Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1954/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 1954/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 8823/95/2014

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 1954/2015

Ședința publică de la 23 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. V. U.

Asistent judiciar E. B.

Asistent judiciar C. R.

Grefier L. C.

Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta D. S. E. – Nicolița în contradictoriu cu pârâta C. T. nr.2 Tg-J..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că prin compartimentul Registratură s-au depus relațiile solicitate, respectiv adeverință venit pe anii 2012-2014, copie contract de muncă, copie acte adiționale.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul a constat terminată cercetarea judecătorească și a reținut cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr._, reclamanta a chemat în judecată pârâta C. T. nr.2 Tg-J., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, pe o perioadă de trei ani anterior introducerii prezentei cereri și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, pentru personalul administrativ sau nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II și muncitor necalificat, calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii, pentru toate categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la unitățile de învățământ pârâte, calcularea sporului de vechime în muncă ce se cuvine reclamanților, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază, calculat conform capătului de cerere nr.1 pe o perioadă de trei ani anterior introducerii prezentei cereri și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, pentru personalul administrativ sau nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II și muncitor necalificat, calcularea sporului de vechime în muncă ce se cuvine reclamanților, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr.2, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, pentru toate categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte, plata diferențelor de drepturi salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite conform capetelor 1-4 ale cererii de chemare în judecată, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii prezentei cereri sau, după caz, începând cu data de 01.01.2012 și până la data pronunțării, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite, pentru aceeași pârâtă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că sporul de 10% din salariul de bază, pentru condiții penibile de muncă a fost stabilit prin negociere colectivă, invocând în acest sens contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ și contractul colectiv la nivel național pe perioada 2007-2010. De asemenea, a mai arătat reclamanta că acest spor trebuie să se regăsească și în salariul brut de după data de 01.01.2010, așa cum prevede art. 3 lit. c și art. 7 alin.2 din Legea nr.330/2009.

De asemenea, reclamanta a mai arătat că la data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 284/28.12.2010, care la art. 21 prevede că:

„Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară - administrație, sănătate, învățământ, justiție, cultură, diplomație, de către instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și de către autoritățile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, fiecăreia dintre instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională sau autoritățile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice și cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.”

A susținut reclamanta că nu poate să fie imputat salariaților faptul că Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, precum și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu au elaborat regulamentul de acordare a sporurilor.

De asemenea, având în vedere că sporul pentru condiții penibile de muncă este un drept salarial cu caracter permanent, acesta trebuie să fie luat în calcularea indemnizației de concediu de odihnă pentru anii 2010, 2011 și 2012.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 din codul de procedură civilă, art. 219 din Codul muncii, art. 28 din legea nr.62/2011, art.3 lit. c și art. 7 alin.3 din Legea nr.330/2009, art.21 din Legea nr.284/28.12.2010, art. art. 1, 2 și 3 din legea nr.285/2010, O.U.G. nr.19/2010 .

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar copia cărții de identitate, adeverința nr.4226/18.11.2014, adeverință venit pe anii 2012-2014, copie contract de muncă, copie acte adiționale.

Deși legal citată, pârâta C. T. nr.2 Tg-J. nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele dosarului, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține:

Pe fond, tribunalul reține că reclamanta este angajată la C. T. nr.2 Tg-J. pe postul de îngrijitor I, așa cum rezultă din adeverința nr.4226/18.11.2014, depusă la dosar. Conform acestei adeverințe, reclamanta nu a beneficiat de spor pentru condiții penibile de muncă după data de 01.01.2010, întrucât acest spor nu a fost prevăzut de legislația în vigoare aplicabilă cu această dată, respectiv Legea nr.330/2009 și O.U.G. 1/2010.

Sporul pentru condiții de muncă penibile solicitat prin prezenta acțiune este prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, art. 41 alin.3 lit. a, sporuri care potrivit alineatului 2 se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază.

Referitor la contractul colectiv de muncă instanța reține că potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996 actualizată, în vigoare până la data de 13.05.2011, dată de la care a fost abrogată prin Legea nr.62/2011:

„(1) Contracte colective de muncă se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale”.

La art. 9 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 se prevede că, în scopul salarizării și acordării drepturilor prevăzute de acest contract pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, sindicatele și ministerele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia, iar potrivit alineatului 2, părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor resurse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.

De asemenea, în conformitate cu prevederile alineatului 3 al aceluiași articol, pe baza fondurilor aprobate în condițiile prevăzute la alin. 1, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la instituțiile publice.

În speță, reclamanta face parte din personalul contractual din sectorul bugetar, fiind de esența regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar faptul că aceste drepturi se stabilesc prin lege.

Înainte de . Legii nr.330/2009, sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și drepturile salariale cuvenite personalului contractual din sectorul bugetar sunt reglementate de O.U.G. 24/2000, O.U.G. 123/2003, O.G. 10/2007 și O.G. 10/2008.

La art. 13-16 din O.G. 10/2007 și O.G. 10/2008 sunt prevăzute următoarele sporuri: sporul de confidențialitate, sporul pentru condiții vătămătoare și sporul pentru condiții periculoase. Conform acestor prevederi legale, categoriile de personal contractual, cuantumurile sporurilor și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

Sporul pentru condiții penibile de muncă nu este prevăzut în actele normative mai sus menționate, nici în Codul muncii și nici în Codul muncii republicat.

Dispozițiile O.G. 10/2007 și O.G. 10/2008 au fost abrogate prin Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care la art. l alin.2 prevede că drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în această lege.

Conform art. 20 alin.1 din lege, “ sporurile, indemnizațiile, primele și compensațiile specifice domeniului de activitate ce se acordă personalului bugetar sunt prevăzute în anexele nr. I-VIII ”, neregăsindu-se și sporul pentru condiții penibile.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. 4 și 5 din O.U.G. 1/2010:

„(4) Drepturile salariale ale personalului reîncadrat potrivit alin. (3) sunt stabilite la nivelul prevăzut în luna decembrie 2009 pentru funcțiile similare celor pe care a fost reîncadrat din instituția sau autoritatea care îl preia în structură, subordine sau în finanțare, după caz. Acestui personal i se acordă și sporurile prevăzute în notele la anexa nr. I/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care se includ în salariul de bază, precum și indemnizația de conducere, după caz.

(5) Cuantumul individual al drepturilor salariale, inclusiv al sporurilor prevăzute la alin. (4), se stabilește de conducătorul instituției sau autorității publice, astfel încât să se asigure încadrarea în cheltuielile de personal aprobate, cu avizul ordonatorului principal de credite.”

La art. 10 din O.U.G. 1/2010 se prevede că:

“În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.”

Ori în speță sporul pentru condiții penibile de muncă nu este prevăzut în actele normative care reglementează sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și drepturile salariale cuvenite personalului contractual din sectorul bugetar anterioare Legii nr.330/3009 . De asemenea acest spor nu este prevăzut de Legea Legea-cadru nr. 330/2009 ( anexele nr. I-VIII ) și nici de Legea-cadru nr.284 /2010 (anexele nr. I-VIII).

Față de considerentele expuse, instanța reține că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea sporului pentru condiții penibile de muncă și prin urmare nu este îndreptățită nici la plata indemnizației de concediu de odihnă cu luarea în considerare a acestui spor. În consecință, urmează să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta D. S. E. – Nicolița, CNP –_, domiciliată în Lelești, ., în contradictoriu cu pârâta C. T. nr.2 Tg-J., cu sediul în Tg-J., .-138, jud.Gorj.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie la Tribunalul Gorj.

Președinte,

S. V. U.

Asistent judiciar,

E. B.

Asistent judiciar,

C. R.

Grefier,

L. C.

Red.E.B.

5 ex/ 29.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1954/2015. Tribunalul GORJ