Obligaţie de a face. Sentința nr. 2469/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2469/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 1666/95/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 2469/2015
Ședința publică din 25 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar I. L. F.
Grefier E. L. B.
Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâții C. G. T. Rovinari și C. Local Rovinari având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Tribunalul constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei in lipsă.
În temeiul art. 223 alin.3 si art..411 alin.1 pct.2 Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu împiedică judecarea cauzei, având în vedere cererea scrisă a reclamantei de judecare a cauzei și în lipsa părților.
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.
În temeiul art.258 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți, considerând-o admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Din oficiu, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Rovinari și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea civilă adresată instanței de judecată și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ reclamanta C. M. a chemat în judecată pârâții C. G. T. Rovinari și C. Local Rovinari, solicitând ca prin sentința ce va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata integrală a contravalorii cheltuielilor de transport nedecontate începând cu data de 01.05.2014, pe ruta Tg-J. – Rovinari, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și plata dobânzii legale aferente drepturilor cuvenite.
În motivare, reclamanta a arătat că funcționează ca profesor, angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la C. G. T. Rovinari.
Unitatea la care își desfășoară activitatea se află în raport de subordonare față de C. Local Rovinari – ordonator principal de credite – căruia îi revine obligația asigurării finanțării de bază și complementare a unității de învățământ menționate.
A mai susținut reclamanta că, în conformitate cu prevederile Legii 1/2011 la sfârșitul fiecărei luni de activitate s-a adresat cu cereri însoțite de documente justificative, conducerii unității, solicitând decontarea cheltuielilor de transport. Cererile au fost analizate și avizate de C. de Administrație al unității, acesta întocmind ștate de plată care au fost înaintate Centrului bugetar și mai departe Consiliului Local Rovinari.
Potrivit dispozițiilor art.2 din Instrucțiunile MECTS nr.2/2011: “C. de Administrație al unității de învățământ propune lunar spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuielile de deplasare”. Mai mult Legea 418/2010 precum și noua lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, prevăd acordarea în continuare a cheltuielilor de transport.
De asemenea, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reclamanta a depus la dosar în copie conform cu originalul cartea de identitate, adeverința eliberată de C. Tehnic Mătăsari cu sumele restante, cererile formulate de reclamantă însoțite de documente justificative.
Pârâtul C. Local Rovinari a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare judecată ca nefondată.
Pe fondul cauzei, pârâtul C. Local Rovinari a precizat faptul că textul de lege invocat de către reclamantă prin acțiune nu prevede o astfel de obligație în sarcina Consiliului Local Rovinari. De asemenea nu s-au dovedit pretențiile reclamantei ce fac obiectul prezentei cereri. Nu au fost depuse documente din care să rezulte temeinicia cererii și refuzul Consiliului Local Rovinari. Nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că a solicitat atribuirea unei locuințe în raza unității de învățământ unde își desfășoară activitatea.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
Deși legal citată, pârâtul C. G. T. Rovinari nu a formulat întâmpinare.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei și având în vedere motivele de fapt și de drept, instanța constată și reține următoarele :
În temeiul dispozițiilor art.248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu precădere asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, respectiv asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Rovinari, invocată din oficiu de instanță.
Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății.
Reclamanta, în calitate de profesor la C. G. T. Rovinari, a chemat in judecată pârâții C. G. T. Rovinari și C. Local Rovinari pentru ca aceștia sa fie obligați la plata cheltuielilor de transport nedecontate, începând cu data de 01.05.2014, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Raporturile juridice deduse judecății sunt, așadar, raporturi specifice dreptului muncii, reclamanta învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.231 din Codul muncii republicat, iar C. Local Rovinari nu are calitatea de angajator al reclamantei, astfel încât că nu poate fi obligat la plata unor drepturi bănești cuvenite in temeiul raporturilor de muncă.
Drepturile solicitate de reclamantă sunt drepturi bănești decurgând din calitatea de salariat, iar debitorul obligației de plată a acestor drepturi nu poate fi decât cel în folosul căruia salariatul prestează munca, angajatorul, respectiv C. G. T. Rovinari.
Nici calitatea de ordonator de credite pe care o are C. Local Rovinari în raport cu unitatea de învățământ angajatoare nu justifică obligarea consiliului local la plata direct către reclamantă, angajata unității de învățământ, a drepturilor bănești solicitate.
Pârâtul C. Local Rovinari, în calitate de ordonator de credite, aprobă alocarea fondurilor necesare plătii acestor drepturi bănești către unitatea școlară al cărei angajat este reclamanta, fata de prevederile art.101 alin.1, art.105 alin.2 din Legea nr.1/2011 si art.2 din Instrucțiunile M.E.C.T.S. nr.2/2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice.
Potrivit art.101 alin.1 din Legea nr.1/2011: ,,Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea suplimentară,,.
Art.105 alin.2 din același act normativ prevede că: ,,Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație, pentru următoarele categorii de cheltuieli: f) cheltuielile pentru naveta cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar, conform legii;,,
Conform art.2 din Instrucțiunile M.E.C.T.S. nr.2/2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice(în vigoare din 17.02.2011), consiliul de administrație al unității de învățământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local, drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de transport. Totodată, se retine că art.1 și art.4 din H.G. nr. 1274/2011 prevăd în sarcina consiliilor locale atribuții în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
Așadar, pârâtul C. Local Rovinari nu plătește direct cadrului didactic drepturile bănești solicitate, reclamanta având posibilitatea de a solicita obligarea consiliului local la alocarea acestor sume către unitatea de învățământ, în calitate de ordonator de credite.
În consecință, se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Local Rovinari, invocată din oficiu, urmând a se respinge cererea față de acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive.
În ceea ce privește fondul cauzei, analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că reclamanta C. M., cu domiciliul în Tg – J., ., jud. Gorj, are calitatea de angajat la C. G. T. Rovinari, conform adeverinței depusă la dosarul cauzei.
În conformitate cu dispozițiile legii nr.108/2007 reclamantul a adresat conducerii școlii angajatoare cereri de decontare a cheltuielilor de transport, deoarece domiciliază într-o altă localitate decât cea în care își are sediul instituția de învățământ la care activează în prezent, respectiv C. G. T. Rovinari cu sediul în Rovinari, ., jud. Gorj.
Art.104 alin.3 din legea nr.128/1997 stabilește dreptul personalului didactic din unitățile de învățământ de stat care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul de a beneficia de decontarea cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. Același text de lege stabilește posibilitatea ca, în situația în care nu există mijloace de transport în comun pe această rută (între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ) să se deconteze contravaloare a 7,5 litri benzină Premium la 100 km parcurși dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală, iar în situația în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, acestuia i se va deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun.
Aceleași dispoziții sunt menținute și în art. 276 din Legea 1/2011, intrată în vigoare la data de 09.02.2011, „Personalului didactic din unitățile de învățământ conexe, care nu dispune de locuință în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de transport, conform legii”.
Potrivit art. 1 din Instrucțiunile 2/2011 “Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:
a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;
b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care își asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ”.
Obligația de acordare a cheltuielilor de transport este atât în sarcina unității de învățământ (decontarea contravalorii călătoriei se obține prin depunerea cererilor la consiliul de administrație al unităților de învățământ, potrivit dispozițiilor art.104 alin.3 litera a din legea nr.128/1997) în considerarea calității acesteia de angajator, dar și în sarcina consiliului local deoarece, potrivit dispozițiilor art.104 alin.31 din legea nr.128/1997 consiliul de administrație al unității de învățământ propune lunar spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuielile de deplasare.
Mai mult decât atât, chiar în dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004, art.14 alin.4 din legea nr.486/2006 și art.167 din legea nr.84/1995 se menționează în mod expres că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii se instituie calitatea consiliului local de debitor al acestei obligații.
În speța de față, conform actelor depuse de reclamantă la dosarul cauzei, respectiv copiile cererilor pentru decontarea cheltuielilor de transport formulate de aceasta aflate la dosarul cauzei, reclamantul și-a îndeplinit obligația de a depune la unitatea de învățământ solicitarea de decontare a cheltuielilor efectuate cu transportul de la domiciliu la unitatea de învățământ unde lucrează și retur, în perioada mai –iunie 2014 și septembrie – decembrie 2014, corespunzător perioadei efectiv lucrate.
Astfel, având în vedere actele depuse la dosarul cauzei și văzând dispozițiile Legii 1/2011 și Instrucțiunilor 2/2011, va fi admisă în parte cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul C. G. T. Rovinari.
Va dispune obligarea pârâtului C. G. T. Rovinari să plătească reclamantei contravaloarea abonamentului lunar de transport în comun pe ruta Tg – J. - Rovinari, aferent perioadei mai – iunie 2014 și septembrie – decembrie 2014, corespunzător perioadei efectiv lucrate, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective. Va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reclamanta nefăcând dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Rovinari, invocată din oficiu de instanță și în consecință respinge cererea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte acțiunea formulată de către reclamanta C. M., având CNP_6, cu domiciliul în Mun. Tg – J., ., jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâtul C. G. T. Rovinari, cu sediul în localitatea Rovinari, ., județul Gorj.
Obligă pârâtul C. G. T. Rovinari să plătească reclamantului contravaloarea abonamentului lunar de transport în comun pe ruta Tg – J. - Rovinari, aferent perioadei mai-iunie 2014 și septembrie – decembrie 2014, corespunzător perioadei efectiv lucrate, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2015 la Tribunalul Gorj.
Președinte, M. V. | Asistent judiciar, C. D. | Asistent judiciar, I. L. F. |
Grefier, E. L. B. |
Red VM/tehn E.B.
03 Iunie 2015/5 ex
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1537/2015.... → |
|---|








