Obligaţie de a face. Sentința nr. 1027/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1027/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 1027/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1027/2015
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R. H.
Asistent judiciar A. G. D.
Asistent judiciar C. - M. M.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant B. P. și pe pârât . ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă ; reclamantul a depus cerere de renunțare la judecată.
Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art 269 Codul Muncii
Nemaifiind cereri de formulat si probe de administrat, instanța rămâne in pronunțare asupra cererii de renunțare la judecata.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului D. la data de 15.09.2014, sub nr._, reclamantul B. P. a chemat in judecata parata . instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta sa constate ca activitatea desfasurata in perioadele 04.05.1982 – 14.05.1996, 16.09.1996 – 31.05.1999, 01.02.2000 – 31.03.2001 se incadreaza in grupa a II-a de munca in procent de 100 % ( 8 ore/zi din 8), conform Ordinului nr. 50/1990, pct. 3 si Anexa 2, grupa a II-a, art. 34, art. 51, art. 69, art. 98, art. 160, art. 211 si sa dispuna obligarea paratei sa elibereze o adeverinta in acest sens
In motivare, reclamantul a aratat ca a fost angajatul paratei in perioada 04.05.1982 – 14.05.1996, 16.09.1996 – 01.01.2011, desfasurand activitatea de lacatus, Divizia Locomotive, Sectia Montaj General.
Mentioneaza ca parata i-a acordat grupa a II-a de munca in procent de 100 % insa numai pe perioada 01.06.1999 – 01.02.2000 și 16.11.2003 – 01.06.2006, asa cum rezulta din mentiunile carnetului de munca la pozitiile 71 și 100, in conditiile in care a lucrat in aceleași conditii de mediu si in aceeasi meserie pe toata perioada de la angajare si pana in prezent.
A sustinut reclamantul ca activitatea desfasurata in perioada din litigiu a fost efectuata in conditii deosebite, caracterizate printr-un nivel ridicat al noxelor si un microclimat nefavorabil, care permit incadrarea in grupa a II-a de munca, potrivit Ordinului 50/1990, pct. 3 si Anexa 2. grupa a II-a, art. 34, art. 51, art. 69, art. 98, art. 160, art. 211.
In scop probator a depus inscrisuri, in copie, constand in carte de identitate, carnet de munca, adresa nr. 721/12.04.2001 emisa de DSP D., Situatia bolilor profesionale pe ultimii 15 ani emisa de DSP D.. Anexe CCM, adeverinte și sentinte ale unor colegi.
Intelege sa se foloseasca de proba cu inscrisuri si proba cu martori, nominalizandu-l in acest sens pe M. S..
Iși intemeiaza actiunea pe dipozitiile Ordinului nr. 50/1990, pct. 3 Anexa 2, art. 34, art. 51, art. 69, art. 98, art. 160, art. 211.
Parata depune intampinare prin care solicita respingerea actiunii ca neintemeiata, motivând că locul de munca atelier montaj general și activitatea de lăcătuș nu se incadrau la nicio pozitie din anexa 2 a Ordinului nr. 50/1990 și nu a fost incadrat de E. in grupă de muncă până la această dată deoarece activitatea de baza era constructia de locomotive, reparatiile fiind facute in depouri sau RELOC-uri din țară.
Mai spune parata ca până în 1990 exista atelier de reparatii capitale ce a fost incadrat la grupa a II-a de muncă, salariații Atelierului MG, începând cu 1991, ocupandu-se numai de repararea locomotivelor, aplicandu-se punctul 103, anexa 2 din Ordinul nr. 125/1990.
Concluzioneaza ca reclamantul nu este indreptatit sa solicite eliberarea unei adeverinte de grupa de munca pana in 1990, avand in vedere ca Fabrica LDE a avut ca obiect de activitate fabricarea materialului rulant, cod CAEN 3020, si nu reparatia acestuia.
Isi intemeiaza intampinarea pe dispozitiile art. 205 C..
La data de 21.01.2015 reclamantul a formulat cerere prin care a invederat instantei de judecata ca renunta la judecarea cauzei, cerere intemeiata pe dispozitiile art. 406 NCPC, solicitand judecarea in lipsa.
In scop probator, depune Anexa nr. 7 la CCM privind conditiile de munca la VFU.
Prin incheierea din Camera de Consiliul de la 25 februarie 2015, instanta a admis cererea de abtinere de la judecarea cauzei a dnei asistent judiciar D. M., intemeiata pe dispozitiile art. 42 pct. 3 coroborat cu art. 54 din NCPC.
Analizand cererea reclamantului de renuntare la judecata cererii de față, Tribunalul retine urmatoarele:
In conformitate cu dispozitiile art. 406 C., "Reclamanta poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
(4) Dacă reclamanta renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamanta declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.
(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.
(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."
Asadar, art. 406 C. reglementează condițiile în care poate opera renunțarea reclamantului la judecată, aceasta reprezentând un alt act procesual de dispoziție, alături de renunțarea la drept, achiesare și tranzacție.
Reclamantul, fiind cel care a inițiat demersul judiciar, este firesc să aibă dreptul de a renunța la judecată, fără vreo obligație de a justifica în vreun fel manifestarea sa de voință și fără vreo constrângere de ordin temporal în privința acesteia.
În principiu, renunțarea la judecata poate fi făcută oricând în cursul judecății și trebuie să fie expresă și neechivoca, neputând fi dedusă din alte susțineri ale părții, care pot avea alt înțeles decât cel al unei renunțări.
Actul procesual de dispoziție al renunțării la judecata cererii este un act juridic unilateral, caracterizat, asemănător tuturor actelor juridice unilaterale, prin principiul irevocabilității.
Aceasta presupune că un act juridic unilateral nu poate fi revocat, efectele produse de acesta, dacă este efectuat fără vicii de consimțământ sau fără a fi lovit de cauze de nulitate relativă sau absolută, fiind irevocabile.
Instanța care ia act de renunțarea la judecarea unei cereri este obligată să verifice că renunțarea reprezintă într-adevăr voința părții, liber exprimată și neviciată.
In ceea ce priveste cererea de renunțare, legea prevede ca aceasta se face personal sau prin mandatar cu procură specială. Cererea făcută personal de către reclamant se susține fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. În asemenea cazuri, reclamanta trebuie să aibă capacitate procesuală de exercițiu deplină sau, în cazul celui lipsit de capacitate procesuală de exercițiu sau cu capacitate procesuală de exercițiu restrânsă, trebuie respectate condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) NCPC privind limitele reprezentării legale a acestor persoane. Astfel, toate actele procesuale de dispoziție, inclusiv renunțarea la judecată, nu pot fi efectuate decât în baza unui mandat special ori cu încuviințarea prealabilă a instanței (de tutelă și de familie) ori a autorității administrative competente.
De asemenea, dacă actul procesual de dispoziție urmează a se face prin reprezentant convențional, acesta are nevoie de o procură specială, procura de reprezentare prevăzută de art. 85 NCPC nefiind suficientă.
Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, dar până la primul termen la care părțile sunt legal citate, nu este necesar consimțământului pârâtului pentru a se lua act de manifestarea de voință a reclamantei, dar, la cererea acestuia din urmă, reclamanta poate fi obligat la cheltuieli de judecată.
per a contrario din art. 406 alin. (3), dacă renunțarea intervine înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată, respectiv în etapa regularizării cererii (art. 200 NCPC), o asemenea obligație nu ar putea fi stabilită în sarcina pârâtului, constatare, de altfel, superfluă, din moment ce pârâtul nici nu are cunoștință despre demersul reclamantei.
In ceea ce prevede soluțiile instanței în cazul renunțării, legea prevede ca instanța ia act de renunțarea la judecata cererii printr-o hotărâre supusă recursului.
Când renunțarea intervine în cursul judecații în prima instanța, instanța ia act de manifestarea de voință a reclamantei printr-o sentință, indiferent de momentul renunțării, respectiv dacă aceasta se produce în etapa regularizării cererii de chemare în judecată, în cursul cercetării procesului ori al dezbaterilor în fond.
Nu există niciun impediment în aplicarea prevederilor art. 424 alin. (1) și pronunțarea unei sentințe prin care prima instanță ia act de renunțarea la judecată, cât timp printr-o asemenea hotărâre instanța se dezînvestește fără a soluționa cauza.
Astfel, dacă intervine în etapa cercetării procesului, art. 243 NCPC prevede expres că renunțarea echivalează cu o împrejurare care pune capăt procesului, nemaifiind necesară dezbaterea asupra fondului. Pe de altă parte, legiuitorul nu prevede expres că ar fi vorba despre o încheiere, și nu despre o sentință [ca în fostul art. 246 alin. (2) C. 1865], excepțiile de la regula din art. 424 alin. (1) fiind de strictă aplicare și interpretare. Pentru aceleași rațiuni, instanța ia act de renunțare prin sentință chiar în etapa regularizării cererii de chemare în judecată.
In speta, se constata ca renuntarea la judecata a fost formulata personal de reclamant, identificat prin CNP_, având cartea de identitate . nr._, dupa comunicarea cererii de chemare în judecata catre pârâtă.
Asa fiind, constatand indeplinite conditiile prevazute de lege, instanta va lua act de renuntarea reclamantei la judecata cererii .
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantului B. P., cnp_, cu domiciliul in S., ., judetul D. la judecata in contradictoriu cu parata ._, J_, cu sediul in C., .. 80, judetul D...
Cu drept de recurs la Curtea de Apel C., cererea urmând a se depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2015.
P.,Asistenti judiciari,
M. R. HartmannCristiana M. M.
A. G. D.
Grefier,
C. P.
Red. jud. M.R.H.
4 ex./03 martie 2015
C.P. 27 Februarie 2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1017/2015. Tribunalul DOLJ | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1103/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
