Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 404/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 404/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 404/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 404/2015
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar A. V.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe U. S. INDEPENDENTE DIN INVĂȚĂMÂNT D. pentru reclamant D. F. și pe pârâții L. T. P. B. CĂLĂRAȘI, C. L. CĂLĂRAȘI, având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Având în vedere dispozițiile art. 95 pct.1 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă material cât și teritorial de a soluționa cauza dedusă judecătii și legal investită.
Instanța, în temeiul art. 258 din noul C.p.c. încuviințează reclamantului proba cu înscrisurile depuse.
Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale a Consiliului L. Călărași și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01._11 și în raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare pe excepție și pe fondul cauzei .
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 29.05.2014, sub nr. de mai sus, U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D. pentru reclamanta D. F., în contradictoriu cu pârâții L. T. "P. B." CĂLĂRAȘI și C. L. CĂLĂRAȘI, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la calcularea și plata sub forma diferențelor salariale între suma efectiv încasată și suma cuvenită conform legii a membrului de sindicat în conformitate cu prevederile Legii 221/2008 și Legii 330/2009 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, începând cu 01.01.2010 ,utilizându-se coeficientul 1.000 în cuantum de 400,00 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la 30 ianuarie 2008 Guvernul României a aprobat OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din învățământ, iar acest act normativ a fost aprobata cu modificări prin Legea nr. 221/2008, lege ce a făcut obiectul controlului de constituționalitate înainte de promulgare, iar prin Decizia nr. 1093/15.10.2008 Curtea Constituțională a constatat ca aceasta lege este constituțională reținând ca: „Aceste creșteri salariale suplimentare față de cele aprobate prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 reprezintă o măsură de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, legiuitorul fiind competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestora, deoarece potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării".
Cu toate acestea, aplicarea Legii nr. 221/2008 a fost blocata prin promovarea mai întâi a OUG nr. 136/2008 care a fost declarata neconstituțională si a doua oară prin OUG nr. 151/2008, declarata, de asemenea, neconstituțională. Deși creșterile salariale prevăzute de lege sunt aplicabile din 2008, pârâtii au refuzat aplicarea acestei legi începând cu data de 01.10.2008, creându-i prejudicii deoarece a rezultat o diferența salarială începând cu data de 01.01.2010, întrucât Legea nr. 330/2009 nu s-a aplicat având in vedere salariul din decembrie 2009.
A depus la dosar carte de identitate și adeverință de salariat.
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici alte cereri.
A fost încuviințată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
La termenul din data de 29.01.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. și excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 01.01._11.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. invocată de instanță din oficiu:
Reclamanta a fost angajata unității școlare pârâte, în calitate de personal didactic în perioada dedusă judecății.
Potrivit dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 84/1995, O.G. 32/2001 și H.G. nr. 538/2001, coroborate, în speță, cu art. 16 din H.G. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din județele – pilot, între care și județul D. (nominalizat prin H.G. 1942/2004 ), calculul și plata drepturilor salariale, pentru personalul didactic de predare, didactic auxiliar și nedidactic, sunt realizate de unitățile școlare care au calitatea de ordonator de credite.
Având în vedere si faptul că nu există raporturi juridice de muncă între reclamantă și autoritatea administrativă locală chemată în judecată, instanța constată că pârâtul C. L. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În consecință, instanța va admite excepția invocată și va respinge acțiunea promovată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul C. L. .
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 01.01._11, se reține că acțiunea ce vizează calculul și plata drepturilor salariale pretinse de reclamantă, pe o perioadă începând cu data de 01.01.2010 se situează în afara termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului, prevăzut de dispozițiile art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii, iar față de data formulării cererii, 29.05.2014, se constată prescris dreptul material la acțiune referitor la drepturile salariale aferente perioadei 01.01._11, excepția urmând a fi admisă
Pe fondul cauzei:
Prin acțiunea adresată acestei instanțe, reclamanta solicită obligarea pârâților sa calculeze si sa plătească diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite, potrivit reîncadrării conform Legii 330/2009, începând cu 01.01.2010, diferențe ce vor fi reactualizate in raport de data fiecărei scadente lunare la momentul plătii efective.
Începând cu 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".
Legea 63/2011 care a intrat în vigoare la 13.05.2011 a schimbat modalitatea de calcul a salariului personalului din învățământ, a reglementat alt sistem de salarizare. A prevăzut o nouă încadrare salarială, un cuantum fix al salariilor, stabilit în anexa acestei legi, iar nu o formulă de calcul care să se raporteze la salariile anterioare.
Nu a existat o formulă de calcul care să se raporteze la salariul avut până la acea dată.
Astfel potrivit art.1 din legea 63/2011 s-a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".
"Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic si didactic auxiliar din învatamant este cel prevăzut in anexele nr. 1, 2, 3a si 3b, dupa caz.
Indemnizațiile de conducere specifice sunt prevăzute in anexa nr. 4.
Sporurile, indemnizațiile, compensațiile si celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum si metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute in anexa nr. 5.
Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de prezenta lege se calculează in funcție de salariile de încadrare prevăzute in anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, după caz, in conformitate cu metodologia prevăzuta in anexa nr. 5, cu luarea in considerare a indemnizației de conducere prevăzuta in anexa nr. 4, daca este cazul".
În alineatul 7 se precizează că dispozițiile art. 8, 9, 12 si 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum si cele ale art. 22, 25—30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice se aplica in mod corespunzător si pentru personalul didactic si didactic auxiliar din învățământ, salarizat potrivit prevederilor prezentei legi, dar aceste prevederi nu se referă la salariul de încadrare.
În anul 2012, au fost aplicabile dispozițiile Legii nr. 283/2011 care la art. 1 alin.4 au prevăzut expres că începând cu ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.
Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic si didactic auxiliar din învațamant este cel prevăzut in anexele nr. 1, 2, 3a si 3b, după caz din Legea nr. 63/2011 și nu se raportează la legile anterioare.
În anul 2013, s-au aplicat prevederile OUG nr. 84/2012 care la art. 2 a făcut trimitere expresă la legea 283/2011, care la rândul ei trimitea la legea 63/2011, așa cum am arătat mai sus: „Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
În anul 2014, au fost aplicabile prevederile OUG nr. 103/2013 care, la art. 1 alin. 4, a prevăzut că: „ în anul 2014, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011".
Având în vedere că începând cu 13.05.2011 până la zi (data pronunțării prezentei sentințe) salarizarea personalului din învățământul preuniversitar s-a făcut exclusiv în funcție de legea 63/2011 și că această lege nu a mai prevăzut raportarea la salariul avut în momentul intrării sale în vigoare, ci a prevăzut o nouă încadrare, cuantumul brut al salariilor fiind stabilit în anexa acestei legi, instanța va respinge cererea de chemare în judecată .
În ce privește susținerea că sunt incidente si prevederile art.l din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, instanța constată că este neîntemeiată deoarece în jurisprudența sa CEDO susține că nu se exclude dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi care să reglementeze drepturi ce decurg din vechea legislație. Dimpotrivă statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu, modificările legislative fiind în competența de apreciere a statului. Așadar statul poate adopta o lege nouă de salarizare pentru o categorie de salariați fără să se considere că s-ar aduce atingere dreptului de proprietate în sensul prevăzut de art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea si considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D., cu sediul în C., ..6, jud.D. pentru D. F., având CNP_ în contradictoriu cu pârâtul C. L. CĂLĂRAȘI, cu sediul în localitatea Călărași, jud.D. ,ca fiind formulată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă și în contradictoriu cu pârâtul L. T. "P. B." CĂLĂRAȘI, cu sediul în localitatea Călărași, jud.D., ca prescrisă pe perioada 01 01_11 și începând cu 29 05 2011- la zi ca neîntemeiată .
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Declarația de apel se va depune la Tribunalul D.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2015.
Președinte Asistenți judiciari Grefier
G. S. A. V. C. D. E. C.
Red.Jud.GS/ As.jud.C.D.
5 ex./06.02.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 412/2015. Tribunalul DOLJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








