Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1550/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1550/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 11845/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1550/2015
Ședința publică de la 26 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R. H.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar M. G. M.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant U. S. INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D. PENTRU C. A. M. și pe pârât S. G. PREDEȘTI, având ca obiect
drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsa, unitatea școlara pârâta a depus înscrisurile solicitate de instanță prin adresa emisa la termenul anterior
Constatând cercetarea judecătorească încheiată potrivit dispozițiilor art 244 NCPC, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata la data de 11.09.2014 reclamantul UNIUNEA S. INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D. pentru C. A. M. a chemat in judecata pârâta ȘCOALA GIMNAZIALĂ BRĂDEȘTI pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea acesteia la calcularea salariului de baza, potrivit încadrării, la nivelul salariului de baza minim garantat in plata începând cu 1.01.2012 si pana la data pronunțării hotărârii judecătorești, calcularea sporului de vechime in raport de vechimea in munca ca procent din salariul de baza calculat conform capătului de cerere nr 1 începând cu 01.01.2012 si pana la pronunțarea hotărârii judecătorești si plata diferențelor de drepturi salariale încasate si cele cuvenite conform capetelor de cerere nr 1 si 2, actualizate in funcție de coeficientul de inflație pana la data efectiva a plații precum si la dobânda legala aferenta.
Se motivează ca potrivit art. 88 alin 1 din Legea educației naționale nr 1/2011 cu modificările si completările ulterioare ,, Personalul din învatamântul preuniversitar este format din personalul didactic, didactic auxiliar si personalul administrativ sau nedidactic ".
Legea cadru privind salarizarea unitara a personalului plătit din fondurile publice nr 330/2009 abrogata prin art 39 lit X din Legea nr 284/2010 in art 30 alin 5 a stabilit ca (5)În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:a)noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;b)sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Legea cadru 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fondurile publice in Art. 7 (1)Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.(2)Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice".
Astfel Legea nr 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice care la art 1 alin 5 a stabilit ca: În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.
In art 2 din Legea nr 285/2010 În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat".
Pentru a-si dovedi cererea au fost invocate si dispozițiile OUG 19/2012 privind aprobarea unor masuri de recuperarea reducerilor salariale OUG nr 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal – bugetare OUG nr 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2014 precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice.
Din dispozițiile legale enumerate reclamantul înțelege că salariul de baza stabilit prin actele normative in domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice si salariul de baza potrivit încadrării la care se face referire este salariul de baza minim brut pe tara garantat.
Raportând încadrarea personalul nedidactic la dispozițiile Anexei nr V /2b din OG nr 10/2008 ( abrogate prin Legea 330/2009 ) salariile au avut aceasta baza si nu evoluția salariului de baza minim brut pe tara garantat.
Referitor la sporul de vechime se arata ca începând cu 1.01.2010 in conformitate cu art 5 alin 3 din OUG nr 1/2010 ,, (3)În salariile de bază ale funcțiilor de execuție și ale funcțiilor de conducere este cuprins în toate cazurile sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009. În situația în care în cursul anului personalul de conducere și execuție îndeplinește condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime, se acordă tranșa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului la salariul de bază aferent funcției din luna decembrie 2009.
Legile 284/2010 si 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice OUG nr 19 /2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale, OUG nr 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013 prorogarea unor termene din actele normative precum si unele masuri fiscal bugetare OUG nr 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice in anul 2014 precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice stabilesc modul de acordare si calcul a sporurilor de vechime.
Contractul de munca Unic la nivel de sector de activitate învățământ Preuniversitar ( CCMUNSAIP ) înregistrat la Ministerul Muncii Familiei si Protectiei Sociale in prezent Ministerul Muncii Familiei Protectiei Sociale si persoanelor vârstnice sub nr_/2.11.2012 cât si contractului colectiv de munca unic la nivel de sector de activitate învatamânt Preuniversitar înregistrat sub nr 59/12.11.2007( aplicabil pana la data de 2.11.2012) prevăd la art 36 alin 1 lit a acordarea sporului de vechime, cât si faptul ca acesta se plateste începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea.
Mai mult codul muncii in art 160 menționează ca salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile sporurile precum si adaosuri.
Pentru ca pentru personalul nedidactic drepturile salariale nu au fost calculate in mod legal in cauza sunt aplicabile dispozițiile art 161 alin 4 din codul muncii ( actualmente 166 alin 4 codul muncii .Întârzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
În privința daunelor interese pentru plata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile art 1530, 1531,si 1535 cod civil precum si ale OG 9/2000, OG 13/2011 dar si ale Decizie nr 2/17.02.2014 pronunțata de Înalta Curte de Casatie si Justitie in recurs interesul legii.
În drept si-a intemeiat cererea de modificarea a actiunii pe dispozitiile art 204 alin 1 NCPC, art 40 alin 2 lit c art 162 alin 3 art 171, art 229 alin 1, art 268 alin 1 lit c codul muncii art 28,art 208-2011 din Legea dialogului social nr 62/2011 republicata cu modificările si completările ulterioare, HG 1193/2010, HG 1225/2011, HG 23/ 2013, hg 871/2013, CCMUNSAIP nr_/2.11.2012, CCMUNRI înregistrat sub nr. 596/12.11.2007art 11si 30 din Legea 130/1996 republicata, art 41 alin 2 si 5 din Constitutia României ,HG 285/2010, OUG nr 19/2012, OUG 84/2012, OUG 103/2013 art 156 ( actualmente art 161 ) art 161 alin 4 ( actualmente art 166 alin 4, art 268, art 295 alin 1 actualmente 278 alin 1 din codul muncii republicat cu modificările si completările ulterioare art 1 si 2 OG 9/2000 art 2 din OG 13/2011 art 1088 cod civil si art 1530 si următoarele si urm noul cod civil.
Pentru a dovedi acțiunea au fost depuse la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: adeverință de salariat, carte de identitate, împuternicire sindicat, raport de salariu, dovada acordare personalitate juridica organizatie sindicala.
În drept si-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art 159, 164 si 165 codul muncii, art 41 alin 1 din CCMUMN 2007- 2010, art 9 ,11,12din Legea 284/2010, art 1 alin 1 si 2, art 4 din Legea 285/2010, HG 1051/2008, HG 1193/2010, HG 23/2013, art 453 cod proc civ.
Pârâta deși legal citata nu a depus întâmpinare.
La solicitarea instanței pârâta a depus state de plata pentru reclamanta și modul de calcul al salariului și sporurilor.
Din analiza actelor existente la dosar instanța constata următoarele :
Reclamanta membra de sindicat este salariata pârâtei ocupând o funcție nedidactică in baza unui contract individual de munca pe durata nedeterminata, cu o anumită vechime in munca, așa cum rezulta din adeverința depusă la dosar.
Potrivit art 164 codul muncii ( salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata )(1) (1)Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.(2)Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.(3)Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să își desfășoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepția grevei.(4)Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este adus la cunoștința salariaților prin grija angajatorului.
În raportul reuniunii experților convocați de Consiliul de Administrație al Organizației Internaționale a Muncii (OIM) s-a stabilit ca prin salariu minim se înțelege nivelul de remunerație sub care nu va putea cobori nici în drept, nici in fapt, indiferente de modul sau de calcul.
Este salariul care, in fiecare tara, are forța legii si care este aplicabil sub pedeapsa sancțiunii penale sau a altor sancțiuni specifice, salariul minim este considerat ca suficient pentru satisfacerea necesitaților vitale de alimente, îmbrăcăminte educație etc ale salariaților.
În cazul in care prin diverse acte normative se acorda anumite drepturi prin raportare la salariul minim brut pe tara garantat in plata, este avut in vedere salariul stabilit prin hotărârea guvernului, nu cel stabilit eventual prin contracte colective de munca ca salariu minim brut pe unitate.
Din analiza acestui text de lege rezulta ca nu exista identitate intre acesta si salariul de baza stabilit in condițiile Legii 330/2009, 284/2010, 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice fata de care sa se calculeze sporul de vechime al salariatului.
Legislația muncii interzice ca salariul brut lunar (adică salariul de baza si sporul de vechime în cazul de față) sa fie mai mic decât salariul minim brut garantat pe tara, iar nu ca salariul de bază să nu fie mai mic decât salariul minim brut garantat pe țară.
Pe de altă parte nici o dispoziție legală nu obligă angajatorul să stabilească salariul de bază egal cu salariul minim brut pe țară și la acesta să adauge apoi sporurile cuvenite.
Salariul de bază se stabilește în conformitate cu prevederile legale în materia salarizării personalului bugetar, prevederi pe care pârâta le-a respectat.
Începând cu anul 2010, urmare a reîncadrării personalului potrivit Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salariul de bază a fost stabilit corespunzător funcției, egal cu cel din luna decembrie 2009 și a inclus și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în Nota din Anexa II/1 la lege. Astfel potrivit notei din anexa II/1 "în coeficientul prevăzut în coloana "Bază" sunt cuprinse: sporul neuropsihic, sporul de stabilitate, sporul de vechime în muncă, salariul de merit, creșterea cu 5% a salariilor de bază, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 „ în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Leșii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."
Deci potrivit anexei nr. II/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 sporul de vechime, reprezintă un element al sistemului de salarizare incorporat sau inclus în cuprinsul salariului de bază.
Prin OUG 19/2012 și OUG 84/2012 și respectiv OUG nr. 103/2013 nu au fost reglementate schimbări privind modul de calcul al salariului în anii 2012 – 2013 - 2014.
În ceea ce privește salariul minim brut garantat pe tara art 1 din HG 1225/2011 a stabilit ca acesta este începând cu 1.01.2012, 700 lei la un program complet de lucru de 169, 333 ore medie pe luna in anul 2012, iar art. 1 din HG 23/2013 începând cu 1.02.2013 salariul de baza minim brut pe tara in plata este de 750 lei lunar cu un program complet de 168, 667 ore in medie pe luna in 2013 si de la 1.07.2013 se stabilește la 800 lei lunar pentru un program complet de lucru de 168, 667 ore in medie pe luna in anul 2013.
În prezent se aplica HG nr. 871/2013 care stabilește acest salariu după cum urmează:
- 1 ianuarie 2014 - 850 lei lunar pentru un program complet de lucru de 168 ore in medie pe anul 2014 reprezentând 5,059 lei/ora
- 1 iulie 2014 – 900 lei lunar pentru un program complet de 168 ore in medie pe luna in anul 2014 reprezentând 5,357 lei/ ora.
Din actele depuse la dosar, instanța constata ca pârâta a respectat cerința ca valoarea salariului brut lunar să nu fie sub nivelul salariului de baza minim brut pe tara stabilit prin hotărârile de guvern mai sus enunțate.
Având in vedere ca nu este întemeiat capătul de cerere principal vor fi respinse si celelalte capete de cerere din acțiunea modificata pentru aceleași considerente de fapt si de drept.
Instanța constata, de asemenea, ca nu exista elementele de discriminare cu personalul nou angajat, întrucât pentru a exista o asemenea situație sau fapte trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții respectiv: existenta unui tratament diferențiat manifestat prin deosebiri, excludere, restrictive sau preferințe in cazul unor persoane aflate in situații comparabile, existenta unui criteriu de discriminare conform dispozițiilor art 2 din OG 137/2000 tratament diferențiat sa aibă drept scop restrângerea ori înlăturarea, recunoașterea folosinței sau executării unui drept nenăscut de lege, iar acest tratament sa nu aibă un scop legitim sau sa fie justificat obiectiv ori metodele adoptate sa nu fie adecvate si necesare.
Aici nu ne aflam in situații analoage, întrucât persoanele care sunt nou încadrate nu pot fi comparate cu cele cu vechime in munca pentru fiecare dintre aceste categorii Legile 330/2009, 284/2010 si 285 /2010 stabilind încadrarea si salarizarea după criterii diferite.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept se va respinge acțiunea
Opinia asistenților judiciari este conforma cu hotărârea si considerentele acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea formulată de reclamanta Uniunea S. Independente din Invatamant D., cu sediul in C., .. 6, judetul D. pentru membra de sindicat C. A. M., cnp_, cu domiciliul in ., județul D., in contradictoriu cu parata S. G. PREDESTI, cu sediul in ..
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2015
P.,Asistenti judiciari,Grefier,
R. H. M. D. G. M. C. P.
Red. jud. M.R.H., as.jud.M.D.
4 ex./30 martie 2015
C.P. 26 Martie 2015
| ← Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 3193/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








