Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3008/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3008/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 3008/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3008/2015
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamant M. M. C., în contradictoriu cu pârâții C. P. PERSOANE VÂRSTNICE C., C. L. AL MUNICIPIULUI C.,, M. E. ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, din oficiu, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 284 Codul muncii raportat la dispozițiile art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, după care:
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare asupra excepției privind prescripția dreptului la acțiune, invocată de pârâți în întâmpinare și asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 04.02.2015, reclamanta M. M. C. a chemat în judecată pe pârâții C. P. PERSOANE VÂRSTNICE C., C. L. AL MUNICIPIULUI C., M. E. ȘI FINANȚELOR, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2010 și pana la data de 31.12.2011, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plații efective, obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu data de 01.01.2010 si pana la data de 31.12.2011, potrivit O.G.9/2000, privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. 13/2011, privind dobânda legală, obligarea paratului M. Finanțelor Publice sa asigure paratului M. E. si Finanțelor sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, iar în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs, în interesul legii, a statuat „ dreptul la acordarea premiului anual, nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea - cadru DT.330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului, soldei/indemnizației de bază.
Ori, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330 / 2009, începând cu luna ianuarie 2011. în acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Astfel, Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere a arătat că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariate prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
A apreciat că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
A susținut că interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îl îndreptăți la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii Dr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariate profesorilor.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
In baza dispozițiilor art. 254, alin.2 si 5 C., reclamantul solicita încuviințarea probei cu expertiza contabila si proba cu înscrisuri.
Pârâtul C. pentru Persoane Vârstnice C. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
A invocat excepția prescripției dreptului de a solicita plata drepturilor bănești solicitate pentru următoarele motive:
Pârâtul consideră că sistarea acordării premiului anual corespunzător anului 2010 încalcă principiul neretroactivității legii, dreptul la muncă și la măsuri de protecție socială precum și la dreptul de proprietate.
De asemenea, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual, pentru anul 2010 in sensul ca, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011 și că aceste sume vor fi incluse in creșterile salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Având in vedere natura premiilor in bani acordate angajaților, conform legii, Curtea Constituționala a constat, prin Decizia nr. 1615/2011, ca sporurile si premiile acordate, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi consacrate si garantate de Constituție. In concluzie Curtea a reținut ca nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclama încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar, cum este premiul anual.
Paratul a mai arătat ca potrivit prevederilor OUG 80/2010, pentru completarea art. 11 din OUG 37/2008, aprobata cu modificări si completări prin Legea 283/2011, creșterea salarială din anul 2011, rezultata ca urmare a includerii premiului anual din anul 2010 în salariu indemnizația de bază este acordata si in continuare, dovada ca de la 01.01.2012 a rămas in plata același nivel al retribuției, in condițiile in care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anual pe anul 2011.
Având in vedere daunele moratorii solicitate de reclamanta, acestea ar putea fi datorate doar in situația in care o suma de bani nu este plătită la scadenta, ori in cauza de fata nu se face dovada nici a sumei de bani, nici a scadentei.
Mai mult decât atât, pârâta considera ca nu sunt îndeplinite nici condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale si anume: existenta unei fapte ilicite, vinovăția, existenta unui prejudiciu, legătura de cauzalitate.
In concluzie, paratul arata ca reclamanta invoca prevederile Directivei 2000/78/CE a Consiliului din data de 27.11.2000 de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament in ceea ce privește încadrarea in munca si ocuparea forței de munca, publicata in Jurnalul Oficial al Comunității Europene si Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene. F. de aceste argumente, in cazul de fata nu se pune problema unei stări de discriminare sub aspectul încadrării in munca si al ocupării forței de munca, astfel ca aceste reglementari nu au incidenta in cauza.
In drept parata își întemeiază întâmpinarea pe prevederile art. 150 NCPC
Pârâtul C. L. al Municipiului C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia pentru următoarele motive:
Având in vedere prevederile art. 21, din Legea nr. 215/2001, unitățile administrativ teritoriale, sunt persoane juridice de drept public si sunt reprezentate in justiție de primar sau de președintele consiliului județean. Acesta poate împuternici o persoana cu studii superioare juridice din cadrul propriu sau un avocat, care sa reprezinte interesele instituției, in justiție.
Prin urmare, unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu, autonomia locala se realizează prin consiliile locale, ca autorități deliberative si primari ca autorități executive, iar Primarul reprezintă unitatea administrativ teritoriala in relațiile cu alte autorități publice.
In ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive, parata considera ca intre acesta si reclamanta nu exista nici un fel de raport juridic, parata neavând calitatea de a emite nici un act administrativ.
In drept paratul iși întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 NCPC.
Pârâtul M. E. și Finanțelor prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C. a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiata si introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva
Astfel drepturile solicitate de reclamanta sunt drepturi salariale, in temeiul raporturilor juridice pe care le au cu angajatorul, Statul R., prin M. E. și Finanțelor nu are nici un raport juridic cu reclamanta.
Atribuțiile Ministerului E. și Finanțelor sunt expres si limitativ prevăzute de lege, acesta nu poate sa aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale pretinse, in afara dispozițiilor legale care reglementează atribuțiile sale. Intre M. E. și Finanțelor si instituția bugetara angajatoare a reclamantei nu exista nici un raport juridic.
Paratul mai invoca prescripția dreptului material la acțiune, precizând ca primele anuale reprezintă adaosuri la salariul de baza sub forma premiilor acordate din fondul de premiere aflat la dispoziția angajatorului, deci sunt drepturi salariale in sensul prevederilor art. 160 din Codul Muncii si art. 1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 95/1949, iar termenul de prescripție in care pot fi formulate cererile de chemare in judecata este de 3 ani, prevazut la art. 171, ali. 1 si art. 268, alin 1, lit. C, din Codul Muncii si art. 1,3,7 si 8 din Decretul nr. 167/1958, privind prescriptia extinctiva.
In drept paratul își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205-208 din NCPC.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, reclamanta, pe perioada dedusa judecații, a avut calitatea de salariat al unității parate, instituție publica.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 01.01._11.
În ceea ce privește prescripția extinctivă, atât în regimul Decretului cu numărul 167/1958 – articolul 3 alineatul 1, cât și al Noului cod civil – articolul 2517, termenul general de prescripție, aplicabil în prezenta cauză, este de 3 ani.
Prevederile referitoare la principiile de aplicare in timp a legii civile, conținute si de art. 6, alin 4 CC, potrivit cărora "prescripțiile decăderile, si uzucapiunile începute si neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi sunt in întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."
Așadar se observa ca, prescripțiile extinctive începute înainte de 01.10.2011 si neîmplinite pana la aceasta data, reprezentând situații juridice in curs de realizare, rămân supuse legii vechi, dându-se satisfacție principiului respectării așteptărilor legitime ale părților.
Legea sub imperiul căreia a început sa curgă, va guverna atât aspectele de drept material, cat si pe cel de drept procesual referitoare la prescripție, chiar daca aceasta s-a împlinit după . CC.
Dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, rămân aplicabile in privința prescripțiilor extinctive care au început să curgă in perioada cat acest act normativ a fost in vigoare, chiar daca procesul a început după data de 01.10.2013.
Astfel, în ceea ce privește excepția prescripției, instanța mai reține și că potrivit art. 283 lit. c coroborat cu art. 171 Codul Muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge „ de la data când drepturile respective erau datorate”.
Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendare și încetare a cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin D nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă . În acest sens, art. 278 Codul Muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile și cu dispozițiile din materia civilă.
În speță, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale începe să curgă de la data la care acest drept pretins nu a fost recunoscut, reclamanta neinvocând nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției, cauză care să fie prevăzută de legiuitor.
De asemenea, pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art. 171 alin. (2) Codul Muncii, este necesară „o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale”. Or, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens.
Având in vedere ca dreptul solicitat de reclamantă, vizează perioada 01.01._11, pentru care a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, întrucât acțiunea este promovată în anul 2015, instanța urmează să respingă cererea formulata in contradictoriu cu DGASPC D., ca fiind prescrisa.
Potrivit principiului "accesorium sequitur principale", instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea paratului M. Finanțelor Publice sa aloce sumele necesare acordării acestor drepturi salariale, atâta timp cat capătul principal de cerere a fost respins.
Cu privire la celelalte excepții invocate de pârâți, instanța constata ca acestea au rămas fără obiect.
Opinia asistenților judiciari este conforma cu prezenta hotărâre si considerentele acesteia..
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției invocata de paratul M. Finanțelor Publice, cu sediul in București, ., sector 5, paratul C. L. al MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., ., nr.7, D. si paratul C. pentru Persoane Vârstnice C. in întâmpinare, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, si in consecința respinge acțiunea formulata de reclamant M. M. C., cu domiciliul in ., ., jud. D., in contradictoriu cu pârât C. pentru Persoane Vârstnice C., cu sediul în C., ., D., ca fiind prescrisa
Cu drept de apel, ce se depune la Tribunalul D., in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2015.
PREȘEDINTE M. F.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier C. O.
Red. Jud. M.F./as.G.A..D./6ex./18.06.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
