Întoarcere executare. Decizia nr. 828/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 828/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 11418/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 828/2015
Ședința publică de la 19 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Asistent judiciar C. E. I.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanta . LOCOMOTIVE SI UTILAJE-CFR IRLU SA în contradictoriu cu pârâtul D. T., având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează că reclamanta a depus un set de înscrisuri la data de 14.01.2015, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, după care instanța califică cererea ca fiind o întoarcere a executări și reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale invocate din oficiu.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 28.08.2014 sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. în contradictoriu cu pârâtul D. T. a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 5302 lei cu titlu de sumă nedatorată și să fie obligat să plătească cheltuielile de judecată pe care le va efectua cu ocazia acestui proces.
In fapt, a arătat că prin sentința civilă nr. 3101/2013 pronunțată de Tribunalul D. – Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr_/63/2012 a fost obligată la plata drepturilor solicitate, hotărârea rămasă definitivă și executorie în conformitate cu art 274 din Codul Muncii.
S-a achitat în mod voluntar suma datorată pârâtului. Prin cumularea acestei sume cu dobânda legală și actualizarea cu rata inflației s-a ajuns la un total de 6302 lei.
Prin Decizia nr 8132/2013 a Curtii de Apel C. s-a desființat titlul executoriu, deci nu mai există temei legal pentru plata efectuată pârâtului.
Din suma achitată, pârâtul a restituit parțial, rămânând de restituit 5302 lei.
În scop probator, reclamanta a depus în copie sentinta nr. 3101/28.03.2013 data de Tribunalul D. în dos_/63/2012 si decizia Curții de Apel C. nr. 8132/2013, stat de plata, O.P.nr. 475/15.05.2013, împuternicirea data de administratorul judiciar FIVE SPRL .
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art 1341 CC, art 256 alin 1, art 257-259 CM reclamantul solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Pârâtul nu a formulat apărări.
Instanța din oficiu a pus în discuție calificarea cererii de chemare în judecată ca fiind o întoarcere a executării și a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului D..
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3101/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr_/63/2012, CFR IRLU a fost obligată către pârâtul din prezenta cauză la plata drepturilor solicitate.
Prin ordinul de plata nr 475/15.05.2013 s-a achitat voluntar paratului suma datorată, reprezentând suma prevăzută in titlul executoriu, actualizată si cu aplicarea dobânzii legale.
Împotriva sentinței, . recurs, care a fost admis prin decizia nr. 8132/2013 a Curții de Apel C..
Instanța urmează să admită excepția necompetentei materiale a Tribunalului D. in soluționarea prezentei cauze pentru următoarele considerente: Potrivit art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, atunci când instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat se va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
A.. 2 al aceluiași articol reglementează situația în care instanța care a desființat hotărârea executată și a dispus rejudecarea în fond a procesului nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, stabilind că această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.
De asemenea, alin. 3 al art. 723 Cod procedură civilă prevede că, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și alin. 2, cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separata, instanței de executare.
Deși reclamanta nu a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 723 alin. 3 Cod procedură civilă, având în vedere că aceasta a menționat în acțiune că suma de bani a fost plătită pârâtului în mod voluntar, în baza art 622 NCPC - dispoziții care privesc îndeplinirea obligațiilor prevăzute într-un titlu executoriu ,instanța a calificat acțiunea ca având ca obiect întoarcerea executării, conform art 723 alin 3 NCPC.
Titlul în baza căruia a fost făcută executarea și care, ulterior, a fost desființat este o hotărâre judecătorească dată în materia conflictelor de muncă.
Executarea hotărârii judecătorești s-a efectuat in mod benevol, fără a se recurge la procedura executării silite, însă recuperarea sumei plătite se poate solicita tot pe calea întoarcerii executării, instanța de executare fiind competenta a soluționa cauza.
De vreme ce restabilirea situației anterioare executării a fost cerută pe cale principală, raportul juridic dedus judecății nu mai păstrează natura aceluia în baza căruia s-a emis titlul executoriu.
Pretenția concretă a reclamantei constă în cererea de repunere în situația anterioară, adică obiectul cererii îl constituie o sumă de bani care nu mai are ca temei drepturile sau obligațiile salariale ale părților. Instanța este sesizată cu analiza unui raport juridic nou, de sine stătător, respectiv acela la baza căruia stă executarea unui titlu desființat și care nu împrumută nimic din particularitățile raportului juridic ce a format obiectul litigiului finalizat prin titlul executoriu desființat.
Prin urmare, instanța apreciază că aparține Judecătoriei C. competența de soluționare a cererii, astfel încât în baza art. 132 al. 3 Cod procedură civilă va admite exceptia necompetenței materiale a Tribunalului D. și va declina competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta . LOCOMOTIVE SI UTILAJE-CFR IRLU SA în contradictoriu cu pârâtul D. T., în favoarea Judecătoriei C..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi,19 Februarie 2015.
PREȘEDINTE,
M. G.
Asistent judiciar, C. E. I.
Asistent judiciar, M. C. S.
Grefier, L. R. M.
,
Red.jud.M G./Asist Jud CI
2 ex/23.02.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








