Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2149/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2149/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 2149/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2149/2015
Ședința publică de la 12 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. Uncheașu
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar L. M. S. B.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanții O. S. M., S. E. - D., G. C. C., G. V., F. M., N. S. V., T. M. M., T. D. I., I. E., reclamant P. S., C. I., P. I., M. G. I., G. C., S. D., S. R. în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, C. DE A. C., T. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, după care:
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei conform dispozițiilor art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, constată că este competentă general, material și teritorial.
Instanța invocă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 28.01.2012 și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 28.01.2015 reclamantii O. S. M., S. E. D., GOSA C. C., GAGEATU V., F. MARINELE, N. S., T. M. M., T. D. I., I. E., P. S., C. I., P. I., M. G. I., G. C., S. D., SPATARELU R., au chemat în judecată pe pârâții M. JUSTITIEI, C. DE A. C. si T. D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata unei sume reprezentand indemnizatia de concediu, cuvenita anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 118/2010 si pana la 31.12.2014, actualizata in raport de indicele de inflatie de la momentul scadentei pana la plata efectiva si integrala.
În motivarea acțiunii reclamantii au mai arătat că avand in vedere principiul fortei obligatorii a legislatiei europene - art.1 din protocolul aditional nr.1 al CEDO "Orice persoana fizica ori juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru o cauza de utilitate publicasi in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international".
In aceasta situatie reclamantii inteleg sa faca o analogie intre dreptul la pensie-drept de proprietate si dreptul la acordarea unei prime de vacanta-drept de proprietate.
In mod analogic reclamantii invoca faptul ca desfiintarea acordarii primei de vacanta reprezinta o situatie identica cu desfiintarea pensiei de serviciu.
Masura eliminarii primei de vacanta pentru magistrati si personalul auxiliar de specialitate, conex, functionari publici, nu se justifica intrucat limitarea drepturilor nu era necesara . pentru a garanta respectarea drepturilor si libertatilor altora sau pentru a proteja ordinea publica, securitatea nationala, sanatatea publica sau bunele moravuri"
In drept reclamantii inteleg sa invoce dispozitiile art. 1 din protocolul aditional nr. 1 al CEDO, art.38 din Constitutia Romaniei, Codul Muncii.
La data de 27.02.2015 parata C. DE A. C., a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamanti ca neintemeiata.
A invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru perioada anterioara datei de 28.01.2012 tinand cont ca data introducerii cererii este 28.01.2015 si respingerea actiunii ca prescrisa pentru aceasta perioada, avand in vedere obiectul cererii de chemare in judecata si tinand cond de dispozitiile art. 6, alin.4 din NCC, respectiv art.201, din Legea 71/2011, care prevad ca prescriptiile incepute sub vechea lege rămân guvernate de dispozitiile legale care le-au instituit.
Reclamantii prin actiunea formulata au solicitat obligarea paratilor la plata primei de vacanta cuvenita anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 118/2010 si pana la data de 31.12.2014, actualizata cu indicele de inflatie de la momentul scadentei si pana la plata efectiva si integrala.
Asadar fiind vorba de plata unor drepturi de natura salariala, in cauza de fata sunt incidente dispozitiile art. 171 alin.1 din Codul Muncii care prevad: "Dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligatiilor privind plata salariilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Pe fondul cauzei solicită respingerea cererii caneîntemeiată.
In drept reclamanta isi intemeiază întampinarea pe dispozitiile art. 205 C. si celelalte acte normative incidente.
La data de 27.02.2015 M. JUSTITIEI a formulat intampinare prin care solicita respingerea actiunii ca neintemeiata.
Paratul a invocat exceptia prescriptiei partiale a dreptului la actiune, pentru drepturile care nu se incadreaza in termenul de prescriptie general de 3 ani, de la data introducerii actiunii, avand in vedere si dispozitiile art.6, alin.4 din NCC, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevad ca prescriptiile incepute sub vechea lege raman guvernate de dispozitiile legale care le-au instituit.
La data de 06.03.2015 T. D. a formulat intampinare prin care solicita respingerea actiunii ca neintemeiata.
Paratul a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune
In drept paratul isi intemeiaza intampinarea pe dispozitiile art. 205 C. si pe celelalte acte normative invocate.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanta constată următoarele:
Reclamantii au calitatea de judecatori, personal auxiliar si conex ce isi desfasoara activitatea in cadrul Judecatoriei F. si solicită prin prezenta cerere obligarea paratilor la plata primei de vacanta cuvenita anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 118/2010 si pana la data de 31.12.2014, actualizata cu indicele de inflatie de la momentul scadentei si pana la plata efectiva si integrala.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocată de parata C. de A. C. instanta consideră că este intemeiată pentru perioada anterioara datei de 28.01.2012 având in vedere faptul că data introducerii cererii este 28.01.2015, iar dispozitiile art. 6 alin.4 din NCC respectiv art. 201 din Legea 71/2011 prevăd ca prescriptiile incepute sub vechea lege rămân guvernate de dispozitiile legale care le-au instituit, respectiv art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei instanta constată că prima de vacanta a fost prevazuta prin acte normative distincte pentru fiecare din aceste categorii de personal.
Astfel prima de vacanta in cazul judecatorilor, a fost prevazuta de art.24, ind.1 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei, care stipuleaza că la plecarea in concediu de odihna, personalul salarizat potrivit prezentei ordonante de urgenta are dreptul, in conditiile legii, pe langa indemnizatia de concediu aferenta acestei perioade si la o prima de concediu egala cu indemnizatia de incadrare bruta lunara din luna anterioara plecarii in concediu…."
Pentru personalul de specialitate din cadrul instantelor de judecatoresti acest drept a fost prevazut de OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, precum si din cadrul altor unitati din sistemul justitiei, care la art. 23, alin.1 prevede:" la plecarea in concediul de odihna, personalul salarizat potrivit prezentei ordonante are dreptul in conditiile legii pe langa indemnizatia de concediu si la o prima egala cu salariul de baza, din luna anterioara plecarii in concediu".
In temeiul dispozitiilor legale invocate mai sus, primele de vacanta au fost acordate reclamantilor pana in anul 2010 inclusiv.
Incepand cu data de 01.01.2011 cand a intrat in vigoare Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, aceste drepturi nu s-au mai acordat in considerarea faptului ca textele legale care le reglementau au fost abrogate prin art. 39, lit.o, si respectiv lit.s din actul normativ mentionat anterior.
Totodata, prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, s-a prevazut expres(art.9, alin.2) faptul ca "in anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii si prime de vacanta".
Aceasta dispozitie legala a fost mentinuta, fiind preluata prin actele normative ulterioare, respectiv prin Legea nr. 283/2011-art.7, alin.3, pentru anul 2010; OUG 84/2010-art.2, pentru OUG nr. 103/2013-art. 9, alin. 2, pentru anul 2014.
In prezent, pentru anul 2015, interdictia acordarii primei de vacanta este impusa da dispozitiile art.8, alin.2 din OUG nr.83/2014, privind salarizarea personalului platit din fondurile publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice care prevad: " In anul 2014, autoritatile si institutiile publice, indiferent de modul de finantare, nu vor acorda premii si prime de vacanta."
Asadar, tinand cont ca legiuitorul a stabilit in mod expres, faptul ca incepand cu anul 2011 primele de vacanta nu se mai acorda, pretentiile reclamantilor privind plata acestor drepturi in temeiul unor texte legale abrogate, asa cum am aratat, sunt nefondate.
Statul are deplina legimitate constitutionala de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de baza personalului platit din fonduri publice, in functie de veniturile bugetare pe care le realizeaza. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este in drept, totodata, sa instituie anumite sporuri la indemnizatiile si salariile de baza, premii periodice si alte stimulente, pe care le poate diferentia in functie de categoriile de personal carora li se acorda, le poate modifica in diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula-Decizia Curtii Constitutionale, nr. 108/2006, publicata in MO, Partea I, nr. 212/2006 si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.250/2010, publicata in MO, Partea I, nr.764/2010.
Totodată, afirmatia reclamantilor in sensul ca neacordarea primei de vacanta reprezinta o incalcare a art.1 din Protocolul aditional nr.1 al CEDO, este neintemeiata.
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, privarea de un bun, prevazuta la art.1 din Protocolul aditional la Conventie, poate fi facuta pentru realizarea unor interese generale de ordin economico-social, ceea ce este de natura sa confere statelor semnatare o anumita marja de apreciere intodeauna aflata sub controlul Curtii Europene a Drepturilor Omului; totodata privarea de un bun trebuie sa fie proportionala cu scopul urmarit. De asemenea, se arata ca restrangerea dreptului este contrara Conventiei numai daca este discriminatorie si insuficient motivata (Cauza Beyeler impotriva Italiei 2000).
In cauză nu sunt întemeiate nici pretentiile privind acordarea voucherelor de vacantă pentru următoarele considerente:
Este adevărat că art. 1 alin. 1 din O.U.G. 8/2009 statuează că "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță", în timp ce alin. 2 al aceluiași articol prevede "Instituțiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță"..
Prin urmare, art. 1 alin. 2 din O.U.G. 8/2009 condiționează acordarea voucherelor de vacanță de către instituțiile publice de respectarea "condițiilor legale" – cu alte cuvinte, pentru acordarea unor astfel de drepturi salariale este necesară alocarea de fonduri cu această destinație.
Or, din acest punct de vedere, art. 15 alin. 2 din O.U.G. 80/2010 – respectivul articol fiind introdus prin Legea nr. 283/2011 -, statuează că "În bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora", art. 9 din O.U.G. 84/2012stabilește că "Prevederile art. 15, 18, 19 și 20 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013", în timp ce art. 5 alin. 2 din O.G. 29/2013 menționează "În bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor și autorităților publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora".
Ca atare, din moment ce legiuitorul a stabilit în mod clar că, în bugetele pentru anii 2012, 2013 și 2014, instituțiile publice nu vor avea prevăzute sume care să fie destinate acordării voucherelor de vacanță, nu este îndeplinită condiția impusă de art. 1 alin. 2 din O.U.G. 8/2009 pentru acordarea respectivelor drepturi – și anume alocarea fondurilor cu această destinație.
În altă ordine de idei, chiar în ipoteza în care ar fi stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți a primi vouchere de vacanță (tichete de vacanță) în perioada anterior menționată, instanța nu s-ar fi putut substitui ordonatorului de credite și să stabilească acordarea a "6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an", întrucât constituie prerogativa exclusivă a pârâtei să aprecieze, în concret – în ipoteza că i-ar fi fost alocate fonduri în acest sens -, dacă va acorda respectivele vouchere la nivelul maxim reglementat de legiuitor sau într-o mai mică proporție – dat fiind că sintagma folosită de art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 8/18.02.2009 nu este "se acordă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal", ci "nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal".
Pentru considerentele expuse anterior, T. apreciază acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată și, în consecință, o va respinge.
Opinia asistentilor judiciari este conforma cu prezenta hotarare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
Respinge cererea formulata de reclamantii O. S. M., S. E. D., GOSA C. C., GAGEATU V., F. M., N. S. V., T. M. M., T. D. I., I. E., P. S., C. I., P. I., M. G. I., G. C., S. D., SPATARELU R., în contradictoriu cu pârâtii M. JUSTITIEI, cu sediul in mun. Bucuresti, ., sector 5, C. DE A. C., cu sediul in, mun.C., ., jud.D. si T. D., cu sediul in, mun. C., ., jud.D..
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la T. D..
Pronuntata in sedinta publica de la 12.05.2015
PREȘEDINTE,
C. Uncheașu
Asistent judiciar, C. D.
Asistent judiciar, L. M. S. B.
Grefier, L. R. M.
Red.Jud.CU/Asist.Jud.LMSB
4ex/
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2157/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
