Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 957/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 957/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 8156/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 957/2015
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. V. U.
Asistent judiciar E. B.
Asistent judiciar C. R.
Grefier L. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamanta I. Anișoara în contradictoriu cu pârâta Școala G. ,,I. G.,, Lelești, având ca obiect drepturi bănești - plata dobânzii legale.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care Tribunalul constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, in consecință, în temeiul art.223 alin.3 si art.411 alin.1 pct.2 din noul Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu va împiedica judecarea cauzei.
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011.
În temeiul art.258 alin.1 din noul Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 28.10.2014 sub nr._ pe rolul Secției de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj, reclamanta I. Anișoara a chemat în judecată pârâta Școala G. ,,I. G.,, Lelești solicitând ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea unității de învățământ la calculul și plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești datorate prin sentința nr. 1283/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._ și nr. 3850/06.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii și până la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentințele sus menționate pârâta a fost obligat să plătească diferențele de drepturi salariale neacordate ca urmare a neaplicării Legii nr.221/2008 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestei legi, în perioada 01.10._09, respectiv a Legii nr.330/2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Că, deși sentințele mai sus menționate sunt irevocabile, nici până în prezent nu a beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată, fiind evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat, prin faptul că a fost lipsit de folosul sumelor de bani dispuse de Tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul personal prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și prin Legea nr.330/2009.
S-a mai învederat faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată [fost art. 161 alin. (4)], „întârzierea nejustificata a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.", în condițiile în care, potrivit art. 161 [fost art. 156], „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor". Același act normativ prevede, la art. 278 alin. (1) [fost art. 295 alin. (1)], următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile."
În consecință, s-a apreciat că, și în privința daunelor interese datorate de unitate pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil (Noul cod civil - Legea nr. 287/2009, republicată), și anume:
Art. 1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului
pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care
acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le a făcut, ., pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
(3)Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.
Art. 1535 (1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, in afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
De altfel, sunt incidente și dispozițiile art.1 din OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.2 din același act normativ potrivit cărora „părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești" – art. 1 - și că „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală" - art. 2.
În egală măsură, s-a învederat instanței incidența în speță a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale in domeniul bancar potrivit cărora: „In cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."
Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. De asemenea, pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.
În opinia reclamantei, acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, in timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume in plus, ci aceeași valoare calculată la momentul plății efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare salariatului.
Mai mult decât atât, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art.161 alin.4-actualmente 166 alin.4 din Codul muncii, că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese.
Învederează că in acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care, in soluționarea recursului in interesul legii, a dispus prin Decizia nr.2 in dosarul nr.21/2013 că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
A învederat reclamanta că "în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1). alin. (2) teza 1 și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a suinelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 148 și art. 194 Cod procedură civilă, art. 161, art. 166 alin. (4), art. 268 și art. 278 alin. (1) din Codul muncii, art.1 și art.2 din OG nr.9/2000, al art. 2 din OG nr. 13/2011 și al art. 1530 și urm., precum și ale art.1088 Cod civil.
De asemenea, a fost invocată practica judiciară a Tribunalului D., prin sentința nr. 1946/03.05.2012 pronunțată in dosarul nr._ care a constatat că dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâții fiind de drept in întârziere, conform art.1079-1523 NCC, Cod civil și art.161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Reclamanta a depus la dosar, următoarele înscrisuri: copie a actului de identitate, sentința nr. 1283/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, precum și sentința nr. 3850/06.09.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._ .
Tribunalul analizând acțiunea de față în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținerile părților și dispozițiile legale în materie, reține și constată că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a chemat în judecată pârâta Școala G. ,,I. G.,, Lelești solicitând ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea unității de învățământ la calculul și plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești datorate prin sentința nr. nr. 1283/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._ și nr. 3850/06.09.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii și până la data plății efective.
Instanța reține că prin sentința nr. 1283/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a I.S.J. Gorj, invocată din oficiu și respinsă acțiunea față de acest pârât. S-a admis acțiunea, cu precizările ulterioare, formulată de reclamanți printre care și reclamanta din cauza dedusă judecății, în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN GORJ, ȘCOALA GENERALĂ I. G. și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI LELEȘTI. Pe cale de consecință au fost obligați pârâții Școala Generală „I. G.” Lelești și Consiliul Local Lelești să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamanților conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestora diferențele salariale rezultate din aplicarea prevederilor acestei legi, începând cu data de 01.10.2008 până la data de 31.12.2009, corespunzător perioadelor lucrate de către fiecare dintre reclamanți la această unitate de învățământ, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective. S-a dispus disjungerea cauzei cu privire la R. A. și C. C. și înregistrarea cererii într-un dosar separat.
De asemenea, prin sentința nr. 3850/06.09.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._ s-a admis în parte cererea formulată de către reclamanta I. Anișoara în contradictoriu cu Școala Generală ,,I. G.,, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Consiliul Local Lelești, pe cale de consecință obligată pârâta Școala Generală ,,I. G.,, să emită o nouă decizie de reîncadrare în temeiul Legii 330/2009 privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei pentru anul 2010, decizie care să aibă în vedere drepturile salariale stabilite prin sentința nr.1283/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj–Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, precum și să plătească reclamantei diferența dintre drepturile salariale astfel stabilite și drepturile deja acordate pe perioada 01.01._11, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Pârâtul Consiliul Local Lelești a fost obligat să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi. S-a respins acțiunea față Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Sentințele menționate mai sus sunt irevocabile.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a)în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în cursul termenului prevăzut la alin. 1, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Dată fiind întârzierea la plată a sumelor ce se cuvin reclamantei în baza acestor hotărâri, prin acțiunea de față a solicitat obligarea unității de învățământ la plata dobânzii legale aferente.
Potrivit dispozițiilor art. 1082 din vechiul Cod civil, debitorul este obligat la plata de daune interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, chiar dacă nu este de rea-credință, iar conform art. 1084 din vechiul Cod civil, daunele interese trebuie să cuprindă pe lângă pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat.
În cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani, cum este cazul în speță, legea fixează drept despăgubire dobânda legală, în considerarea faptului că lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală.
Prin urmare, în acord și cu prevederile art. 1088 din vechiul Cod civil, reclamanta este îndreptățită la daune interese sub forma dobânzii legale în cuantumul prevăzut de Ordonanța nr. 13 din 24.08.2011, fără punerea în întârziere a debitorului, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.
În același sens, sunt și prevederile art. 1535 din Noul Cod Civil, care stabilesc că se poate solicita de către creditor daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, dispoziția aplicându-se atât profesioniștilor cât și celorlalte subiecte de drept civil.
Obligația de plată a sumelor de bani stabilite prin hotărârile judecătorești invocate de reclamant era scadentă de la data pronunțării, întrucât sentințele au fost pronunțate în soluționarea unor conflicte de muncă, iar conform art.274 din Codul muncii, hotărârile pronunțate în fond sunt executorii de drept.
De altfel, prin decizia nr. 2/2014, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că:
“În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
S-a reținut că, atâta timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperita doar pierderea efectivă, în temeiul art.1 alin.(3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.71/2009, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului Cât privește existenta unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a apreciat că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu se poate reține că Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.71/2009 reprezintă un caz fortuit care sa răstoarne prezumția relativă de culpa a debitorului in executarea obligației, întrucât acestui element ii lipsesc doua caracteristici esențiale, si anume: natura imprevizibila a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului, care nu poate fi acceptata prin raportare la conduita așteptata a debitorului care trebuia sa se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cat debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art.44 alin.(1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate” si faptul ca măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.
Prin urmare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Reclamanta solicită obligarea unității de învățământ pârâte la plata dobânzii legale aferente unor drepturi de creanță stabilite prin hotărâre judecătorească(titlu executoriu), astfel că data scadenței acestor creanțe este data pronunțării sentinței, având în vedere cele mai sus reținute si văzând că sentința a fost pronunțată în soluționarea unor conflicte de muncă, iar, conform art.274 din Codul muncii, hotărârile pronunțate în fond sunt executorii de drept. Prin urmare, de la data pronunțării titlului executoriu se cuvine reclamantului acordarea dobânzii legale.
În consecință, va fi admisă acțiunea formulată de reclamanta I. Anișoara și va fi obligată pârâta Școala G. ,,I. G.,, Lelești la plata dobânzii legale aferentă sumelor datorate in baza sentinței nr. 1283/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._ și a sentinței nr. 3850/06.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, de la data pronunțării acestor sentințe și până la data plății integrale a sumelor datorate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta I. Anișoara, CNP_, cu domiciliul în Tg-J., ..3, ., județul Gorj în contradictoriu cu pârâta Școala G. ,,I. G.,, Lelești, cu sediul în ..
Obligă pârâta Școala G. ,,I. G.,, Lelești la plata dobânzii legale aferentă sumelor datorate in baza sentinței nr. 1283/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._ și a sentinței nr. 3850/06.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, de la data pronunțării acestor sentințe și până la data plății integrale a sumelor datorate.
Sentință executorie.
Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 26.02.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, S. V. U. | Asistent judiciar, E. B. | Asistent judiciar, C. R. |
Grefier, L. C. |
Red. USV/ex.4
CR.17 martie 2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2359/2015. Tribunalul GORJ | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1792/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|








