Obligaţie de a face. Sentința nr. 2334/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2334/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 14829/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr. 2334/2015

Ședința publică de la 20 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Asistent judiciar M. C. S.

Asistent judiciar C. E. I.

Grefier M. Ș.

Pe rol, judecarea cauzei Litigiu de muncă privind cererea formulată de reclamantul P. V., cu domiciliul în mun. C., ., nr. 44, .. 1, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. C., cu sediul în mun. C., .. 80, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamantul prin avocat A. D., lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Registratură, pârâta a depus la dosar un set de înscrisuri referitoare la adresa emisă anterior.

Avocatul reclamantului arată că a observat răspunsul comunicat de societatea pârâtă.

În raport de răspunsul comunicat de societatea pârâtă în sensul că reclamantului i-a fost predat carnetul de muncă la 20.02.2012, instanța constată că acțiunea formulată la 17.12.2014 se situează în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin.2 din codul muncii, astfel că va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu la termenul din 22.04.2015.

Instanța pune în discuție probele solicitate de părți în cauză.

Avocatul reclamantului solicită încuviințarea probelor cu actele depuse la dosar, practică judiciară și audierea martorului O. M. V..

Instanța încuviințează probele solicitate de avocatul reclamantului referitoare la actele depuse la dosar și audierea martorului O. M. V..

Conform dispozițiilor art. 312 Cod Procedură Civilă, procedează la audierea martorului O. M. V., sub prestare de jurământ, a cărui declarație a fost consemnată în scris și atașată la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constată finalizată faza procesuală de cercetare judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Avocatul reclamantului solicită admiterea acțiunii formulate, acordarea grupei de muncă cu procent de 100 %, precum și eliberarea unei adeverințe în acest sens, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.12.2014, reclamantul P. V. a chemat în judecată pârâta . să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 01.11.1976 – 22.02.1978, 26.06.1979 – 31.03.2001, se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100 % (8 ore/zi din 8), conform Ordinului nr. 50/1990, republicat în 31.08.1994, pct. 3, Anexa 2, art. 34, art. 44, art. 69, art. 160, cu obligarea la emiterea unei adeverințe, conform art. 40 al. 2 litera h din Codul Muncii.

În motivare arată că în perioadele 01.11.1976 – 22.02.1978 și 26.06.1979 – 31.03.2001 a fost angajatul unității pârâte în meseria de împachetator miezuri magnetice și lăcătuș, atelierul Impachetaj și Ajustaj rotoare, fabrica M.E.R.

Susține că a lucrat într-un mediu nociv, efectuând operații cu materiale de risc foarte ridicat și cancerigen pe bază de tablă silicioasă, mică, azbest, tricloretilenă, sodă caustică etc.

Descriind activitatea pe care o desfășura, reclamantul, ca împachetator și apoi ca lăcătuș la atelierul împachetaj și ajustaj rotoare, spune că executa miezurile magnetice din tablă silicioasă pentru motoarele electrice. Principalele utilaje și scule utilizate au fost: prese de 150 tone forță, cuptoare de încălzire miezuri din tablă silicioasă, ciocane pneumatice, mașini de găurit manuale și electrice, polizoare, pietre abrazive, scule diamantate, alte truse de scule necesare (burghie, tarozi etc.).

De asemenea, împacheta miezul magnetic din tablă silicioasă, ajusta crestături cu ciocanul pneumatic, introducea și ștemuia bare de cupru sau aluminiu cu ciocanul pneumatic, crăițuia inelele de cupru, fileta și găurea piesele din fontă, șlefuia, poliza și ajusta piesele folosite la împachetare. În urma operațiilor efectuate rezultau vapori de tricloretilenă și sodă caustică, pulberi, vapori de white – spirit și noxele degajate la împachetare și presare, vapori de vopseluri.

Zgomotul și frigul, respectiv căldura excesivă erau alți factori care conduceau la condiții grele de muncă.

Acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, republicat și art. 1528 Cod Civil.

Înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și proba cu martori, nominalizându-i în acest sens pe Copca M. și O. M. V..

În dovedire, a depus, în copie, carnet de muncă, adresa nr. 72/12.12.2001 emisă de Direcția de Sănătate Publică D., Situația bolilor profesionale pe ultimii 15 ani emisă de Direcția de Sănătate Publică D., Anexe ale CCM, Buletine de determinări de toxicologie sanitară, practică judiciară, adeverința nr. 1365/10.04.2015 emisă de .., acte medicale.

Pârâta . a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Arată că reclamantul a fost angajatul unității pârâte în funcția de împachetator miezuri magnetice, lăcătuș la Secția nr. 2 – Atelier Împachetaj și Ajustaj, Divizia Mașini Electrice Rotative – M.E.R.

Pe fond, spune că pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și a II-a de muncă, personalul din activitate, indiferent de funcție, trebuia să îndeplinească anumite condiții, printre care, să fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2 la Ord. nr. 50/1990 (art. 1 și 2 din Ordin); să fi desfășurat activitate în aceleași condiții cu personalul din E. încadrat în grupele I și II de muncă (art. 3 din Ordin); să fi fost nominalizat de conducere împreună cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășurau activitatea persoanele respective (art. 6 din Ordin).

În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile art. 205 cpc.

Solicită proba cu înscrisuri .

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22.04.2015, instanța a admis cererea de abținere pentru asistentul judiciar M. D., întemeiată pe dispozițiile art. 42 pct. 3 C.P.Civ.

Prin adresa nr. 6543/19.08.2015, pârâta . învederează instanței că reclamantul a primit carnetul de muncă în data de 20.02.2012.

La termenul din data de 20.05.2015, a fost audiat martorul O. M. V., a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată și reține următoarele:

Reclamantul P. V., pe perioada dedusă judecății, a fost salariatul unității pârâte, raporturile de muncă desfășurându-se în baza unui contract individual de muncă.

Funcțiile îndeplinite de reclamant erau cele de împachetator miezuri magnetice și lăcătuș, astfel cum rezultă din mențiunile carnetului de muncă, precum și din recunoașterea pârâtei prin întâmpinare.

Martorul O. M. V., audiat în cauză, declară că a lucrat cu reclamantul de la angajare, din anul 1976, până în prezent. Acesta a fost încadrat în meseria de împachetator miezuri magnetice care apoi a fost redenumită lăcătuș, în atelierul împachetaj rotoare și statoare. Acesta împacheta cu tole care conțin siliciu dăunator, iar tolele vin din atelierul prese, unse cu substanțe petroliere, gaz, whitespirt.

Descriind activitatea desfășurată arată că reclamantul introducea tolele în cuptoare la 200 – 250 grade, inhalând noxele emanate de tole. Urma apoi ajustarea reperelor prin polizare, șlefuire, pilire; în crestăturile rotoarelor se pun bare de aluminiu sau de cupru, apoi se ștemuiesc cu ciocane pneumatice; se sudează aceste bare cu inele de cupru, timp în care lăcătușul sta lângă sudor și proteja cu fulgi de azbest pentru protecție.

Arată că reclamantul executa și operațiune de ajustaj a rotoarelor și statoarelor, dar și spălare cu substanțe nocive, adică triclor și soluții petroliere.

Menționează că atelierele nu erau separate prin ziduri, salariații inhalând și noxele rezultate din celelalte ateliere, adică zgomotul de la prese de 95 – 100 db, vaporii de la vopsire.

Întregul program de lucru se desfășura în aceste condiții.

Tot din declarația martorului rezultă că unitatea a încadrat pe R. V., D. I.., G. N. care au lucrat în aceeași funcție precum reclamantul și martorul, iar colegii A. C., P. A., R. V., D. I. s-au îmbolnăvit din cauza condițiilor de muncă.

Din Fișa de identificare a factorilor de risc profesional cu privire la funcția de lăcătuș la Secția Mașini Rotative (fila 24 dosar) rezultă că operațiunile executate de lucrător în cadrul procesului tehnologic erau cele de execuție și montare colectoare, mașini electrice rotative, cositorie, lipire, șlefuire mecanică, reparații colectoare, suprafața de lucru fiind oblică, iar ca agenți biologici sunt enumerați coloform, acid clorhidric, alcool etilic. La rubrica pulberi profesionale este menționat de mică, sticlă și cărbune.

De asemenea, potrivit Situației bolilor profesionale pe ultimii 15 ani emisă de DSP D. aflată la dosarul cauzei la fila 25 verso, la rubrica Locul de muncă Secția mașini rotative este menționată ca și denumire a bolii bronșită cronică, factorii responsabili fiind gaze, vapori iritanti, iar la Locul de muncă Secția mașini speciale, MER – CTC mașini rotative este mentionata ca boala hipoacuzie, ca urmare a zgomotului.

De altfel, așa cum rezultă din Biletul de ieșire din spital aflat la dosarul cauzei, colega reclamantului, B. G., avand tot meseria de lăcătuș mecanic, a fost diagnosticată principal cu . specificate, iar secundar cu pierderea auzului, nespecificată, hipertensiune esențială (primară), alte spondiloze, regiune cervicală, alte afecțiuni specificate ale unui disc intervertebral, rezultate anormale ale explorărilor funcționale pulmonare, expunerea profesională la pulberi.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990: "beneficiază de încadrarea în grupele I și a II-a de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2"

Punctul 34 Anexa II al aceluiași act normativ menționează: Confecționarea cojilor de bachelită și a modelelor ușor fuzibile.

Curățarea cu polizorul a pieselor turnate, în ateliere separate, amplasate în afara halei curățătoriei.

Sablaj umed.

Polizarea, șlefuirea și lustruirea pieselor din metale feroase și neferoase.

Pct. 69 Anexa II. Instalații de fabricare pentru: benzen, toluen, xilen, divinilbenzen, izopropilbenzen, butadienă, monoclorbenzen, diclorbenzen, triclorbenzen, toluen clorurat, hexaclorciclohexan, detoxan, tetraclorură de carbon, tricloretilenă și tetracloretan, polimerizarea butadienei cu alfametilstiren, obținerea fenolului și a acetonei din izopropilbenzen, epiclorhidrină, clorură de etil - fabricare. Degresarea chimică cu solvenți organici sau cu soluții alcaline. Extracții cu benzen, toluen, xilen. Fabricarea paradiclorbenzenului și a nitroxanului.

De asemenea, la pct. 160 Anexa II se prevede: Personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase, cu temperaturi scăzute sau ridicate, în mediu cu pulberi diverse, umiditate, zgomot, trepidații, gaze toxice, radiații, vapori de lacuri sau vopsele, în întreprinderea din industria materialelor de construcții (hale sau poligoane de prefabricate din beton și beton celular autoclavizat, linii tehnologice de fabricație a ipsosului, gipsului, agrocalcruzaicate, marmorocului), ateliere de tâmplărie-modelărie-chituire, executarea de încărcări-descărcări și manipularea materiilor prime, semifabricatelor produselor finite și combustibililor.

Având în vedere activitățile desfășurate de reclamant, așa cum au fost descrise de acesta și cum au fost confirmate de martor, condițiile de la locul său de muncă, instanța apreciază că activitatea acestuia se încadrează deci, în grupa a II-a de muncă, potrivit art.3 raportat la Anexa II pct.34, 69, 160 din Ordinul nr. 50/1990.

Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă. Ori în cazul de față s-a făcut dovada condițiilor nocive la locul de muncă al reclamantei.

Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.

În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nicio rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.

Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.

Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care în cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unei diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.

Susținerea pârâtei referitoare la faptul că locul de muncă al reclamantului nu a fost nominalizat în anexa 5 la contractul colectiv de muncă din anul 1992 nu prezintă relevanță și nu conferă acțiunii promovate de reclamant un caracter inadmisibil, întrucât Ord.50/1990 invocat de aceasta are deplină aplicabilitate pe perioada dedusă judecății, raporturile de muncă fiind guvernate de acest act normativ până la data abrogării lui (01.04.2001).

Susținerea pârâtei că reclamantul nu poate fi încadrat în grupa a II a de muncă deoarece nu a fost nominalizat de comisia mixtă patronat – sindicate constituită conform art 6 din ordinul 50/1990 nu poate fi reținută de instanță, deoarece încadrarea in grupele de muncă se face in funcție de condițiile nocive concrete existente la locul de muncă, de gradul de pericol pe care il presupune activitatea desfășurată de o persoană și nu poate fi limitată de comisia de nominalizare. Lipsa nominalizării nu poate priva salariatul de un drept al său.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite acțiunea, va constata că activitatea desfășurată de reclamant în funcția de împachetator miezuri magnetice și lăcătuș în perioada 01.11._78 și 26.06._01 se încadrează în grupa a II a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990 anexa II pct. 34, 69 și 160 în procent de 100 %, cu obligarea pârâtei să elibereze reclamantului adeverință în acest sens, obligație prevăzută de art. 40 alin.2 litera h din codul muncii.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul P. V., cnp_, cu domiciliul in C., . nr. 44, ., ., județul D. în contradictoriu cu parata ._, J_, cu sediul in C., .. 80, județul D..

Constată că activitatea desfășurată de reclamant pentru pârâtă în funcția de împachetator miezuri magnetice și lăcătuș în perioada 01.11._78 și 26.06._01 se încadrează în grupa a II a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990 anexa II pct. 34, 69 și 160 în procent de 100 %.

Obligă pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2015

PREȘEDINTE, Asistent judiciar, Asistent judiciar, Grefier

C. D. M. C. S. C. E. I. M. Ș.

Red. jud. C.D.

4 ex./10 iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2334/2015. Tribunalul DOLJ