Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2523/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2523/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 2523/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința civilă Nr. 2523/2015
Ședința publică de la 29 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. V.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar A. P.
Grefier S. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULIU "S. HARET" D. PENTRU F. (O.) R. I., V. S. N., P. (F.) I. V., F. I. F., P. G. C. și pe pârât ȘCOALA G. TESLUI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, având în vedere sediul sindicatului, obiectul cauzei și dispozițiile art 28 din Legea dialogului social coroborat cu art 95 alin 1pct 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, încuviințează pentru părți proba cu acte, respectiv actele depuse la dosar, după care, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
La data de 03.02.2015, S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI S. HARET D. pentru reclamanții membrii de sindicat F. (O.) R. I., V. S. N., P. (F.) I. V., F. I. F., P. G. C., a chemat în judecată pe pârâtul ȘCOALA G. TESLUI, pentru ca prin hotărâre ce se va pronunța, să fie obligat să plătească acestora dobânda legala aferenta drepturilor bănești cuvenite, conform sentinței nr. 6441/2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ începând cu data nașterii dreptului în cauzele mai sus menționate și până la data plății efective.
În motivare, arată că prin sentința nr. 6441/2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ pârâta a fost obligată la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, în perioada 01.01._11, actualizate în funcție de rata inflației, la data plății efective.
A arătat că până în prezent salariații membrii de sindicat, nu au beneficiat de drepturile stabilite conform sentinței definitive și irevocabile, fiind prejudiciați prin lipsirea de folosul sumelor de bani dispuse de instanță, în plus față de prejudiciul inițial creat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 330/2009, iar conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
A arătat că dobânda legală este reglementată de Ordonanța Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar și că potrivit dispoz. art.2 "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”.
Arată că din aceste prevederi legale, rezultă că daunele interese constau în dobânda legală ce curge de drept fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă, aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual ce muncă.
Mai arată că potrivit art. 1530 și urm. din Codul civil, pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației, creditorul are dreptul la daune interese.
A mai invocat, în drept, dispozițiile art. 112 C.p.civ, art. 161, art. 166 alin 4, art. 268 și art.278 alin 1 din Codul Muncii, art. 2 din OG nr. 13/2011 și ale art. 1530 și urm. C.civ.
Reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza dispozițiilor art. 411 C.p.civ.
În susținerea cauzei, s-a depus la dosar:tabel nominal cu membrii de sindicat care au promovat cereri de chemare în judecată, cărți de identitate, sentința nr. 6441/2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Pârâta unitatea școlară pârâtă nu a formulat întâmpinare și nici nu a depus acte în apărare.
A fost încuviințată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Reclamanții sunt salariații unității școlare pârâte, calitate în care au solicitat în instanță obligarea acesteia la plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate.
Prin sentința nr. 6441/2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost obligată unitatea școlară pârâtă la reîncadrarea salarială a reclamanților începând cu 01.01.2010, potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, respectiv Legii nr.285/2010, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii 221/2008 și să calculeze și să plătească reclamanților diferențele dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile legii 330/2009, respectiv Legii nr.285/2010, pe perioada 01.01._10 pentru reclamanta F. R. și 01.01._11 pentru ceilalți reclamanți, proporțional cu activitatea desfășurată de fiecare, sume ce vor fi reactualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadențe lunare, la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă.
Prin prezenta cerere, reclamanții solicită obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 6441/2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective a creanțelor, față de faptul că aceste hotărâri judecătorești nu au fost puse în executare.
Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului și pot consta în dobânda legală ce reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite printr-un titlu executoriu.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamanți. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.
Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamanților, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art. 1531 NCC, care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.
Potrivit art.2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.
Având în vedere dispozițiile art. 278 din Codul Muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din Codul Civil ( respectiv art. 1530 și urm. din NCC), ipoteza cauzei de față fiind cea avută în vedere la în decizia în interesul legii nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.
Reclamanții, salariați din sectorul bugetar, au solicitat în prezenta cauză acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata sumelor prevăzute în titlul executoriu, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Debitorul obligației se află sub incidența dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr.71/2009 și a stabilit că aceasta are drept consecință o „suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept”, dar și că executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceste condiții sunt îndeplinite.
Constatând astfel îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C.civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1) alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, privind C.civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Prin urmare, daunele interese datorate salariaților reclamanți constau în dobânda legală, iar în ceea ce privește data de la care se justifică acordarea acesteia se are în vedere ca obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie și aceasta nu a fost executată.
În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării, deci de la data de 11.10.2013 .
În consecință, pentru motivele expuse, instanța va admite în parte acțiunea formulată de sindicatul reclamant pentru membrii de sindicat reclamanți și va obliga pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 6441/2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ , de la data la care hotărârea a devenit executorie - 11.10.2013 până la data plății efective.
La pronunțarea soluției, instanța a avut în vedere soluția pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._ /HP/C, în ședința din 27 aprilie 2015, care prin Decizia nr. 7/2015 a statuat că "Plățile voluntare eșalonate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare", precum și practica unitară, actuală, în această materie, a Curții de Apel C. .
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D.,CU SEDIUL ÎN C., .. 6, jud D. PENTRU F. (O.) R. I.,CNP_, V. S. N.,CNP_, P. (F.) I. V.,CNP_, F. I. F., CNP_, P. G. C.,CNP_ și pe pârât ȘCOALA G. TESLUI, cu sediul în TESLUI ,jud D. având ca obiect drepturi bănești.
Obligă pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 6441/2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ , de la data la care hotărârea a devenit executorie - 11.10.2013 până la data plății efective.
Executorie.
Cu apel în 10 zile de la comunicare,cererea de declarare a apelului se depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2015
PREȘEDINTE E. V.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar A. P.
Grefier S. P.
Red.jud. E.V./09 Iunie 2015
4ex
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2374/2015. Tribunalul DOLJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








