Contestaţie la executare. Sentința nr. 474/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 474/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 11881/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 474/2015
Ședința publică de la 03 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. Uncheașu
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar A. V.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de contestatoarea D. M. în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C. S. pentru intimată, lipsind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează faptul că la prezenta cauză s-a înaintat dosarul nr._/63/2014, precum și faptul că reclamanta a formulat cerere de acordare a unui nou termen de judecată, după care:
Consilier juridic S. pentru intimată depune la dosarul cauzei delegație.
Instanța pune în discuție excepția de litispendență, respectiv atașarea dosarului nr._/63/2014 la prezenta cauză, având în vedere faptul că cele două cauze au același obiect.
Consilier juridic S. pentru intimată este de acord.
Consilier juridic S. pentru intimată se opune la cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de contestatoare, considerând că nu este justificată, nefiind depuse dovezi în acest sens. Depune la dosarul cauzei copia Deciziei nr._/14.11.2014.
Instanta respinge cererea de acordare a unui termen de judecata formulată de contastatoare ca neîntemeiată, deoarece nu au fost dovedite imprejurările invocate in cerere, respectiv motivele de sănătate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului în raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Consilier juridic S. pentru intimată solicită respingerea contestației ca rămasă fără obiect.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Subsemnata D. M. a formulat CONTESTAȚIE împotriva Deciziei nr._ din 27 august 2014 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale emisa de C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., prin care a solicitat: anularea Deciziei nr_ din 27 august 2014 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale in cuantum de 1688 lei emisa de C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. ca netemeinica si nelegala si revenirea la pensia anterioara, cu exonerarea de plata sumei de 1688 lei, reprezentând diferențe calcul pensie, pe perioada 10.02._14, restabilirea situației anterioare reținerilor din pensie, prin revenirea la pensia anterioara reținerilor, restituirea sumelor lunare din pensia cuvenita reținute de parata in baza deciziei invocate mai sus, suspendarea punerii in executare a deciziei nr._ din 27 august 2014 emisa de parata pana la soluționarea pe fond a cauzei, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt a arătat că în conținutul deciziei parata a motivat ca Decizia de mai sus a fost emisa în baza referatului nr. 595/01.08.2014, din care rezulta ca s-au plătit si încasat necuvenit drepturi in suma totala de 1688 lei conform buletinului de calcul anexat. Plata necuvenita a drepturilor a fost generata de diferența dintre pensia de asigurări sociale și pensia de serviciu încasata după data pronunțării Deciziei Curții de Apel Pitești nr. 291/10.02.2014.
In drept parata și-a întemeiat decizia pe dispozițiile art 179, art 181, art 153,154. 170 al 4 din legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice precum si pe dispozițiile art. 172-173 din OG 92/_ ,privind codul de procedura fiscala.
Decizia nr._ din 27 august 2014 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale emisa de C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D.. este netemeinica si nelegala.
Parata a început a face rețineri din pensie, anterior comunicării deciziei contestata mai sus. Decizia de mai sus a fost emisa in data de 27. 08 .2014. si i-a fost comunicata in data de 02.09.2014 la cererea sa, adresata reprezentanților legali ai paratei.
Decizia de mai sus nu poate produce efecte atâta timp cat aceasta nu i-a fost comunicata reținerile din pensia cuvenita fiind nelegale si netemeinice.
Titlul executoriu fiscal obliga, după expirarea termenului de plata stabilit prin lege la plata obligațiilor fiscale menționate în acesta. P. la expirarea termenului de plata stabilit prin lege avea numai titlu de creanța, nu si titlu executoriu. După expirarea termenului de plata stabilit prin lege același act îsi schimba radical regimul juridic din ceea ce se datora ca benevol in obligație de plata, din titlu de creanța in titlu executoriu.
Titlul de creanța, respectiv decizia de debit, devine titlu executoriu la data la care creanța fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevăzut de lege sau stabilit de organul competent .
Nu i s-a comunicat nici decizia si nici vreo somație in care sa se prevadă vreun termen de plata, sau prevederea ca daca plata nu se face plata in 15 zile de la data comunicării somatici se trece la executarea silita. In cazul său parata nu poate face dovada ca i-a fost comunicata decizia de debit, sau vreo somația ca sa se poată trece apoi la rețineri lunare din pensie.
Salariile si alte venituri ce se plătesc periodic sunt urmaribile numai in măsura si condițiile prevăzute de art. 409 cod procedura civila, din momentul notificării.
Sub aspectul legalității decizia de mai sus este lovita de nulitate absoluta, deoarece nu este emisa potrivit dispozițiilor legii 263/2010 si OG 92/2003.
Prin cererile adresate Casei de Pensii D. si CNPP București, in data de 31.07.2014 si 28.08.2014, a adus la cunoștința ca. i se fac rețineri lunare din pensie
Desi nu i s-a comunicat nici o decizie de debit, s-a trecut la rețineri lunare din pensie.
In urma cererii mele din data de 31.07.2014, s-a emis decizia_, in baza referatului nr. 229/26.03.2014, prin care i s-a făcut cunoscut ca datorează suma de_ lei .
Motivarea deciziei a fost aceea ca ea a fost emisa in baza legii 119/2010, decizie care nu a fost anulata de instanța de judecata, si s-a constituit in sarcina sa un debit de_ lei fara a avea vreun buletin de calcul anexat, pe perioada 01.09._11.
Conform sentinței civile nr._/26 oct 2011, pronunțata de Tribunalul D. in dos nr._ -63/2011, s-a admis contestația si a fost anulata decizia de pensie nr._/20.07.2011, emisa de parata C. de Pensii D., a fost obligată parata C. de Pensii sa plătească reclamantei diferența dintre pensia stabilita inițial si cea recalculata, precum si
dobânda legala, calculata pana la data plații efective.
Prin cererea adresata atât executorului judecătoresc cat si Casei de Pensii D. in data de 19.01.2012 a solicitat punerea in executare silita a deciziei de mai sus.
C. de pensii a emis decizia in baza sentinței de mai sus in luna aprilie 2014 prin care i-a stabilit o pensie de 2376 lei si i-a anulat decizia din 20. 07.2011, emisa de parata.
In data de 10 aprilie 20l2 a fost prezentă împreuna cu executorul judecătoresc la C. de Pensii D. unde d-na A. Giugea, in calitate de reprezentanta legala a invocat ca sentința in baza căreia se face executarea i-a fost făcuta parțial, in sensul ca a fost emisa decizia in luna martie 2012, si de asemenea a arătat ca suma datorata creditoarea astfel cum a fost calculata conform deciziei si hotărârii judecătorești, este de 26.440 lei brut ( 20.996 lei net), si ca pana in prezent nu s-a făcut plata, deoarece au fost ceruți bani de la C. Naționala de Pensii București in data de 02.04.2012.
In data de 28.08.2014 a revenit cu cereri la C. de Pensii D. si la CNPP București, si a solicitat a-i clarifica situația, deoarece reținerile din pensie nu au suport legal.
In opinia sa C. de Pensii D. nu a respectat hotărârile judecătorești, ceea ce constituie infracțiune, precum si de necomunicarea corecta a deciziilor de debit înainte de a se trece la oprirea din pensie, ceea ce este de natura a duce la răspunderea disciplinara a celor ce se fac vinovați de aceste fapte.
In prezent i se fac in continuare rețineri din pensie fără a ști de fapt in baza cărei decizii operează aceste rețineri.
Pentru considerentele de mai sus a solicitat admiterea prezentei acțiuni așa cum a fost formulata .
A depus la dosar în fotocopie următoarele înscrisuri: sentința nr. 104 pronunțata de Tribunalul D. in dos nr._/63/2011, cerere executare silita a sentinței de mai sus,proces verbal de stabilire a sumei datorate, decizia din dosarul nr._ din 19.12.2008,decizia recalculata din 31.08.2010, decizia revizuita din 20. 07.2011,decizia din martie 2012, referat de neîncepere a urmăriri penale pentru nerespectarea hotărârii judecătorești,înscrisuri contestație la executare de către casa de pensii, extras prevederile art . IX din legea 214/2013 si art XXII din legea 2/2013 prin care se stabilește ca sumele încasate in temeiul unei hotărâri judecătorești atât in baza legii l 19,2010, cat si in baza OG 59/201 I, nu se mai restituie ,decizia nr._ 28 martie 2014, cu dovada comunicării, cerere adresata Casei de Pensii D.. din data de 31.07.2014, cat si CNPP București, prin care a solicitat sistarea sumelor reținute din pensia cuvenita iară baza legala, cu dovezi de comunicare, adresa nr._/01.08.2014, emisa de casa de pensii, prin care i s-a recomunicat in urma cererii sale, decizia de debit din data de 28.03.2014, ce am primit-o in data de 28.08.2014, fără buletin de calcul anexat si fără a face dovada comunicării acestei decizii, cerere adresata Casei de Pensii D. si Casei Naționale de Pensii București, prin care a solicitat sistarea pensiei fără baza legala, decizia nr._/27.08.2014, cu buletin de calcul si dovada comunicării, decizie emisa la solicitarea sa pentru a se face dovada de către C. de Pensii a reținerilor din pensia lunara, rețineri ce au fost făcute anterior emiterii acestor decizii, anunț C. de Pensii D. cu nr. 4497/28.03.2014 si 4498/28.03.2014
La data de 25.11.2014 C. Județeană de Pensii D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației formulate.
A invocat excepția rămânerii fără obiect a cauzei referitor la decizia de debit nr_/27.08.2014 întrucât s-a emis decizia de anulare nr._/14.11.2014 și s-a dispus restituirea sumei constituită ca debit, suma de 1688 lei fiind virată la plată pentru luna decembrie 2014, așa cum rezultă din imaginile de plată pe care le-a depus alăturat la prezenta asupra drepturilor de pensie ale reclamantei nu mai operează nici o reținere.
Instanta urmează să respingă contestatia formulată impotriva deciziei de debit nr_ din 27 august 2014 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale emisa de C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., ca rămasă fără obiect întrucât s-a emis decizia nr._/14.11.2014 prin care s-a anulat decizia contestată și s-a dispus restituirea sumei constituită ca debit de 1688 lei.
Suma respectivă a fost virată la plată pentru luna decembrie 2014, așa cum rezultă din imaginile de plată depuse la dosar, iar asupra drepturilor de pensie ale reclamantei nu mai operează nici o reținere.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de contestatoarea D. M. cu domiciliul în Băilești, ., județul D. în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. cu sediul în C., . 14, județul D.,împotriva deciziei nr._/27.08.2014 ca rămasă fără obiect.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2015.
PREȘEDINTE,
C. Uncheașu
Asistent judiciar, C. D.
Asistent judiciar, A. V.
Grefier, L. R. M.
Red. CU/4 ex/12.02.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 354/2015. Tribunalul DOLJ | Acţiune în constatare. Sentința nr. 931/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|








