Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1668/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1668/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 1668/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Sentința nr. 1668/2015

Ședința publică de la 03 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. V.

Asistent judiciar M.-C. M.

Asistent judiciar A. P.

Grefier M. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta E. R., cu domiciliul în mun. C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. SPECIALĂ " SFÂNTUL M." C., cu sediul în mun. C., .. 7, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamanta asistată de reprezentantul Uniunii Sindicatelor Independente din Învățământ D., numita C. M. C., lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Reprezentantul reclamantei depune la dosar fluturașii de salariu din anul 2014 și practică judiciară cu deciziile directorului unității de învățământ privind plata, precum și ordinul reglementării Consiliului de Administrație, iar pe fond, solicită admiterea acțiunii.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamanta E. R. în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. SPECIALĂ "SFÂNTUL M." C., a solicitat instanței să se dispună obligarea pârâtei la plata indemnizației de 10% din salariul de bază pentru învățători educatori și profesori educatori, începând cu 01.09.2014 până la data apariției unei clauze legale sau contractuale de încetare sau modificare a raporturilor de muncă sau prevederilor legale aplicabile.

Potrivit hotărârilor judecătorești nr. 0887/2009,nr. 2409/2012, nr. 1818/2012, 1691/2012, 1444/2013, 2079/2012 s-a câștigat dreptul ca învățătorii-educatori și profesorii-educatori să primească indemnizația de 10% din salariul de bază, începând cu data de 15.01.2006, în temeiul art. 51 alin 4 din Lg. 128/1997 și ulterior conform art. 2, alin 2E din Lg. 63/2011, care reglementa salarizarea din învățământ( Lg. 128/1997 fiind abrogată, același articol fiind stipulat și în Lg. 63/2011).

Începând cu data de 01.09.2014, directorul unității de învățământ a dispus sistarea plății acestei indemnizații, prin decizie proprie, decizie care a fost contestată în termen legal, iar răspunsul primit este ambiguu, nesoluționând nici unul din punctele expuse în contestație.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 63/2011,art 2 alin 2E din cap. I.

În scop probator, s-au anexat fotocopii de pe următoarele înscrisuri: hotărâri judecătorești, contractul individual de muncă,act adițional la contractul individual de muncă, decizia de încadrare,decizia nr. 71/2014,contestație, adresa nr. 2522/2014.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta ȘCOALA SPECIALĂ SFÂNTUL M. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că nu există dispoziții legale care să determine obligația acordării drepturilor bănești solicitate de către reclamantă.

A arătat că în prezent, nici un alt izvor de drept nu conține reglementări cu privire la acordarea indemnizației de 10% pretinse de reclamantă.

În Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2014 s-a prevăzut că indemnizația se include in salariul de bază și devine bază de calcul pentru celelalte sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale care se calculează la salariul de bază.

A depus la dosar în copie: decizia nr. 108/2014.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care în esență a reiterat cele susținute prin cererea de chemare în judecată.

A depus la dosar în copie următoarele acte:extras ordin 4928/2005 a Ministrului Educației și Cercetării și anexele 1 și 2 la acesta

La termenul de judecată din 06.03.2015 instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și a dispus emiterea unei adrese către unitatea școlară pârâtă cu solicitarea să comunice acte referitoare la procentul de 10% aferent indemnizației din salariul de bază, precum și să precizeze dacă sistarea acestui spor de 10% s-a hotărât de către Consiliul de Administrație al unității școlare, iar în caz afirmativ să depună acte doveditoare,relații comunicate la data de 25.03.2015 la care s-au anexat înscrisuri .

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele aspecte de fapt și de drept:

Reclamanta este angajată în cadrul unității pârâte, conform contractului individual de muncă nr. 316/2010, în funcția de profesor -educator, durata timpului de lucru fiind de 20 ore pe săptămână, atribuțiile postului fiind prevăzute în fișa postului, anexă la contractul individual de muncă.

Prin sentința nr.1818/26.04.2012, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de reclamantă și a fost obligată pârâta să calculeze și să plătească acesteia indemnizația de 10 % din salariul de bază începând cu data de 01.10.2011 și până la data de 26.04.2012.

La data de 01.12.2012, angajatorul a încheiat cu reclamanta actul adițional nr. 595 la contractul individual de muncă nr. 316/2010, stipulându-se la art. 1 alin. 2 faptul că, începând cu data de 01.12.2012, reclamanta va beneficia de o indemnizație pentru personalul care îndeplinește activitatea de diriginte, pentru învățători, educatoare, institutori și profesor pentru învățământ preșcolar și primar, de 10%. Acordarea acestei indemnizații către reclamantă s-a făcut, așa cum se menționează în actul adițional, în baza sentinței nr. 1818/26.04.2012, pron. de Tribunalul D., sentință ce a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel C., conform deciziei nr. 7720/28.06.2012, pronunțată în dosarul nr._ .

Prin decizia nr.71/29.08.2014, emisă de pârâtă s-a dispus ca, începând cu data de 01.09.2014 reclamanta, având funcția de profesor -educator, nivel de învățământ special gimnazialsă beneficieze de un salariu brut lunar de 2608 lei, din care a fost exclusă indemnizația de diriginte, educator, învățător, institutor, decizia fiind emisă în baza deciziei nr. 1177/26.08.2013 a Inspectoratului Școlar Județean D. și art. 19 litera d din Regulamentul de Organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, a prevăzut în art. 1 alin. ultim "sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin.(1), precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5."

În anexa 5 – art. 2 alin. 2 lit. E, ce cuprinde Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic, se prevede că în salariul de bază se include și indemnizația pentru personalul didactic care îndeplinește activitatea de diriginte, pentru învățători, educatoare, institutori și profesor pentru învățământul preșcolar și primar, iar prevederile art. 3 lit. E. 1 din aceeași anexă stabilesc faptul că personalul didactic care îndeplinește activitatea de diriginte, învățătorii, educatoarele, institutorii și profesorii pentru învățământul preșcolar și primar beneficiază de o indemnizație de 10% aplicată la salariul de bază.

Potrivit art. 1 Ordinul 1532/10.09.2009 " coordonarea activităților clasei de elevi se realizează de către un diriginte numit de directorul unității de învățământ dintre cadrele didactice de predare și de instruire practică care predau la clasa respectivă ".

Din modul de redactare al art. 2 alin. 2 lit. E, rezultă că această indemnizație se acordă deopotrivă personalului didactic care îndeplinește activitatea de diriginte cât și învățătorilor, educatoarelor, institutorilor și profesorilor pentru învățământul preșcolar și primar.

Mai mult, din actele depuse de către reclamantă rezultă că aceasta ocupă funcția de profesor –educator, nivel de învățământ special gimnazial și a beneficiat de indemnizație pentru personalul care îndeplinește activitatea de diriginte, pentru învățători, educatoare, institutori și profesor pentru învățământ preșcolar și primar, de 10%chiar, dacă în perioada 2012-2014 nu a avut calitatea de diriginte.

Totodată, Ordinul 1532/10.09.2009 nu a fost avut în vedere nici în perioada în care indemnizația de 10 % a fost acordată în baza art. 51 alin. 4 din Legea 128/1997,indemnizație care, ulterior abrogării legii a fost reglementată într-o formă similară de art. 2 alin. 2 lit. E și de art. 3 lit. E. 1 din Legea 63/2011.

Prin urmare, cum reclamanta îndeplinește funcția profesor-educator, nivel de învățământ special gimnazialeste astfel persoană îndreptățită la acordarea indemnizației de 10 % solicitată, dat fiind că metodologia de calcul a drepturilor salariale din cap. I, anexa 5 din lege se aplică personalului didactic prevăzut la anexele 1 și 2, personal din care face parte și aceasta și mai mult, în contractul individual de muncă nr. 316/2010, la art. J, pct. 2, litera a s-a prevăzut că salariul de bază al reclamantei cuprinde și indemnizația de dirigenție de 10%, indemnizație cuprinsă și în art.1 din actul adițional la contractul individual de muncă nr. 595/01.12.2012.

Aceste dispoziții au fost aplicate corespunzător de către pârâtă până la data de 01.09 2014, însă după această dată pârâta nu a mai plătit reclamantei această indemnizație, susținând că nu există temei legal care să consacre o atare obligație în sarcina sa, deși nu au intervenit modificări legislative în salarizarea personalului didactic prevăzută în Anexa nr.5 la Legea nr. 63/2011, iar pe de altă parte, prin eliminarea indemnizației în discuție, în mod unilateral, s-au încălcat și dispoz. art. 41 din codul muncii, în conformitate cu care contractul individual de muncă poate fi modificat doar prin acordul părților .

Obligația principală a angajatorului este cea de plată a salariului, a contraprestației pentru munca îndeplinită de salariat (art. 159 C muncii), astfel cum este stabilit de lege, de contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, inclusiv a elementelor cuprinse în salariul de bază și anume indemnizațiile, sporurile sau adaosuri .

În caz de nerespectare a obligației, salariatul interesat este îndreptățit să solicite instanței obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale.

Astfel, potrivit art. 269 alin 1 din C muncii „Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

Neplata salariului stabilit prin lege constituie deci o încălcare a contractului individual de muncă încheiat între reclamanți și pârâta unitatea școlară, atrăgând răspunderea civilă contractuală a pârâtului.

În concluzie, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, instanța va admite acțiunea, va obliga pârâta Școala Specială „Sfântul M.” – C. să plătească reclamantei indemnizația de 10 % din salariul de bază pentru educatori, învățători și profesori educatori, începând cu data de 01.09.2014 și până la intervenirea unei cauze legale sau contractuale de încetare sau modificare a raportului de muncă sau a prevederilor legale aplicabile.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGI

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta E. R.,CNP_, cu domiciliul în mun. C., ., ., .,jud D. în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. SPECIALĂ "SFÂNTUL M." cu sediul în mun. C., .. 7, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.

Obligă pârâta să plătească reclamantei indemnizația de 10 % din salariul de bază pentru educatori, (învățători și profesori educatori), începând cu data de 01.09.2014 și până la intervenirea unei cauze legale sau contractuale de încetare sau modificare a raportului de muncă sau a prevederilor legale aplicabile.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de declarare a apelului se depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2015

PREȘEDINTE E. V.

Asistent judiciar M.-C. M.

Asistent judiciar A. P.

Grefier M. Ș.

Red.jud. E.V./29.04.2015

4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1668/2015. Tribunalul DOLJ