Despăgubire. Sentința nr. 3335/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 3335/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 3335/2015

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr.3335

Ședința publică din data de 03 septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE N. C. B.

Asistent judiciar D. C. P.

Asistent judiciar L. G.

Grefier M. E.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamanta S. C. Energetic Oltenia S.A. în contradictoriu cu pârâtul Meșteroiu V., având ca obiect „despăgubiri”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța a invocat excepția perimării cererii de chemare în judecată și a reținut cauza pentru soluționarea acestei excepții.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 29.05.2013, sub nr._, reclamanta S. C. Energetic Oltenia S.A. a chemat în judecată pârâtul Meșteroiu V., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 1.947,47 lei, reprezentând plăți efectuate pârâtului pentru decontarea cheltuielilor de transport în anul 2011.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin raportul de control din 09.05.2012 al Curții de Conturi, la pct.V pct. 2 s-a constatat „efectuarea în perioada 2009 – 2011 de cheltuieli neeconomicoase estimate la suma de 19.290,53 lei, cu decontarea contravalorii deplasării unor salariați de la domiciliu la locul de muncă și retur”.

Conform contractului de muncă, salariații din componența S.N.L.O. S.A. beneficiază de dreptul la transport gratuit asigurat prin achiziția de abonamente la și de la locul de muncă, pe traseele pe care nu există transport organizat.

Auditorii publici externi au constatat că, în baza deciziilor directorului general, a fost aprobată decontarea cheltuielilor de transport de la domiciliu la locul de muncă și retur, la nivelul documentelor justificative prezentate (bonuri benzină, bilete de călătorie), și nu la nivelul contravalorii unui abonament. În baza eșantionului selectat, auditorii publici externi au constatat că în perioada 2009 – 2011, pentru un număr de 15 persoane, S.N.L.O. S.A. a decontat suma de 19.290,53 lei (5248,19 lei în anul 2009; 4271, 94 lei în anul 2010 și 9770,4 lei în anul 2011), reprezentând contravaloarea combustibilului aferent deplasării unor salariați de la domiciliu la locul de muncă și retur, fiind încălcate astfel prevederile art.9 alin.1 din Legea nr.82/1991, art.244 din contractul colectiv de muncă, anexa 30 pct.B/B1 din contractul colectiv de muncă.

Prin decizia 8/20.02.2013 a Curții de Conturi, la pct. 8 pag.7 din raportul de control nr. 4235/09.05.2012, se constată că: „necomunicarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse la termenele stabilite prin decizia 13/08.06.2012, precum și neducerea la îndeplinire a măsurii de la pct. II din această decizie, prin care s-a dispus conducerii SNLO SA: să se ia măsuri și să se urmărească . decontarea cheltuielilor de transport a salariaților de la domiciliu la locul de muncă și retur, în conformitate cu prevederile C.C.M. cap. II, art. 244; anexa 30 pct. B/B1 ”Transport gratuit”; să se ia măsuri pentru extinderea verificărilor asupra tuturor cheltuielilor efectuate în perioada 2009 – 2011 cu transportul personalului, în vederea stabilirii întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăților efectuate pentru diferențele dintre sumele decontate la nivelul contravalorii unui abonament, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora(inclusiv a beneficiilor nerealizate), în condițiile legii, precum și corectarea rezultatelor contabile înregistrate,,.

Urmărirea prejudiciului stabilit de auditorii financiari ai Curții de Conturi este o obligație care își are temeiul în dispozițiile art. 1281 din Legea 94/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, potrivit cărora „nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea”.

În raport de aceste prevederi, obiectul acțiunii îl formează prejudiciul în valoare de 1947,47 lei, constituit din acordarea de plăți în vederea acoperirii cheltuielilor de transport pentru pârât, în anul 2011, conform concluziilor raportului de informare nr.5047/29.03.2013 al Corpului de Control Tehnico- Economic al S.C. CEO S.A.

A mai arătat reclamanta că, având în vedere prevederile art. 254 alin.1 Codul muncii, raportat la concluziile Curții de Conturi, în cauză este angajată răspunderea patrimonială a salariatului, ce se face răspunzător de prejudiciul constatat, fiind întrunite cumulativ condițiile referitoare la fapta ilicită și personală a salariatului, prejudiciul cert cauzat în patrimoniul angajatorului, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, vinovăția salariatului.

În drept a invocat prevederile art.254 alin.1 din Codul muncii, art.9 alin.1 din Legea nr.82/1991, art. 1281 din Legea 94/1992.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: raportul de control nr.4235/ 09.05.2012 întocmit de Curtea de Conturi a României, decizia nr.13/08.06.2012 a Curții de Conturi a României, raportul de control nr.940/29.01.2013 al Curții de Conturi a României, decizia nr.8/20.02.2013 a Curții de Conturi a României, raportul de informare nr.5047/29.03.2013 al Corpului de Control Tehnico-Economic al S.C. C. Energetic Oltenia S.A.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile anterior menționate, proba cu interogatoriul pârâtului, precum și proba cu expertiză contabilă, dacă instanța va considera necesară administrarea acestei probe.

Pârâtul Meșteroiu V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. A susținut că, potrivit fișei postului, avea obligația să execute sarcini de serviciu atât în timpul programului, cât și înafara acestuia, în funcție de necesități, pe întreg amplasamentul teritorial al Exploatării de Carieră R.. Întrucât nu i s-a asigurat un autoturism de teren, a solicitat decontarea cheltuielilor efectuate cu autoturismul propriu în interesul serviciului, cerere ce a fost aprobată de Directorul Exploatării de Carieră R., la data de 07.06.2011. De la acea dată nu a mai beneficiat de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun, folosind autoturismul personal în interes de serviciu și i s-a decontat contravaloarea carburantului până la data de 06.12.2011.

A mai arătat pârâtul că nu se face vinovat de prejudiciul reținut în sarcina sa, acționând conform fișei postului si având în vedere contractul colectiv de muncă, cap.II, art.244, cererea nr._/06.06.2011.

Totodată, pârâtul a menționat că reclamanta a emis adresa nr._/03.06.2013 prin care i se comunică înființarea popririi nr._/01.08.2013, care este prematură, în condițiile în care nu s-a obținut o hotărâre judecătorească de înființare a popririi, astfel că aceasta este lovită de nulitate absolută.

În drept a invocat prevederile art.267 din Codul muncii, art.264 din Codul muncii, art.268 alin.1 din Codul muncii, art. 6 din C.E.D.O., art. 205 Cod procedură civilă.

În apărare, pârâtul a depus la dosar, în copie: adresa nr._/03.09.2013, emisă de S. C. Eneregtic Oltenia S.A., cererea nr._/06.06.2011, fișa postului din data de 18.03.2010, solicitând încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

La data de 07.10.2013 reclamanta S. C. Energetic Oltenia S.A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat cele susținute în acțiune. În ceea ce privește adresa de înființare a popririi a arătat că aceasta a fost emisă de Garanti Bank pentru rambursarea sumei minime pe cardul de credit, astfel că nu face obiectul dosarului de față.

Verificând actele dosarul, instanța reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 21.11.2013 instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza dispozițiile art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, reținând că soluționarea prezentei cauze depinde de soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Gorj-Secția C. Administrativ și Fiscal.

Prin sentința nr.830/25.04.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția C. Administrativ și Fiscal s-a soluționat cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._, iar prin decizia nr.6165/15.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, irevocabilă, s-a respins recursul formulat împotriva acestei sentințe de Curtea de Conturi a României.

La data de 24.06.2015, din oficiu s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru discutarea perimării, cu citarea părților pentru data de 03.09.2015.

Potrivit dispozițiilor art.416 din Codul de procedură civilă:

,,(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată,,.

La art. 417 Cod de procedură civilă se prevede că ,,Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes,,.

În baza art.418 alin.1 Cod de procedură civilă:

,, Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată,,.

În raport de prevederile art.418 alin.1 Cod de procedură civilă, suspendarea cursului perimării a încetat la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței nr.830/25.04.2014(data de 15.10.2014), iar de la această dată nu s-a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei înăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de art.416 alin.1 Cod de procedură civilă, astfel că a operat perimarea acțiunii de față.

În această situație, având în vedere dispozițiile art.420 alin 1 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și va constata perimată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de reclamanta S. C. Energetic Oltenia S.A., C.U.I._, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj sub nr.J_, cu sediul în municipiul Târgu J., ., nr. 5, Județul Gorj, în contradictoriu cu pârâtul Meșteroiu V., C.N.P._, domiciliat în municipiul Târgu-J., ., ., ., județul Gorj.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică, azi, 03.09.2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

C. N. B.

Asistent judiciar, Asistent judiciar,

D. C. P. L. G.

Grefier,

M. E.

Red.N.C.B. /Thred.B.C.N./15.09.2015/4 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 3335/2015. Tribunalul GORJ