată de că .,solicitând admiterea acesteia așa cum a fost formulată având în vedere si precizările din răspunsul la întâmpinare.
De asemenea au fost depuse concluzii scrise prin care a arătat că prin dispozițiile art. 256 din Codul Muncii este reglementată situația în care, fără a fi reținută vinovăția salariatului, acesta este obligat la restituirea unor sume încasate necuvenit. Pentru această formă specială de răspundere, singurele condiții impuse de lege sunt existența unei plăți către salariat și caracterul nedatorat al acestei plăți, fiind irelevantă vinovăția sau nevinovăția salariatului la încasarea sumei.
Prin urmare, salariații . au beneficiat de drepturi bănești datorate necuvenit din salarii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 256 din Codul Muncii, acestea trebuiau recuperate de la beneficiari. Art 117, din Contractul Colectiv de Munca se aplica de la data de 01.01.2012, iar privitor la tichetele de masa, salariatul a beneficiat conform art 93 din CCM
În cauza a fost administrata proba cu înscrisuri
Analizând actele si lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul retine următoarele:
Reclamanta . C. a solicitat instanței sa dispună obligarea pârâtului la restituirea unor drepturi salariale ce reprezintă majorare coeficienți de ierarhizare. Reclamanta a considerat că aceasta majorare a fost încasata necuvenit, întrucât prin Decizia nr. 26/2013 a Curții de Conturi a fost stabilit în patrimoniul societății un prejudiciu de 1 808 056 lei, cauzat de majorarea în anul 2012 a cheltuielilor de personal peste nivelul stabilit prin Legea bugetului de stat nr. 293/2011.
Cererea a fost întemeiata în drept pe dispozițiile art. 256 Codul Muncii.
Referitor la temeiul în drept, respectiv invocarea plății nedatorate, instanța reține că potrivit art. 256 alin. 1 din Codul muncii, "salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.".
Fără a nega faptul că este vorba de o prevedere specială din Codul muncii, instanța apreciază că regimul comun al plății nedatorate este aplicabil și în cadrul conflictelor de muncă, atâta timp cât legiuitorul nu a înțeles decât să enunțe incidența instituției plății nedatorate și în dreptul muncii, fără a detalia condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de o plată nedatorată.
În consecință, și pentru plata nedatorată invocată în dreptul muncii, trebuie verificată îndeplinirea condițiilor impuse de dreptul comun. Astfel, prestația trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părți, iar plata nu trebuie să fi fost făcută din eroare.
Practic, plata nedatorată presupune executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria cuiva.
Noțiunea de plată are în vedere în mod evident executarea unei prestații în mod voluntar. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 274/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 355/2011, analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 Codul Muncii, a reținut că “textul de lege criticat nu dă o definiție exactă a noțiunii de "sumă nedatorată" și nici nu detaliază condițiile în care se naște obligația de restituire.
El vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situații prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reținută vinovăția acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză. De asemenea, având în vedere contextul reglementării, este evident că obligația de restituire se naște în legătură cu desfășurarea raporturilor de muncă."
În speță, se constată că plata sumelor a căror restituire se solicita a fost făcuta în baza contractului de munca și a dispozițiilor contractului colectiv de muncă în vigoare la data plății, nefiind întrunită condiția inexistentei unei juste cauze.
Astfel, prin Contractul Colectiv de Munca la nivelul regiei Autonome Termoficare, încheiat la 10.02.2012, au fost prevăzuți la art. 47.1 coeficienții minimi de ierarhizare pentru anumite categorii de salariați.
Clauza prevăzuta la art. 47.1 dîn CCM 2012 este perfect valabilă, nefiind solicitata de către vreuna din părți constatarea nulității acesteia, nici pe cale principală și nici pe excepție.
În prezent, există o reglementare expresă în art. 142 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, prin care legiuitorul a stabilit în mod clar mijloacele procesuale de constatare a nulității clauzelor din contractele colective de muncă, negociate cu încălcarea drepturilor minimale prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă încheiate la nivel superior în favoarea salariaților și le-a circumscris principiului disponibilității.
În noua reglementare sunt semnalate instrumentele concrete de înlăturare din ordinea juridică negociată a clauzelor lovite de nulitate [art. 142 alin. (2)-(4) din Legea nr. 62/2011], cauza de ineficacitate a actului juridic trebuind a fi constatată pe cale judecătorească, la cererea părții interesate.
Efectul nulității constatate pe cale judecătorească face ca până la renegocierea clauzelor, acestea să fie înlocuite ex lege cu prevederile legii mai favorabile salariaților, cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă ce se impun cu forța obligatorie garantată constituțional au același regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală.
Prin urmare, atâta timp cât nu s-a constatat nulitatea clauzei, nici pe cale principală și nici pe excepție, nu suntem în ipoteza unei plăți nedatorate.
Mai mult decât atât, în cauza de față se constată că suma pretinsă pârâtului este eronat determinată. Astfel, din modul de calcul prezentat în răspunsul la întâmpinare, reiese că s-ar fi făcut un raport procentual între valoarea depășirii salariilor + tichete de masa din anul 2012 fata de anul 2011 (1.331.133 lei) si suma salariilor brute + tichete de masa pe anul 2012 (20.396.026 lei), rezultând un procent de 6,5265%, aplicat asupra drepturilor salariale încasate de fiecare dintre angajați (1.331.133: 20.396.026 x 100 = 6,5265%).
Sub acest aspect, Tribunalul retine că, așa cum rezultă din cuprinsul Deciziei 26/01.04.2013 a Camerei de Conturi D., prejudiciul în cuantum de 1.808.056 lei reprezintă diferența dintre nivelul cheltuielilor de personal efectuate de reclamanta în anul 2012 ( aceste cheltuieli fiind compuse din salariile în bani plătite angajaților, c/valoarea tichetelor de masa si contribuțiile către bugete) si cheltuielile de personal efectuate de societate în anul 2011. Potrivit aceleiași Decizii a Camerei de Conturi D., creșterea cheltuielilor de personal în anul 2012 se datorează atât majorării coeficienților minimi de ierarhizare pentru anumite categorii de salariați, cât si suplimentarii numărului de salariați ai regiei.
Acest mod de calcul este incorect stabilit, salariaților fiindu-le imputate sume care depășesc cu mult creșterea rezultata prin majorarea coeficienților de ierarhizare stabilit prin contractul colectiv de muncă.
Or, pentru a fi în ipoteza unei plăți nedatorată întemeiată pe dispozițiile art. 256 CM, trebuia să fie solicitată restituirea exact a sumei încasată necuvenit și în nici un caz imputarea unui procent identic pentru toți salariații, dintr-o sumă care a fost stabilită prin raport al Camerei de Conturi.
Astfel, se mai poate constata ca reclamanta a urmărit recuperarea de la salariați, în mod greșit, a întregului prejudiciu, în care chiar personal recunoaște că sunt incluse, în plus față de salariile în bani efectiv plătite salariaților, c/valoarea tichetelor de masa (care nu a făcut obiectul prezentei acțiuni), dar și alte cheltuieli de personal .
În raport de toate argumentele expuse, instanța va respinge acțiunea formulată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea formulată de reclamanta S.C T. C. S.R.L( fostă RA Termoficare C.), cu sediul in C., .. 14, în insolventa, prin administrator judiciar Siomax SPRL Tg-J., cu sediul in ., P+E, Tg. J., Jud. Gorj în contradictoriu cu Ioța C., având CNP_, cu domiciliul în C., ..10, ., ..
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D. .
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2015
Președinte
M. G.
Asistenți judiciari Grefier
C. I. M. S. L. S.
Red jud M.G și asist. Jud C.I/4ex/28.10.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 4928/2015. Tribunalul DOLJ | Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 5117/2015.... → |
|---|








