Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1608/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1608/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 2893/90/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1608/2015
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant L. C., reclamant M. T. și pe pârât M. JUSTIȚIEI, pârât C. DE A. C., pârât T. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului.
Nemaifiind alte cererii de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a reținut spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele
Prin cererea înregistrată la T. V. la nr._, reclamantele L. C. și M. T. i-au chemat în judecată pe pârâții M. JUSTIȚIEI, C. DE A. C. și T. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea sumelor necesare plății dobânzilor legale, pentru sumele datorate (diferențe salariale restante devenite creanțe, constatate prin titluri executorii- hotărâri judecătorești), de la data emiterii titlurilor executorii și în continuare până la plata efectivă sau, în subsidiar, fie pe ultimii trei ani anterior promovării prezentei cereri de chemare în judecată și în continuare, până la data plății efective, fie de la data promovării prezentei acțiunii și până la achitarea integrală a sumelor.
În motivarea cererii, reclamantele arată că, pârâții nu au făcut plata integrală a drepturilor bănești cuvenite, motiv pentru care, i-au acționat în judecată și prin sentința civilă nr. 2333/06.05.2008 pronunțată de T. D. în dosarul cu nr._/63/2007, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr. 3065/15.05.2009 a Curții de A. C., prin sentința civilă nr. 2381/2008 pronunțată de T. D. în dosarul nr._/63/2007, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr. 5867/30.10.2009 pronunțată de C. de A. C. și prin sentința civilă nr. 2541 din 23 iunie 2009 pronunțată de T. D. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia nr. 44/11.01.2010 pronunțată de C. de A. C., pârâții au fost obligați să le plătească anumite diferențe de drepturi salariale.
Pârâții au făcut plăți parțiale din totalul sumelor datorate, în condițiile OUG nr. 75/2008 și OUG nr. 71/2009.
Întrucât pârâții nu au executat integral hotărârile, ele sunt îndreptățite la lipsa de folosință pentru diferențele neachitate, inclusiv la plata dobânzii legale, care se poate cumula cu actualizarea sumelor, astfel cum a decis Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2/17 februarie 2014 pronunțată într-un recurs în interesul legii.
În drept, au fost invocat disp. art. 161 și 166 din Codul muncii, raportate la art. 1084 și 1088 din vechiul Cod civil, ale art. 2 din OG nr. 9/2000, ale art. 1 din Protocolul 1 la CEDO și ale art. 127 alin. 1 raportat la art. 116 din Noul Cod de procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamantele au depus la dosar hotărârile judecătorești menționate.
Pârâul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, față de prev. Decretului nr. 167/1958 și de disp. OUG nr. 71/2009.
Pe fondul cauzei, pârâtul solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile pentru acordarea dobânzii legale.
De asemenea, C. de A. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, întrucât toate drepturile salariale prevăzute în titlurile executorii au fost eșalonate prin OUG nr. 71/2009.
În fine, T. D., prin întâmpinarea formulată a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de prev. art. 2503, art. 2512 și art. 2513 din Noul Cod Civil, iar pe fond a menționat că acțiunea este neîntemeiată, deoarece întreruperea executării obligației are justificare legitimă și obiectivă și nu ține de voința debitorului.
În ședința publică din data de 18 decembrie 2014, instanța a invocat din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului V..
Prin sentința civilă nr. 1619/18.12.2014 T. V. admite excepția necompetenței teritoriale și își declină competența soluționării cauzei către T. D..
Pentru a se pronunța astfel instanța a constatat că reclamantele solicită plata unor dobânzi legale aferente unor drepturi salariale restante, solicitare ce se subsumează unui litigiu de muncă, litigiu căruia îi sunt aplicabile dispozițiile speciale de competență prev. de art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora: ,,Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.”
Întrucât, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și din înscrisurile depuse la dosar, reclamantele nu-și au nici domiciliul și nici locul de muncă în raza teritorială a Tribunalului V., această instanță nu este competentă din punct de vedere teritorial să s
Dispozițiile art. 127 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: ,,Dacă un judecătore are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât nici una dintre reclamante nu își desfășura activitatea, la data formulării cererii de chemare în judecată, la instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, respectiv la T. D..
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și din probele de la dosar, ambele reclamante își desfășurau activitatea, la momentul sesizării instanței, la C. de A. C..
T. D. se investește cu soluționarea cauzei la data de 19.01.2015
Prin Încheierea din 24.02.2015, se admite cererea de abținere formulată de judecătorul desemnat aleatoriu cu soluționarea cauzei, cerere motivată de împrejurarea că în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3233/06.05.2008, sentință de care se prevalează reclamantele, figurează ca și reclamant ,însuși,judecătorul desemnat
La termenul din 31.03.2015, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului D. și cum în conformitate cu prevederile art. 248 V. proc. civ. "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilot de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei", tribunalul constată necompetența teritorială, își declină competența în favoarea Tribunalului V., constată conflict negativ de competență și trimite dosarul regulatorului de competență.
Pentru a se pronunța astfel .instanța are în vedere următoarele considerente.
Cazul cererii în care judecătorul este parte. reglementat de art. 127 NCPC, nu are corespondent în codul anterior, și reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, în calitate de reclamant ori de pârât.
În situația în care judecătorul are calitatea de reclamant, acesta nu poate sesiza instanța competentă, dacă este aceea la care judecătorul își desfășoară activitatea. Acesta are alegerea între mai multe alte instanțe dintre cele indicate de legiuitor.
Dacă judecătorul are calitatea de pârât, reclamantul poate alege să sesizeze fie instanța competentă, chiar dacă este cea la care judecătorul pârât își desfășoară activitatea, fie una dintre instanțele indicate de textul legal.
În doctrină s-a subliniat că atât în prima, cât și în cea de-a doua ipoteză, atunci când reclamantul nu se adresează instanței competente, intervine o prorogare legală a competenței teritoriale. Deoarece, în ambele cazuri, reclamantul are alegerea între instanțe deopotrivă competente, este vorba despre o competență teritorială alternativă (facultativă).
Cu privire la prima ipoteză, apreciem că nu se poate susține că este vorba despre o competență facultativă, pentru următoarele argumente.
Astfel, față de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 NCPC, care instituie drept caz de incompatibilitate a judecătorului situația în care „există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa”, considerăm că art. 127 NCPC instituie o prezumție legală de lipsă de aparență a imparțialității judecătorului, peste care nu se poate trece numai prin voința reclamantului unită cu pasivitatea pârâtului; prin urmare, într-o astfel de situație, apreciem că norma de competență este de ordine publică, iar nu facultativă, putând fi invocată din oficiu de către instanță excepția de necompetență materială, în ipoteza în care reclamantul alege să sesizeze instanța la care are calitatea de judecător.
Pe de altă parte, alin. (1) al art. 127 NCPC folosește imperativul „va sesiza”, în timp ce alin. (2) arată că „poate sesiza”; apreciem că legiuitorul a avut în vedere o obligație a reclamantului în ipoteza de la alin. (1) și o facultate a acestuia în ipoteza de la alin. (2).În ambele ipoteze, însă, finalitatea investirii unei instanțe aparține subiectului
Din această perspectivă tribunalul constată că declinarea competenței către instanța de la domiciliul reclamantului lipsește de conținut dispozițiile art. 127 C. proc. civ ce reglementează competența facultativă, nu ia în considerare calitatea circumstanțiată a reclamantului –judecător căruia legiuitorul a găsit de cuviință să-i rezerve dispoziții speciale care nu s-au regăsit în normele procesuale ale vechiului cod de procedură civilă .
Nu în ultimul rând, aplicarea dispozițiilor privind competența facultativă se impune din motive de ordin practic.
T. D., a admis cererea de abținere a judecătorului inițial desemnat pe împrejurarea că în hotărârile de care se prevalează reclamantele, are calitatea de reclamant chiar și judecătoriul desemnat.
Este cazul să învederăm că și judecătorul ce se pronunță pe excepție (și nu pe fond!) în cauza de față se află în aceeași situație, așa cum, în aceeași situație, se află toți judecătorii Tribunalului D. – reclamanți în cauzele privind dreptrui salariale., astfel că "îndoiala " de care face vorbire art. 42 alin 1 din C. proc. civ se raportează la întregul colectiv de judecători.
Apreciem, de asemenea că susținerile privind inaplicabilitatea art. 127 alin 1 pe împrejurarea că reclamantele își desfășoară activitatea la C. de A. C. și nu la T. D. sunt nefondate, dovedesc o înțelegere diferită a normelor privind competența
.Este bine cunoscut că instanțele se diferențiază teritorial prin sintagma circumscripție iar tribunalul D. se află, face parte, din circumscripția Curții de A. C.. În aceste condiții oricare ar fi soluția la care se oprește instanța de fond, calea de atac împotriva hotărârii se va îndrepta tot către instanța la care funcționează reclamantele
În aceste condiții tribunalul constată că, în aplicarea dispozițiilor speciale, derogatorii de la dispozițiile . în temeiul legal oferit de art. 127 C. proc. civ dar și în baza principiului disponibilității consacrat de art. 9 din Cod competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului V. ca instanță la care reclamantele au înțeles să apeleze, fiind așadar, îndreptățite să se adreseze acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială a Tribunalului D. a Tribunalului V..
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamantele L. C. și M. T., ambele cu domiciliul procesual ales la C. de A. C., cu sediul în C., .. 5A, județul D. și pe pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. C., cu sediul în C., .. 5A, județul D. și T. D., cu sediul în C., ., județul D., în favoarea Tribunalului V.
Constată că în cauză s-a ivit conflict negativ de competență.
Suspendă din oficiu judecarea cauzei
Înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă să soluționeze conflictul negativ de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2015
Președinte Asistenți judiciari
M. N. G. augusta D.
I. G.
Grefier
E. C.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3592/2015. Tribunalul DOLJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
