Anulare act. Sentința nr. 2558/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2558/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 16178/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2558/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. P.
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar A. V.
Grefier S. B.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul S. A. PUBLICE FORTA LEGII PENTRU B. N. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic D. A. A. pentru reclamant, lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost atașat dosarul nr._/3/2013 al Tribunalului D. .
Instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat, având în vedere notele de ședință precum și faptul că în litigiul din dosarul nr._ al Tribunalului D., reclamantul B. N. a contestat inclusiv procesul verbal prin care a fost finalizată procedura de evaluare a performanțelor profesionale aferente anului 2012.
Reprezentanta reclamantei arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției autorității de lucru judecat.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22.04.2013 reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII" PENTRU B. N. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța,să dispună anularea fișelor de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale reclamantului pentru perioadele 01.01._12 și respectiv 23.07._12.
A arătat, în motivarea acțiunii că reclamantul a fost angajatul pârâtei cu contract individual de muncă în funcția de referent de specialitate în structura de personal a pârâtei, în cadrul Direcției Analiză Proiecte, Serviciul Analiză tehnico – Economică.
Reclamantul a contestat legalitatea și temeinicia fișelor de evaluare întrucât nu prevăd criteriile minimale de evaluare impuse de art. 26 alin 6 Legea-Cadru 284/2010, pârâta stabilind criterii suplimentare de evaluare, fără să țină seama de criteriile legale, .
De asemenea, reclamantul a susținut că pârâta nu i-a adus la cunoștință în criteriile de evaluare la începutul perioadei evaluate și nu au fost prevăzute în Regulamentul Intern. S-a mai susținut că fișele de evaluare au fost întocmite după împlinirea perioadei de evaluare prevăzute conform Procedurii de evaluare a performanțelor profesionale, individuale, anuale (01.01.-28.02 a fiecărui an) fiind comunicate reclamantului la data de 21.03.2013 .
Fișele de evaluare contestate sunt netemeinice, întrucât ,conform susținerilor reclamantului, etapa interviului nu a fost realizată.
Anterior întocmirii evaluărilor, reclamantul nu a fost chemat de evaluator în vederea îndeplinirii acestei etape, nefiindu-i solicitat vreun raport de activitate sau vreo lămurire cu privire la activitatea prestată și necomunicându-i-se consemnările făcute de evaluator în fișa de evaluare. După cum a arătat anterior, chiar actele de evaluare a reclamantului i-au fost comunicate acestuia numai la cererea lui expresă.
(3) În ceea ce privește criteriile de evaluare prevăzute în fișele de evaluare, notarea s-a realizat cu rea-credință, deoarece:
a) notele acordate criteriilor de evaluare nu reflectă gradul de îndeplinire a atribuțiilor apelantului-reclamant, ci sunt stabilite în mod arbitrar și abuziv de către evaluator,
b) nu există o corelare între punctajul acordat pentru fiecare criteriu și valoarea ponderată acordată criteriului de evaluare, pârâtul stabilind în mod arbitrar o valoare ponderată, urmărind ca prin însumarea valorilor ponderate, nota acordată să nu depășească valoarea de 3,5 corespunzător calificativului "satisfăcător".
c )pentru criteriile de evaluare nu au fost stabiliți și indicatori de performanță în funcție de specificul activității instituției și de specificul activității desfășurate de către salariat.
De asemenea ,reclamantul a susținut că în privința obiectivelor profesionale prevăzute în fișele de evaluare, notarea s-a realizat cu rea credință scopul acestei evaluări fiind retrogradarea sa. D. dovadă a relei credințe a pârâtei stau chiar" afirmațiile făcute de persoanele ce au efectuat evaluarea " și care i-au răspuns reclamantului că motivul retrogradării sale este punctajul mic obținut în urma evaluării performanțelor sale profesionale individuale pe anul 2012.
Pe fond, reclamantul a înțeles să conteste cele două fișe de evaluare susținând că pentru toate obiectivele notate cu note de 2,3, și 4 a formulat obiecțiuni care au fost aduse la cunoștința pârâtei prin Memoriul nr. 558/04.04.2013. De asemenea a susținut că prin Actul adițional nr. 14/11.12.2012 i-au fost schimbate clauzele din contractul de muncă fiind retrogradat din punct de vedere profesional și salarial.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
A depus la dosar în copie: actul adițional nr. 14/11.12.2012, raportul de evaluare, fișa de evaluare.
La data de 17.04.2014 pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate .
Fișele de evaluare a performanțelor profesionale, individuale, anuale ale reclamantului au fost întocmite cu respectarea Dispoziției nr. 643/30.12.2011 a directorului AFM.
La data de 03.04.2013, conform procedurii interne ,reclamantul a contestat fișele de evaluare pentru perioada 01.01.2012 – 11.09.2012 iar aceasta a fost respinsă de către o comisie legal constituită în baza Procesului verbal nr. 646/BRU/19.04.2013 și a fost menținut calificativul evaluării realizat de șefii superiori ierarhici.
In anul 2012,pârâta a susținut că salariatul a fost cercetat disciplinar pentru absente nemotivate de la serviciu și refuzul de asumare a atribuțiilor cuprinse în anexă la fișa postului, fapte care au dus la sancționarea disciplinară a acestuia și la o evaluare profesională cu calificativul satisfăcător.
A depus la dosar în copie Dispoziția 643/30.12.2011 și Procedura de evaluare a performanțelor profesionale, individuale, anuale.
La data de 19.05.2014 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de unitatea pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar ca fiind nefondate și netemeinicie. În esență, în cuprinsul răspunsului la întâmpinare reclamantul a reluat susținerile și argumentele din acțiunea introductivă
Prin sentința nr. 8145/08.09.2014 Tribunalul București a declinat competenta de soluționare a cauzei formulate de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII" PENTRU B. N. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU în favoarea Tribunalului D..
Primind cauza pentru soluționare, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ la data de 04.12.2014.
La termenul din 10.03.2014,instanța a dispus efectuarea unei adrese către pârâta Administrația F. pentru Mediu, pentru a comunica următoarele înscrisuri: fișa postului pentru membrul de sindicat B. N. și să precizeze modalitatea concretă în care s-a desfășurat procedura privind evaluarea performanțelor profesionale individuale, anuale,în cazul reclamantului, indicând data la care a avut loc interviul, dacă regulamentul intern privind evaluarea a fost adus la cunoștința salariaților potrivit dispozițiilor art. 17 lit. e Codul Muncii, să se precizez motivul pentru care în cursul anului 2012 domnul B. N. a fost evaluat de două ori, acte care au fost depuse la dosar de către pârâta.
În instanță, la termenul din 19.05. 2015 instanța a dispus atașarea dosarului_/3/2013 al Tribunalului D. în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 5740/2014 pentru a verifica dacă în speță operează autoritatea de lucru judecat .
Analizând potrivit art. 248 NCPC cu prioritate excepțiile de procedură și de fond, înainte de orice analiză în fond a dreptului dedus judecății instanța, referitor la autoritatea de lucru judecat reține:
Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifica,potrivit art. 430 NCPC. ca o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decât o singura data iar o hotărâre este prezumata a exprima adevărul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotărâre definitivă.
Daca in manifestarea sa de excepție procesuala (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa oprească a doua judecata), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, parți, cauza), în manifestarea sa de prezumție se manifesta pozitiv, demonstrând modalitatea in care au fost tranșate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parți .
Efectul negativ recunoscut prin lege hotărârii judecătorești definitive constă in faptul că este oprită o noua judecată pentru aceleași pretenții soluționate prin hotărârea ce a rămas definitivă.
Sub acest aspect instanța reține că prin sentința civilă nr. 5740/21.10.2014 pronunțată in dosarul_/3/2013 al Tribunalului D. instanța de judecată a fost investită și cu soluționarea unui capăt de cerere având ca obiect anularea fișelor de evaluare a performanțelor profesionale, individuale anuale aferente anului 2012.
Relevant în acest sens este și răspunsul la întâmpinare depus de către reclamant, care în ambele dosare (_/3/2013- fila 77, dosarul_ – fila 47)este identic.
Astfel se susține că "ambele fișe de evaluare contestate nu sunt datate de persoana evaluatorului, neexistând nicio dovadă a faptului că fișele de evaluare contestate au fost întocmite anterior Actului adițional contestat, motiv pentru care apreciază că unicul scop al întocmirii acestora a fost reprezentat de necesitatea justificării măsurii de retrogradare în funcție și de scădere a salariului.
Motivele de critică ia adresa fișelor de evaluare vizează următoarele aspecte:
(1) Fișele de evaluare contestate sunt nelegale, întrucât nu prevăd criteriile minimale de evaluare Impuse de lege
Din analiza fișelor de evaluare întocmite apelantului-reclamant, se constată însă că intimata-pârâtă nu a analizat activitatea reclamantului pornind de la criteriile obligatorii prevăzute de lege, pe care pur și simplu le-a ignorat, evaluarea apelantului-reclamant fiind în mod evident făcută în afara cadrului legal.
Analiza performanțelor reclamantului cu nerespectarea criteriilor impuse prin lege, atrage nelegalitatea (nulitatea absolută) a actelor de evaluare pe care le-a contestat.
2. Fișele de evaluare contestate sunt NETEMEINICE, întrucât etapa INTERVIULUI nu a fost realizată.
Fișele de evaluare contestate în prezenta speță au fost întocmite fără realizarea etapei obligatorii a interviului.
Anterior întocmirii evaluărilor, reclamantul nu a fost chemat de evaluator în vederea îndeplinirii acestei etape, nefiindu-i solicitat vreun raport de activitate sau vreo lămurire cu privire la activitatea prestată și necomunicându-i-se consemnările făcute de evaluator în fișa de evaluare. După cum a arătat anterior, chiar actele de evaluare a reclamantului i-au fost comunicate acestuia numai la cererea lui expresă.
(3) În ceea ce privește criteriile de evaluare prevăzute în fișele de evaluare, notarea s-a realizat cu rea-credință, deoarece:
a) notele acordate criteriilor de evaluare nu reflectă gradul de îndeplinire a atribuțiilor apelantului-reclamant, ci sunt stabilite în mod arbitrar și abuziv de către evaluator,
b) cu privire la criteriile de evaluare: Capacitatea de a lucra, Capacitatea de evitare a stărilor conflictuale și respectarea relațiilor ierarhice și Conduita în timpul serviciului, cu rea-credință pârâta a acordat în ambele fișe de evaluare numai note de 2 " .
Mai mult în recursul declarat, împotriva sentinței nr 5740/21.10.2014 (fila-6) sunt reluate și criticile referitoare la nulitatea fișelor de evaluare aferente anului 2012, reclamantul susținând că aceste fișe de evaluare, "au fost întocmite cu rea-credință, unicul scop al evaluării efectuate vizând prejudicierea apelantului-reclamant prin retrogradarea acestuia și prin diminuarea salarială".
Instanța de control judiciar a analizat aceste critici reținând că prin cererea formulată reclamantul a contestat " atât raportul de evaluare cât și evaluarea.
Având în vedere tripla identitate de părți(S. Administrației Publice Forța Legii pentru B. N. și Administrația F.) obiect( anulare fișe de evaluare a performanțelor profesionale și individuale aferente anului 2012) precum și aceeași cauză(contractul de muncă) instanța reține, că, în speța de față operează autoritatea de lucru judecat .
Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat îl constituie recunoașterea prin lege, a faptului că existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, ca autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa.
Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității cu problema soluționată irevocabil.
Astfel conform procedurii reglementate prin dispoziția președintelui nr. 949/06.11.2012., reclamantul a contestat ,la data de 03.04.2013, fișele de evaluare pentru perioada 01.01.2012 – 11.09.2012, iar aceasta a fost respinsă de către o comisie legal constituită în baza Procesului verbal nr. 646/BRU/19.04.2013 și a fost menținut calificativul evaluării realizat de șefii superiori ierarhici.
Unul din capetele de cerere ale acțiunii care a făcut obiectul dosarului_/3/2013 a avut ca obiect atât raportul de evaluare a activității pe anul 2012 cât și evaluarea.
Instanța de fond și instanța de control judiciar au reținut că, din procesul verbal întocmit de Comisia de Soluționare rezultă fără echivoc, că au fost analizate atât aspectele prezentate în contestație, constatându-se că "criteriile de evaluare si obiectivele profesionale " au fost stabilite in conformitate cu prevederile legale, iar cu privire la cel de-al doilea punct al contestației cu privire la o notare "abuzivă" sau cu "rea credință", nu s-au constatat elemente care să sugereze aceste aspecte. Evaluarea reclamantului s-a făcut conform Procedurii de evaluare a performanțelor profesionale, individuale anuale ale personalului, aprobată de Președintele AFM conform dispoziției nr. 643/2011.
Cronologic fișele de evaluare sunt întocmite înainte de raportul de evaluare a activității pe anul 2012 și de Procesul verbal nr. 646/BRU/19.04.2013 , astfel că constatându-se legalitatea și temeinicia acestor înscrisuri întocmite ulterior, operează în speță și prezumția puterii de lucru judecat.
Față de cele reținute, instanța urmează să admită excepția autorității de lucru judecat și în consecință va respinge acțiunea formulată de reclamantul S. A. PUBLICE FORTA LEGII PENTRU B. N. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu dispozitivul și considerentele prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat
Respinge cererea formulată de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII" cu sediul în C., . 32, județul D. PENTRU B. N. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, . 294, Corp A, sector 6.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2015.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
C. D. P. C. D. A. V. S. B.
Red.jud. C.D.Preoeteasa
Tehnored. 4 ex./05.06.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








