Obligaţie de a face. Sentința nr. 3572/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 3572/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 1572/95/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 3572/2015

Ședința publică de la 17 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. R.

Asistent judiciar I. R. G.

Asistent judiciar O. F. P.

Grefier R. R.

Pe rol fiind soluționarea cererii pentru acordare drepturi bănești spor condiții vătămătoare formulată de reclamanta P. I., în contradictoriu cu pârâta Grădinița cu P. Prelungit Rovinari.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că pârâta Grădinița cu P. Prelungit Rovinari a răspuns solicitărilor instanței în sensul că a depus la dosar adresă din care rezultă că reclamanta nu a beneficiat, în perioada mai 2011 – mai 2012, de spor pentru condiții vătămătoare și periculoase.

Nemaifiind cereri de formulat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, la data de 09.05.2015, sub nr._, reclamanta P. I. a chemat în judecată pârâta Grădinița cu P. Prelungit Rovinari, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta Grădinița cu P. Prelungit Rovinari la:

- plata sporului la salariu pentru condiții periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% la salariul de bază, începând cu luna iulie 2013, până în prezent;

- obligarea pârâților la plata de despăgubiri egale cu:

a) diferențele rezultate din actualizarea sumelor conform ratei inflației, începând cu data la care erau scadente (ultima zi a fiecărei luni calendaristice) și până la data înregistrării prezentei cereri;

b) dobânda legală pentru sumele solicitate, începând cu data înregistrării cererii, până la data plății efective.

In fapt, reclamanta a arătat că este salariata unității de învățământ pârâte, în funcția de administrator și, până în luna iunie 2013 a beneficiat de spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare

Reclamanta a menționat că unitatea de învățământ pârâtă a făcut demersurile legale si a obținut buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de munca nr. 146/2014, in vederea stabilirii locurilor de munca care prezintă riscuri de îmbolnăvire a salariaților. In acest act, la punctul 1, este prevăzut faptul ca: „in conformitate cu legea 63/2011 art. 9, pct. l si 2 - personalul salariat ce își desfășoară activitatea la următoarele locuri de munca: Birou director si director adjunct, Birou contabilitate, Birou secretariat, laborator informatica - lucrează la calculator si xerox fiind expus la radiații electromagnetice neionizate care pot duce in timp datorita duratei de expunere la sindrom asteno - vegetativ, la tulburări cardio-vasculare, la tulburări endocrine, modificări biochimice si tulburări vizuale datorita unei suprasolicitări vizuale datorita volumului mare de lucru".

A menționat reclamanta că față de cele precizate in buletinul de determinare prin expertizare emis de către I Direcția de Sănătate Publica Gorj, aceasta are dreptul să beneficieze de sporul de 15% pentru condiții vătămătoare.

A precizat reclamanta faptul că, începând cu luna iulie 2013, acest spor a fost sistat fără temei legal personalului didactic si didactic auxiliar de către parata.

A arătat reclamanta ca are dreptul sa beneficieze de acest spor pe motiv ca este prevăzut in Legea nr. 63/2011 privind încadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ,care la art. 2 alin. 3) din anexa nr. 5 prevede: ,,Pe lângă salariul de baza definit potrivit alin. 2), se acorda, după caz, indemnizația de zone izolate, spor de practica pedagogica, spor de predare simultana, compensații tranzitorii, spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, spor de vechime in munca."

Tot reclamanta a precizat că aceleași drepturi se regăsesc transpuse si in Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Sector de Activitate in Învățământ Preuniversitar înregistrat la M.M.F.P.S sub nr._/02.11.2012 care, in Capitolul IV intitulat „Salarizarea si alte drepturi salariale ", la art. 34 alin. l, lit. c) prevede: „pe lângă salariul de baza personalul didactic si didactic auxiliar beneficiază, după caz, de sporuri pentru condiții de munca".

De asemenea, reclamanta a menționat faptul că unitatea de învățământ a întreprins cele necesare pentru ca unii dintre salariații îndreptățiți sa beneficieze de sporuri pentru condiții periculoase sau vătămătoare, dovada fiind buletinele de determinare prin expertizare in care Direcția de Sănătate Publica Gorj si Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj au constatat ca exista riscuri de îmbolnăvire a unor categorii de salariați care "lucrează la calculator si xerox fiind expuși la radiații electromagnetice neionizate care pot duce in timp, datorita duratei de expunere, la sindromul asteno - vegetativ, la tulburări cardio-vasculare, la tulburări endocrine, modificări biochimice si tulburări vizuale etc.

Totodată, reclamanta a susținut faptul că in sistemul de învățământ de stat, preuniversitar, nivelul salarizării este scăzut in raport cu importanta naționala a acestui sector de activitate si consider injust sa nu beneficiez de acest spor atribuit legal, ca urmare a unor decizii ilegale.

In drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 2 alin. 3 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 precum si pe art. 34 alin. l, lit. c) din C.C.M. Unic la Nivel de Sector de Activitate in învățământul Preuniversitar.

Reclamanta a depus la dosar, în copie xerox următoarele înscrisuri: C.I., adeverința nr. 135/24.02.2015, buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 146/2014, decizia nr. 52/11.12.2014.

Deși legal citată pârâta Grădinița cu P. Prelungit Rovinari nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul urmează să respingă acțiunea de față cu următoarea motivare:

Reclamanta P. I. este administrator în cadrul unității de învățământ pârâte, aspect ce rezultă din adeverința nr. 135/24.02.2015 aflată la fila 7 din dosar.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Grădinița cu P. Prelungit Rovinari la plata sporului la salariu pentru condiții periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% la salariul de bază, începând cu luna iulie 2013, până în prezent;

- obligarea pârâților la plata de despăgubiri egale cu:

a) diferențele rezultate din actualizarea sumelor conform ratei inflației, începând cu data la care erau scadente (ultima zi a fiecărei luni calendaristice) și până la data înregistrării prezentei cereri;

b) dobânda legală pentru sumele solicitate, începând cu data înregistrării cererii, până la data plății efective.

Instanța constată că reclamanta a beneficiat de spor pentru condiții vătămătoare în perioada 11.12.2014 – 11.12.2015, conform dispoziției nr. 52/11.12.2014 (fila 11).

Potrivit art. 9 alin. 1 din Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic stabilită în baza Legii nr. 63/2011, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Alineatul 2 stabilește că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

Până în prezent Guvernul nu a aprobat Regulamentul menționat, astfel că în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 3, până la aprobarea acestui regulament, sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.

Instanța constată că dispozițiile art. 9 alin. 3 nu sunt îndeplinite, în condițiile în care reclamanta nu a beneficiat de sporul pentru condiții vătămătoare anterior emiterii dispoziției nr. 52/11.12.2014, respectiv luna mai 2011, motiv pentru care acțiunea formulată de reclamantă urmează a fi respinsă.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta P. I., CNP._, domiciliată în Municipiul Târgu J., ., Nr. 2, ., ., în contradictoriu cu pârâta Grădinița cu P. Prelungit Rovinari, cu sediul în Oraș Rovinari, ., Județul Gorj.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 17.09.2015 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

L. R.

Asistent judiciar,

I. R. G.

Asistent judiciar,

O. F. P.

Grefier,

R. R.

Red.I.G. 23 Septembrie 2015/Ex.4.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 3572/2015. Tribunalul GORJ