Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1893/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1893/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 1893/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1893/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar C. E. I.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamant S. P. IMOBILIARĂ ȘI C. D. PENTRU N. M., în contradictoriu cu pârât O. DE C. ȘI P. IMOBILIARĂ D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta N. M. personal, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, din oficiu, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 284 Codul muncii raportat la dispozițiile art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și aduce la cunoștința părților faptul că pot soluționa litigiul pe cale amiabilă sau pot apela la procedura medierii.
Reclamanta solicită instanței să ia act de renunțarea la judecarea cauzei și depune înscrisuri privind aducerea la cunoștința pârâtului despre formularea cererii de renunțare.
În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecarea cauzei formulată de reclamantă..
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 20.01.2015, reclamant S. P. IMOBILIARĂ ȘI C. D. PENTRU N. M., în contradictoriu cu pârât O. DE C. ȘI P. IMOBILIARĂ D. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să îi acorde o despăgubire egală cu contravaloarea voucherului de vacanță pentru anul fiscal 2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată la data de 04.07.2014 astfel cum au fost stabilite prin art 1 din HG nr 871/2013.
In fapt, a arătat că a considerat că din culpa pârâtei, oricare ar fi fost cauza,după caz, neprevederea sumelor în bugetul pe anul 2014 chiar și după rectificarea bugetară sau din alte motive, neacordarea voucherului de vacanță pentru anul fiscal 2014 de către pârâtă i-a adus un prejudiciu material, prejudiciu ce este cert și constă în privarea sa nejustificată de dreptul de a mai primi vreodată voucherul de vacanță pentru anul fiscal 2014.
La data de 25.03.2015, O. DE C. ȘI P. IMOBILIARĂ D., a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în cheltuieli de transport ale consilierului juridic la termenele de judecată din dosar.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu are calitate de angajator al membrului de sindicat.
La data de 22.04.2015 reclamanta a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecarea cauzei și a depus înscrisuri privind aducerea la cunoștința pârâtului despre formularea cererii de renunțare.
Cum procesul este guvernat de principiul disponibilității părților, care printre altele, presupune că reclamantul are dreptul să renunțe la judecarea cererii sale, în temeiul dispozițiilor art. 406 NCPC instanța va lua act de renunțare la judecarea cauzei.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantului S. P. IMOBILIARĂ ȘI C. D. cu sediul în C., . 4, județul D. PENTRU N. M., în contradictoriu cu pârât O. DE C. ȘI P. IMOBILIARĂ D., cu sediul în C., . 4 la judecarea cererii.
Cu recurs la instanța ierarhic superioară, în 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 22 aprilie 2015.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
C. D. M. D. C. I. C. O.
4 ex
Red.Jud.C.D.
Tehnored.M.J.
04.05.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








