Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 658/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 658/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 8548/95/2014
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr.658
Ședința publică din data de 5 februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE N. C. B.
Asistent judiciar L. G.
Asistent judiciar D. C. P.
Grefier M. E.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulate de către reclamanta S. Nicolița în contradictoriu cu pârâții Școala G. nr.1 Bumbești-J. și C. L. Bumbești-J., având ca obiect ,,drepturi bănești,,.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Tribunalul constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În consecință, în temeiul art.223 alin.3 si art.411 alin.1 pct.2 Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu va împiedica judecarea cauzei.
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art.269 alin.1 și 2 din Codul muncii, art.208 și art.210 din Legea nr.62/2011.
Din oficiu, instanța invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente lunii septembrie 2011.
În temeiul art.258 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 10.11.2014, sub nr._, reclamanta S. Nicolița a chemat în judecată pârâții Școala G. Nr.1 Bumbești-J. și C. L. Bumbești-J., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei Școala G. nr.1 Bumbești-J. la emiterea unei decizii de reîncadrare, în conformitate cu prevederile Legii nr.63/2011, ținând cont de prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008 si Legea nr.330/2009, începând cu data de 01.09.2011, la plata diferențelor dintre drepturile salariale rezultate din noua reîncadrare și salariile efectiv încasate începând cu data de 01.09.2011 si până la pronunțarea hotărârii judecătorești si rămânerii ei definitive, sume actualizate cu indicele de inflație până la pronunțarea hotărârii și rămânerii ei definitive, precum și obligarea pârâtului C. L. Bumbești-J. la asigurarea fondurilor necesare plătii acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin O.G. nr.15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008 s-a stabilit că începând cu data de 1 octombrie 2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru salariile personalului didactic să fie de 400.00 lei. Deși Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea acestei ordonanțe, aceasta a rămas aplicabilă, ca urmare a constatării de către Curtea Constituțională, prin decizii succesive, a neconstituționalității modificărilor aduse ordonanței. Aplicarea Legii nr.221/2008 în perioada 01.10.2008 – 31.12.2009 a fost confirmată și în cadrul unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.3/2011.
Începând cu luna ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în baza căreia unitatea școlară pârâtă ar fi trebuit să stabilească salariile personalului didactic și didactic auxiliar în conformitate cu prevederile acestei noi legi de salarizare unitară.
S-a arătat, însă, că unitatea școlară pârâtă nu a respectat dispozițiile legale, refuzând să acorde angajaților salariul legal cuvenit în luna decembrie 2009, stabilindu-se un salariu mai mic, calculat în baza unor prevederi legale declarate neconstituționale(O.U.G. 41/2009 declarată neconstituțională prin decizia Curții Constituționale nr.124/2010). A mai susținut că a obținut hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a statuat că pentru perioada 01.01._10 salariul trebuia calculat și plătit cu respectarea majorării prevăzute în Legea nr.221/2008, menționând că în acest sens s-a pronunțat și I.C.C.J., în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 11/2012 .
S-a susținut, totodată că, după data de 13 mai 2011, aplicarea prevederilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar trebuie să fie raportată la prevederile Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea O.G. 15/2008, intrucât în Legea nr.283/2011, privind aprobarea O.U.G. nr.37/2008, art. II alin. 3 din Legea nr. 283/2011, se stipulează că în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
De asemenea, a menționat reclamanta, și din economia Legii nr.63/2011 reiese clar acest lucru, precum si din prevederile art. 5 alin.6 din O.U.G. nr.1/2010.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.28 din Legea nr.62/2011, Legea nr.63/3011, Legea nr.283/2011, O.G. nr.37/2008, Legea nr.221/2008, O.G. nr.15/2008.
În dovedirea acțiunii, reclamanta S. Nicolița a depus la dosar, în original, adeverința nr.1187/12.06.2014 emisă de Școala G. nr.1 Bumbești-J., raport Revisal per salariat, și, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, sentința nr.1831/2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, cartea de identitate . nr._.
Pârâtul C. L. Bumbești-J. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu are calitatea de angajator al reclamantei, iar, față de prevederile art.101 si art.104 alin.2 si 5 din Legea nr.1/2011, drepturile salariale solicitate de personalul didactic si didactic auxiliar fac parte din categoria cheltuielilor legate de salarii-componentă a finanțării de bază, care se asigură de la bugetul de stat. Mai mult decât atât, a susținut pârâtul, aprobarea si execuția bugetului unității de învățământ se face cu respectarea prevederilor cap.V si VI din HG nr.2192/2004, proiectul de buget fiind întocmit de unitatea de învățământ preuniversitar.
Deși a fost legal citată, pârâta Școala G. nr.1 Bumbești-J. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la dezbateri.
Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
In raport de dispozițiile art.248 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în total sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Bumbești-J., invocată de acest pârât:
Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății.
Potrivit art.104 alin.2 din Legea educației naționale, finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume alocate din taxa pe valoare adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru cheltuielile cu salariile, sporurilor, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora. De asemenea, art.1 și art. 4 din H.G. nr.1274/2011 prevăd atribuții ale consiliilor locale în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
Cum C. L. Bumbești-J. administrează bugetul pentru unitatea de învățământ din prezenta cauză, instanța reține că în mod corect acțiunea a fost formulată împotriva pârâților Școala G. nr.1 Bumbești-J., ca angajator, și C. L. Bumbești-J., ca ordonator de credite, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta din urmă fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente lunii septembrie 2011:
Potrivit art.166 din Codul muncii(în forma în vigoare până la data de 18 mai 2011), respectiv art. 171 din Codul muncii republicat, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie in termen de 3 ani de la data de la care drepturile erau datorate.
Data la care erau datorate drepturile salariale reclamantului este data la care angajatorul avea obligația de a plăti salariul angajatului.
Potrivit anexei la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.86/2005 pentru reglementarea datei plății salariilor la instituțiile publice, data plății salariilor pentru angajații din cadrul Ministerului Educației Naționale și a instituțiilor publice subordonate este data de 14 a lunii următoare celei pentru care se plătește salariul.
Obligația de a plăti salariul are caracter succesiv, salariul plătindu-se în fiecare lună. În cazul obligațiilor cu executare succesivă, pentru fiecare prestație curge o prescripție deosebită(art.12 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, în vigoare la data la care a început să curgă prescripția pentru pretențiile în discuție).
Obligația lunară de a plăti salariul cadrelor didactice este afectată de un termen suspensiv de executare, situație în care prescripția începe sa curgă de la data când s-a împlinit termenul de executare(art.7 alin.3 din Decretul nr.167/1958).
Pretențiile reclamantei sunt solicitate de la data de 01.09.2011 si până la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, iar acțiunea a fost introdusă la data de 10.11.2014, astfel că termenul de 3 ani, ce curge de la data când drepturile salariale erau datorate, respectiv data de 14 pentru fiecare luna în care s-a plătit succesiv salariul, s-a împlinit pentru pretențiile aferente perioadei lunii septembrie 2011.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanta îndeplinește funcția de profesor învățământ preșcolar la unitatea școlară pârâtă, din 01.09.2011, astfel cum rezultă din adeverința nr.1187/12.06.2014 emisă de Școala G. nr.1 Bumbești-J. (fila nr.9 din dosar).
În esență, s-a susținut în cuprinsul cererii de chemare în judecată că, după . Legii nr.63/2011, modalitatea de calcul a salariilor nu a mai avut în vedere prevederile Legii nr.221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. nr.15/2008 și ale Legii nr 330/2009, iar acest lucru a făcut ca salariile personalului didactic și didactic auxiliar să fie diminuate.
O.G. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei, începând cu data intrării în vigoare a legii, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar cu aproximativ 50%, față de 31 decembrie 2007.
Referitor la modalitatea de interpretare și aplicare a Legii nr.221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.3/2011, a admis recursul în interesul legii și a constatat că dispozițiile O.G. 15/2008, așa cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru acordarea diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009.
De asemenea, prin Decizia în interesul legii nr.11/08.10.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 734/31.10.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că„ în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.(6) din O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art.30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008”.
Legea-Cadru nr.330/2009 a reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2010.
La data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr.285/2010, care, la art.4 alin.3, prevedea că personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport de vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010. De asemenea, conform art.1 alin.1 din această lege, începând cu 1 ianuarie 2011 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majora cu 15%.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.
Conform dispozițiilor art.1 din acest act normativ:
,,(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
(2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a și 3b, după caz.
(3) Indemnizațiile de conducere specifice sunt prevăzute în anexa nr. 4.
(4) Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5.
(5) Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de prezenta lege se calculează în funcție de salariile de încadrare prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, după caz, în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa nr. 5, cu luarea în considerare a indemnizației de conducere prevăzută în anexa nr. 4, dacă este cazul.
(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi bănești sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.
(7) Dispozițiile art. 8, 9, 12 și 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și cele ale art. 22, 25-30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se aplică în mod corespunzător și pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, salarizat potrivit prevederilor prezentei legi.,,
De asemenea, în conformitate cu art.2 alin.1 din Legea nr.63/2011:
,, Încadrarea personalului prevăzut la art.1 se face potrivit prevederilor prezentei legi,,.
Așadar, Legea nr.63/2011 stabilește drepturile de natură salarială cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, abrogând orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială în anul 2011, pentru categoria profesională vizată (art.6 din lege). Adoptarea acestei legi a reprezentat o soluție de natură să permită unificarea salarizării unei categorii socio-profesionale într-un context specific acestei categorii, de natură a contracara efectele negative arătate chiar în expunerea de motive a legii, salariații care ocupă funcții identice în cadrul unităților de învățământ de stat fiind remunerați diferit, deși în cadrul acestor unități se desfășoară aceleași activități didactice.
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale respective, constatând constituționalitatea acestora prin mai multe decizii, respectiv decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, decizia nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, și decizia nr. 642 din 14 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012.
În ceea ce privește salarizarea aceleiași categorii de personal în cursul anului 2012 se reține incidența O.U.G. nr.80/2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.283/2011, care, la art.II art.1 prevede că:
,,(1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții;
(4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011;
(5) În anul 2012, prevederile art. 12 din anexa nr. II, cap. I lit. B - Reglementări specifice personalului didactic din învățământ, la Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nu se aplică.”
Cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2013, prin art.2 din O.G. nr.84/2012, s-a stabilit că ,,prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.,,
Iar, cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2014, prin art.2 alin.3 si 4 O.G. nr.103/2013 s-a stabilit că:
,, (3) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(4) În anul 2014, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.,,
Așadar, de majorările salariale prevăzute de O.G. nr.15/2008 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008 trebuiau să beneficieze cadrele didactice în perioada cât a fost in vigoare OG nr.15/2008, respectiv 01.10._09, dar si ulterior, în baza Legii nr.330/2009 si Legii nr.285/2010, însă, numai până la data de 13 mai 2011, când a intrat in vigoare a Legea nr.63/2011, ce a stabilit un nou sistem de salarizare pentru cadrele didactice, cu noi grile si trepte de salarizare.
Raportat la criticile cu privire la încălcarea normelor constituționale și convenționale privind proprietatea privată, formulate din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un "bun", din perspectiva art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, Curtea Constituțională, în acord cu jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului, a subliniat distincția dintre dreptul persoanei de a continua să primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată( Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94).
Curtea Constituțională a reținut că legea supusă controlului de constituționalitate, respectiv Legea nr.63/2011, stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare și până la finele anului 2011, așadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Ca urmare, prevederile sale nu stabilesc o ingerință de tipul privării de proprietate.
Cât privește salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat.
Așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege sau act normativ.
În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că actul normativ emis în anul 2011 pentru salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar și anume Legea 63/2011, constituie o modalitate de salarizare nouă a acestei categorii de personal în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât salariul nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de Legea-cadru nr.285/2010.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23).
Printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul salarizării (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).
Prin modificarea formei de salarizare, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În Hotărârea din 19 aprilie 2007 pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu un anumit cuantum. Reluând aceste considerente în Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației, aceeași Curte a reținut că nu este consacrat prin Convenție dreptul de a continua să fii plătit cu un salariu într-un anumit cuantum.
În concluzie, dreptul de a pretinde acordarea unor drepturi salariale sub forma stabilirii unui salariu de bază raportat la dispozițiile Legii 221/2008 s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr.330/2009 și a dispozițiilor Legii 285/2010 pentru această categorie de personal, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de stabilire a salariilor, prevăzută de legea nouă și anexele la aceasta.
Instanța mai reține că hotărârea judecătoreasca obținută de reclamantă, prin care angajatorul era obligat ca, până la data de 13.05.2011, să o reîncadreze conform legilor de salarizare unitară, respectiv Legea 330/2009 și Legea 285/2010, luându-se în considerare la stabilirea salariului de bază dispozițiile Legii 221/2008, a produs efecte până la data de 13.05.2011, data intrării în vigoare a Legii nr.63/2011, care a stabilit, după cum s-a constatat mai sus, un nou sistem de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ.
Nu există astfel niciun temei legal în baza căruia, după data de 13 mai 2011, la reîncadrarea personalului didactic potrivit Legii nr.63/2011, să se țină cont de prevederile Legii nr.221/2008.
Față de considerentele expuse, cererea urmează a fi respinsă, cu privire la pretențiile aferente lunii septembrie 2011, fiind prescris dreptul material la acțiune, iar, în ceea ce privește restul pretențiilor, ca neîntemeiată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Bumbești-J., invocată de acest pârât.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile aferente lunii septembrie 2011 și respinge cererea cu privire la aceste pretenții, fiind prescris dreptul material la acțiune.
Respinge cererea formulată de către reclamanta S. Nicolița, C.N.P._, cu domiciliul în localitatea Tetila, orașul Bumbești-J., nr.250, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâții Școala G. nr.1 Bumbești-J., cu sediul în Bumbești-J., ., nr.2, județul Gorj, și C. L. Bumbești-J., cu sediul in Bumbești-J., ., județul Gorj, în ceea ce privește restul pretențiilor, ca neîntemeiată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică azi, 05.02.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte,
C. N. B.
Asistent judiciar, Asistent judiciar,
D. C. P. L. G.
Grefier,
M. E.
Red./Thred./B.C.N./5 exp./04.03.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








