Obligaţie de a face. Sentința nr. 2359/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 2359/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 1157/95/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 2359/2015

Ședința publică de la 15 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. V.

Asistent judiciar C. D.

Asistent judiciar I. L. F.

Grefier M. P.

Pe rol fiind soluționarea cererii pentru acordare drepturi bănești formulată de reclamantul C. A., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. NR.1 ROVINARI, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța a procedat la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și a apreciat că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul munci și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

În temeiul art.258 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți, considerând-o admisibila si concludenta pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._, reclamantul C. A. a chemat în judecată pârâta ȘCOALA G. NR.1 ROVINARI, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sporului la salariu pentru condiții periculoase sau vătămătoare de 15%, ce a fost sistat din luna iunie 2013 pana în prezent, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și acordarea dobânzii legale aferentă acestor sume, de la data înregistrării cererii, la data plății efective.

În motivare, reclamantul a arătat că ocupă funcția de bibliotecar în cadrul pârâtei Școala G. Nr.1 Rovinari și până în luna iunie 2013 inclusiv a beneficiat de un spor de 15% din salariu de baza ca urmare a desfășurării activității în condiții periculoase sau vătămătoare; începând cu luna iulie 2013 plata drepturilor pe care le solicită prin prezenta acțiunea le-au fost sistate fără temei legal.

S-a precizat de către reclamantă că are dreptul să beneficieze de acest spor, întrucât sunt prevăzute in Legea nr.63/2011 privind încadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ ,care la art.2 alin.3) din anexa nr.5 prevede:„Pe lângă salariul de baza definit potrivit alin.2), se acorda, după caz, indemnizația de zone izolate,spor de practica pedagogica, spor de predare simultana, compensații tranzitorii,spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, spor de vechime in munca."

Au mai susținut reclamantul că prevederile Legii nr.63/2011 sunt aplicabile si anilor 2012 si 2013.

Totodată, s-a menționat de către reclamantă că aceleași drepturi se regăsesc transpuse si in Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Sector de Activitate in Învățământ Preuniversitar înregistrat la M.M.F.P.S -sub nr._/02.11.2012 care in Capitolul IV intitulat „Salarizarea si alte drepturi salariale ", la art.34 alin.2) lit.c) prevede: „pe lângă salariul de baza personalul didactic auxiliar beneficiază, după caz, de sporuri pentru condiții de munca". Unitatea noastră de învățământ a obținut periodic toate autorizațiile necesare pentru ca unii dintre salariații îndreptățiți să poată beneficia de sporuri pentru condiții periculoase sau vătămătoare, fiind întocmite buletinele de determinare prin expertizare in care Direcția de Sănătate Publica Gorj si Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj au constatat, prin expertizarea locurilor de munca, faptul ca exista riscuri de îmbolnăvire a unor categorii de salariați care vin in contact cu substanțe, mucegaiuri, bacili, radiații, solicitări ale sistemului nervos si cardiovascular etc. documente in baza cărora ne-au fost acordate sporurile.

In drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art.2 alin.3 din anexa nr.5 la Legea nr.63/2011 precum si pe art.34 alin.2) lit.c) din C.C.M. Unic la Nivel de Sector de Activitate in învățământul Preuniversitar.

In dovedirea celor solicitate, reclamantul a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: cartea de identitate, adeverința nr.374/12.02.2015 emisă de unitatea școlară pârâtă, buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr.86/2012 emis de Direcția de Sănătate Publică Gorj, decizia nr.12/21.06.2012, decizia nr.21/14.06.2013, decizia nr.83/16.12.2014, state de plată.

Deși legal citat, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Pe parcursul cercetării judecătorești, pârâta a depus adresa nr.514/06.05.2015, decizia nr.54/02.12.2008, decizia nr.45/02.12.2009.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei și având în vedere motivele de fapt și de drept invocate, instanța constată și reține următoarele :

Reclamantul C. A. este salariat în cadrul pârâtei ȘCOALA G. NR.1 ROVINARI, din data de 14.08.2003, în funcția de bibliotecar, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată conform adeverinței nr. 374/12.02.2015.

Sistemul de salarizare al cadrelor didactice și didactice auxiliare este reglementat de Legea nr.63/2011.

Conform dispozițiilor art.1 alin.1, alin.4 și alin.6 din Legea nr.63/2011:

,,(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.

(4) Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5.

(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi bănești sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.,,

De asemenea, în conformitate cu art.2 alin.1 din Legea nr.63/2011:

,,(1) Încadrarea personalului prevăzut la art.1 se face potrivit prevederilor prezentei legi,,.

Inițial, Legea nr.63/2011 a stabilit drepturile de natură salarială cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, abrogând orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, pentru categoria profesională vizată.

Însă, aplicarea prevederilor sale ulterior anului 2011, până în 2015 inclusiv, a fost stabilită prin acte normative adoptate anual, respectiv Legea nr.283/2013(art.II art.1 alin.3 și 4), O.G. nr.84/2012(art.2), O.G. nr.103/2013(art.2 alin.3 și 4), O.G. nr.103/2013(art.2 alin.3 si 4 ), O.U.G. nr.83/2014( art.1 alin.2).

În ceea ce privește sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare cuvenit cadrelor didactice auxiliare, la art.2 alin.3 din anexa 5 cap.I Legea nr.63/2011 se prevede că:

,, Pe lângă salariul de bază definit potrivit alin. (2), se acordă, după caz, indemnizația de zone izolate, spor de practică pedagogică, spor de predare simultană, compensații tranzitorii, spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, spor de vechime în muncă,,.

Totodată, art.9 din anexa 5 cap.I Legea nr.63/2011 prevede că:

„(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

(3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.”

Așadar, până la aprobarea regulamentului de acordare a sporului, acesta se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.

În speță, prin adresa nr.514 din 06.05.2015 pârâta școala G. nr.1 Rovinari a comunicat instanței faptul că ultima lună în care a fost plătit sporul pentru condiții vătămătoare a fost luna februarie 2010. Așadar, la data intrării în vigoare a legii nr.63/2011 reclamantul nu mai beneficia de spor pentru condiții vătămătoare de muncă.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtei la plata sporului la salariu pentru condiții periculoase sau vătămătoare, în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu luna iunie 2013, instanța constată că dispozițiile art.6 alin. 3 din anexa 5 cap. II Legea nr.63/2011 nu sunt îndeplinite, având în vedere faptul că reclamantul nu a beneficiat de spor pentru condiții vătămătoare de muncă anterior intrării în vigoare a Legii nr.63/2011 (13.05.2011), respectiv în anul 2011 cât și a faptului că decizia de sistare a sporului pentru condiții vătămătoare de muncă nu a fost contestată de reclamantă, acțiunea formulată de aceasta urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamantul C. A., cu domiciliul în Tg-J., ..3, ., ., județul Gorj, având CNP_, în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. NR.1 ROVINARI, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2015.

Președinte,

M. V.

Asistent judiciar,

C. D.

Asistent judiciar,

I. L. F.

Grefier,

M. P.

Red. M.V.

4 ex. /27 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2359/2015. Tribunalul GORJ