Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2303/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2303/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 1483/63/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2303/2015

Ședința publică de la 20 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. Steluța G.

Asistent judiciar C. - M. M.

Asistent judiciar A. P.

Grefier M. D. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta Ș. L. și pe pârât C. P. PERSOANE VÂRSTNICE C., pârât C. L. AL MUNICIPIULUI C., pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns - pârât - C. P. PERSOANE VÂRSTNICE C. prin consilier juridic M. M. lipsind:celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art 269 Codul Muncii.

Instanța dispune rectificarea denumirii pârâtului M. Economiei și Finanțelor în M. FINANȚELOR PUBLICE.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesual pasive a C. L. al Municipiului C. și Ministerului Finanțelor Publice, excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Consilier juridic M. pentru pârâta C. P. PERSOANE VÂRSTNICE C. solicită admiterea excepțiilor.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepții.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 03.02.2015, reclamanta Ș. L. a chemat în judecată pe pârâții Caminul pentru Persoane Varstnice C., C. L. al Municipiului C., M. Economiei si Finantelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2010 și pana la data de 31.12.2011, reactualizat in functie de indicele de inflatia la data platii efective, obligarea partilor la plata de daune interese moratorii, respectiv dobanzi legale, incepand cu data de 01.01.2010 si pana la data de 31.12.2011, potrivit O.G.9/2000, privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. 13/2011, privind dobânda legală, obligarea paratului M. Finantelor Publice sa asigure paratului M. Economiei si Finantelor sumele necesare acordrii acestor drepturi salariale.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, iar în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs, în interesul legii, a statuat „ dreptul la acordarea premiului anual, nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea - cadru DT.330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului, soldei/indemnizației de bază.

Ori, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330 / 2009, începând cu luna ianuarie 2011. în acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.

Astfel, Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere a arătat că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariate prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.

A apreciat că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

A susținut că interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îl îndreptăți la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii Dr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariate profesorilor.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

In baza dispozitiilor art. 254, alin.2 si 5 C., reclamantul solicita incuviintarea probei cu expertiza contabila si proba cu inscrisuri.

La data de 17.01.2015, paratul Caminul pentru Persoane Varstnice C., a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

A invocat excepția prescripției dreptului de a solicita plata drepturilor banesti solicitate pentru următoarele motive:

Parata considera ca sistarea acordarii premiului anual corespunzator anului 2010 incalca principiul neretroactivitatii legii, dreptul la munca si la masuri de protectie sociala precum si la dreptul de proprietate.

De asemenea, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzatoare premiului anual, pentru anul 2010 in sensul ca, reglementeaza incetarea acordarii lor incepand cu luna ianuarie 2011 si ca aceste sume vor fi incluse in cresterile salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Avand in vedere natura premiilor in bani acordate angajatilor, conform legii, Curtea Constitutionala a constat, prin Decizia nr. 1615/2011, ca sporurile si premiile acordate, reprezinta drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi consacrate si garantate de Constitutie. In concluzie Curtea a retinut ca nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci cand se reclama incetarea acordarii unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar, cum este premiul anual.

Parata a mai aratat ca potrivit prevederilor OUG 80/2010, pentru completarea art. 11 din OUG 37/2008, aprobata cu modificari si comletari prin Legea 283/2011, cresterea salariala din anul 2011, rezultata ca urmare a includerii premiului anual din anul 2010 in salariu indemnizatia de baza este acordata si in continuare, dovada ca de la 01.01.2012 a ramas in plata acelasi nivel al retributiei, in conditiile in care legiuitorul a ales sa nu acorde niciun premiu anual pe anual pe anul 2011.

Avand in vedere daunele moratorii solicitate de reclamanta, acestea ar putea fi datorate doar in situatia in care o suma de bani nu este platita la scadenta, ori in cauza de fata nu se face dovada nici a sumei de bani, nici a scadentei.

Mai mult decat atat, parata considera ca nu sunt indeplinitenici conditiile de angajare a raspunderii civile delictuale si anume: existenta unei fapte ilicite, vinovatia, existenta unui prejudiciu, legatura de cauzalitate.

In concluzie, parata arata ca reclamanta invoca prevederile Directivei 2000/78/CEa Consiliului din data de 27.11.2000 de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene si Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene. F. de aceste argumente, in cazul de fata nu se pune problema unei stari de discriminare sub aspectul incadrarii in munca si al ocuparii fortei de munca, astfel ca aceste reglementari nu au incidenta in cauza.

In drept parata isi intemeiaza intampinarea pe prevederile art. 150 NCPC

La data de 23.03.2015 pârâtul Cosiliul L. al Minicipiului C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.

A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia pentru următoarele motive:

Avand in vedere prevederile art. 21, din Legea nr. 215/2001, unitatile administrativ teritoriale, sunt persoane juridice de drept public si sunt reprezentate in justitie de primar sau de presedintele consiliului judetean. Acesta poate imputernici o persoana cu studii superioare juridice din cadrul propriu sau un avocat, care sa reprezinte interesele institutiei, in justitie.

Prin urmare, unitatile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu, autonomia locala se realizeaza prin consiliile locale, ca autoritati deliberative si primari ca autoritati executive, iar Primarul reprezinta unitatea administrativ teritoriala in relatiile cu alte autoritati publice.

In ceea ce privesta lipsa calitatii procesuale pasive, parata considera ca intre acesta si reclamanta nu exista nici un fel de raport juridic, parata neavand calitatea de a emite nici un act administrativ.

In drept paratul isi intemeiaza intampinarea pe dispozitiile art. 205 NCPC.

La data de 15.04.2015 pârâta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice C. a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind neintemeiata si introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva

Astfel drepturile solicitate de reclamanta sunt drepturi salariale, in temeiul raporturilor juridice pe care le au cu angajatorul, Statul R., prin M. Finantelor Publice nu are nici un raport juridic cu reclamantii.

Atributiile Ministerului Finantelor Publice sunt expres si limitativ prevazute de lege, acesta nu poate sa aloce fondurile necesare platii drepturilor salariale pretinse, in afara dispozitiilor legale care reglementeaza atributiile sale. Intre M. Finantelor Publice si institutia bugetara angajatoare a reclamantei nu exista nici un raport juridic.

Paratul mai invoca prescriptia dreptului material la actiune, precizand ca primele anuale reprezinta adaosuri la salariul de baza sub forma premiilor acordate din fondul de premiere aflat la dispozitia angajatorului, deci sunt drepturi salariale in sensul prevederilor art. 160 din Codul Muncii si art. 1 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 95/1949, iar termenul de prescriptie in care pot fi formulate cererile de chemare in judecata este de 3 ani, prevazut la art. 171, ali. 1 si art. 268, alin 1, lit. C, din Codul Muncii si art. 1,3,7 si 8 din Decretul nr. 167/1958, privind prescriptia extinctiva.

In drept paratul isi intemeiaza intampinarea pe dispozitiile art. 205-208 din NCPC..

Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:

Asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor M. FINANTELOR PUBLICE si C. JUDETEAN D., raportat la obiectul cauzei, respectiv stabilirea si acordarea diferentelor de drepturi banestiaferente unui raport de munca, se retine ca acesta este atributul exclusiv al angajatorului, in cauza de fata DGASPC D., ce este subiec pasival raportului obligational dedus judecatii, ce poate verifica conditiile de acordare si stabilire a drepturilor salariale ale angajatilor sai.

Astfel, raspunderea pentru neplata drepturilor banesticatre angajati apartine angajatorului DGASPC, ca fiind institutia cu care reclamanta are stabilit un raport de munca, intre paratii M. FINANTELOR PUBLICE si C. JUDETEAN D., neexistand un raport juridic de munca.

Mai mult, in ce priveste pe paratul M. FINANTELOR PUBLICE, nu exista si nu este indicat un temei de drept al obligarii acestuia sa aloce fondurile necesare achitarii drepturilor salariale ale reclamantei, atributiile sala fiind expres si limitativ prevazute de lege, printre acestea neregasindu-se o astfel de obligatie pretinsa de reclamanta.

P. acesta considerente, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratii M. FINANTELOR PUBLICE si C. JUDETEAN D., urmeaza a fi admisa si in consecinta cererea va fi respinsa in contradictoriu cu acestia.

Asupra exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la drepturile banesti aferente perioadei 01.01._11.

În ceea ce privește prescripția extinctiva, atât în regimul Decretului cu numărul 167/1958 – articolul 3 alineatul 1, cât și al Noului cod civil – articolul 2517, termenul general de prescripție, aplicabil în prezenta cauză, este de 3 ani.

Prevederile referitoare la principiile de aplicare in timp a legii civile, continute si de art. 6, alin 4 CC, potrivit carora "prescriptiile decaderile, si uzucapiunile incepute si neimplinite la data intrarii in viguare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit."

Asadar se observa ca, prescriptiile extintive incepute inainte de 01.10.2011 si neimplinite pana la aceasta data, reprezentand situatii juridice in curs de realizare, raman supuse legii vechi, dandu-se satisfactie principiului respectarii asteptarilor legitime ale partilor.

Legea sub imperiul careia a inceput sa curga, va guverna atat aspectele de drept material, cat si pe cel de drept procesual referitoare la prescriptie, chiar daca aceasta s-a implinit dupa . CC.

Dispozitiile art.18 din Decretul nr. 167/1958, raman aplicabile in privinta prescriptiilor extinctive care au inceput sa curga in perioada cat acest act normativ a fost in vigoare, chiar daca procesul a inceput dupa data de 01.10.2013.

Astfel, întrucât cererea de chemare în judecată de față a fost formulată în data de 03.02.2015 si priveste diferentele salariale aferente perioadei de 01.01._11, instanța va constata intervenită prescripția pentru perioada în afara termenului de 3 ani înaintea datei introducerii cererii, respectiv va admite excepția prescripției extinctive pentru perioada 01.01._11 și, in consecinta va respinge actiunea ca fiind prescrisa.

Avand in vedere ca dreptul solicitat de reclamanta, vizeaza perioada 01.01._11, pentru care a intervenit prescriptia dreptului material la actiune, instanta urmeaza sa respinga cererea formulata in contradictoriu cu DGASPC D. ca fiind prescrisa.

Opinia asistentilor judiciari este conforma cu prezenta hotarare.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. al Municipiului C. cu sediul în C., ., nr. 7, D..

Respinge acțiunea împotriva pârâtului C. L. al Municipiului C. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5 .

Respinge acțiunea împotriva pârâtului M. Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Ș. L. având CNP_, domiciliată în ., ., județul D., în contradictoriu cu pârâta Caminul pentru Persoane Varstnice C., cu sediul în C., ., jud. D.,ca fiind prescrisă.

Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2015.

Președinte, Asistenți judiciari,

R. Steluța G. C. - M. M.

A. P.

Grefier,

M. D. Ș.

Red.As jud A.P./ Jud. R.S.G

6 ex/ 04.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2303/2015. Tribunalul DOLJ