Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1675/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 1675/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 1675/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr.1675

Ședința publică de la 02 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE N. C. B.

Asistent judiciar L. G.

Asistent judiciar D. C. P.

Grefier M. E.

Pe rol fiind judecarea cererii formulate de reclamanta Ț. S. împotriva pârâtului L. T. Novaci, având ca obiect diferențe drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință.

Tribunalul constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsă.

În consecință, în temeiul art. 223 alin.3 si art..411 alin.1 pct.2 Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu va împiedica judecarea cauzei.

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art.269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art. 208 si 210 din Legea nr. 62/2011.

Din oficiu, instanța invocă excepția autorității de lucru judecat si reține cauza pentru soluționarea acestei excepții.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 13.01.2015, sub nr._, reclamanta Ț. S. a chemat în judecată pârâtul L. T. Novaci, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să calculeze si sa plătească diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009 coroborate cu Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, pentru perioada 01.01._11, actualizate în funcție de coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data efectivă a plății.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin O.G. nr.15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, s-a stabilit că, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru salariile personalului didactic să fie de 400.00 lei. Deși Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea acestei ordonanțe, aceasta a rămas aplicabilă, ca urmare a constatării de către Curtea Constituțională, prin decizii succesive, a neconstituționalității modificărilor aduse ordonanței. Aplicarea Legii nr.221/2008 în perioada 01.10.2008 – 31.12.2009 a fost confirmată și în cadrul unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.3/2011.

În luna ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în baza căreia unitatea școlară pârâtă ar fi trebuit să stabilească salariile personalului didactic și didactic auxiliar în conformitate cu prevederile acestei noi legi de salarizare unitară, ce prevedea păstrarea salariului avut in luna decembrie 2009.

Aplicarea prevederilor mai sus menționate a fost însă blocată, prescripția dreptului la acțiune fiind întreruptă de art.5 alin.6 din O.U.G. nr.1/2010, ce prevedea că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.141/2009.

Astfel, prevederile O.U.G. nr.41/2009 si ale art. 5 alin.6 din O.U.G. nr.1/2010 trebuiau avute in vedere la calculul salariului după data de 01.01.2010, până la data de 01.01.2011, când O.U.G.- nr.1/2010 a fost abrogată prin Legea nr.284/2010.

Prevederile art.5 alin.6 din O.U.G. nr.1/2010 au fost supuse controlului de constituționalitate, prin Decizia nr.877/2011, Curtea Constituțională stabilind că:

,,În cauza de față, Curtea constată că textul legal criticat a fost abrogat prin dispozițiile art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, și nu produce efecte juridice asemenea celor învederate Curții de către autorii excepției de neconstituționalitate. Însă această situație nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că, Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 272 din 27 aprilie 2010, Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009 sau Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 531 din 31 iulie 2009).,,

În același sens s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr.11/2012 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, stabilind că„(...)în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.6 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar si ale art.30 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat in funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat in raport cu salariul de baza din luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu Ordonanța Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din învățământ, aprobata cu modificări prin Legea nr.221/2008.,,.

Așadar, dreptul la acțiune cu privire la aplicarea coeficientului de 1:400 lei, pentru perioada 01.01._11, s-a născut la data de 06.10.2011, când Curtea Constituțională a României a constatat că prevederile art. 5 alin.6 din O.U.G. nr.1/2010 sunt neconstituționale.

A mai arătat că, începând cu data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, care a majorat salariile cu 15%, fără modificarea coeficienților de calculare a salariilor de bază. Art.1 din Legea nr.285/2010 stabilește că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile de referință stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, si, implicit, cu luarea în considerare a prevederilor Legii nr.221/2008.

A invocat incidența în cauză a prevederilor art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ ce face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România prin Legea nr.30/18 mai 1994, conform art.11 din Constituția României, susținând că prin neacordarea efectivă, după data de 01.01.2010, a drepturilor conferite de Legea nr.221/2008 a avut loc o încălcare a art.1 din Protocol. Neacordarea efectivă a drepturilor de natură salarială se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat în jurisprudența C.E.D.O. Refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute de lege constituie o încălcare a art. 1 din Protocol si art. 6 din Convenție, reprezentând privarea de un drept constituit prin lege, fără a fi îndeplinite condițiile in care este permisă o astfel de conduită a statului, prevăzute de partea a doua a art.1 din Protocolul 1 la Convenție.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.194 Cod de procedură civilă, art.4 si art.6 alin.6 din Codul de procedură civilă, art.219 din Codul muncii, art.28 din Legea nr.62/2011, art.21 din Decretul nr.167/10.04.1958, articolul unic din Legea 221/2008, O.G. nr.15/2008, Decizia Curții Constituționale nr.877/2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.706/06.10.2011, Decizia nr.3/04.04.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul nr.2/2011, Decizia nr.11/08.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.10/2012.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în original, adeverința nr.2108/13.11.2014 emisă de L. T. Novaci, și, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, sentința nr.689/25.03.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, cartea de identitate . nr._.

În baza prevederilor art.248 alin.1 din codul de procedură civilă republicat, instanța trebuie să se pronunțe cu precădere asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.

În consecință, va analiza cu prioritate excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu.

În conformitate cu dispozițiile art.430 din Codul de procedură civilă:

„(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

(5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.”

La art.431 alin.1, cu privire la efectele lucrului judecat, se prevede că:

„(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.”

În speță, instanța reține că, în dosarul nr._, reclamanta Ț. S. a solicitat obligarea pârâților L. T. Novaci și Consiliul Local Novaci la calcularea salariului utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii nr.221/2008, de aprobare a O.G. nr.15/2008, începând cu data de 01.01.2010, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.

Cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ a fost soluționată prin sentința nr.4030/10.09.2012, prin care s-a respins acțiunea. Sentința a rămas irevocabilă prin nerecurare.

În cauza de față, reclamanta Ț. S. solicită obligarea pârâtului L. T. Novaci la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 coroborate cu Legea nr.221/2008, pentru perioada 01.01._11, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data datorării la data plății efective.

Motivele de fapt și de drept invocate în ambele cauze sunt aceleași.

Astfel, sunt îndeplinite condițiile privind existenta autorității de lucru judecat, părțile din prezenta cauză, în aceeași calitate, figurând și în dosarul nr._, obiectul si cauza cererilor fiind aceleași.

În consecință, instanța urmează să admită excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu și să respingă cererea ca inadmisibilă.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu, și, în consecință, respinge cererea formulată de reclamanta Ț. S., cu domiciliul în Novaci, ..36, județul Gorj, C.N.P._, împotriva pârâtului L. T. Novaci, cu sediul în Novaci, județul Gorj, ca inadmisibilă.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj

Pronunțată în ședința publică din 02.04.2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

C. N. B.

Asistent judiciar, Asistent judiciar,

D. C. P. L. G.

Grefier,

M. E.

Red.P.C.D./Thred. P.C.D./4 exp./29.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1675/2015. Tribunalul GORJ