Obligaţie de a face. Sentința nr. 574/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 574/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 574/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 574/2015

Ședința publică de la 05 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G.

Asistent judiciar C. E. I.

Asistent judiciar M. C. S.

Grefier L. R. M.

Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanții R. M. și R. I. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul R. M. personal și consilier juridic A. M. pentru pârâtă, lipsind reclamanta R. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează lipsa de procedură cu pârâta C. Județeană de Pensii D., dovada de îndeplinire a procedurii de citare nefiind restituită la dosarul cauzei, după care:

Instanța constată că se acoperă lipsa de procedură cu pârâta, având în vedere faptul că s-a prezentat reprezentantul acesteia.

Consilier juridic M. pentru pârâtă depune la dosarul cauzei delegație, întâmpinare și înscrisuri; comunică duplicatul întâmpinării reclamantului prezent.

Reclamantul R. M. arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru observarea întâmpinării, întrucât cunoaște poziția intimatei. Nu mai are alte probe de solicitat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului în raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul R. M. solicită aplicarea corectă a dispozițiilor Legii 263/2010. Arată că a ieșit la pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 5.01.2011, însă nu a beneficiat de prevederile Deciziei nr. 437/2013 a Curții Constituționale.

Consilier juridic M. pentru pârâtă solicită respingerea acțiunii conform motivelor din întâmpinare. Arată că reclamantul a fost înscris la pensie din anul 2006, astfel încât nu se putea face aplicarea dispozițiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010 cu privire la indicele de corecție.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D., Secția C. Administrativ și Fiscal, reclamanții R. M. si R. I. au chemat în judecată C.N.P.P. D., sustinând că pârâta a încalcat dispoz art. 102 alin. 2 din Leg. 263/2010 și pentru nepunerea in aplicare a deciziei nr. 437 a C.C.R. din_ în ceea ce-l privește pe R. M..

Reclamanții au solicitat obligarea paratei CNPP D. si a directorului executiv D. L. la punerea in aplicare prevederilor art. 102 din Leg. 263/2010, prin indexarea pensiilor așa cum prevede acest articol, adică indexarea 100% a indicelui de inflație din anul precedent si adăugarea 50% din creșterea salariului mediu brut intre cei doi ani precedenți.

Au invocat adresa I.N.S. D. cu Nr. P40/_, din care reiese ca indicele de inflație pe anul 2013 a fost de 3,98%, nu de 3,75%, cu cat s-au indexat pensiile din luna ianuarie 2014, considerând ca au fost prejudiciați cu 0,23% din indicele de inflație.

În ce privește adăugarea 50% din creșterea salariului mediu brut, arată că nu s-a adăugat niciun leu, cu toate ca creșterea salariului mediu brut a fost de 83,00 lei.

Începând cu luna ianuarie 2013 trebuiau adăugați 41,00 lei pe fiecare luna, iar începând cu luna ianuarie 2014 trebuiau adăugați 88,00 lei pe luna, întrucât creșterea salariului mediu brut a fost de 177,00 lei, fapt ce nu s-a realizat.

Pârâtul R. M. a arătat că, în ceea ce-l privește, nu a fost pusă în aplicare decizia nr. 437 a CCR din_, cu privire la aplicarea corecției cu 1,06 a punctajului reieșit la calculul dosarului de pensionare,pentru fiecare persoana ce a ieșit la pensie după data de_ .

A menționat că a dobândit dreptul de pensionare cu data de_ prin decizia nr._, emisa in 10 iulie 2011, in baza Leg. 263/2010.

Pentru aceste motive arată că au făcut cereri adresate CNPP D. in data de_ cu nr._ si respectiv nr._/_ . Li s-a răspuns ca nu beneficiază de aplicarea indicelui de corecție, cu toate ca numai el ceruse acest lucru, susținând ca a ieșit la pensie in data de_ . Ori, acea data a fost când a ieșit la pensie anticipat, pensia pentru limită de vârstă fiind din data de_, in baza Leg. 263/2010,cu decizia nr._.

Cu privire la punerea in aplicare a art. 102 alin. 2 din Leg. 263/2010, arată că pârâta nu a făcut vreo mențiune daca avea dreptul sau nu si de ce nu s-a aplicat corect.

A mai arătat că o persoana nu poate ieși la pensie de mai multe ori, decât o singura data si numai atunci când îndeplinește condițiile cerute de lege in funcție de data nașteri, luna si anul in care s-a născut, el fiind născut în_ .

Reclamantul arată că daca dosarul său de pensionare s-a calculat in baza Leg. 263/2010 si la acea data nu s-a pus in aplicare art. 170, fiind amânat pana in_ .

La data de 23 ianuarie 2013 a intrat in vigoare Ordonanța de Urgenta a Guvernului Nr. 1/2013, care a modificat prin art. l pct. 3 modul de calcul al indicelui de corecție prevăzut de art. 170 din Leg. 263/2010, in sensul ca acesta se obține „ca raport intre 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat si valoarea unui punct de pensie in vigoare la data înscrierii la pensie, actualizata cu rata medie anuala a inflației pe anul 2011".

Totodată, prin art. III alin. l din O.U.G. Nr. 1/2013 s-a prevăzut ca „In anul 2013 indicele de corecție care se aplica punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Leg. nr. 263/2010,cu modificările si completările ulterioare, este de 1,06".Potrivit alin. 2 si 3 din același articol, acest indice urma sa se aplice si punctajelor medii anuale calcu­late pentru persoanele al caror drept a început cu luna ianuarie 2011, „respectiv după data intrări in vigoare a legi nr. 263/2010".

CCR, prin decizia nr. 437/2013, apreciază ca persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis pana la data intrări in vigoare a O.U.G. Nr. 1/2013 beneficiază de aplicarea indicelui de corecție reglementat de art. 170 din Leg. Nr. 263/2010

Reclamantul apreciază că amânarea revizuirii pensiei cu aplicarea acestor indici de către casele de pensii, amânare cauzata de întârzierea calcului indicelui de corecție, nu poate reprezenta o justificare pentru a lipsi de efect art. 170 din Leg. 263/2010.

C. Județeana de Pensii D. a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetentei materiale a Tribunalului D. - Secția C. Administrativ si Fiscal, întrucât in conformitate cu dispozițiile art. 153 din Legea 263/2010, competenta de soluționare a contestației împotriva măsurilor de executare silită dispuse in baza acestui act normativ aparține in prima instanța secțiilor de litigii de munca din cadrul tribunalelor.

Pe fond, a arătat că aspectele invocate prin prezenta acțiune au făcut obiectul petițiilor reclamantului si a soției sale adresate C.J.P. D. si înregistrate sub nr._/18.07.2014 si nr._/05.09.2014, la care li s-a comunicat reclamanților prin adresele nr._/24.07.2014 si nr._._/14.08.2014 faptul ca, raportat la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 29.03.2006 si 01.11.2009, aceștia nu pot beneficia de indicele de inflație.

Reclamantul R. M. a fost pensionat anticipat parțial conform deciziei de pensie nr._/15.05.2006, aceasta fiind data deschiderii dreptului la pensie.

Prin cererea nr. 704/06.01.2011, reclamantul a solicitat trecerea la pensia pentru limita de vârsta si eliminarea diminuării aplicate ca urmare a faptului ca a fost pensionat anticipat parțial, fiind emisa decizia de pensie pentru limita de vârsta nr._/10.07.2011.

In cazul reclamantei R. I., drepturile de pensie au fost deschise prin decizia de pensie nr._/27.01.2010, fiind pensionata pentru limita de vârsta.

Drepturile de pensie ale celor doi reclamanți au fost deschise anterior datei de 01.01.2011, data intrării in vigoare a Legii 263/2010, care reglementează modul de aplicare a indicelui de corecție.

Dispozițiile art. 102 si art 170 din Legea 263/2010, așa cum a fost modificat prin OUG 1/2013 si Decizia nr. 437/2013, nu sunt aplicabile reclamanților așa cum de altfel statuează și Decizia nr. 437/2013 a Curții Constituționale.

In acest sens, a aplica dispozițiile Legii 263/2010 unor situații născute anterior intrării in vigoare a acestui act normativ, ar contrazice principiul neretroactivității legii civile.

In drept, își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205-208 și 413 C..

Prin încheierea data în sedinta publică din 30.10.2014, instanta sesizată a constatat ca procedura de stabilire si plata a pensiilor este reglementata de Legea 263/2010, fiind o procedura speciala, ce exclude aplicarea dispozitiilor Legii contenciosului administrativ, potrivit art. 5 al. 2, motiv pentru care a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului D., in temeiul art. 132 al. 3 C.p.c.

Primind dosarul, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale l-e înregistrat sub nr_ .

La termenul din data de 11.12.2014 reclamantii au facut precizari la actiunea formulată, arătând că pârâta C. Județeană de Pensii D. trebuia să aplice corect prevederile art 102 ain 2 din Legea 263/2010 cu modificările aduse de OUG 1/2013, care stabileste că începând cu anul 2013, indicatorii prev la alin 2 utilizati la stabilirea punctului de pensie pentru anul urmator, sunt cei definitivi" comunicati de INS. Reclamanții au solicitat INS cresterile procentuale ale salariului brut lunar pe anii 2012, 2013, 2014. În functie de acesti indicatori, reclamantul a calculat pe anul 2012 o crestere de 3,35%. Prin calculul eronat, reclamantul sustine ca a pierdut cate 19,65 lei din punctul de pensie in anul 2012. Potrivit Deciziei CCR, indicii de corecție de 43,3% se aplică o singura data la înscrierea initială la pensie, însă . dispoz art 170 din Legea 263/2010 nu a avut loc decât la data de 01.01.2013.

Astfel, pensionarilor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după . Legii nr 263/2010 au dobândit dreptul de a li recalcula din oficiu pensia cu luarea în calcul a indicelui de corecție.

Potrivit calculului făcut de reclamant, C. de Pensii ar fi trebuit să aplice la calculul pensiei o valoare a punctului de pensie de 781,7 si nu 762,1 în anul 2013, o valoare de 830,6 lei si nu 790, 7 lei în 2014 și o valoare de 902,6 lei in 2015.

În ceea ce priveste cel de-al doilea capăt de cerere, reclamantul R. M. consideră că a iesit la pensie după . legii nr. 263/2010, astfel că ii sunt aplicabile dispoz art 170 din Lg 263/2010 privind aplicarea unui indice de corecție calculat ca raport între 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat și valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie.

În sustinerea celor spuse, reclamantii au depus la dosar Anexa 1 privind calculul de majorare a punctului de pensie, adresa INS nr. P66/24.11.2014

La termenul din data de 11.12.2014, reclamantul a precizat ca întelege sa se judece doar cu C. Județeană de Pensii D.,instanta dispunand introducerea in cauza a CJP D. careia i s-au comunicat actiunea si documentele anexate

C. Judeteana de Pensii D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii, întrucât art 170 din Legea 163/2010 nu i se poate aplica reclamantului R. M., care a fost pensionat anticipat parțial conform deciziei nr._/15.05.2006, iar la data de 05.01.2011 i s-au stabilit drepturile pentru pensie la limită de vârstă. Dispoz art 170 alin 1 din Legea 163/2010 se aplică doar titularilor de pensii înscriși la pensie după data de 01.01.2011, când a intrat în vigoare Legea 263/2010.

În ceea ce priveste aplicarea art 102 alin 2 din Legea nr. 263/2010, pârâta a arătat că valoarea punctului de pensie este stabilit de norme juridice speciale – pentru anul 2011 si 2012- Legea 263/2010, pentru anul 2013 art II din O.U.G. nr. 1/2013, pentru anul 2014, art 18 din Legea 340/2013, art 18 din Legea nr. 187/2014 pentru anul 2015.

Pârâta a solicitat judecarea în lipsă conform art 223 si art 411 C. Pr .Civ.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instata constata si retine urmatoarele:

1. Din probele administrate în cauză instanta reține ca celor doi reclamanti li s-a deschis dreptul de pensie prin deciziile nr._/27.01.2010 pentru R. I. si nr._/15.06.2006 pentru R. M..

Acestia au considerat ca pârâta CJP D. nu a respectat modul de calcul al punctului de pensie așa cum este reglementat de dispoz. art 102 din Legea 263/2010, fapt ce adus la prejudicierea lor.

Dispozițiile art 102 alin 2 din legea 263/2010, desi urmau sa intre in vigoare la data de 01.01.2012 conform dispoz art 193 alin 1 din aceeași lege, urmare a modificarilor aduse acestui articol prin Legea 283/2011 la data 17.12.2013, s-a prorogat . art 102 alin 2-6 si art 170, la data de 1 ianuarie 2013.

Astfel, până la 01.01.2013 valoarea punctului de pensie a fost cel stabilit potrivit art 102 alin 1 de 732,8 lei, iar sustinerile reclamantilor privind nemajorarea punctului de pensie in perioada 01.01._13 nu au temei legal.

OUG nr. 1/22.01.2013, aprobata de Legea 3/2013, modifica art 102 alin 2 stabilind ca:,, Valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

(3) În situația în care unul dintre indicatorii prevăzuți la alin. (2) are valoare negativă, la stabilirea valorii punctului de pensie se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă.

(4) În situația în care indicatorii prevăzuți la alin. (2) au valori negative, se păstrează ultima valoare a punctului de pensie"și introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

"(21) Începând cu anul 2013, indicatorii prevăzuți la alin. (2), utilizați la stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul următor, sunt cei definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de S.."

Art II din OUG1/22.01.2013 stabileste valoarea punctului de pensie în anul 2013 la suma de 762, 1 lei.

Ulterior, Legea 340/2013 a bugetului asigurarilor sociale prevede în art 18 că ,, În anul 2014 valoarea punctului de pensie este de 790,7 lei", iar prin art 18 din legea 187/2014 se stabileste ca ,,În anul 2015 valoarea punctului de pensie este de 830,2 lei."

Incepand cu data de 18.12.2014, urmare a intrarii in vigoarea a OUG 83/2014 la art 102 alin 2 se precizeaza că,,Prin derogare de la prevederile art 102 alin 2, in anul 2015, valoarea punctului de pensie se majoreaza cu 5% și este de 830,2 lei

Se observa astfel ca dispozițiile art 102 alin 2-6 se refera la modul de stabilire a punctului de pensie la nivel national, calculul acestor majorari revenind institutiilor abilitate la nivel central si nu Caselor teritoriale de Pensii care nu ar putea sa calculeze valoarea punctului de pensie, ci doar să aplice corect aceasta valoare stabilita prin act normativ.

Astfel, susținerile reclamantilor potrivit cărora în urma calculelor facute, C. de pensii D. trebuia sa le aplice o valoare a punctului de penie de 781,1 lei in 2013, de 830,6 lei in 2014 si de 902,6 lei in 2015 nu sunt întemeiate.

2. În ceea ce priveste cel de-al doilea capăt de cerere, referitor la aplicarea dispozițiilor art 170 din Legea nr. 263/2010, instanța reține că reclamantul R. M. a fost înscris la pensie anticipată parțială prin decizia nr._/15.05.2006, iar prin decizia_/11.07.2011 acesta a fost pensionat la limita de vârsta.

Art 170 din Legea 263/210 prevedea la 01.01.2011, cand legea a intrat in vigoare că,,(1)Pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat în condițiile art. 95 se aplică un indice de corecție calculat ca raport între 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent și valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată.

(2)Prevederile alin. (1) se aplică o singură dată, la înscrierea inițială la pensie." Însă dispozițiile art. 170 au intrat în vigoare la ulterior, conform art. 193 alin. (2) din acelasi act normativ ,,Prevederile art. 102 alin. (2)-(6), precum și cele ale art. 169 alin. (6) și art. 170 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2012"

Termenul de intrare în vigoare a art.170 din Legea nr.263/2010 a fost prorogat din nou, la data de 1 ianuarie 2013, prin dispozițiile art.II art.16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008.

De la 1 ianuarie 2013 însă art.170 din Legea nr.263/2010 a început să producă efecte, astfel că pensionarii al căror drept la pensie s-a deschis după . Legii nr.263/2010 au dobândit dreptul de a li se recalcula din oficiu pensia cu luarea în calcul a indicelui de corecție.

Curtea Constituționala a stabilit în decizia nr. 437/2013 că acest decalaj a fost determinat de voința legiuitorului, nereprezentând un element de fapt, particular fiecărui pensionar, care să justifice necesitatea formulării unor noi cereri de recalculare a pensiei de către aceștia. Aceasta mai ales în condițiile în care dispozițiile art.170 alin.(2) din Legea nr.263/2010, respectiv ale alin.(3) din același articol, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2013 prevăd că indicele de corecție „se aplică o singură dată, la înscrierea inițială la pensie”.

Aplicarea art.170 din Legea nr.263/2010 persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.263/2010, respectiv data de 1 ianuarie 2011, este justificată de faptul că legiuitorul a prevăzut astfel încă de la momentul intrării în vigoare a acestei legi, pentru a îndepărta orice diferențe de tratament juridic între persoanele pensionate sub imperiul aceleiași reglementări.

La data de 23 ianuarie 2013 a intrat însă în vigoare Ordonanța de urgență

a Guvernului nr.1/2013 care a modificat prin art.I pct.3 modul de calcul al indicelui de corecție prevăzut de art.170 din Legea nr.263/2010, în sensul că acesta se obține „ca raport între 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat și valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie,actualizată cu rata medie anuală a inflației pe anul 2011”.

Totodată, prin art.III alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2013 s-a prevăzut că, „în anul 2013, indicele de corecție care se aplică punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art.95 din Legea nr.263/2010, cu modificările și completările ulterioare, este 1,06.” Potrivit alin.(2) și (3) din același articol, acest indice urma să se aplice și punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele al căror drept la pensie s-a deschis începând cu luna ianuarie 2011, respectiv după data intrării în vigoare a Legii nr.263/2010. Art.III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2013 apare, așadar, ca o derogare temporară, pe parcursul anului 2013, de la dispozițiile art.170 din Legea nr.263/2010.

La data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2013, Curtea apreciază că acestea beneficiază de aplicarea indicelui de corecție reglementat de art.170 din Legea nr.263/2010.

Astfel, dispozițiile art.III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2013 nu pot fi aplicate decât persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis după . acestui act normativ, alin.(1) al acestui articol urmând să-și producă efectele pentru aceste persoane.

Referitor la persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis intre data de 01._ și până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2013, Curtea apreciază că acestea beneficiază de aplicarea indicelui de corecție reglementat de art.170 din Legea nr.263/2010.

Având în vedere ca dreptul,, initial " de pensie al reclamantului s-a stabilit prin decizia nr._/15.05.2006 prin care acesta a fost înscris la pensie anticipată parțial, nu sunt incidente dispozițiile Legii 263/2010 si cu atât mai mult dispozițiile art 170 din lege asa cum au fost modificate .

Dispozițiile art 67 din Legea 263/2010 prevăd transformarea din oficiu a pensiei anticipate parțial în pensie pentru limită de vârstă.

Astfel, dreptul initial la pensie este cel stabilit prin decizia de pensionare anticipată parțial, decizia de stabiliare a pensiei la limită de vârstă fiind practic o modificare a primeia și nu o nouă înscriere la pensie.

Instanta nu va retine încalcarea vreunui drept al reclamantului R. M., care considera ca dupa . a OUG nr. 1/2013 ii erau aplicabile dispozițiile acestui act normativ, întrucât acesta nu se regaseste in cazurile prevazute de ordonata, fiind înscris la pensie anticipată parțială prin decizia nr._/15.05.2006, anterior intrarii in vigoare a Legii 263/2010.

Pentru considerentele arătate, instanța va respinge actiunea precizată, ca neintemeiată.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea precizată, formulata de reclamanții R. M. având CNP_ și R. I., având CNP_, domiciliati in C., .. 31, jud D.,, în contradictoriu cu pârâta C. Judeteana de Pensii D. cu sediul in C., .. 14, D. .

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2015.

PREȘEDINTE,

M. G.

Asistent judiciar, C. E. I.

Asistent judiciar, M. C. S.

Grefier, L. R. M.

Red jud M.G. și asist jud C.I.

5ex/26.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 574/2015. Tribunalul DOLJ